Capitolul 15 publicat.
Nu ştiu dacă aţi observat, cu siguranţă, nu, pentru că probabil nu mai intraţi decât rar pe blog, că am postat Capitolul 15 “Obsidian Butterfly”. Sper să vă placă, pentru că nu am mai scris de mult, şi mi-am ieşit din mână.
Mulţumesc frumos celor care mai citiţi, care l-aţi aşteptat, contează pentru mine!
Pupici!
Krisz
Capitolul 14 publicat
Şi, nu, nu e o glumă de 1 aprilie. 
Am postat capitolul 14, “Bloody Poppies”. Mâine intenţionez să completez şi cu imagini, dar acum eram prea nerăbdătoare să îl public. A trecut atât timp, că am emoţii să vă aud reacţiile de parcă e prima dată când scriu ceva . Nici nu ştiu dacă mai scriu bine, sau mi-am ieşit complet in mână. Chiar vă rog să îmi spuneţi asta, deşi sunt conştientă că nu am dreptul să vă mai cer nimic.
Îmi cer iertare pentru pauza kilometrică. Mulţumesc celor care mai citiţi.
A! Aş dori să îi dedic Veronicăi capitolul, deoarece mi-a înseninat ziua menţionând ficul TG printre preferatele ei. Mulţumesc din suflet, a contat enorm pentru mine.
Vă pup,
Krisz
My eternal gift
De cum simt în aer iz de primăvară, cum se vede capul primului mugurel pe crengile copacilor, încep să țopăi în mintea mea , conștientă că urmează, cândva, în viitorul apropiat, să înflorească magnoliile. Deja mă vizualizez cercetând terenul în găsirea lor, jumulind vreun copac de câteva flori, pierzându-mă în reveria și speranța pe care mirosul discret, plăpând, dar în același timp impunător, îl va aduce în camera mea, iar după câteva zile stând să dramatizez lângă vaza unde minunatele mele flori și-au dat duhul. Puf, gone, până la anul. Cam asta e relația mea cu ele. Scurtă, dar intensă. Mi se face dor constant de ele, și nu apuc să mă plictisesc de parfumul lor niciodată.
Mereu au fost preferatele mele, printre puținele. De altfel, mie nici nu-mi plac florile. Dacă aș avea una aș lăsa-o pe săraca să ajungă să se veștejească și ghiveciul în care stă până mi-aș aduce aminte să o ud. Mama spune că oamenii care nu iubesc florile și animalele nu au un suflet bun. Eu mă topesc după a doua categorie, atât timp cât are blăniță, nu-i curge sânge rece prin vene, și nu duhnește. Se pune?
Revenind la conexiunea mea incredibilă cu magnoliile, cred că se datorează și faptului că sunt speciale. Înfloresc o dată pe an – citisem undeva că și în septembrie s-ar părea că apar, dar cum eu n-am văzut, e dreptul meu să cred ce vreau, deci sunt rare, înfrumusețează într-un mod incredibil orice 
peisaj în jurul lor, nu sunt tangibile, decât dacă îți asumi riscul să te accidentezi până ajungi la ele, sunt finuțe, au o frumusețe aparte. Nu toată lumea le acordă atenție, fiind sublime, și pentru că sunt mai tari trandafirii ăia umpluți de sclipici de la piață, atât de chinuiți.
M-am raportat adesea la ele, pentru că sunt diferită, deși nu m-am hotărât dacă într-un sens bun. Nu toată lumea se chinuie să ajungă la mine, cea adevărată, dar unii mă admiră, în felul meu ciudat și alambicat de a fi. Considerați acei trandafiri pe care i-am amintit o mare parte din fetele din ziua de azi. Incredibil de frumoase, dar pline de spini. Care se luptă să epateze, să iasă în față. Ei bine, eu sunt opusul lor, sau asta îmi doresc să cred.
Motivul suprem pentru care ador magnoliile este pentru că înfloresc de ziua mea – sper însă ca anul acesta să nu rămână pitite în mugurii lor intimidate de frig, sau să înflorească și să îi extermine vreo zăpadă, căci după anomaliile din ultima perioadă legate de vreme, orice e posibil.
Deci de aici se trag majoritatea corelațiilor pe care le fac cu ele, din faptul că își fac apariția gingașă când e aniversarea mea. Mă simt specială în acea perioadă, și îl consider ca un cadou pe care Dumnezeu mi-l face în fiecare an, anume să mă bucur de magia lor.
P.S. Săptămâna viitoare va fi ziua mea, și voi fi singură. Nu doar singură în apartament, ci singură de-a dreptul, căci prefer să nu mă intersectez cu nimeni atunci. Nu voi putea să mă duc acasă, unde aș fi alături de cei dragi și de prietenii mei buni și adevărați, așadar prefer să fiu singură decât prost acompaniată aici.
Să spunem că amân distracția pentru câteva zile după, când voi ajunge, în sfîrșit, unde visez de atât timp .. – acasă.
Take care,
Krisz
One shout for my pain, one drag for my sorrow
Și te gândești la tine acum un an..nici atât de mult de fapt.. acum câteva luni. De neclintit, hotărâtă, idealistă, capabilă să te lupți cu oricine nu îți împărtășește planurile mărețe și faptul că trebuie să pleci, că acolo simți că ți-e locul. Vrei să devii mai sigură pe tine, capabilă să înfrunți orice. Alegi să te duci unde visezi, cât mai departe de familie, cât mai departe de cei care te iubesc. Pentru că ăsta zici că e destinul tău. Pentru că vrei să devii independentă. Dar știi ce? Nu va dura mult și te va lovi în față realitatea, ca un viscol ascuțit de iarnă, care îți taie suflul. Nu vei fi niciodată așa, cel puțin nu complet.
Pentru că depinzi. Depinzi de sefi, de profesori, de prieteni, de vorbele bune, de sfaturi atunci când ai nevoie de ele. Depinzi de iubit sau de soț. Depinzi de starea de bine sau de nervozitate a cuiva care trebuie să îți ofere acceptul într-o chestiune importantă, depinzi un moment de atenția și modul echilibrat de a conduce a unui șofer când traversezi o trecere de pietoni și el trebuie să oprească.
Oricum ar fi, ești legat de ceva. Asta e societatea, pentru că nu trăiești într-o jungă reală, cea cu liane și plante otrăvitoare, animale și pericol. Mereu mi-am imaginat că cei care locuiesc acolo sunt mult mai fericiți. Pentru că nu au conștiința binelui și răului, nu se frământă cu furtuni interioare, nu se zbat într-un mod politicos și educat să își facă un loc printre ceilalță. Trăiesc, pur și simplu, și nu se întreabă de ce o fac, pentru cine, și cum.
Nu îți face speranțe, pentru că și mediul ”civilizat” în care locuiești, nu e decât o iluzie străvezie și falsă, căci societatea în care trăim e tot o junglă, dar unde prădătorii sunt unii oameni. Lucizi și cu un scop precis în minte, capabili să calce pe cadavre și peste capul tău dacă e nevoie. Și depinzi de ei.
Dar știi ce e mai greu? Ce te macină și te înțeapă ca o săgeată în suflet ? Să depinzi de cineva necunoscut. O persoană care nu îți e nici cel mai străin om, dar nici cineva important pentru tine. Genul care nu are niciun cuvânt în alegerile și viața ta, care trăiește pe lângă tine, într-un mediu paralel, într-un rol secundar. Și te dărâmă să aflii că acela îți poate schimba întreg cursul viitorului printr-o decizie, poate bună pentru el, sau nu, dar inevitabil dezastruoasă pentru tine. Nu te aștepta să îi treacă prin minte vreo secundă măcar ce vei face tu când totul se termină, să îi pară rău vreo clipă pentru tine, să aibă remușcări. Pentru că îi pasă doar de sine, face totul pentru persoana sa, distruge și renunță la ce nu îi mai folosește.
Iar tu? Nu contezi, chiar dacă ești victimă colaterală, n-ai nici minimul de amestec, n-ai nicio vină. Doar ai fost pe lângă în momentul și locul nepotrivit, acolo unde ai decis tu de fapt să ajungi acum câteva luni, atunci când te simțeai învingătoare și pregătită pentru orice. Și știi ce ? De fapt erai doar o cretină, visătoare, imbecilă. Iar acum te surpi o dată în prăpastia în care se scufundă și târăște, involuntar sau nu, pe oricine e aproape în ea. Pentru că trăiești într-un mediu uneori format ca un joc de domino. Se prăbușește o piesă, inevitabil dărâmă și altele după ea. Iar eu sunt nefericita de piesă de la sfârșit, care trebuie să ia decizia cea mai bună rapid, înainte ca celelalte să o înghită.
Și care e concluzia? Fără să vrei, de ce fugeai cel mai mult acum ceva timp în urmă te-ar face să fii cea mai fericită acum. E minunat să depinzi de familie, de o persoană care te iubește. Pentru că aceea va pune binele tău deasupra binelui său, va medita chiar și de zeci de ori asupra unei decizii care te-ar afecta, ar face în așa fel încât să nu suferi niciodată. Pentru că sunt singurii care și-ar deschide larg brațele pentru tine și ți-ar șopti ”Totul o să fie bine”.
Așadar, data viitoare când vrei să faci pe breaza, apără-ți sufletul cu o armură, pentru că va primi multe lovituri, și de la cine nu te aștepți.
„I’ll take one shot for my pain, one drag for my sorrow.
Get messed up today, I’ll be ok tomorrow..”
But I’ll be fine.
P.S. Acel ”tu” căruia m-am adresat nu e decât eul meu. Nu e nicio dedicație pentru cineva acest post. Am vrut să mă descarc și am vrut să o fac prin scris.
Într-adevăr, ”Scrisul [..] alină durerile sufletești”, cum marele Octavian Paler spunea.
Am vrut să scriu la fic astăzi ca să mă liniștesc, dar la cât de nervoasă eram, Lisania l-ar fi omorât pe Robert și după și-ar fi tras un glonte în cap. Și cred că nimeni nu ar fi vrut asta, nu ? )
Vă pup dulce,
mai puțin dramatica Krisz
(mi-am mai revenit de la cele câteva ore de când am scris asta)
Cap. 13 publicat.
Mii de scuze pentru întârziere. Pur și simplu mi-am ieșit din mână.
”Kiss me, or Kill me” , capitolul 13, vă așteaptă nerăbdător să-l citiți.
Jasmines and a cup of tea
Nu mă voi mai scuza pentru că nu are rost. I am a mess. I admit it. Multumesc fetelor care și-au făcut griji pentru mine, you are so sweet!
Am publicat capitolul 11, ”Jasmines and a cup of tea”, pentru cine mai e interesat, dacă mai e cineva. 
Best wishes,
Krisz
Soon
Hello all ! Vroiam să vă anunț că am cam terminat cu parțialele, numai săptămâna aceasta am avut 2 în aceeași zi, în celelalte săptămâni altele, nici nu mai știu câte, deci mi-a fost imposibil să găsesc timp să scriu, iar în puținele pauze pe care le luam nu aveam și inspirația necesară de a așterne ceva de calitate, datorită stresului. Vineri mai am unul, și încă unul vinerea viitoare, dar îmi doresc în week-end și fac tot posibilul să postez capitolul următor.
Vă mulțumesc din suflet pentru răbdare, sper să mai citiți.
Ah..sper că Moș Nicolae a fost darnic cu voi, cu mine nu prea. De fapt eu sunt prea departe și e drumul greu și lung până la mine ). Și sper că voi vă bucurați de zăpadă, aici nu este .
Vă pup și vă îmbrățișez, și vă mulțumesc pentru înțelegerea pe care sunt sigură că mi-o veți acorda.
Capitolul 10
Public Pervert, capitolul nou (10), este publicat. Sper să vă placa și mulțumesc frumos celor care mai sunteți alături de mine și citiți ! Sprijinul vostru e enorm pentru mine.
Nu am dispus de cea mai mare cantitate de inspirație în ultima vreme, ca să nu mai spun că am început să am la toate cursurile un fel de examene parțiale, deci și timpul mi-este dușman.
Cuvintele voastre frumoase și grija pe care mi-o arătați unii îmi fac mult bine și mă impulsionează să nu renunț!
Mulțumesc frumos, din nou! Rate & comment if you care ! Pupici.
Krisz.
P.S. Pentru cei care vor să o sprijine pe prietena mea care a realizat cu drag o copertă fic-ului Never Think, un vot pentru Iulia H, AICI, este mai mult decât binevenit. Mulțumim frumos!
Cap. 9 ready
Am publicat capitolul 9, ”Vodka Flirt”.
Sper să vă placă, și mulțumesc celor care mai citiți!
Aștept cu nerăbdare păreri și impresii!
Pupici!
