Cap. 5 Gura de aer

In sfarsit afara. Afara din spatiul inchis, sufocant al peretilor. Departe de ochiii curiosi , de zumzetul asurzitor si in reluare al celor din jur.
Pentru ca uneori simt ca nu tin pasul deloc, ca sunt inceti, simplisti, fara pic de adrenalina. Pentru ei nu conteaza momentele pline de tensiune, riscul, ei doar isi simplifica viata si asa de liniara si monotona. Cu cat mai putin momente tensionate, cu atat mai bine.
Doar o viata linistita – asta e tot ce isi doresc.
Ma indrept grabita spre parcare, unde masina mea , un Nissan Micra c+c superb, grena, ma astepta nerabdatoare si ascultatoare, ca intotdeauna. In jurul ei mai erau inca cativa admiratori, care o cercetau detailat ca pe o comoara scumpa, chiar si la vedere. Rad in sinea mea si ma prefac ca nu i-am observat.
Ma mir ca si acum, dupa trei luni de cand si-a castigat locul aici si titlul de “frumusetea” parcarii liceului, inca mai trezeste noi pasiuni zi de zi. Sau poate sunt doar indragostitii ei fara leac .
Urc repede si pun una dintre melodiile mele preferate, una lenta, pentru a ma relaxa si pornesc motorul care se aude lin, perfect.Intr-o clipa sunt pe sosea.
Imi amintesc exact momentul si sentimentul unic de cand am descoperit-o , dupa materialul alb, care o ascundea. De cand am vazut-o, un sentiment nou, frumos a crescut in mine..Era un lucru la care visam de mult, si desi majoritatea erau sceptici, deoarece se gandeau, ca de obicei, la siguranta mea, mi-am pus toate farmecele in joc , incercand sa le demonstrez ca sunt destul de responsabila si pot avea incredere in mine. Si astfel mi-am indeplinit un vis.
Imi amintesc privirea cercetatoare a Bellei, care nu ma intelegea.. pentru ea nici Ferrari-ul daruit de Edward imediat dupa transformare nu a facut-o sa fie nici un sfert la fel de emotionata.
Cateodata ma intreb care sunt lucrurile care o fac cu adevarat fericita. Doar alaturi de Edward isi simte sufletul complet, ca si cum o parte din ea nu poate functiona fara el. Desi chiar si impreuna, modul ei de a-si manifesta bucuria e foarte ciudat.. greu de sesizat. E mai mult un proces interior, personal , nu ceva care impartaseste cu ceilalti, decat rar. Fata de mine.
In sfarsit acasa. Parca si aerul are aici un efect benefic asupra mea. Frumusetea naturii, casuta de basm. Totul se incadreaza perfect , totul e in armonie.
La intrare era un biletel . Era initial scris de Bella, cu stilul ei aparte, grabit si greu de descifrat,dar ingrijorat si ocrotitor, ca intotdeauna, dar mai jos era o completare a lui Edward, cea mai frumoasa parte. Scrisul inconfundabil al tatalui meu, frumos si precis, l-am recunoscut din prima clipa in care l-am deschis. “Suntem la Carslie. Ne gasesti acolo.
Ai grija de tine. Te iubim”
Cuvintele lui erau cele cheie, deoarece am inteles ca si-au dat seama deja ca nu voi veni prea curand acolo.
Majoritatea timpului eram alaturi de Jake, momentele fara el fiind rare. Acum toti s-au obisnuit si impacat cu situatia, dar la inceput discutiile pe tema aceasta erau dese, lungi, si uneori se incheiau si prost.
Dar sunt comice amintirile din acea perioada.
Intai certurile dintre Jacob si Rosalie, care si azi sunt prezente. Nu s-au inteles niciodata. Mai usor ai imprieteni soarecele cu pisica, decat pe ei doi .
<< Eu stateam mica pe canapea, atenta sa inteleg de ce nu se pot intelege si totul sa fie liniste si pace.
– Eu nu ii mai permit sa se apropie de ea , Edward ! Deja a incalcat toate limitele. Cine e el sa aiba dreptul de a petrece mai mult timp cu ea decat cu matusa ei? Sau cu oricare dintre noi. Toti o iubim enorm si vrem sa ne bucuram de momentele cu ea !
– Se pare ca blondina are nevoie de niste calmante.
A raspuns Jake, vizibil nervos.
– Tu sa taci, corcitura !
Rosalie tipa, si in momentul acela am pus mainile la cap fara sa realizez.
Ii iubeam mult pe ambii si ma intristau conflictele lor.
– Terminati-o amandoi !
Tati, suparat cum nu-l vazusem niciodata, se rasti. Dar si atunci vocea lui pastra aceeasi armonie dulce, linistitoare.
- Cum va puteti certa in prezenta ei? Inconstientilor !Nu vedeti ca ii faceti rau !? Nu-i nimic Nessie, tati e aici.
Si imbratisarea lui vindeca orice moment greu.
Atat de ocrotitor, emanand iubire, incat nimic nu mai conta pentru mine atunci. >>
Scumpul meu tata.. trebuia mereu sa medieze conflictele, pentru ca ii cunostea pe toti ca pe el insusi. Si pentru ca nu suporta nici un strop de tensiune in preajma mea.
Nimic nu avea voie sa clatine lumea de vis care o creease pentru mine.
Apoi mama, geloasa pe apropierea prea mare dintre noi. Suparata ca isi permitea sa o inlocuiasca in atributiile care ii apartineau, si pe care le merita cu desavarsire, mai ales dupa toate sacrificiile, durerea. Acum eu eram alinarea ei. Si pentru ca de multe ori ii desconsidera autoritatea .
<< - Jacob, da-mi-o pe Renesmee. E timpul sa doarma.
Jacob continua insa sa imi arate cartonasele colorate cu animale, ignorand-o.
– Uite , aici e un lup. Repeta dupa mine: “Lup”.
– Jacob !
Vocea Bellei deja era incordata deja.
– Asteapta putin.. .
Raspunse, fara sa ii acorde prea multa atentie nici acum, dar vizibil disperat de faptul ca mereu era cineva care il sacaia si nu se putea concentra total la mine..
- Mai am un cartonas sa o invat, Jacob bodogani.
– Imi dai copilul in clipa asta ! Aaacum, am zis ! E copilul meu, ai inteles?? Cum indraznesti?!
– Dar nu faceam nimic rau, spuse el nedumerit.
– Si in plus e datoria mea sa o invat lucruri noi!
Edward intra tulburat in camera, auzind totul.
- Destul Jacob ! Nu intinde coarda ! Du-te acasa, iti ajunge pe ziua de azi!
Jacob se incrunta, vizibil enervat de situatia creata.
– Si daca vrei sa o mai vezi pe Renesmee, ai face bine sa iti pastrezi gandurile inutile pentru tine! Eu nu am avut parte circumstante atenuante din partea ta, si stii prea bine la ce ma refer. Daca eu am fost ingaduitor cu tine, desi n-ai merita, mai bine ai aprecia asta si nu ai profita mai mult decat e cazul. Pentru ca si bunavointa mea e limitata! >>
Aici e partea unde nu sunt de acord cu Edward..bunavointa.., de fapt bunatatea lui, nu are sfarsit. El e cel mai bun si bland om pe care il cunosc. Are un suflet atat de bun, integru, iar tu esti esti mic, mic si deplorabil, in comparatie cu el.
Numai a incerca sa te asemeni cu el e inutil si absurd, pentru ca el e unic. Chiar si incercarea de a-l descrie e zadarnica, pentru ca nu exista cuvinte destule care sa te ajute sa ii zugravesti perfectiunea. Pentru ca perfectiunea nu poate fi redata, e un termen abstract. Multi spun ca nici nu exista. Dar eu o spun hotarat: exista! Edward e perfectiunea intruchipata. Cel putin pentru mine.
Deodata se auzi un fosnet. Intru cu grija, ca sa nu am parte de vreo surpriza. Pentru ca nu sunt tocmai fana a lor. Desi in familia mea, trebuie sa fii pregatit mereu.. si deja m-am obisnuit cu ele.
Incepand cu “maestra surprizelor”, Alice… Jacob, Esme ..si bineinteles, Edward, toti aveau “virusul” surprizelor.
Dar totusi acum nu era vreo zi deosebita pentru surprize, desi asta nu conta prea mult pentru ei.
Bineinteles ca era o surpriza.. Jake era surpriza. Ma astepta cuminte pe terasa.
Deja sufletul mi se umple incet de fericire si tot ce imi doresc e sa visez iar in bratele lui grijulii. Ma indrept cu pasi mici si neindemanatici spre el.
Mereu imi pierdeam firea in prezenta lui si nu vroiam sa mai fac vreo nerozie si sa ma trezesc iar pe jos, ori ca mai demolez ceva , ca de obicei. Intamplari foarte frecvente la mine de altfel.
Era foarte linistit, aproape parea ca nu respira. Statea asezat pe canapeaua unde obisnuiesc sa citesc, dar rezemat de foisorul de lemn , imbracat de sutele de flori gingase si cu parfum ametitor. Statea cu capul lasat pe spate, si se uita in sus. Nu parea ca doarme, ori ca are ochiii inchisi. In mod normal s-ar fi prefacut ca doarme doar ca sa ma captureze mai usor in colivia bratelor lui, si a trupului inflacarat, de unde nu am nici o sansa sa evadez, la fel cum nu este si nici o sansa sa imi doresc vreodata asta.
Parea ingandurat.
– Iar te-au dat afara?
Strig de la departare intentionat, pentru a ma vedea, deoarece nu parea sa fi sesizat prezenta mea.
Nu am reusit sa mai fac un pas macar cand deodata nu mai simt pamantul, trupul subtire fiindu-mi in aer, aproape plutind, iar apoi prabusindu-se usor pe el si unindu-se cu febra arzatoare a trunchiului lui sculptat, solid.
Ametita de respiratia si de miscarile pieptului, cauzate de bataile inimii lui, nu realizez daca mai sunt acolo sau deja m-am evaporat, deoarece nu-mi mai simt corpul, contopit cu al lui, si fiinta mea subordonata irevocabil miscarilor lui .Dependenta si prinsa in vraja lui dulce.
Imi strang puternic bratele de gatul lui in timp ce el ma tine strans apasat de el, dar fara efort, ca si cum as fi doar o pana pe care o poarta cu grija de teama sa nu i-o fure vantul .
Figura lui ingereasca e aproape sprijinita de a mea, incat respiram ambii in acelasi timp aerul expirat de celalalt. Toate trasaturile fine ale lui, fiecare particica de piele a fetei, imi sunt mai familiare decat propria-mi imagine. Imi sunt mai dragi decat insa fiinta mea. Buzele lui vii se apropie incet de ale mele si intreaga mea fire e suverana acum posesorului meu scump. Sarutul lui ametitor e ca un drog de care nu pot si nu vreau sa ma mantui. Imi domina intreag corpul care vibreaza la fiecare atingere a gurii lui.
Cand buzele lui se dezlipesc de ale mele simt ca si cum as fi un bolnav deconectat de la aparatele care il tineau in viata.
Deschid ochiii, dar nu stiu daca am ajuns deja in eden si un inger ma calauzeste, sau e tot el.
Mi-e totuna. Vie sau moarta, aici sau in alta dimensiune, daca sunt langa el nu imi pasa.
– Ziceai ? si zambetul meu preferat imi lumineaza fata cu dintii lui albi, perfecti.
– Nu mai stiu nici cine sunt in momentul asta.
– Perfect. Asta inseamna ca nu ai observa nici o diferenta daca te-as rapi si te-as duce definitiv intr-un loc unde sa fim numai noi doi.
– O prizoniera perfecta,nu?
Si zambesc siret.
– Prizoniera …? Hmm… Da. Prizoniera prizonierului tau devotat, adica eu .Pentru totdeauna.
– Pentru totdeauna.
Si ii sarut usor buzele.
- Dar te risti sa ma iei? Cu toate incurcaturile care le pot crea?
– Cu tot. Pachetul complet.
Si incepe sa rada molipsitor.
– Sunt o pacoste, sa stii.
– Sigur, sigur! Dar o pacoste dulce fara care nu pot trai. Si am experienta de acum.
Ma poarta cu grija in brate pana la canapea, unde se aseaza, iar apoi ma aranjeaza cu grija pe bratele lui, ca pe o papusa pretioasa.
– Asa, si acum ca ai promis deja sa fim prizonierii unul altuia vesnic, presupun ca nu mai e necesara amnezia mea.
Si zambesc viclean.
– A, deci asa stateau de fapt lucrurile , ai speculat momentul, profitand ca eram imbatat de suflarea ta!
– Asta face doi dintre noi atunci.
Si ii ating buzele cu un deget.
– Asadar, te-am intrebat cand visai cu ochii deschisi aici daca iar te-au dat afara ai mei.
Si incep sa rad puternic.
– Nu visam, ma gandeam la tine. Ai intarziat astazi. Incepeam sa-mi fac griji de acum. Si nu, nu m-au dat afara, nici nu m-am intalnit cu ei, plecasera deja. Cine te-a facut sa intarzii… spune drept.
– Doar ..amintirile mele.
Si zambesc inocent.
Oricat de dura si grea ar fi asteptarea, si timpul petrecut fara el, daca in final am parte de aceeasi bucurie a revederii si acelasi “bine ai venit” plin de intensitate si pasiune, indiferent daca despartirea a fost o zi, o ora, sau un minut , totul merita sacrificiul, fara indoiala.
-Ti-e foame?
Ma intreaba ca un tata grijuliu si preocupat.
– Nu.
Si ii zambesc recunoscator pentru toata atentia cu care ma copleseste mereu.
– Nessie… stiu ca uiti de mancare doar gandindu-te ca trebuie sa ti-o pregatesti, dar nu e nevoie, iti gatesc eu ce vrei.
Incep sa rad intens. Are dreptate., pentru ca sunt un dezastru iminent in bucatarie. O adevarata catastrofa mai bine zis ,si saracul Jacob s-a perfectionat in arta culinara doar de dragul meu… si pentru siguranta mea, dar si a celor din jur.
Nu i-am cerut niciodata asta. Era ultima mea preocupare, deoarece eram obisnuita sa merg cu parintii mei sa vanez; desi ei prindeau si vanatul meu, fiind excesiv de grijulii. Si asta inca e principala sursa de hrana pentru mine.
Jake insa nu a vrut sa nu poata impartasi cu mine momentul in care luam masa impreuna, pe care il considera pretios. Nu vroia sa piarda nici un moment din cauza diferentelor dintre noi.
Si cum el ma considera umana, si nu de gheata, m-a ajutat sa ma deprind si cu obiceiurile jumatatii mele “vii”. Iar de dragul lui m-am obisnuit si cu gustul preparatelor, desi nu imi place foarte mult.
– Ma subestimezi. Femeile stiu sa gateasca, si mult mai bine decat voi.
– Aha..femeile da.. tu.. mai greu..
Si zambii asigurandu-se ca inteleg ca e fara intentie rea comentariul.
– Nu mi-e foame, dar daca tie iti este, stau cu tine.
– Eu am mancat in La Push. Am vrut sa nu risc in caz ca vroiai sa..
Si se opreste vazand cum lovesc agitata piciorul.
- Inseamna ca putem merge de acum in alta parte.
M-am imbracat cu ceva mai comod si am pornit spre padure, tinandu-ne de mana. Vantul sufla puternic si aerul se racise vizibil, dar caldura emisa de Jacob imi era de ajuns sa nu simt frigul .
Era concentrat si atent la drum. Incepem sa urcam spre culme. Mergea cu pasi repezi si tineam cu greu pasul cu el. Nu dobandisem inca viteza specifica vampirilor. Poate datorita partii mele umane, nu voi avea toate abilitatile specifice . Sau poate cand transformarea va fi completa, cand nu voi mai fi vulnerabila deloc si voi deveni imortala, atunci voi fi pregatita intr-adevar sa primesc aceste capacitati. Dar nu am fost preocupata niciodata sa ma gandesc prea mult la asta, am fost absorbita de toata dragostea si atentia care mi se acorda. M-am bucurat doar de momentele perfecte, fara un fir macar de tristete.Pentru ca multi gresesc si in graba de a cauta implinirea , uita sa priveasca in jur, la cei de langa ei, care sunt adevaratul izvor de slava.
Dar uneori e bine sa te opresti din cautarea fericirii si sa fii doar fericit.
– Si, unde sunt ceilalti competitori?
– Poftim?
– Pai alergi intr-un hal de zici ca esti la cross.
Incetini si incepu sa rada in sinea lui.
– Scuze. Nici nu mi-am dat seama.
– Ar fi fost o revelatie daca observai.
– Pe cei buni trebuie sa-i copiezi nu stii, nu sa-i critici.
– Da’ ce-s eu..xerox?
– Esti fenomenala! Dar eu sunt melc?
– Ha ha. Nu, dar serios acum.. sa le mai platesc si drepturile de autor nu? Pas!
– Sigur , sigur. Cum zici tu.
– Unde mergem ?
Il intreb, vazand ca luase o directie exacta, necunoscuta mie pana atunci.
– Vei vedea.
Si zambi discret, fara sa pot citi ceva din expresia fetei.
– Si .. intrecerea?
Incepe sa rada puternic, si se uita la mine cu o privire speciala, ca la un copil fragil care a spus ceva hazliu, specific copilariei.
– Nu poti vorbi serios. Era doar un mod de a te tachina. Doar stii deja care ar fi deznodamantul.
Si se uita la mine mandru, aproape trufas.
– Iti place sa ma scoti din sarite ! Esti un grandoman! Si un infumurat! Da-mi drumul !
Si imi smulg mana deodata din palma lui, cu toata puterea de care dispuneam atunci , iar din cauza impulsului rapid, imi pierd echilibrul si controlul miscarilor incepand intr-o clipa sa cobor cu viteza, fara sa ma pot opri.
– Renesmeee !!!
Vocea lui Jake se auzi,deja departe de mine.
Rapid observ un obstacol negru, mare..un copac cred, ca un monstru care astepta lacom sa ma inhate, si realizand ca nu mai am sanse, inchid resemnata ochii, asteptand sa ma sfaram de el din cauza impactului puternic, cand, deodata, imaginea blanda, angelica a tatalui meu imi spune din amintiri,una dintre primele cuvinte magice ale lui..
<< Te iubesc! Esti raza mea de lumina, speranta vie a existentei mele, imaginea ochilor mei. Esti centrul Universului meu dependent de mangaierea si zambetul tau. Sa ai mereu grija de tine, pentru ca si eu dainui prin tine ..>>
Si imediat simt cum o forta puternica ma trage spre ea , sa ma ocroteasca, desi resimt cum o parte din mine tipa, cand se izbeste dureros de obstacol.
– Iarta-ma, te implor …!
Vocea indurerata a lui Jake se stingea de tristete langa mine. Deschid ochiii si vad cum ma tinea strans de corpul lui, parca vrand sa nu imi mai dea drumul niciodata din bratele lui. Saracul..scumpul meu.. incercase sa ma apare asezandu-se ca un zid impotriva durerii care m-ar fi macinat intr-o clipita, dar nu reusise sa ma prinda complet, si astfel o parte din mine tot se lovise.
– Jake, e in regula, calmeaza-te..
Si ii mangai usor parul , iar el isi ridica incet capul scufundat in locul dintre gatul si capul meu.
Avea parul ravasit, si privirea atat de speriata, incat am simtit o parte din mine cum se macina la vederea imaginii acesteia a lui.
– Iarta-ma Nessie, ca uneori sunt asa un nemernic, un ticalos. M-am luptat enorm cu mine insumi sa schimb partea asta blestemata din mine, sa fiu un om bun , pentru tine, si am dat gres.
Habar n-aveam ce vroia sa zica. Ca de obicei cand disperarea il cuprindea, abera.
– Nu, tu iarta-ma, ca sunt o nelegiuita, inconstienta , fara pic de intelegere si minte.
Bine exagerasem putin in descriere dar nu mai conta acum daca mai ameliora situatia.
Totusi gestul meu fusese copilaresc, nu il facuse intentionat pentru a cauza asa o problema.
Dar cum eu eram maestra in a face incendiu de la o scanteie, nu puteam sa ma dezic nici de data asta.
Intr-adevar, nu il merit. Nu meritam nici sa ma salveze, nici sa tina la mine deloc.
Nu merit sa ii pese de mine, si sa sufere acum, sa se pedepseasca, crezand ca tot el e cel pacatos, cel care greseste. Cand el e protectorul meu.
Trebuie sa ma opresc. Sa imi impun reguli, limite. Nu pot permite ca monstrul numit malitiozitate sa ma transforme incet in fiinta cumplita din visul meu – partea mea rea.
Ma apropii si il sarut puternic, apasat.
E multa tensiune in sarut, dar si dovada absoluta a pasiunii arzatoare care ne uneste.
– Te…aproape iubesc !
Vocea mea stingherita ii spune. Cuvintele au zburat din inima mea ca o pasare inchisa in colivie, care primeste libertatea acum.
Am promis sa ii spun “te iubesc” simplu cand voi simti din toata suflarea mea.Pentru ca nu e de ajuns sa ii spun te iubesc daca nu sunt sigura ca pot primi toata aceasta dragoste mare in mine din partea lui.
– Nu mai mult ca mine.
Imi spune tremurand de emotie si de bucurie.
- De fapt eu te iubesc complet.
Se uita cercetator la mana mea, sa vada lovitura.
Nu era nimic grav. Doar o vanataie, inconjurata de roseata, si o zona unde pielea era zgariata de la coaja copacului. Simteam doar ca e amortita putin, in rest nimic altceva.
– Nu stiu cum pot fi atat de iresponsabil, cum am putut sa te las sa cazi.
– Termin-o! De unde aveai sa stii ca sunt atat de netrebnica si o sa reactionez asa. Am fost impulsiva, nici nu am constientizat inainte ca pot cauza asa un dezastru. Si nu te mai consuma atat, e doar o zgarietura, nu e nimic.
– Sa nu ma consum?! Nessie, o parte din mine e distrusa numai cand vede ca esti in pericol. Daca tu patesti ceva, eu in acelasi moment pier, o data cu toata durerea care imi ineaca intreaga suflare. Atat timp cat eu sunt aici sa te protejez, nici o zgarietura nu e acceptata. Inseamna ca eu am dat gres. Si data viitoare, macar sa ma anunti dinainte, ca sa fiu mai rapid ca tine, da? Sa te salvez intacta.
Si zambi dulce.
– Ok, eu cad si tu te lovesti la cap ? Sau cum ? Ca asa vorbesti, de parca te-a lovit ceva.
Incepe sa rada dand din cap a dezaprobare.
– Pff.. bine ca m-am obisnuit cu tine si stiu cat de acida poti fi.
– Pai…nimeni nu e perfect .Lasa ca am avut cel mai bun profesor, nu?
– Hei, nu-i corect. Asta e parte a firii mele. Tu copiezi. Urat!
– Pai nu spuneai tu mai devreme ca pe cei buni trebuie sa-i copiezi, nu sa-i critici? Punct ochit,punct lovit.
– Nu,contextul era diferit.Nu trisa. Acum vorbind serios , te rog sa ai mai multa grija de tine.
– Atat timp cat sunt cu tine, nu imi pasa de nimic, nici de mine.
– Daca tie nu iti pasa, celor din jur da. Pentru noi, cei care te iubesc,cei care traim prin tine, ai grija mai multa de tine.
Ma ridica usor in brate, si ma tine ca un bibelou, in timp ce incepe sa coboare.
– Unde mergem? .. dar..surpriza?
Raspund bosumflata, ca un copil mic.
– Acasa . Si fara comentarii. Surpriza, cand o sa fii mai cuminte.
Alerga,aproape aveai senzatia ca zbura.
Totul incepea incet sa se vada vag, neclar, pana cand pleoapele mi s-au inchis usor si vraja fiintei lui puse stapanire completa pe mine.