Cap. 17 What were you thinking of?

First part

Trecuse noaptea grea. Da, trecuse în final.
Se sfârşise acum şi încă o zi pe lângă mine şi din nou stăteam ca o păpuşă fără creier şi fără vlagă. De ce se sfârşise pe lângă mine? Pentru că eram din nou în alt timp, alt spaţiu, spiritual vorbind, oriunde numai nu în camera asta plină de regrete, cărţi aruncate, şi mii de gânduri care acum stăteau pe pereţi formând o adevărată poveste, un adevărat scenariu.
Era bine totuşi că mai realizam câteodată, deşi accidental, cum trece momentul pe lângă mine, deşi nu când ar fi trebuit, pentru a avea totuşi minima şansă de a schimba cursul liniar al minutelor, orelor, zilelor care îmi scăpau printre degete. Dar cred că n-ar avea sens oricum, mereu aş fi făcut exact la fel, aş fi ţipat, zâmbit, ignorat, iubit, exact cum o făcusem înainte, în aceleaşi clipe.
Era trist, dar era realitate.
Mai aveam puţin timp până mă voi elibera de locul acesta , care a devenit atât de cenuşiu şi neprietenos, plan, fără nimic nou, fără speranţă, şi în loc să mă pregătesc, să întorc casa pe dos, să ţip căutându-mi lucrurile care erau pretutindeni şi cu toate acestea nu le găseam nicăieri, să încerc să îi împac pe cei pe care îi iubeam şi care acum erau clar dezamăgiţi de mine, eu stăteam aici, pierdută, ca o mumie, pe patul ăsta plin de frustrări, de scenarii stupide scurse din mintea mea aberantă şi cu revista aia boţită în mână. Pentru a suta oară în mâna mea. Şi nu, nu era ea cea torturată. Din contră, eram tot eu.
Învăţasem pe de rost de mult cuvintele alea atât de enigmatice pentru mine.Aş fi fost capabilă cred să înţeleg hieroglifele de pe mormântul zeilor antici egipteni, dar nu aveam nici cea mai mică speranţă să descopăr înţelesul gândurilor lui din aceste litere. Ajunsesem să visez noaptea, cred că din oră în oră, pagina asta blestemată, care mă înfăşura, mă sufoca, iar cuvintele mâzgălite pe ea ieşeau supradimensionate, rânjind flămânde spre mine, un ghem de om care stătea speriat într-un colţ. Spre dimineaţă l-am visat cum le scria cu mânie, cum scrijelea foaia cu pixul acela ascuţit, cum se încrunta şi cum le evidenţia pe buzele lui atât de rigide de atunci.
Dar habar n-aveam care era realitatea de fapt. Niciodată nu aveam. Ăsta era doar tabloul pe care mi-l conturasem eu în cap.
La fel cum ştiu că niciodată nu puteam spune, şti, cu siguranţă ceva despre el.
Clar, nu înţelegeam o iotă din ce avusese atunci în minte, de ce notase grăbit cuvintele astea atât de zgârcite în conţinut şi explicaţii. Din contră, mai tare mă înfundau într-un întuneric claustrofobic pentru mine, de care abia reuşisem să evadez, şi care acum mă pândea de după colţ cu un rânjet malefic constant.
„ Complicaţii. Papa..[nedescifrabil de aici]
Rob P.”
Ăsta era mesajul abrupt scris de el în ultimele amintiri cu el,ultimele clipe de cumpănă pentru noi de atunci. Realizasem pe el atâtea analize pe text, atâtea eseuri, cum nu reuşeam nici pe un roman acum câţiva ani.
Complicaţii.
Şi când se presupune că mi-ar fi explicat la ce se referea? Era clar că trecuse destul timp.. mult mai mult decât aş si rezistat, decât aş fi suportat. Cât ar fi durat după el până ar fi clarificat durerea, dezamagirea mea ?
Cât ar fi durat pentru el să îşi revină, să fie capabil să mă vadă fără să mă facă bucăţele – din nou, acum cu vorbele lui tăioase..Ani? Decenii ?Poate într-adevăr în stilul acesta voi deveni o fantomă cu o rochie albă odată, acum întunecată de fumul timpului, împăienjenită, pe mine şi un chip împietrit, în căutarea răspunsurilor şi a celui care era singurul care mi le putea oferi. Poate voi deveni o copie fidelă a nefericitei „Corpse Bride”, într-un final.
Şi ce însemna „Papa..”-ul ăla urmat de mâzgăleli tremurate şi de neînţeles? era un “Pa..” cu un „muahaha” ironic sau ceva la final ? Sau ce naiba?
O torturasem şi pe Mel, şi ea fiind nevoită să se frământe încercând să înţeleagă ceva ce dacă eu, implicată direct nu înţelegeam, era clar că era o misiune imposibilă, ceva ce nu depindea de inteligenţa, perspicacitatea ei.
Eram o ticăloasă pentru că o supusesem la asta. O profitoare. Nu doar că nu mă ura,după toate astea, în final, cum meritam, dar mă şi compătimise, înţelesese.
Dar ştiam că îi lăsasem în suflet pete de durere, dezamăgire. Deşi le ascundea, …o cunoşteam atât de bine. Era reflexia mea bună din oglindă. Era cea care mă determina să acţionez corect.
Şi crăpasem acum şi oglinda asta într-un colţ cu adevărurile urâte aruncate în ea.
Dau play la muzică şi în cameră începe să bubuie versurile atât de pline de furie ale piesei pe care o ascultasem constant în clipele critice.
„Idiot” fusese pe replay non-stop aproape, şi îmi suna şi acum în cap, dar versurile le învăţasem ca pe un imn deja. „Leave / I had to [bullsh*t] love / Ooh, I hated your guts / And I heard the opposite of love isn’t hate / It’s indifference / But I can’t relate „ – cuvintele astea mă scoseseră cu succes din starea de cretină.
Eram tot o cretină, dar o cretină care urla spunând că îl urăşte, deşi nici ea nu credea asta.
Acum nu se mai potriveau cu starea mea.
Dau next şi ascult cu atenţie primele versuri , apoi refrenul : „You’re all I see /And it’s definitely my fault /You’re all I see / But don’t come near me at all „.
Un nod mi se pune în gât.
Oftez adânc, iar următoarele cuvinte îmi intră direct în inima chinuită „ How many roads between your world and mine /How many broken doors and how many fights”.
Părea ceva ce deşi uram să spun, se plia cu sentimentele mele. Aşa că o las pe fundal, mai încet, şi deschid tremurând laptopul.
Nu eram sigură că vreau să revin la situaţia care mă distrusese acum nu mult timp, dar eram sigură că vroiam să aflu adevărul. Vroiam să ies din ceaţa asta care nu mă lăsa să merg mai departe, care mă împiedica să fac un singur pas fără sa-mi fie teamă, fără să mă prăbuşesc .
Dau click la „Trash” si inima începe să accelereze ca o nebună doar la vederea adresei care îmi putea oferi răspunsurile, sau nu. Care mă putea face să îl detest, să accentueze negativismul din jurul lui, sau, din contră, să mă facă să mă simt ca o cretină – din nou.
Deschid primul mail şi simt deja prima înţepătură în inimă.
Subiectul era „ Freaky” .. suna tipic lui.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [ christine.c@yahoo.com ]

Subject: Freaky

Hey.. bine va fi puţin aiurea asta pentru mine. Nu e ceva ce fac adesea sau îmi face plăcere, dar sper să mă descurc.
Sper că nu mă urăşti. Dacă ai de gând, te rog, nu o face.. ]

Privesc în gol o secundă.
Reflectez.
Nu, nu îl uram.
Era doar ceva ce încercasem să îmi insuflu pentru a rezista. Dacă îl uram aş fi aruncat revista aia pentru a două oară, fără să îmi pese ce a scris.
Dar nu..eram aici, încă încercând să mă prind de orice mai puteam avea de la el.
Da, uram. Dar îmi uram doar slăbiciunea pentru el.
Continui ce începusem, mai sigură pe mine puţin.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: No excuse

Ştiu că m-am comportat ca un dobitoc azi, dar am acţionat urmat de primul impuls, acela de autoconservare.
Damn, sunt un cretin.
Ai dreptate dacă gândeşti asta despre mine.

P.S. Nu mă urî. ]

Autoconservare? Probabil nu vroia să îl îl rănesc şi mai mult. Altceva nu are ce fi. Vroia să scape de clipele tăioase, de reproşurile neplăcute.
Dar asta nu îl face să fie altceva decât un laş, oricum.
Măcar recunoaşte că e un dobitoc. Că..a fost unul atunci.
Îmi plăcea să îi văd remuşcarea care îl măcina şi reieşea din vorbele lui. Mă liniştea pe mine.
Absorbea din energiile negative pe care le mai păstram încă în suflet.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: Frustration

Bine ,mă aşteptam să nu îmi răspunzi, dar speram totuşi să primesc măcar o injurătură. Era ceva mult mai uşor de rezistat.
Nu ştiu ce crezi acum despre mine.. deşi îmi imaginez şi nu ar încăpea oricum aici toată lista de „epitete”.
Dar nu am făcut-o pentru mine numai. Şi am vrut, crede-mă că am vrut să te avertizez, dar erai pierdută, sau mă ignorai intenţionat.. nu ştiu.
Te-am strigat..? Nu ştiu dacă ai auzit. Vroiam să îţi spun că se apropie vulturii ăia.

Nu mai am baterie. Revin.

P.S. Nu mă urî. ]

Vulturi? Habar n-am la ce dracu’ se referea.
Dacă îi auzisem strigătul? Era imposibil altfel, la cât de încordat , de plin de tensiune era. Nu era strigătul care îngloba în el frustrarea şi gândurile dure pe care mi le purta atunci, cum crezusem..?
Era de avertizare ? La ce se referea? Avertizare că ce..? Că mă poate termina că o mişcare scurtă, cu un gest necontrolat, într-o clipă de mânie..? Asta vroia să mă anunţe..?
Mă simt mai tâmpită acum decât la început, mai ameţită, mai băgată în ceaţă. Deşi înghiţită ar fi cel mai potrivit de spus. În loc să dau de lumină, mă cufund din nou în neînţeles.
Îmi duc mâna la cap şi rămân aşa.
Nu mai eram sigură acum de nimic. Nu mai sunt sigură dacă vreau să continui cu asta.
Trebuia să dansez până la capăt, dacă mă băgasem în asta. Altfel nu mă va lăsa îndoiala să merg pe drumul meu. Mereu mă va împiedica.
Inspir adânc şi dau click pe următorul mail.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: Explanation

Eu din nou. Nu ştiu dacă vei citi asta. Sau dacă ai citit ceva. Şi dacă da, sper că nu ai distrus deja nefericitul de calculator până acum.
Ştiu că ai impresia că te-am evitat intenţionat şi că am făcut-o pentru că nu îmi pasă de tine, dar greşeşti. Te-am ignorat pentru a nu descoperi ei că te cunosc,că tu erai motivul pentru care mă aflam acolo, dar nu din cauzele pe care le crezi tu.
Nu îmi păsa dacă se afla, pentru mine nu conta asta, nu ar fi fost ceva ce aş fi ascuns, în alte circumstanţe.
Dar nu şi cu tine. Adică.. tu eşti altfel, eşti deosebită. Tu nu meriţi asta. Adică ce ar fi urmat.

P.S. I mean it. ]

În mintea mea începea să se contureze bruscă o realitate care mă zdrobea. Dacă ceea ce începeam să cred era ceea ce se întâmplase, era clar un singur lucru : am fost o idioată. La propriu.
Merg mai departe şi sper să nu îmi prelungească şi mai mult agonia atât de greu de suportat.
Mai degrabă primesc lovitura finală. Ar fi mai uşor.

[ From : Rob [rob.patz @ gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: Me again

Ştii, mă uitam acum la poza ta. Eşti atât de frumoasă când zâmbeşti. Păcat că acum probabil o mască de furie ascunde sclipirea asta de lumină de pe chipul tău. Din.. cauza mea.
Nu mă crezi. Te simt.
Şi nu pentru că nu îmi răspunzi. Se pierde şi visul ăsta de mine, oricum.
Dar eu totuşi insist. Trebuie să mă descarc cumva.. înţelegi? Trebuie.
Deci nu, nu îmi pasă ce crede nefericita de lume din jur şi ce ar putea scrie. Pot să mă condamne, să mă pună în faţa ghilotinei, nu îmi pasă.Eu sunt obişnuit cu asta.
Naiba s-o ia de presă şi de oameni fără viaţă, preocupaţi să o distrugă pe a altora.
Dar habar nu ai ce ţi-ar fi făcut ţie. Te-ar fi vânat ca pe o pradă fără apărare, te-ar fi persecutat, învăluit, ai fi luat-o razna.
Şi eu nici nu aş fi putut fi în clipele acelea lângă tine, pentru că,da, în câteva ore mă urc în nemernicul ăla de avion.
E enorm de greu. Nu ştii cum e. Nici nu vreau să afli.
Ţi-am spus că nu vreau să îţi distrug „Universul”, mai ţii minte? Şi fir-ar, asta am făcut, chiar cu riscul că acum mă urăşti din cauza modului cum am acţionat.

P.S. I do care about you. More than I thought, more than I wanted. ]

Citesc încă o dată post script-ul, şi o picătură îngheţată îmi lasă o urmă adâncă pe obraz.
Închid clapeta, deşi mai erau câteva mail-uri necitite de la el.
Dar nu mai puteam acum. Eram ..terminată.
Înţelesesem. Înţelesem tot acum, fiecare sunet, gest,.. motiv..şi literă de mai devreme.. dar si de atunci.
Şi cel mai important, înţelesesem că sunt o imbecilă.
La naiba, şi avusesem tot timpul răspunsul la mine !
Mă aplec după revistă şi recitesc cuvintele lui, atât de clare pentru mine acum, atât de lizibile :

„ Complicaţii. Paparazzi. Rob P.”

Second part

. . .

Îmi șterg lacrima suspinând și blestemându-mi pornirile dăunătoare.
Mă îndrept ca o fantomă fără vlagă spre bucătărie și îmi torn într-un pahar un sfert din orice lichid colorat era într-o sticlă, iar restul pe mână, masă, pe mine..ca de obicei. Putea fi și arsenic acolo, nu îmi păsa atunci. Aveam nevoie să beau ceva, deși poate mai bine era să mă dezhidratez complet, și așa aș fi încheiat tot.
Brendal fuma ca de obicei, privind atent într-un punct fix, oriunde dar nu spre mine. Bineînțeles că bucătaria arăta din nou ca și cum ar fi luat foc,dar acum nu mă mai sufoca fumul negru din ea. Erau altele mult mai puternice care se ocupau deja de acest aspect, și o făceau încet și sigur.
- Ce faci ? îl întreb stupid , zâmbind patetic în ideea de a-i atrage măcar privirea , fie ea cu frustrare, suspiciune, sau enervare.
Aveam nevoie de asta, aveam nevoie de orice semn din partea celor din jur care să îmi arate că nu mă metamorfozasem complet într-o fantasmă, că încă existam, simțeam, oricât de imbecilă aș fi fost în continuare.
El trage încă un fum cu ciudă din țigara chinuită și își continuă apatia atât de supărătoare pentru mine.
Aș fi urlat de nervi atunci. Preferam să urle și el cu mine. Preferam să țipăm unul la altul, ca de obicei, să îl scot din sărite în cel mai puternic mod în care puteam face asta, și să mă ia să mă izbească de perete, de pământ, de orice.
Nu puteam nici spera măcar la un gest de înduioșare, la un cuvânt bun din partea lui, eram conștientă de asta deja. Probabil mă detesta, și pe bună dreptate asta.Adevărul e că îmi făcusem o distracție în a-l tachina și a mă distra pe seama lui. Probabil îl rănisem și pe el de atâtea ori, fără să realizez, iar când realizam asta, fără să îmi pese, încât nu meritam nici o privire, fie ea și de compătimire, acum.
De zile bune nu mai vorbeam. După atât de multe altercații, cuvinte grele, acide, se așternuse în sfârșit liniștea între noi.Liniștea după care râvnisem de atât de multe ori și care acum era ca o ușă de piatră , pe care nu o pot îndepărta, și care mă sufocă acum.
- Unde sunt ceilalți? continui cu umilință, într-o nouă încercare patetică.
Același răspuns primesc, indiferența.
- La dracu’, Brendal !
Mă răstesc într-un strigăt de eliberare al frustrării, scăpând în același timp paharul din mâna moartă și tremurândă, și mii de cioburi atacă în orice direcție apucă, iar lichidul roșu face o baltă înfricoșătoare , în al cărei reflexie o față filiformă, încețoșată, îți sfâșie sufletul doar cu imaginea inumană care o avea.
Un hohot scurt de plâns mă înăbușă și îmi acopăr fața brusc cu mâinile ude, mirosind a alcool, și a durere.
Brendal mă înconjoară imediat cu brațele lui, strângându-mă puternic și sprijinindu-și capul de părul meu, pentru a-mi opri balansarea capului, cauzată de suspinele cutremurătoare.
Erau lacrimi adresate mie, pentru mine, atât de milă cât și de ură. Mă detestam pentru greșelile stupide, pentru gândurile tâmpite, pline de răutate, pentru toate clipele în care îi judecasem… pe ambii..în care gândisem ce era mai rău despre ei. Eu eram cea care merita toate astea acum. Și în loc de asta, unul dintre ei mă strângea în brațe , susținându-mă , iertându-mi pornirile, iar celălalt se frământa, chinuia pentru că eu îl uram, când el făcuse totul pentru mine, iar eu doar aruncasem cu pietre în el, în același timp.
- Hei, Kitt..
Sparge sunetele mele de copil răsfățat cu o voce împăciuitoare, caldă, apropiindu-și buzele de părul meu și lipindu-le protectiv de el o clipă.
Eu încă stăteam cufundată în pieptul lui, fără curajul de a-mi arăta fața, o față oribilă, ca cea reflectată pe jos mai devreme.
- Orice crezi tu că e o tragedie, crede-mă că te înșeli. Mereu ai tendința să alterezi realitatea și să supradimensionezi gravitatea situațiilor.
Îmi ridic privirea umilită uitându-mă fără sens, doar pierzându-mă în ce era în jurul meu și în fața lui.
- Ba nu, bombănesc oftând.
El își ridică sprânceana suspicios.
- Asta e o situație fără rezolvare, încerc să îl lămuresc fără putere.
- Dar ai încercat să faci ceva pentru a o rezolva..? spune sarcastic, dar pe un ton blând.
Eu ridic din umeri cu aceeași față palidă.
- Atunci în loc să plângi ca o fetiță răsfățată, mai bine ai face ceva serios o dată în viață și ai clarifica orice ți se pare ție a fi sfârșitul lumii.
Îi zâmbesc stins, și îmi apropii buzele care tremurau de obrazul lui.Zâmbește larg, mulțumit.
El face același gest înduiosător și se apropie de fruntea mea, într-un gest de încurajare pentru jumătatea de om din fața lui.
- Îmi dai o țigară? spun cu o față inocentă.
El rânjește ironic și își reia locul de mai devreme.
- Nu Kitt, nu te urăsc, ca să fac asta.
Îl privesc emoționată, conformându-mă cuminte. Mă aplec în reluare spre dezastrul care tot eu îl făcusem, ca de obicei, pentru a-l repara.
- Lasă alea, le strâng eu, mă oprește brusc. Tu ai altceva de făcut, mă îndeamnă privindu-mă sugestiv.
- Brendal..
Își ridică fața brusc,din nou spre mine, fiind luat prin surprindere, și mă privește curios.
- Merci.
- Oricând, Kitt. Sții cât țin la tine, oricum.

. . .

Îmi reluasem activitatea și dezgropam din nou situații, pentru a le înțelege cursul. Brendal avea dreptate, nimic nu era fără rezolvare.
La urma urmei Rob credea că eu sunt cea supărată pe el, și fir-ar, voi face orice îmi stă în putință să repar neînțelegerile, deconectările, tâmpeniile dintre noi.
Deschid din nou laptopul și lucrez hotărâtă și cu precizie acum. Se terminase cu lamentările.
Mai aveam patru mail-uri și în ele aș fi aflat cu siguranță noua cale spre inima lui.. dacă mai există una încă.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: Stupid conversation

E interesant de acum să vorbesc singur. La fel de frustrant, dar măcar m-am resemnat că vorbesc cu tine. Închipuit sau real, oricum îmi face bine.
Oricum sunt un cretin și nu mai e cale de întoarcere, o știu. Dar am acționat și eu ca un om, rudimentar, deloc precis, purtat de val. Am acționat cum am crezut eu că e calea cea mai bună de a te păstra lângă mine.
Credeam că oricum voi rezolva situația, știam că mă vei înjura în minutele, ora aia cât voi lipsi, dar când mă voi întoarce, după ce voi scăpa de ăia, te voi împăca.. poate din nou cu un sărut forțat..? Nu știu. După ce îmi primesc palmele logice, țipetele normale, și pe care le-aș fi meritat..Dar știi.. ador toate astea. Aș da orice să le aud în schimbul huruitului ăsta enervant al motorului mașinii și al regretelor care se lovesc în capul meu.
Dar, e imposibil.

Sau nu..? Te rog, am nevoie de răspunsul tău, fie el cu ură. Aștept. ]

Fiecare cuvânt, fiecare rugăminte a lui mă terminau ușor, îmi strângeau inima. Tot ce vroiam era să le termin odată, pentru a-i înceta agonia.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: No more ideas

Tocmai mă apropiam de aeroport și am simțit un nou impuls să îți vorbesc.Pentru că se apropie finalul.
Uite, vroiam să îți spun cât de frumoasă ești în pozele alea și cât sunt de mândru de tine. Ce irosire, că sunt doar câteva. Și nici nu ți-au trecut numele. Sunt niște idioți. O să-i dau în judecată.
Nu știam că ești model. Probabil sunt multe lucruri pe care nu le-am aflat , și pe care nu voi mai avea șansa de acum să le descopăr.
Sper că nu folosești internetul la fel de des ca telefonul. Atunci, clar, am dat de dracu’.

P.S. Uite , Frank te salută. Încă mai are pagina de revistă în sacou. Cred că sunt gelos. Poate îi voi sparge fața.
Încă aștept. ]

Un zâmbet chinuit răsare din mine. Era atât de deosebit, special. Putea să mă reînvie cu un singur cuvânt. El știa cum să lupte cu dezastrul . Da, el era cel matur, și eu doar o zăpăcită fără minte și ca ocupație principală am aceea de a-mi pierde capul constant. .Jalnic.
Mă detesc. Am mai spus asta? Bun.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Subject: …

Am acționat așa pentru că am crezut că e singura șansă de a nu te pierde complet. Dar se pare că m-am înșelat. Din contră, probabil acum te-am speriat și mai tare cu toată nebunia asta cu presa. Poate ai dreptate, sunt un idiot. Cum am putut crede că voi fi capabil să duc mai departe ceea ce începuse atât de perfect, fără să te rănesc..fără ca ei să te rănească.
Ai dreptate, dacă asta gândești. Probabil e mai bine cum ai ales tu. Deși e cea mai dureroasă variantă.
Asta e ? Am intuit bine..?
Știu că poate nu merit, dar sper totuși măcar la un punct, o virgulă, ca răspuns. Uite, e o alternativă. Răspunde-mi cu oricare dintre ele și îți voi ști răspusul.

P.S: nu mai am timp destul. În orice clipă mă urc în avionul acela blestemat și da, vom înceta convorbirea..sau mai bine zis voi înceta să vorbesc singur. ]

Inima începe să îmi pulseze din piept și disperarea mă face să tremur, frisoane puternice cuprinzându-mă. Apăs subit pe ”Replay” și tot ce reușesc să trimit e un ” Stai ” scurt, chinuit, fără nici un semn de susținere a lui.
Era clar că era inutil. Trecuseră câteva zile bune de la trimiterea mesajelor.
Oftez puternic și revin la ultimul mesaj.
Mă simțeam ca și cum ar fi fost ultimul cuvânt al unui prieten aflat pe patul de moarte, ultima suflare a unui suflet drag care mă părăsea, sau o parte din mine care mi-ar fi fost amputată.

[ From : Rob [rob.patz@gmail.com]
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

No subject

Fără cuvinte.. Da, așa sunt.
Nici nu mai sunt sigur că ești tu la capătul celălalt. Poate e cineva care habar n-are despre ce vorbesc, care mă ironizează.
Dacă tu, oricine ai fi, ai înțeles cât de cât ce am spus, intuiești bine. Da, sunt Robert Pattinson și da, sunt un imbecil.
Poți să urli în gura mare sau la orice redacție vrei tu. Nu mi-e teamă să recunosc asta.
Și dacă ai de gând să vinzi adresa, îți pierzi vremea. E o adresă temporară, pentru că EA mi-a spus așa odată. Adresa veche nici n-o mai știu, oricum nu folosesc tâmpeniile astea.

P.S. Kitty, oriunde ai fi, și dacă vei afla vreodată asta.. vreau doar să îți spun că..

La dracu’ ,trebuie să plec. ]

Un sunet ca o salvare de moment, ca lumina de la capătul tunelului, sună brusc, împiedicându-mi șiroaiele care mă cuprindeau și curentându-mi inima ca să bată din nou, să nu piară. Deschid plină de speranță răspunsul mail-ului meu de mai devreme, speranță pierdută, mistuită.

[failure notice
"MAILER-DAEMON@yahoo.com"
To: Kitten [christine.c@yahoo.com]

Hi. This is the qmail-send program at yahoo.com.
I’m afraid I wasn’t able to deliver your message to the following addresses.
This is a permanent error; I’ve given up. Sorry it didn’t work out.

[ rob.patz@gmail.com ]
98.137.54.237 failed after I sent the message.
Remote host said: 554 delivery error: dd This user doesn’t have an account (rob.patz@gmail.com) [0] – mta150.mail.sp2.yahoo.com]

Pe fundal incepuse piesa Deltei Goodrem – “Fragile“. La fix.
Scriu fără expresie și cu mișcări greoaie, ca un fluture ce tocmai a fost paralizat de altă insectă prădătoare, numită ”Suferință”.
Apas click-ul final de trimitere, deși știam că totul era in zadar.

[ From: Kitten [christine.c@yahoo.com]
To: Rob [rob.patz@gmail.com]

Subiect: Iartă-mă

Virgulă – ” , ”
]