Cap. 18 Don’t try to fight it

First part

- Kitty ! Kitty!!

O voce stridentă, pe care o aud ca prin vis, mă trezi ca dintr-un somn adânc de mii de ani.
De fapt mai bine zis mă tortura cu scopul acesta, dar eu țineam cu forță de pat și de liniștea din visele mele.. liniște care se întorsese atât de târziu în nopțile mele tumultoase din ultima perioadă.
Hei..parcă nu era așa povestea.. Pe ”Frumoasa din Pădurea Adormită” o aducea la viață prințul superb cu sărutul lui fermecat. Unde e el acum? Și de când se simte atingerea magică a buzelor ca niște zguduituri menite să reinvie și morții?
Ah..poate pentru că eu nu sunt nici o ”Frumoasă”, patul înconjurat de trandafirii aromatici era de fapt o debandadă supraîncărcată cu cărți, foi, și multe alte tâmpenii.. – nu că m-ar fi deranjat lipsa acelor flori pe care oricum nu le am pe lista albă., dar, așa, pentru a păstra scenariul. Și cel mai important, prințul meu era cam inexistent și el.
- Trezește-te !
Încă un număr serios de zguduituri mă obligă să renunț la lupta inutilă. Era imposibil să reziști unor țipete în ureche, care îți intrau direct în creier. Plus că mai era și soarele acesta strident și deloc înțelegător.
- Da, mă ridic mârâind și împingând mâinile stresante care mă cutremurau.
- Dormeai..? Colleen întreabă pe un ton bulversat.
Ah, uitasem ce e stresul și zăpăceala fără ea în preajmă. Probabil devenisem dependentă de pacea, adormită și ea, împreună cu libertatea de a face orice îți trece prin cap, chiar și să devii o figurină de plastilină fără vlagă.
- Nu, făceam cercetări să vad dacă triburile Zulu din Africa se căsătoresc sau nu. Acum cautam cu mintea pe copiii lor, să vad dacă au prieteni și socializează.
Spun sarcastică , enervată, și dându-mi ochii peste cap. Ce naiba credea că făceam dimineața decât să dorm?!
- Uh, credeam că ai mai renunțat din ”umorul ăsta negru” cât am lipsit eu, mă combate cu o față deloc amuzată.
- Ce crezi că puteam face, la orele dimineții? Că vorbeam cu Buddha? Meditații ?
- Dimineață?! E trecut de mult de amiază! Se răstește încruntată la mine.
- Eu merg după alt fus orar, spun rânjind.
- Ha ha. Și nu e vina mea dacă nu reacționai, și păreai moartă.
Frumos mod de ați începe ziua.Ador viața.
Îmi dau ochii peste cap, oftând.
- Oricum Colleen, fie dimineață, după-amiază, seară, noapte, n-am chef de morală și de teorie în nici una dintre momente.
- Ba eu cred că ai nevoie, și o ceri cu îndârjire, Christine. Ce naiba e cu tine?!
Mă cufund adând în ochii ei și îmi observ capul ciufulit. Deci aveam capul pe umeri..la propriu, ce altceva mai vroia?!
- Nu știu la ce te referi, spun strâmbându-mă.
- Kitty, arăți oribil. Ce e cu părul ăsta încâlcit? Și îmi ia o șuviță pentru a fi mai persuasivă. Și cu dezastrul ăsta ?! Parcă e o cocină!
Mie mi se părea drăgut. Adică.. ok. Doar multe cărți aruncate, haine peste tot..uhm.. ăla era dulapul? Chestia aia ca un vulcan erupt, înconjurat de bluze, pantaloni, și.. pantofi?! Ce dracu’ mai căutau și pantofii în dulap? Și .. posterul acela imens cu el? Oftez adânc.
- Dacă nu îți place nu știu de ce nu eșți în camera ta super-imaculată, spun imitându-i tonul pițigăiat.
- Nu pot să cred că aud asta! Lipsesc câteva zile și casa asta e întoarsă pe dos complet!
- Ah, da, merci pentru momentele de liniște, apropo.
- Nu mă mai ironiza, ok? Și ce e cu tâmpenia aia cu plecatul? Ce dracu’ ai? Crezi că e după voia ta? Urlă isterică.
În capul meu și așa slăbit de atenție cuvintele ei se auzeau cu un ecou asurzitor.
- Melissa! Jae!! Brendal! țipă cu ciudă lovindu-mă încă o dată în ceafă cu glasul ei de soprană.
Apoi iese îmbufnată pe ușă ca o furtună.
Aleluia! Mă arunc fericită în patul moale, ..moale în amintirile mele. Un cotor de carte îmi intră în coaste iar un teanc de deasupra pernei îmi cade în cap. Uf! M-am trezit deja, ok? Injur în gând.
O zdruncitură aproape îmi smulge mâna firavă și mă trage ca un aspirator imens care vroia să mă cuprindă. Cole se întorsese și acum mă târâia războinică după ea, ca și cum aș fi fost o cârpă care necesita dezinfectare.
Pășesc pierdută iar hainele alea săcâitoare mă împiedică constant, ca să nu mai spun de lovitura sănătoasă a piciorului de ușa trădătoare a camerei.
- Ce naiba faci, Colleen? Spun încercând să mențin pasul ei galopant, pentru a nu mă trezi în genunchi. Nu îmi era foarte dor de contactul cu gresia, totuși.
- Ședință de grup, termină cu glasul malefic.
Malefic în mintea mea. Adică îl auzisem spus ca de vocile alea din filmele de groază. Oricum asta era ședința de grup de fapt. Minute întregi de chin, în care ea urla la noi, Jae o ia peste picior, ea îl înjură, începe din nou să țipe și să își expună teoriile ei nerealiste și aberante, eu care mă plictiseam teribil, pentru că dacă interveneam m-ar fi bântuit furia ei toată ziua, și de obicei încheiată cu un răcnet al lui Brendal. Îl adoram pe Brendal la faza asta. Doar el o calma. Parcă vocea lui ar fi fost pentru ea o bâtă de baseball aplicată în moalele capului și care o deconecta imediat. Superb.
Mă trântește cu ciudă, bombănind , pe pat, și aterizez jumătate pe Bred, jumătate pe Jae, și cu capul direct în suportul de lemn din spate. Grozav.
Mormăiesc privind-o urât în timp ce îmi scutur capul.Mă strâmb, imitând-o, și apoi iau o figură rigidă, plictisită, știind ce va urma.
- Ați luat-o razna cu toții? Începe ridicând tonul.
Super. Promițător început.
- Și noi ne bucurăm să te vedem, Colleen, Jae spune ironic, ignorându-i privirea înflăcărată de supărare.
- Deși credeam că Raiul e într-un spațiu nedeterminat, zilele astea am aflat că poate fi și pe pământ, Brendal bombănește pasiv.
- Gura! Voi vedeți ce e în casa asta?! O debandadă totală! A fost aici vreun război, sau ce?
- Cine crezi că a stat pe aici să vadă ?!
Fratele ei i-o taie scurt.
Aici avea dreptate. Zilele acestea aproape dacă îi văzusem vreo clipă. Parcă erau niște șoricei fericiți care au scăpat din capcană, și acum mișunau zăpăciți oriunde. Habar n-aveam ce făceau, niciodată nu am stat zilele astea să îi ascult, iar ei se obișnuiseră într-un final că nu au ce face cu apatia mea decât să o ignore.
Poate e și un lucru pozitiv revenirea ei. Poate ne va reuni, deși nu știu cât timp voi mai avea cât să mă bucur de ei.
- Și Kitty..? Ce naiba ați făcut cu Kitty? Ați dus-o la cerșit sau ceva?
Mă încrunt neiertătoare.
Ei mă privesc atenți, și apoi dau din umeri mulțumiți.
- Nouă ni se pare că e ok, îi răspund nonșalanți.
Zâmbesc triumfător și făcându-i în ciudă, într-un gest infantil.
- Arată ca o relicvă ! Și..camera aia.. e un haos total.
- Auzi, dacă nu urlă straturile de fond de ten și ruj de pe ea nu înseamnă că nu e frumoasă. Și oricum ea e mai frumoasă de o mie de ori ca tine, cu sau fără machiaj, Jae își încleștează maxilarele enervat.
Eu privesc scena îngâmfată și plină de mine. Deși nu era frumos atacul direct, poate pentru că nu era chiar rupt din realitate, eram mulțumită că cei din jur mă puteau aprecia și arătând ca o sperietoare de ciori. La urma urmei, și alea sunt utile la ceva, nu?
Dar, era răutacios. Cole era superbă, era atât de frumoasă.. Înaltă, blondă, cu un corp perfect.. Era model, ce naiba. Eu eram o pitică pe lângă ea. Uram asta. Centimetrii ăia frustranți dintre noi. În rest nu era mare discrepanță . Doar că eu eram șatenă închis, și mult mai firavă.
Viață nedreaptă.Poate îmi pun extensii de picioare.
- Aș vrea să te insult, dar nu cred că te-ai prinde, mâncător de scoici.
Jae îi arată un semn nu tocmai drăguț și își întoarce capul spre mine, ignorând-o.
- Și normal că nu punea nimeni în discuție frumusețea ei, continuă dezamăgită. Mă refeream că.. ați abandonat-o.
- Tu nu știi că a venit sezonul de hibernare? Bred o ia peste picior amuzat.
Sau de fapt mă lua pe mine?
Îi dau un ghiont puternic cu cotul și mă strâmb urât la el. El mă mângâie cu o mișcare puternică pe spate, mă ia de gât și mă trage spre el. Încerc să opun rezistență, dar, fir-ar, oricum n-aveam nici o șansă. Și o furnică are mai multă forță decât mine.
Cole rămâne cu gura căscată, privindu-ne șocată. Probabil nu spera că va vedea vreodată o imagine de genul.
Eu cu el dacă stăteam mai aproape de jumătate de metru era pentru a împărți palme și îmbrânceli. De fapt arătam ca un purice tupeist care se rățoia la motanul indiferent, care îl putea zbura cu o labă scurtă. Dar era amuzant, cred că eram stupizi de urmărit, dar îmi vor lipsi și clipele acelea cu el.
Și toate momentele de aici. Toate zâmbetele, toate imaginile pline de armonie, de bună dispoziție..Primele îmbrățisări dintre noi, primele înțepături, primele zâmbete, primele sfaturi. Eram un dezastru..toți eram. Căzuți ca din cer aici,bine..mai puțin Brendal și Cole, ei fiind de aici..dar toți atât de diferiți, de ciudați în felul nostru.. și iată-ne acum, nelipsiți unul de altul, atât de buni prieteni, frați..o familie, cum a spus Mel. Poate avea dreptate.. poate într-adevăr eram o lașă. Părăseam barca doar pentru că nu eram sigură că nu mai pot lupta cu acele inconveniente pe care înainte nu dădeam doi lei.
La naiba, niciodată nu am fost perfectă, și niciodată nu am avut pretenția ca cei din jur să mă ridice în slăvi, să mă adore, dar nici să încerce să mă schimbe.
Aveam prieteni care nu se temeau să îmi spună în față ce cred, mă admirau,mă ignorau uneori când îi răneam, îmi întindeau mâna când eram la pământ, dar care știau și să mă zdruncine când o luam pe lângă subiect.
Aveam o viață fericită la urma urmelor,ce sens avea să fiu mofturoasă și să ajung să înjur orice legat de ea, ca o cretină?
Mereu mă comportasem cât mai firesc și exact cum simțeam eu. Chiar și cu EL. Eu mereu am reacționat cât mai firesc posibil și în preajma lui.I-am prezentat imaginea mea neșlefuită, fără machiaj, fără politețuri ieftine, gratuite.
Și nu regret nimic. Nu regret chiar și stadiul ăsta în care am ajuns acum, să vorbesc singură cu un calculator, cu un robot. În fiecare zi trimiteam câte un mail pe adresa aceea, și nu mai deschideam răspunsul.Știam că e cel despre eroare, despre adresa care nu există, dar era singura mea legătura.. inexisentă și aia, pe care o mai puteam avea cu el.
Și da, nu regret. Oricât de exagerată, nebună aș fi fost, nebunia aia mi-a oferit clipe de vis cu el în seara aceea de basm, care mereu va fi o amintire unică, un tablou pe care nu oricine avea șansa să îl zugrăvească. Și eu sunt sigură..dacă așa e scris, destinele noastre se vor mai intersecta, cu siguranță..sau nu.
Totul depinde de același hazard care ne adusese împreună, și singurul care ne mai poate reuni.
Privesc năucită în jur și realizez că pierdusem o bună parte din discuție. Probabil multe alte înțepături, pe care nu mai vroiam să le aud de acum.
- Cum?? Jae urlă nervos.
Tresar, și apoi înlemnesc.Poate era mult mai important ce pierdusem decât credeam.
Mă apucă de umeri și mă fixează cu privirea hipnotizantă.
- Vorbește serios? Se răstește disperat. Blonda răutăcioasă minte, nu? Nu e adevărat, spune, Kitty!
Și începuse să mă zguduie ușor,..ușor din punctul lui de vedere.. cu două mișcări scurte.
Îl priveam pierdută. Habar n-aveam ce aștepta de la mine, dar speram să înceteze în curând pentru a nu-mi disloca vreun umăr.
- Ăăăă…sunetul se aude balansat din cauza mișcării care se exercita asupra mea.
Se auzise ca și cum o redusă mintal vorbise.
- Eu v-am spus că pleacă, Mel intervine arțăgoasă. Dacă erați preocupați vreo clipă de adevăr și nu să mă luați pe mine peste picior ați fi știut mai demult.
A..asta era..? Înghit în sec.
- Păi.. spun cu o voce stinsă, fâstâcindu-mă.
Trei perechi de ochi de vuturi mă anihilau cu furia din ei.
- Nu e ca și cum nu ne-am mai vedea..adică.. voi mai veni să vă vizitez…
Dau din cap zăpăcită, încercând să îmi întăresc încercarea penibilă de scăpare din situația nu tocmai roz.
- Ce dracu’ e în capul tău, Kitty ?!
Vocea de bas a lui Brendal îmi bubuie în cap fără preaviz.
Se ridică brusc de pe pat, dându-mi una în cap cu cotul. Fir-ar să fie! Sper că nu mi-a declanșat acum iar acum mecanismul ala cretin de aberat.
Ok.. Cu o ureche nu mai auzeam de acum, una în cap care deja provoca balansarea ușoară a imaginii..ce mai urma?
Își trece mâna nervos prin păr și își îndreaptă degetul arătând neiertător spre mine, dar își oprește sunetele forțat, încleștându-și maxilarele. Se întoarce dezamăgit și își aprinde o țigară care într-o clipă deja împrăștie o dâră de ură și frustrare în cameră.
- Stinge țigara aia nenorocită, Brendal !! Cole se răstește.
Nu suporta fumul. Mereu îl zăpăcea până se enerva și renunța, o stingea, sau ieșea din cameră.
- Naiba să te ia, Colleen!
Strigă cu ură îndreptându-se mârâind spre ușă.
- Stai! Ea strigă cu o voce zăpăcită. Parchează-mi mașina în locul ei, – spune aruncându-i cheile- , că m-a împiedicat mai devreme o idioată de fortăreață neagră care staționa, nu știu ce așteptând.
O zvâcnire de lumină îmi năpădi simțurile, și pașii mă poartă fără să îi controlez eu spre ușă, ștergând-o în cautarea speranței atât de dorite. Era el..?

Second part

Alerg cu pași scurți și împiedicați pe holul interminabil al blocului. Pășesc ezitantă pe prima treaptă, încercând să nu cad chiar de aici, la urma urmei mă mai așteptau sute și nu aveam timp atunci de bufnituri cu pământul,fiecare dintre ele fiind doar un aspirator al secundelor și așa de limitate, neprietenoase.
În timpul goanei mele către nu știu exact ce, prin minte îmi trec gândurile afurisite care îmi ciocănesc în conștiință stresate.. care mă mustră că sunt o imbecilă, că am decăzut, că mi-am controlul , mintea, capul ..- pe care oricum nu prea îl aveam, și alte sunete sâcâitoare… pe care le simt ca o lovitură în piept în momentul în care mă trezesc ca o nălucă în mijlocul străzii, îmbrăcată cu un tricou aiurit, infantil, și o pereche nefericită de pantaloni scurți, atât de firavi, care nu mă ajutau deloc în situația penibilă în care mă aflam, cu părul răvășit ca după o furtună în deșert și fața pierdută, amețită.
Deja începeam să regret amarnic greșeala făcută, și nu din cauza lipsei mașinii, ceva ce ar fi fost previzibil de altfel, având în vedere că nu eram într-o poveste frumoasă cu prințese, zâne gingașe , floricele și cavalerul sensibil, romantic, care venea în salvarea domniței lui suferinde. Cred că încă mai eram sub anestezia reveriilor de dimineață cu ”Frumoasa din pădurea adormită”.Pentru că încă eram adormită, clar.
Ce naiba, zumzetul ăsta enervant nu era nici pe departe realizat de chicotelile înduiosătoare ale personajelor de basm, ci era hărmălaia tipică amiezei, sunetul îngrozitor de stresant erau bombănelile oamenilor preocupați de grijile lor, timpul precipitat şi neiertător, nu stăteau ca mine alergând pe câmpii după fluturași. Deși mai ușor aș prinde fluturii din capul meu decât pe alții.Deși nici pentru aceia nu aș băga mâna în foc, la cât de mulți sunt.
Mă îndrept spășită spre bloc, pentru a nu mai accentua și mai mult spectacolul penibil în a cărui program făceam față cu brio, ca de obicei. Deși acum nu mai eram maimuța, eram sperietoarea de ciori. Sau bufnița?! Îi întorc dezamăgită spatele soarelui care și el rânjea orbitor la mine. Probabil și pe el îl amuza imaginea mea atât de propice glumelor proaste.
Mă așez în reluare pe treptele din față , ca o bătrânică, și trag aer puternic în piept. Sper să nu treacă cineva cunoscut, deși am șanse enorme să nu mă recunoscă, indiferent cât de prost stă cu vederea sau cu capul.
Oftez adânc și îmi sprijin capul pe genunchi. Așa măcar știu sigur că nimeni nu îmi va vedea fața cu post-it-ul de ”Fraiera” de pe ea.
Acum ce mai pot zice? Să zic iar formula magică? Știu că nu mai apare. Și nici nu cred că ar funcționa acum. Pentru că nu ar fi spus din suflet, pentru că nu mai simt asta. Fir-ar, de ce nu am ales ceva care să fie disponibil oricând vreau să îl văd? Pentru că oricum nu ar fi funcționat, Kitty. Ești o visătoare. Poate ți-ai insuflat prea intens ideea aia cu ”e un simplu individ”, și nu a fost bine. Oricum tipul mai avea și altceva de făcut decât să vorbească cu o zăpăcită, amețită, care nu era în stare nici pe propriile ei picioare să meargă!
Mă mir că a rezistat atât în preajma mea. Sper să nu fi rămas cu sechele.
Înspir adânc şi odată cu mirosul ce seamănă a țigară îmi inundă simțurile. Acum am ajuns și în stadiul de a închipui mirosuri și senzații. Bine că o întind în curând de aici și acasă voi respira aer care să nu conțină particule ”Rob” prin ele. Acum e de înțeles starea mea. Pe locul acesta a stat și el ultima dată..așa a rămas în amintirile mele finale cu el : stând pe scările astea, cu capul plecat, cu țigara care desena cerculețe dubioase și care te îmbătau, deși erau neputicioase în a concura cu mirozna lui caracteristică. Cred că pielea lui interacționând cu parfumul crea cu totul alte armonii – nu mai simțisem niciodată așa arome , deși eram o persoană care acorda o considerație aparte acestui aspect.
O mână mă atinge ușor pe umăr, și mă strânge. Mirosul de tutun mă asediază sufocant. Încep să tușesc acut și două lovituri ușoare în spate aproape mă dezechilibrează. Ușoare? Teoretic.
- Kitt! Vocea agitată mă dezmorțește subit din paralizia fizică și mentală în care mă aflam.
Ridic capul dezorientată și mă lovesc de privirea încordată, adâncă a lui Bred.
El își încordează ușor fruntea și se așează lângă mine, aproape trântindu-se cu ciudă.
Oftez profund. Brendal ar putea fi un Rob perfect..dacă el stă cu gura încuiată și eu cu ochii închiși. Chiar m-a indus în eroare pentru o clipă simțindu-i prezența celui care mă purtase aici fără să vreau.
- Ce e cu tine, Kitty?
Întreabă cu o față gravă, deloc ușor de modelat cu o replică de fetiță ingenuă.
- Nu înțeleg la ce te referi.
Răspund cu o voce calmă, fără a da de gol vreo emoție.
- Adică ai luat-o razna . Se încruntă acid.
Ridic sprânceana sarcastic.
- Și nu e din natura ta acum, e cu totul altfel de nebunie, accentuează sumbru.
- Nu am nimic.
Răspund prefăcându-mă ofensată de interogatoriu.
- Ce ți se pare așa anormal la mine?
El mă analizează de două ori din cap până în picioare, cât putea capta cu privirea din poziția în care stăteam, apoi revine la privirea suspicioasă și ironică.
Mda, bine. Ce era anormal la o tipă zăludă și care ieșise așa în stradă fără limite în calea ei? Bine, totul, dar aveam motive reale. Motive pe care el oricum nu le putea înțelege, nu ar fi vrut să le afle, și oricum nu i le-aș fi destăinut. Nu vroiam să deteriorez ceea ce părea o liniște așezată peste furtuna dintre noi.
- Nu e nimic, răspund morocănoasă.
El trage un fum adânc, îl menține clipe bune în el și apoi îl elimină într-o ceață nesfârșită.
- Nu sunt un cretin cum mă consideri tu, Kitty, mă dezarmează cu un ton chinuit, deteriorat.
Apoi își sprijină coatele pe genunchi scuturând scrumul cu mișcări coordonate, ca un copil.
- Nu credeam asta Bred..adică.. nu pe bune, oricum .
Rânjesc inocent. El zâmbește cu subînțeles, dând din cap.
- Doar era o șmecherie de a evada din încolțirea de mai devreme, spun într-o încercare credibilă de a mă scoate.
Zâmbesc stupid.
- Chiar dacă nu arăt asta, sunt mai atent la tine de obicei decât pare. Și tu nu ești ok. Știu să fac diferența dintre o Kitty care se prostește și una care chiar e pierdută.
Nu îl auzisem niciodată vorbind așa. De fapt nu îl auzisem vorbind mai mult de 30 de secunde serios vreodată, fără să urmeze vreo ironie. Parcă vorbeam cu altcineva, care îi îmbrăcase costumul înfățișării lui.
- E o prostie, Bred, nu am nimic.
Încerc eu să îl lămuresc cu cel mai convingător ton pe care îl aveam.
- Dacă te face să te simți așa, e o tâmpenie, o porcărie. Nu o prostie. Răzbucnește profund isterizat.
- Hey, relaxează-te.Parcă nu m-ai cunoaște.
-Tocmai asta e. Că te cunosc prea mult. Deși nu crezi asta. Deși nu vrei să vezi asta.
Îl privesc stingherită de profunzimea care o aducea discuției cu glasul și chipul său concentrat. Și vorbele. A, stai, era o conversație profundă. La naiba.
- M-ai.. luat pe nepregătite..adică nu știu ce să zic acum.. spun fâstâcindu-mă infantil.
- Mai bine ai face ceva pentru tine, decât să zici. Ar fi mai bine.. Pentru amândoi.
Își focusează atenția concentrată asupra cuvântului ”amândoi”.La fel și eu. Era un cuvânt care avea o conotație interioară pentru mine, și sunase ciudat și spus de el, deși nu la fel de pătrunzător ca ieșit din gura tentantă a lui Rob.
- Promit că voi face tot ce îmi stă în putintă, îl asigur zâmbind.
- Ar fi bine să o faci, dacă nu vrei să te torturez din nou, spune rânjind malefic, și împrăștiind un nou nor de fum în aer.
- Ha, ha, fiorosule, spun cu o voce ironică.
- O vreau pe Kitty înapoi, și nu glumesc.
- Bred, nu îmi e greu să te fac arogant și enervant , pisălog, imbecil.. rostesc fiecare cuvânt chicotind.
El pufnește într-un râs incontrolabil
- Poți să îmi spui cum vrei, atât timp cât redevii tipa aia plină de viață, focalizată pe produs încurcături, amețeli, dar și zâmbete, hohote de râs, și … priviri cu iubire.
Dau din cap cuminte, și el mă ia de gât protectiv, incluzându-mă complet în mica lui armonie pe care o avea cu fumul, și legământul neînțeles pe care i-l purta. Dar nu mă mai deranja acum. Mă simțeam mai puternică.
Poate am pierdut o particică din inimă, dar e un pansament bun că am câștigat un prieten adevărat pe care nici nu știam că-l am.

. . .

În casă era un adevărat haos. Și deși îmi respectasem făgăduiala făcută lui Bred acum ceva timp în urmă, de a redeveni eu, cea de dinainte, poate părea ciudat, dar nu,nu eu cauzam haosul acum.
Era tâmpenia aia de bal. Bal de sfârșit.
Pe care dacă altădată poate m-ar fi emoționat, acum nu mai era așa.Nu îmi pregătisem eu ținuta, deoarece starea apatică din urmă m-a împiedicat. Așa că eram sceptică în privința alegerii pe care Mel și Cole au făcut-o pentru mine. Știam tendința lor exagerată spre voaluri, prostioare, floricele și alte accesorii nefolositoare și țipătoare. Și eu am spus clar că vreau ceva simplu, neobservabil, să par inexistentă, invizibilă și așa mai departe. Nu că nu m-ar fi emoționat și încântat serile de genul, ci mereu eram mohorâtă la început, sceptică, ca mereu ceva surprinzător să mă aștepte. Și poate acum nu eram cea mai pregătită de ceva neașteptat.
Iar partea cea mai rea e că..aveam un presentiment sumbru cu acest eveniment. Ceva mă aștepta, cu siguranță.
Stăteam apatică pe patul meu, pregătindu-mă pentru ce va urma. Inspir puternic și ușa de deschide brusc, ca într-un film , de parcă ar fi fost regizată acțiunea. Acum urma să aflu dacă va fi o dramă sau o comedie.
- Ta daaa!! Vocile prietenelor mele superbe răsună isteric.
În brațe purtau o chestie ca un semafor pe roșu uriaș. Ala probabil era materialul în care era rochia. Prea țipător și pentru protecție, oricum.
Ele stăteau înțepenite, ca niște păpuși de porțelan. Ce așteptau, aplauze? Rânjesc stupid.
- Deci, ce zici? Spun cu o voce palpitată.
- Ce zic despre..ce?
- Rochie! Ridică tonul alarmate.
- Poate dacă mi-ați arăta-o aș putea să vă răspund! Spun ironică.
Ele se uită una la alta şi apoi mă privesc ca pe o retardată. Ce? Ce am mai zis acum?
- Kitty, ai rochia în fața ta.
- Da, bine, dar n-am raze x să văd prin cârpa aia de deasupra care o acoperă.
Ele pufnesc într-un răs puternic. Deja nu mai era amuzant.
- Asta e rochia! și o ridică permitându-mi să o observ în toată splendoarea ei.. ucigătoare.
Oh, fir-ar ! Ce dracu’ e aia??
Simt cum o moleșeală nemernică îmi amorțește picioarele și în fața mea văd numai punctulețe roșii. Mă așez pe pat pentru a-mi reveni, iar apoi le privesc cu o privire asupritoare.
- Ce naiba e asta ?! urlu bulversată.
- E rochia ta, Kitty, Cole se răstește, și nu acceptăm comentarii.
- E un bal sau un carnaval?! Continui cinică.
- Ha ha!
- Rochia asta arată ca şi cum ar fi ieșit dintr-un festival ”La Tomatina” , sau mai bine zis, e bună pentru asta luând în considerație că oricum nu se va vedea nici o urmă de tomate, suc de roșii sau orice lichid roșu pe ea!
Ele mă privesc frustrate, încruntându-se.
- Kitty, e superbă. E croită exact după tiparele din perioada aceea.
Oare știam eu greșit sau perioada accea era una care impresiona prin stil, gingășie, eleganță, finețe?!
- O rochie roșie în perioada de glorie a Angliei?! O da, exact. Poate la alea din bordel!
- Kitty, nu e roșie, e un grena închis. Și rochia e făcută exact după o pictură din perioada aceea a reginei!
Și îmi scot o poză cu o tipă blondă, firavă, și cu o rochie imensă, opulentă, de aceeași culoare. Oh, nu. Aveam încredere în tine, Elisabeth. Și tu?
Începeam să regret alegerea stupidă care a fost făcută de a fi un bal cu specific vechi, din perioada de glorie a Angliei. Dar cum era o tradiție a facultății ca balurile să aibă toate o temă nu depindea de noi. Iubisem ideea asta la început, eram fascinată de tot ce avea legătură cu perioadele acelea excepționale, mereu m-am gândit și am visat să mă fi născut atunci, dar acum nu mai eram așa sigură că aș fi făcut față .
Un nod mă împiedică să respir.
- Cu siguranță și ea a avut două prietene foarte dezorientate care au sfătuit-o!
Mă strâmb încolțită. Și să fie mulțumite că am spus așa și nu tute, disperate, cu probleme de percepție.
- E o rochie atractivă pentru a agăța, Cole spune cu o voce idioată.
- Ce? Te-ai tâmpit!
- Regina Elisabeta o purta, și ea era singură.
- Cu rochia asta, nici nu mă mir!! Și un orb o ia la fugă, crede-mă.
Ele postează o față de fetițe inocente și deziluzionate. O, sigur. De parcă mai merge șmecheria asta cu mine!
- Hai, Kitt, probeaz-o!
- Nici nu mă gândesc. N-am de gând să arăt ca un ardei roșu umplut .
- Ești stupidă! Vei arăta superb în ea, vei fi atracția serii! Toată lumea te va admira!
- Oh, da! Poate toată lumea va râde pe răsuflate vrei să spui. Și voi ce parte din NU vreau să atrag atenția am zis? Cu rochia asta și dintr-un avion militar mă observă! Poate mă consideră punctul indicator al țintei și cu ocazia asta scăpați de mine!
Spun cu o voce terminată, oftând. Simțeam să sunt mai roșie decât rochia aia. Dar nu eram. Nu mai avea nevoie și de fața mea să se asorteze cu ea.
- Kitty, te rugăm.. e ultima noastră dorință, se mâțâiesc cu o voce dulce, duioasă.
- Șantajiste sentimentale, asta sunteți ! bombănesc agitată, simțindu-mă încolțită.
Se pare că am avut o intrare fabuloasă, de ce să nu am și o ieșire la fel de aici? De parcă mai contează de acum. Oricum nu voi mai fi aici să le aud ironiile tuturor din comentariile de după.
Câte dreptate aveam când presentimentul rău îmi ciocănea în piept. Deja apar primele semne. Semne care sunt inocente și insignificante cred, față de deznodământ. Îmi bubuie în minte ideea asta. Mă obsedează. O știu, o simt. Ceva nu va merge bine.În afară de nimic.
- Bine, mârâi printre dinți.
- Uite și masca, se asortează perfect.
- Masca? Chiar e carnaval?
- Nu, s-a inclus şi asta recent în tematică. Ordine de la vreun individ cu bani care a vrut să își îndeplinească un moft.
- Ah.
Sună ok ultima fază. O mască ar fi un element primordial în apărarea cât de minimă a onoarei mele. Așa nimeni nu va ști că eu sunt steagul indicator care fluturat ar putea anunța intrarea taurului în coridă.
Privesc la bucata de plastic frumos pictată din mâna mea, poate singura mea susținătoare din seara asta.E drăguță. Frumoasă chiar. Măcar un element cu bun gust.
Dar și fața mea putea fi considerată o mască.Poate nu la fel de reușită. La fel ca rânjetul stupid și fals pe care îl voi purta – tot o mască. Totul va fi deci o supraaglomerare de măști.
- Fie! Închei resemnată. Una în plus, una în minus, ce mai contează !?