Cap. 19 In for a penny, in for a pound !

First part

Mergeam legănându-mă și detestând deja rochia insuportabil de grea. Aveam senzația că târâiam după mine o mașină, sau orice alt obiect care mai opunea și rezistență trupului meu așa fragil și ușor de dezechilibrat fără alte contribuții. . Erau doar câțiva pași până la intrare dar pentru mine parcă ar fi fost o călătorie în jurul Pământului.
Jae și Brendal se distrau copios de nefericita din fața lor , care mergea clătinându-se ca o frunză pe care vântul o tachina.Dacă nu ar fi fost odiosul ăsta de tul cu lungimea atât de inoportună,care parcă era realizată intenționat ca o piedică majoră și o capcană pentru mine, cu siguranță i-aș fi făcut să își înghite măștile, dar nu aveam prea multe șanse să fac nici câțiva pași singură către ei.
Și nu aș fi vrut să aterizez în brațele lui Bred, deși aceasta ar fi fost situația ideală față de contactul brutal cu suprafața tare de sub picioarele mele. Nu știu nici asta însă dacă ar fi fost o circumstanță sănătoasă pentru starea mea destul de confuză, pe care o aveam asupra lui datorită ultimelor zile..De aceea și refuzasem invitația lui de a fi partenerul meu, pentru că nu eram foarte sigură pe judecata mea răscolită și instabilă.
Pe Karl însă îl constrânsem cu ”duioșie” să fie ancora mea de salvare până intru acolo și mă lipesc de primul scaun, fotoliu, pat, cutie, orice pe care puteam sta liniștită și în siguranță față de propriile mele acțiuni, mereu inconsecvente. Știam că el e perechea ideală pentru așa ceva. Nici nu îi voi simți prezență atât de cameleonică pe care o are la orice eveniment. Și un tablou putea fi mai evident decât el. Dar măcar voi fi sigură că nu mă calcă pe fustă până acolo. Cu oricare din ceilalți doi probabil aș fi ajuns la destinație numai cu jumătate de rochie, dacă aș fi reușit desigur să fac vreun pas alături de ei.
Ușile colosale se înclină în fața ochilor mei rătăciți, iar starea se împovărează cu accelerarea fulgerătoare a inimii și tremurul mâinilor mele înghețate și statice, fără forță. Karl îmi dedică o privire derutată, exigentă, și încerc să îmi înfrâng starea de crispare care se împuternicise să mă domine fără permisiune.
Sala se deschide în fața noastră iar acum probabil urmează vreun joker amuzant să ne anunțe intrarea fabuloasă. Stai, că eu ar trebui să fiu ”fericita” posesoare a acestui rol, luând în considerație rochia ca un semn de circulație ”Stop”. Mi-ar fi plăcut să fie mai detailată avertizarea, pentru a nu fi responsabilă de iradierea vederii prea multor participanți de aici.
Trag aer suficient în piept și pășesc agățată ca o iederă de sărmanul Karl, propulsându-mi jumătate din greutate în brațul lui – nu că ar fi fost prea mare presiunea pentru el.
În sală răsuna o armonie care te captiva din prima secundă. Aveai senzația că pășeai în altă epocă, în alt spațiu, alt Univers. Era într-adevăr o scenă de basm, și din prima clipă mi-a pierit orice ezitare infantilă care mă tachina mai devreme. Indiferent ce rol aș fi jucat aici, prioritatea mea de acum va fi să savurez îndelung fiecare moment, sclipire, zâmbet, pentru că merită.
Fir-ar, dacă continui doar să mă plâng , trec ocaziile pe lângă mine. Ce dacă rochia e imensă,țipătoare.. în lumina de aici tinde spre grena, cum au zis fetele. Sau..e grena? Um…cred că am fost puțin isterică fără motiv.
În încăpere plutea efectul de plutire, eleganță, clasă, datorat în special valsului armonios pe care alunecau ușor pași mici și delicați, valuri de rochii firave, unele mai epatante ca celelalte, ceea ce mă mulțumea teribil, fiind o confirmare că nu voi fi ”atracția” serii . Era un șoc pentru mine să văd toate personajele acelea cu blugi cu turul lăsat, decolteuri generoase, ochelari de soare în orice moment și anotimp.. fulare ciudate și alte articole fără egal, acum stilate, atât în aspect cât și în comportament.
Îi dau drumul la mână lui Karl.. nu mai aveam nevoie de un manechin de plastic după mine, puteam păși sigură pe mine. Merg cu capul ridicat, înțepată, salutând clipind frumos la oricine sau orice față rânjea la mine. Trebuie să părăsesc scena făcând o impresie finală bună..nu? Dacă mai am vreo șansă pentru asta.
Cole trece pe lângă mine și mă trage nu foarte subtilă spre locul nostru.
- Ce faci, Kitty? Spune rânjind fals către cei care o priveau reticenți , și pe bună dreptate.
- Doar încerc să fiu agreabilă, spun ironică.
- Ești fără pereche. Dai de la o extremă la alta fără nici o grijă.
- De ce aș avea vreo grijă? Nu e viața magnifică, spun pe un ton subțire, ca o mironosiță, înșfăcând un puch din zbor și sorbind o înghițitură scurtă.
- Fără faze, Kitty, ai înțeles?
Mă strâmb exasperată la ea. Nu avea altceva de făcut decât să mă dispere pe mine?
- De ce nu îți cauți și tu un Heathcliff, poate îți mai taie din caracterul ăsta de babă cicălitoare.
O lămuresc scurt, pentru că nu aveam chef de discursuri emancipate atunci, deși mediul așa ar fi cerut, dar timpul limitat nu îmi permitea să am timp și de frustrările ei și de viața mea.
- Hei, mi se pare mie sau cineva se simte foarte bine și a degustat doar o gură de punch?
Brendal spune cu un surâs fermecat postându-se brusc în calea mea, intenționat, pentru a mă ciocni de el. Ceea ce am și făcut, bineînțeles.
- Mai nou te ocupi de contabilizări, Bred?
Spun sarcastică, cu capul ridicat și bărbia lipită de pieptul lui. El își apropie dubios de mult buzele de fața mea, și încremenesc. Dar la un scurt spațiu care ne despărțea fețele se oprește brusc, zâmbind șiret.
- Cu tine, e necesar să ai specializări în orice domeniu, medicină, apărare, poliție… pentru siguranța ta și a mediului.
- Ha ha.
Răspund pe un ton dezamăgit îndepărtându-mă bosumflată. Ce reacție stupidă. Ce naiba aveam?
Din spatele lui observ o umbră care ne superviza și care se întoarce brusc în momentul în care îi sesizez prezența. Mă încrunt concentrându-mă asupra ei, apoi revin la Bred.
El rămâne ca o păpusă de lemn în aceeași poziție, apoi după un moment , realizând situația nefavorabilă în care era, își îndreaptă trupul care arăta impecabil în costumul fără cusur și spune pe un ton îngâmfat:
- Ce te deranjează, Kitty?
- Umm… mă bâlbâi penibil. Că vorbești tâmpenii ca de obicei, reușesc într-un final să termin, arțăgoasă.
El pufnește într-un râs sarcastic, și apoi își scoate o țigară.
- Nu aici, Brendal. Aici nu se fumează, spun tachinându-l și furându-i-o dintre degete.
- Kitty, nu te prosti.
Și se apropie ilegal de mult de mine, în salvarea idioatei de țigară pe care o țineam la spate.
- Tu alte obsesii nu mai ai, în afară de asta?
Îi tai elanul pe un ton acid strâmbându-mă.
- Ba da.. răspunde cu o voce provocatoare privindu-mă sugestiv și mușcându-și buza de jos.
O mică furtună care îi sare în brațe într-o clipă îl împinge din poziția atât de apropiată de mine.El rămâne șocat privind bulversat roșcata ”pasională”. Ih, o cunosc. Și nu o suport.Așa că e timpul să dispar.
Mă întorc dând din cap și zâmbind aiurea când în față tipul care și mai devreme mă analiza se îndepărteză dubios, pentru a doua oară. Care naiba era problema lui? Deja era stresant. Bine, poate că rochia mea e stupidă, ok, am înțeles asta, dar trebuia să se holbeze de două ori la ea? Dacă e așa pasionat poate îi fac legătură cu creatoarea și gata.
S-a îndepărtat după rândul de dansatori și continuă să aibă privirea ațintită spre mine. Adică..presupun asta..e greu de citit fața lui de după masca care îi acoperă toată fața. De ce își ascundea tot chipul? Se pare că cineva vroia să fie mai invizibil decât mine. Poate îl înțeleg aici. Dar tot nu pricep problema care o are cu mine. Nu îi pot da eu o față nouă, totuși. Sau o viața mai onorabilă care să îi permită să se expună nestingherit.
Mă uit deja enervată după o luminiță salvatoare.
Jae dansa nonșalant , fericit în lumea lui. Adevărul e că dansul era a doua lui natură. Sau prima?
Brendal stătea plictisit, încă înghesuit de tipa deloc timidă,la fel ca deloc inteligentă, având în vedere situația neplăcută în care era, și nici nu observa. După mimică se putea citi tot entuziasmul care îl acapara atunci pe el.Dar ea nu vedea asta, clar. Mă miră răbdarea cu care stăpânește situația, el de obicei e destul de direct și strict. Poate îi place, de fapt, tipa.
Colleen conversa foarte zâmbitoare cu un individ oarecare. Mi-e milă de el. Săracul nefericit. Dacă acum nu realizează în ce s-a băgat, cu siguranță va afla în curând.
Iar Melly.. unde e Melly ?!
Încerc să îi focalizez locația când zăresc dinspre dreapta o figură conturată care se apropie.
Era masca dubioasă, care se îndrepta cu pași siguri spre mine.
Fir-ar. Nu e bine. Dacă e ”Fantoma de la Operă”, și mă confundă cu iubita lui nu foarte vie? La naiba. Credeam că rochia asta mă salvează de expunerea figurii mele plăpânde. De fapt, rochia are corset. Ce imbecilă sunt. Fantasma asta totuși nu are altceva de făcut?
Caut în jur agitată o portiță de scăpare când o oarecare voce ștearsă se aude timidă.
- Dansezi?
Un tip își făcuse curaj la țanc pentru a mă scăpa din necaz..
- Bineînțeles , răspund emoționată, și extrem de agitată de circumstanță.
Poate prea..evident tonul vocii. Rânjesc mulțumindu-i în gând pentru momentul oportun în care își făcuse apariția, și târâindu-l după mine subit spre zona de dans.
Fantoma cu mască rămăsese amorțită privind lung după noi.
Încercam să mă concentrez la pașii mei și așa încâlciți, la rochia neprietenoasă, la rotirile bruște și amețitoare, și în plus, și la obsedatul care cerceta minuțios fiecare pas, fiecare gest, al meu. Acum devenisem și eu obsedată. Obsedată să mă feresc de el. Cine știe ce smintit mai era. Trebuia să fiu în gardă mereu.Nu mai aveam nevoie de noi dezastre ale căror cap de listă să fiu. Nu azi.
Valsul lui Strauss se încheie armonios, poate dureros de repede, și mă îndepărtez rapid de partenerul meu de dans, încercând să mă sustrag cu tact înainte de a fi nevoită să fac conversație de fațadă cu el .
- Kitty, ce ai ?
Vocea caldă a Melissei mă mângâie subit.
- Îmi acordați acest dans, frumoasă Julieta? Jae se prostește cu un ton copilăresc după ce apare ca din neant.
- Julieta a fost în Veneția, Italia, îi spun cu o voce amuzată. Nu Anglia.
Încep să zâmbesc înțelegător.
- Poate a fost și prin Anglia, ripostează imediat strâmbându-se.
Mel pufnește în râs.
- Numai acordă-mi o pauză să respir, și vin… de abia am fost amețită , spun oftând.
- Cum vrei, acceptă înțelegător, și într-o clipă dispare ca un gând.
Încep să caut ca un detectiv noul meu prieten ”imaginar”.Adică imaginar, pentru că, logic, nu eram prieteni. Deși nu sunt sigură totuși nici cât de real era.Mintea mea era o cutiuță cu suprize nelimitate.
- Cine nu te lasă în pace? Mel mă interogheză cu o voce serioasă.
- Nimeni.. răspund oscilantă.
- Kitty!
- Nu, serios, nimeni. Am fost politicoasă chiar cu toți, spun bulversată.
Un hohot infantil o inundă.
- Ok, atunci clar e o problemă, spune ușor sarcastică.
Mă opresc cu privirea asupra lui. Era ,undeva acolo, continuând să mă sfideze.
- Uite, de fapt, tipul acela.. cred că e un ciudat sau ceva. Un obsedat. M-a urmărit toată seara, soptesc cu o voce stupidă.
Era clar că era un gest idiot să șoptesc, muzica era pretutindeni, de abia ne înțelegeam noi între noi.
Un râs și mai puternic pune stăpânire pe ea.
Hei, ce era asta? Eu îi spun că tipul e dus și poate mă face dispărută pe undeva, și pe ea o amuza. Grozav.
- Kitt, ești atât de comică uneori. De ce trebuie să vezi mereu lucrurile într-un mod atât de ciudat? Ai o perspectivă dubioasă despre viață și ce e în jurul tău. Poate e doar un băiat care te admiră, căruia îi placi. Ce e toată drama din jurul situației? Nu e nimic nefiresc.
Oftez și îl privesc atent. Analizându-l minuțios, era un tip extrem de elegant și stilat. Sacoul cambrat de pe el stătea impecabil, sugerând un trup armonios dezvoltat. Freza era ciudată..dar era conform temei balului..deci, presupun că e în regulă și aspectul acesta. Dar chipul..? De ce îl ascunde complet? Nu, nu mă convinge la partea asta.
Îmi dau masca jos, pentru a fi sigură că în caz de o răpire vor avea habar cei din jur cine lipsește.
El rămâne înghețat spre mine, și pentru o secundă dă impresia că un implus îl împinge să se apropie de mine, impuls pe care l-a controlat cu greu, dar cu tact. Apoi își lasă capul în jos. Părea chiar că oftează. Ce avea tipul acela până la urmă? Nu..Mel nu are dreptate. E prea ciudat.
Îi observ statura lui Bred apropiindu-se și zâmbesc fericită. De acum nu mă mai dezlipesc de el, pentru că lângă el siguranța mea era clar apărată.
El trece pe lângă noi concentrat, zâmbește chinuit, și apoi își continuă drumul.
- Hei, spun dezamăgită, cu o voce stinsă.
El se întoarce circumspect, neștiind dacă auzise bine sau nu.
- Unde pleci ? spun încruntându-mă.
El dă din cap bulversat, și apoi zâmbește pierdut.
- Afară. Trebuie să consum astea. Și ridică pachetul de țigări. E urgent.
Dau din cap oftând și uitându-mă după el.
O liniște de mormânt acoperă încăperea și un sunet angelic îl domină într-o clipă. Caut zăpăcită locul de unde armonia perfectă lua naștere și privirea mi se oprește asupra degetelor lungi, firave, care apăsau cu blândețe clapele unui pian imens.
Era ”Fantoma”. Adică tipul care îmi ocupase toată seara gândurile, și acum îmi amorțea și simțurile, îmi domina și firea cu magia pe care o crea.
Sala era înmărmurită, sub efectul inexplicabil al sunetelor pe care pianistul le elibera cu harul lui divin. Simt cum inima îmi ciocănește puternic în piept și picioarele încep să tremure ușor. Eram sub dominația totală a creației lui.
Privesc îmbătată spre Mel, care parcă era imaginea mea din oglindă la gesturi în acea clipă.
- E ”Vals del recuerdo” spune cu o voce caldă. O cântă mai bine decât Clayderman, chiar..
Valsul..amintirii? Asta era traducerea. Amintirii. Valsul amintirii.
Un set de sentimente şi trăiri atât de cunoscute mă copleșesc din nou. Erau identice cu cele trăite recent. Îmi amintise de el. Da, ”Valsul amintirii” și-a îndeplinit misiunea. Clar.
Oftez zăpăcită și o clipă respirația mi se oprește, simultan cu încetarea notelor perfecte. O nouă liniște de mormânt acaparează sala, iar un nod în gât îmi oprește firea.
Pianistul se îndrepta cu pași eleganți spre mine.

Second part

[ must listen:
Dario Marianelli - Your hands are cold( pride & prejudice soundtrack) -> first dance
Haley Westenra - Dark Waltz -> second dance]

În jurul meu se finise amorţeala, iar personajele îşi reluaseră dansul armonios. Îi vedeam mişcându-se în reluare pe lângă mine, iar umbrele lor îmi întunecau uneori chipul îngheţat. Nu îi înţelegeam. Se asemănau doar cu marionete surde care se balansează pe un sunet surd.
În capul meu nu poposea nici un cântec nou.În mintea mea se ciocneau doar sunetele muzicii lui de mai devreme. Gândul şi firea mea era încă stăpânită de el, sub diverse forme, de arta lui şi de prezenţa lui.. la fel ca privirea mea, la fel ca toate mişcările mele.
Îi observasem statura, care acum depăşise stadiul de umbră indiscretă, apropiindu-se de mine, parcă plutind. Îi sesizasem intenţiile şi cu toate acestea eram încă înţepenită într-o poziţie de obiect nefericit şi fără suflare.
În acelaşi moment, o atracţie aproape imposibilă de controlat mă făcea să simt ca o lovitură fiecare secundă care trecea şi încă ne despărţea contopirea , ciocnirea sufletelor şi simţurilor, iar pe de altă parte un impuls nebun care mă făcea să fug, să mă ascund de el.. Nu ştiu de ce. Poate din cauza măştii , poate din cauza apropierii neştiutului, misterului, enigmei.
Închid ochii strâns şi mă întorc cu spatele către necunoscutul care mă urmărea, care mă vâna, ca pe o pradă uşoară, ceea ce şi eram în această clipă.
În capul meu încetase cu câteva clipe în urmă cântecul de basm al clapelor mânuite de ireal, la cât de perfect crease el notele plăpânde, şi acum un zgomot sufocant ca de vid mă îngrămădea cu starea de claustrofobie, care pulsa pe fiinţa mea. Aveam senzaţia că sunt într-un cerc îngrămădit de plastic, într-un mediu delimitat, şi din jur prind frecvenţe inegale ale mişcărilor şi zgomotelor care mişunau din exterior.
Încerc să fac un pas, pentru a mă îndepărta , dar nu simt nimic. Deschid ochii pentru a descoperi cât de mult mă distanţiasem , şi descopăr cu un şoc puternic paralizarea care într-adevăr mă domina. Eram în aceeaşi poziţie şi el deja era la o clipă doar de mine. Toate mişcările mele au avut loc doar în planul imaginaţiei mele.
Era clar acum. Marioneta surdă şi fără vlagă eram doar eu.
Îi văd clar acum masca agasantă care îi ascundea chipul , lăsând la vedere doar ochii profund conturaţi, de un albastru umbrit acum de lumina neputincioasă, şi o mică parte a buzelor care parcă ascundeau mii de amintiri. Ce ciudat.
Îmi atinge mâna înţepenită în aer, probabil după o încercare deloc reuşită de a-mi aşeza din nou masca, şi un curent puternic îmi străbate corpul, tresărind deodată. În aceeaşi clipă simţul auditiv îmi revine şi urechile recepţionează un bubuit puternic în cap venit brusc de la muzica din sală, pe care nu o percepusem în ultimele minute. O melodie lentă, înfiorătoare, şi o voce puternică, subţire, îmi intră în simţuri, iar după o clipă se stinge, împreună cu sunetele din ea. În jur se aşterne liniştea o clipă.
El face o plecăciune şi îmi sărută uşor mâna de marmură , topindu-mi gheaţa de pe ea cu o adiere de foc.
Înclin pierdută din cap, într-o încercare infirmă de a-i răspunde la salut. Se apropie tot mai puternic , cu mişcări pline de tact şi o ţinută distinsă, iar eu doar stau încă imobilă, modelabilă ca o bucată de plastilină pentru intenţiile lui. Îmi înconjoară cu o atingere delicată mijlocul înlemnit, şi îmi trage cu fineţe corpul fix către al lui.
Încep acordurile grave de vioară ale cântecului următor . Ridic ezitantă o mână pe umărul lui , iar pe cealaltă o îndrept din moliciunea în care era, luând o poziţie fermă în mâna lui ca un suport de mătase, şi astfel începe un dans brutal, intens, pe acordurile dure şi ridicate din melodie.
Notele adânci îmi pulsau pe inimă. Odată cu rotirile aprige, furioase, menite parcă să descarce tot negrul din inimă, cu atingerile scurte şi intense dintre corpurile noastre, tensiune se ridica la cote maxime. El mă ghida cu îndârjire şi conducea dansul cu mişcări fixe. Robotice.
Era atat de multă tensiune, la fel ca în primul sărut cu .. cel pe care îl pierdusem înainte de a-l avea. Dacă ar fi răsunat pe fundal o melodie ,atunci, cu siguranţă partea aceasta ar fi fost.
Dar.. era el ? Nici nu am certitudinea că ceva din ce se petrecea era real. Că el era real. Că nu era o fantomă care mă bântuia amintindu-mi de el.
Stabilitatea intervine brusc , iar sunetele se rotunjesc, adoptând o formă calmă, caldă. Paşii noştri respectă conştincioşi muzica, şi pacea se aşează şi pe trăirile noastre.
Ne mişcam lent şi piepturile noastre respiră sincronizate, ca şi cum aceeaşi inimă ar fi bătut în ambele. Curiozitatea dureroasă se accentuează însă cu fiecare ridicare uşoară a sunetului, cu fiecare privire profundă pe care i-o acordam, încercând să îl descifrez de după zidul de plastic care îl ascundea.
Buzele.. erau atât de perfecte, ..de .. identice cu ale lui.. la fel de tentante. Prin minte îmi treceau mii de gânduri, de impulsuri, dar nu puteam risca să conturez din nou o imagine absurdă despre mine, să dau ocazii de a fi ridicularizată. Nu puteam acţiona fără logică acum, deşi îmi era imposibil să mă concentrez la altceva.
Mă dau bătută, oftând adânc şi plecându-mi uşor capul, în timp ce paşii noştri continuau să plutească fără noi.Sau cel puţin..fără mine.
Nu era el. Era imposibil. Era doar dorinţa mea fără limite de a-l revedea, era doar impulsul stupid de a-l vedea în fiecare străin misterios care se apropia. Cu siguranţă măiestria lui de la pian de mai devreme mă pierduse complet de simţuri. Doar..era un simplu pianist.
Nu era Rob. Deşi avea eleganţa lui. Deşi avea buzele lui.
Nu era el. Era un tip oarecare, sau..fantoma aia poate, până la urmă.
Note uşoare de pian încep, şi un parfum învăluitor, mireasma atât de delirantă, narcoticul care mă drogase constant lângă el, mă stăpâneau din nou. Era parfumul lui. O adiere tandră îmi dezmiardă firea şi sunetele atât de dorite, rostite de glasul lui unic, acţionează brusc ca un pansament asupra mea.
- Ce dor mi-a fost de tine ..
Fiecare literă , fiecare sunet,îmi mângâie urechea cu suflarea lui. Îmi ridic faţa tremurând şi obrazul meu îngheţaţ se atinge de cel al lui, care era total opus de al meu.. era dezmierdător.
Îşi îndreaptă poziţia şi într-o clipă de linişte şi din melodie, îi contemplu ochii albaştri, adânci, buzele care acum eram sigură că erau cele care le atinsesem cândva. Puteam pătrunde masca , îl vedeam acum prin ea, îi construiam în gând faţa ideală din amintirile mele.
Ritmarea, accentuarea pianului ca la început revine, însă într-un ton mult mai blând, mai vesel. Ne învârtim din nou repede şi aveam senzaţia că sunt din nou pe picioarele lui, ca atunci, pe scara ruginită de fier a acelui acoperiş..ca atunci când mă protejase şi mă eliberase de imaginea primejdioasă din gol.
Era imposibil de crezut că nu mă împiedicam, că nu mi se tăia forţa picioarelor, dar acum simţeam putere cu fiecare clipă în plus pe care o respiram în prezenţa lui, simţeam că renăscusem, că mă îmbrăcam cu siguranţă.
Linia lentă revine, şi inspir adânc, ezitând o clipă din cauza curajului.
- Ce ţi-a luat atât…?
Spun cu o voce blândă, când imediat sunetele se opresc în jur. Melodia se terminase.
El zâmbeşte sugestiv, inocent, dezvăluindu-se o mică parte din dantura lui superbă de după mască.
- Cred că.. timpul acordat pianului în scopul perfecţionării.. rosteşte ştrengar cu o grimasă.
Îmi dau ochii peste cap, şi zâmbesc sugestiv.
- Trebuia să iasă bine , insistă hotărât.
- A fost.. perfect.. rostesc cu o voce emoţionată.
De parcă nu aş fi fost la fel de entuziasmată de orice ar fi cântat, de parcă nu orice sunet ieşit din clapele atinse de el , nu ar fi avut acelaşi efect asupra mea. Sunt sigură de asta.
- Ştii cine sunt, nu?
Întreabă concentrându-se.
Un hohot scurt mă loveşte. Asta era bună , într-adevăr.
- Dacă nu ştiam cine eşti, crezi că mai zâmbeai acum? Întreb ironic.
Poate nu ştia cum mă comport cu tipii dubioşi. Sau cu cei care sunt insistenţi. Şi pe care nu îi cunosc, dar mă enervează dinainte de partea asta. Să mai spun cum mă comportam cu un tip ciudat cu o mască bizară, comportament anormal şi care mă mai şi bântuia ?!
- Păi.. tocmai asta e. Nu înţeleg cum de zâmbeşti tu, dacă ştii cine sunt.
Spune bulversat, încordându-şi maxilarele o clipă, ca şi cum ar înghiţi în sec.
Ah. El încă credea că ..îl detest..? A rămas cu traumele mail-urilor lui fără răspuns, cu lipsa cuvintelor mele, pe care o luase ca un refuz. Trebuie să remediez asta.
- Apelez mereu la terapia prin râs. E genială. Şi..nu am motive să nu zâmbesc, din contră, răspund jovială.
- Ăă.. ok.
Zice încă cu o voce încordată, atingându-şi chipul o clipă. Probabil va trebui să mă străduiesc mai mult în privinţa subiectului acesta.
Îşi trece cu o mişcare scurtă mâna prin păr. O-oh..proastă mişcare acum.
Mă uit ca un radar brusc în jur să văd dacă a trezit cumva suspiciuni cu gestul lui. Nu avea acum freza lui unică, era ceva mai .. pământească, ..banală, dar.. mişcarea aceea de care spusesem mai demult că ar trebui să primească el toate drepturile de autor nu era greu de reperat imediat.
În jur toţi erau concentraţi, dar nu la noi. E bine.
- Ce ..cauţi aici?
Întreb zăpăcită.
Ce întrebare tâmpită. Dacă o ia ca pe un reproş? La dracu’ . Controlează-te Kitty !
- Nu e clar..? răspunde duios.
- Um.. mă refer la.. locul ăsta.
Putea fi considerată o probă de adrenalină pătrunderea lui aici.
Într-un loc supraaglomerat.
Plin de fete.
Deşi, pe de altă parte, el era cel mai real prinţ care putea fi într-un loc ca acesta.
Cel mai în viaţă.
- Trebuia să aleg un spaţiu populat, pentru siguranţa mea, nu ? Niciodată nu ştii la ce să te aştepţi de la tine.
Pufnim în răs.
Spaţiu populat … pentru siguranţa lui?
Era o glumă? Nu era o glumă bună, clar.
Dar era drăguţ că venise în cuibul acesta periculos pentru el. Putea fi considerat un act de curaj. Şi era făcut pentru mine.
Era el, cert. Şi venise la pachet cu umorul debordant.
- Ce credeai că îţi pot face..?
Spun ironică, uitându-mă sugetiv la mine. Eram aceeaşi mână de om. Poate mai uşoară acum, după toată perioada depresivă.
- Hmm… nu ştiu, sincer. Dar oricum nu mă aşteptam la primirea asta, cu siguranţă, răspunde pe un ton fericit.
Uh.. Continuă cu subiectul ăsta stresant văd. Sper să îl uite. Cât mai repede.
- E singura reacţie de revenire pe care o meriţi, spun hotărâtă. Sau.. nu. Mai frumoasă.
Completez cu tandreţe.
O zdruncinătură bruscă ne trezeşte din spaţiul nostru paralel în care ne aflam, în momentul în care o pereche de dansatori se ciocneşte neintenţionat de noi. Gest fără repoş, de altfel. Muzica pornise şi noi stăteam ca nişte păpuşi,pierduţi unul în cuvintele altuia, în mijlocul sălii de dans. Nu mă puteam revolta , sincer, în condiţiile astea.
- Poate ar trebui să ne mişcăm şi noi pe ritm înainte de a fi călcaţi în picioare..
Sugerez binevoitoare.
- Se pare că e o provocare constantă să scap de asta .
Concluzionează cu o grimasă.
Mă trage cu o mişcare precisă lângă el, lipindu-mă de corpul lui puternic. Pentru o clipă inimă îmi stă în loc, apoi revine la bătăile agitate de mai devreme, poate mai rapide, când începem să alunecăm cu eleganţă pe sunetul de o intensitate adâncă. Era o melodie plină de emoţie, şi o voce divină îţi pătrundea direct în suflet.
Mă simţeam ca o prinţesă, pentru că îl aveam pe el lângă mine. Cadrul era de basm, rezonanţa sonoră la fel, totul părea ireal. Părea o poveste cu final fericit.
Dar stai, e eronat spus. Nu era nici un final. Era doar un început. Un nou început.
Îmi dă drumul din colivia braţului lui cu care îmi strângea talia, şi mă învârte cu o mână ca un profesionist, iar rochia mea se unduia minunat în valurile cauzate de mişcări. Acum o adoram.
Mă ghidează din nou spre el, şi mă prind cu ambele braţe de gâtul lui parfumat. El mă ridică ca pe o pană în sus, şi apoi revin direct în suportul delicat al corpului lui.
Zâmbesc pierdută, ca un copil care primise acadeaua îndelung dorită. Probabil aveam iar o faţă de fraieră, dar nu îmi mai păsa acum. El trebuie să ştie tot ce simt, să citească totul din reacţiile mele.
Începe să râdă puternic . Ok..oare era faţa mea prea.. imbecilă?
- Îţi place ? spune ştrengar.
- Enorm, spun cu o voce pierdută, sorbindu-i fiecare gest, cuvânt.
Habar n-aveam la ce se referea, clar.
La el? Zâmbetul lui? Chipul lui? Prezenţa lui? Mişcarea lui? Dansul ? Nu ştiu ce nu mi-ar fi plăcut, sau ce vroia el să ştie dacă îmi place.
Dar ştiu sigură că, indiferent de ce ar fi, totul e minunat.
- Ciudat.
- De ce ?
Răspund suspicioasă,încercând să nu îmi dau de gol neştiinţa.
- Melodia.. e „Dark waltz “.
Vorbeşte pe un ton teatral, accentuând titlul piesei şi încercând să îi dea o tentă fioroasă.
Mda..de parcă aş fi simţit vreodată teamă în prezenţa lui. În afară de teama de a-l pierde, de a-l scăpa printre degete din nou. Restul erau fleacuri. La fel ca tot ce nu ţinea de el – neînsemnat.
- Şi ?
Spun ridicându-mi sprânceana neîncrezătoare.
- Nu te temi să nu mă transform în vreun .. vampir..ceva ?
Vorbeşte ironic pe o intonaţie amuzată.
Mă strâmb la el.
- Sincer..?! Nu îmi pasă. Nu îmi pasă de nimic altceva acum. Decât de tine.
Zâmbeşte larg, extrem de măgulit şi fericit.
- Deşi .. poate ar fi recomandat să nu te metamorfozezi într-un liliac totuşi. N-aş vrea să te scap din nou.
Începem sincron să râdem .
- Deşi cred că asta ar fi metoda cea mai sigură de evadare de aici a mea, nu aş renunţa pentru nimic la clipele de acum.
Mă mângâie subtil cu vorbele lui rafinate, captivante.
- Nici nu vreau să mai faci asta. Vreodată ..
Izbucnesc uşor. Oftez adânc şi apoi îi surâd cu drag.
El îşi pleacă faţa o clipă, şi apoi începe pe un ton tulburat :
-Da..apropo de asta, atunci nu am vrut să..
- Ssst..
Îi opresc vorbele chinuite delicat, atingându-i cu degetul buzele seducătoare.
- “Atunci”, a fost, nu mai există. Acum existăm doar noi. Acum. Aici. Noi doi. Bine ?
Vorbesc hotărâtă, conturând intens pronunţia cuvintelor fermecate „noi doi”.
El mă priveşte înduioşat, impresionat de vorbele mele.
Mă bucură asta, dar era normal să fiu şi eu o dată în viaţă rezonabilă nu? Mai ales când era definitoriu, era parte din mine.
Şi cum am mai spus, periaoda recentă m-a şi ajutat într-un fel. A creat o Kitty mai matură, mai sigură pe ea şi sentimentele ei.
- Şi, apropo, e foarte frumoasă melodia, insist pe o tonalitate încântată.
- Ştiu. E superbă.
Aprobă pe un ton îngeresc.
– Deşi păleşte enorm în faţa frumuseţii tale.
Îmi oferă încă o treaptă în atingerea euforiei maxime, cu vorbele lui intense, îmbietoare, şi apoi îmi mângâie obrazul cu o atingere gingasă, muşcându-şi buzele ispititor, şi apoi se apropie uşor de ale mele.
Mă pregătesc să mă predau fără obiecţii gesturilor, atingerilor lui, când privire mi se opreşte neintenţionat asupra unui grup de chipuri zăpăcite.., prietenii mei, şi paşii duri care se apropiau de noi ai unuia dintre ei… Brendal.

Part three

La dracu’ !
Am încurcat-o. Şi de data asta am încurcat-o bine.
De două ori la dracu’ !
Îmi întorc pe o parte capul tremurând şi partea lui de buze, care era eliberată de sub masca de lut , mă face să tresar brusc la atingerea delicată şi pătrunzătoare, dar simultan cu senzaţia de frig pe care materialul acela rece care îl ascundea de realitatea nesănătoasă din jurul lui şi care mă atacă, distrugând astfel şi senzaţia tentantă şi provocatoare a lipirii buzelor lui de mine. Sau o parte a lor, de fapt.
Chiar dacă nu ar fi fost Bred, cu siguranţă un sărut adevărat ar fi fost imposibil. M-aş fi simţit sărutând o statuie, un idol de piatră, nu un om, sau un prinţ, cum era contextul de acum, cum îmi proiectasem în minte toată secvenţa.
Nu îl detestam nici pentru că urma să îmi distrugă clipele de magie din sala fermecată, muzica euforică şi îmbrăţişările protective din timpul dansului, şoaptele dulci şi fiorul atmosferei de basm. Îmi mai rămăsese totuşi o parte de raţiune,deşi firavă, dar care mă pregătea totuşi pentru realitatea nu la fel de feerică care ar fi urmat. Nu mai era posibilă prelungirea timpului lui petrecut aici.. fiecare minut în plus putea fi o nouă ocazie pentru un haos imens, incontrolabil.
Îi eram enorm îndatorată pentru mica parte de poveste trăită aici cu el, şi cele două dansuri care într-adevăr puteau fi considerate ireale, luând în calcul intensitatea şi frumuseţea lor ideală.
Deci nu aş avea cu ce să îl condamn pe cel care se apropia cu paşi grei, furioşi, pe noi, din aceste punct de vedere, dar multe alte circumstanţe nu la fel de atenuante se anunţau deja cu trâmbiţe şi tobe, se pare. Sosise timpul pentru reprezentaţia mea de circ deja?
Se pare că da. De parcă nu i-as cunoaşte temperamentul impulsiv, coleric, reacţiile brutale, aspre la adresa celor care nu îi inspirau încredere şi pe care clar nu îi vroia mai aproape de metri buni de mine. Şi analizând aspectul ciudat al partenerului de acum, era clar că nu venea tocmai să socializeze cu el sau să discute curente filosofice.
Rob tresare scurt la gestul meu şi ridică faţa în reluare, pierdut. Era bulversat de respingerea mea şi pe bună dreptate.
- Complicaţii. A venit şi timpul meu.
Îi şoptesc imediat pe un ton chinuit şi îl împing uşor de lângă mine, îndepărtându-mă şi lăsându-l într-o poziţie de statuie de ceară fixă.
Eram conştientă că în puterea mea stătea abaterea dezastrului sau contopirea lui înainte de a avea repercusiuni majore. Robert cu siguranţă nu avea cum să încerce să îl oprească, orice gest, sunet, l-ar fi putut da de gol. Mai ales că cei din jur îşi întorseseră atenţia către noi, nu ştiu de ce.Cretini indiscreţi !
Brendal îşi sporise mersul. Probabil îşi sporise şi furia. Îi ies în cale brusc, blocându-i drumul către cel pe care îl căuta.
Se opreşte robotic aruncându-mi o privire severă,de gheaţă, şi apoi se uită la Rob neîndurător. Aveam un plus enorm faptul că masca lui era mult mai firavă, neputincioasă,şi astfel îi puteam citi clar toate reacţiile, deşi nu puteam si prevedea cum ar trebui să mă comport.
Şi el, ca şi mine, era la fel de imprevizibil. Şi impulsiv.
- Eşti bine ?
Spune îngrijorat pe un ton sever, încurcat, şi analizându-mă concentrat.
- Bineînţeles. De ce nu aş fi ?
Răspund încercând să îmi calmez tensiunea, cu o falsă voce blândă, amuzată de reacţiile lui. Speram să funcţioneze ca un calmant asupra stării lui.
El se încruntă deloc bine dispus de nefericita mea încercare, răbufnind nervos.
- Nu încerca să mă prosteşti, Kitty. Nu merge.
- De ce aş face asta?
Mă răstesc, încercând să îi tai din avânt.
- Mai devreme te plângeai Melissei că individul ăla te urmăreşte şi e un obsedat şi acum te comporţi de parcă nimic nu ar fi ciudat să stai cu el la taifas.
- Care e problema ta, Brendal ? Nu vrei să încetezi puţin cu tonul ăsta superior? Poate confunzi persoana la care te răsteşti.
Spun neiertătoare, cu o mimică dură. El mă priveşte deconcertat , pierdut.
- Ştii că îţi vreau doar binele..
- Sunt bine.
I-o tai scurt, fără menajamente.
- Nu ştiu de ce mă mai complic cu tine. La cât de absurdă eşti.
Scuipă cu ură şi indignare cuvintele, apoi mă dă la o parte cu o mişcare uşoară, deloc complicată pentru el, ca pe o creangă inoportună, îndreptându-se crâncen spre Rob, care stătea cu capul plecat şi trupul încordat, rigid.
Încerc să îmi revin din firea neputincioasă şi îl prind de braţ, dar deja era la câteva clipe de cel fără protecţie, din faţa lui.
- Ce dracu’ vrei de la ea?
Urlă ca un câine turbat. Rob îşi strânge mecanic pumnul şi îşi încleştează maxilarele, fără să spună nimic.
- Încetează, Brendal.
Mârâi neiertătoare, accentuând cu nervozitate fiecare cuvânt.
- Vorbeşte, curajosule, ce intenţii ai cu ea?
- Te rog frumos, las-o cum a căzut.
Cer îndurare pe un ton torturat şi nefericit.
Îmi aruncă o privire acidă, cu dezgust.
- Ce naiba, Kitt ?! Aşa ai ajuns? Să te rogi de mine, să te întorci împotriva mea, pentru a apăra un imbecil?
- Nu e cum crezi tu !
- A, nu? Atunci de ce tace ca un şoarece? Sau e retardat şi nu poate vorbi?
Continuă sarcastic, rânjind ironic, iritant.
Lângă mine se aude un mârâit scurt şi bătăile de inimă accelerate ale celui care era prins de mâini şi de picioare, fără a se putea apăra.
- De ajuns!
Mă răstesc pe un ton aprins.
- Răspunde, deşteptule, ţi se pare că glumesc?
Insistă ignorându-mi complet încercările mele de mai devreme, şi îl împinge ca o fiară pe Robert, care face neputincios doi paşi în spate din cauza impactului cu pumnul necontrolatului de individ , care nu părea să înţeleagă nimic din ce îi spuneam. O luase razna complet.
- Fir-ar! Ţip pierdută intervenind complet între ei şi respingându-l pe Brendal într-o reacţie fără succes de a-l îndepărta.
Din spate Jae îl prinde cu o mişcare exactă de braţ, iar Karl îl imobilizează complet.
- Ce se întîmplă aici ?
Coleen întervine brusc cu vocea ei caracteristică, isterică, uitându-se zăpăcită la fratele ei.
Meli stătea înlemnită mai în spate, cu mâna la faţa şocată şi temătoare.
- Ce se întâmplă ? Ce nu e clar? Uite-o! Se bagă din nou în probleme, ca de obicei.
Mă strâmb furioasă, încrucisându-mi mâinile într-o poziţie de atac.
- Nu e nimic! Doar fratele tău genial care încă are ca hobby văd să îmi îngreuneze mie existenţa.
- Cine e el ?
Întreabă ea imediat, cu o curiozitate idioată, studiindu-l din cap până în picioare cu sprânceana ridicată, pe Rob.
- Un prieten. Nu e problema ta, Coleen.
Îi tai întrebarea indiscretă pe un ton enervat, mustrător. Ea îşi schimbă brusc mimica, privindu-mă surprinsă şi deranjată complet de răspuns.
- Daţi-mi drumul.
Brenda bombăne pe un ton grav, şi ordine îi sunt ascultate. Fir-ar.
- A, da? Credeam că noi suntem prietenii tăi! De când te răzvrăteşti împotriva noastră pentru un necunoscut, un ciudat cu o mască ridicolă?
Mă condamnă neiertătoare.
- Nimeni nu se revoltă împotriva nimănui, voi sunteţi absurzi. El e.
Îl aţintesc fix cu o privire de gheaţă pe Brendal.
- Serios? Să vedem cine e mai absurd dintre eu şi el.
Se apropie din nou cu acelaşi gând luptător spre mine şi Robert.
– Dracu’ să te ia Brendal ! Nu te mai suport ! M-am săturat de tine!
Rostesc repede, revoltată, fără să gândesc, fără să îmi dau seama ce zic, pe un ton puternic şi nemilos.
Când conştientizez greşeala imensă şi dureroasă care am făcut-o, o lovitură precisă în inimă mă face să urlu în interior.
El se oprise din aceeaşi clipă, înlemnit, şi în ochii lui puteai citi clar durerea, dezamăgirea şi imunizarea completă a puterii lui de mai devreme. Era zdrobit.
Adevărul e că îi eram profund îndatorată. Sau că ar fi trebuit veşnic să îi fiu. El intervenise constant pentru mine mereu, el mă scosese fără să stea pe gânduri din toate noroaiele şi vijelii în care eram prinsă la mijloc de multe ori. Nu a fost uşor contactul meu cu lumea de aici, dar fără el, cred că ar fi fost imposibil. El îi înlăturase mereu pe toţi care îmi puteau face viaţa imposibilă, mă protejase întotdeauna, chiar cu riscul de a avea repercusiuni asupra sa ce făcea. Sunt o mizerie de om. O epavă ruginită, rece.
Dar numai eu ştiu cât mă blestem acum. Cât mă urăsc. Şi cât mă durea ce trimisesem către el ca nişte săgeţi otrăvite. De ce trebuia să se ajungă la situaţia asta? Ştiam că şi acum făcea acelaşi lucru, că era îngrijorat pentru mine..dar de ce..De ce nu a fost mai raţional puţin? Şi eu..eu de ce sunt aşa o cretină?
Un foşnet asurzitor se aude de după zgomotul ca un gong al uşii şi o legiune de tipi fioroşi, mari, ne întunecă cu prezenţa şi hainele închise la culoare.
Încerc să fac un pas,odată cu rana insuportabil de grea din mine, să alerg spre Bred, să îl iau îmi braţe, să îl implor cu lacrimi să mă ierte, să îmi uite nesăbuirea, porcăria rostită mai devreme neintenţionat, dar o forţă puternică mă trage înapoi cu mâna rigidă.. Robert mă târâia după el, închizându-mi palma dreaptă într-a lui, iar eu păşeam balansându-mă , privind încontinuu în spate, la prietenii mei, la cel pe care îl dezamăgisem, şi care avea chipul plecat acum.
- N-am vrut să zic asta !
Rostesc nefericită dar puterea vocii îmi era slăbită, fără vlagă. El încă stătea aşa. Nu mă auzise.
- Kitty, unde pleci?
Strigătele isterice ale lui Cole răsunau.
- Kitty !!
Îi aud întrerupt încă o dată tonul vocii, şi apoi uşile se închid în spatele nostru, cu un gong final.