Cap. 2 Wrong place

În holul imens , boala care te lovea din plin,indiferent dacă o aveai sau nu, era claustrofobia. Şi nu pentru ca ar fi fost spaţiul discret, din contră, ci pentru că era supraîncărcat. Mulţimea mişuna ca la un concert cu artişti unici. Era un furnicar de oameni , majoritatea fete, dar şi băieţi – dacă puteau fi numiţi aşa luând în considerare fetele lor. Erau parcă băgaţi în priză, fiecare grup mai gălăgios, mai extravagant, mai emoţionat şi nerăbdător.
Să mai sper că lumea era atât de încântată doar de evenimentul la care încercam eu să ajung era deja imatur. Poate eram eu o visătoare, mereu încercam să dau o conotaţie pozitivă lucrurilor, mereu optimista, dar asta nu înseamnă ca eram de acum absurdă. Mai ales că nu era cazul .Nu m-ar fi ajutat cu nimic să mă amăgesc în acest moment. Având în vedere complexitatea clădirii, cu siguranţă erau mult mai multe galerii, urmau să aibă loc mai multe evenimente, dar în săli diferite.
Mă uit concentrată la ei dar doar reuşeau să mă bulverseze şi mai mult atâtea feţe necunoscute. Nu..cu siguranţă Colle, Mel, Jae Yunho, Brendal şi Karl nu sunt aici. Melly sigur nu m-ar fi lăsat în aşa situaţie ingrată şi ar fi rămas cu mine, să venim împreună. Iar deznodământul ar fi fost ca de obicei : noi două, cele „ameţite” cum ne numeşte responsabila şi hotărâta Colleen, am fi ajuns râzând în hohote de cine ştie ce situaţii mai întâmpinam pe drum, bineînţeles ultimele şi cu toţi aşteptându-ne crispaţi şi serioşi. Dar Colle a corupt-o să vină cu ea la una din şedinţele foto plictisitoare, de care mă lipseam adesea să o însoţesc. Iar băieţii.. mai aiuriţi decât mine, nici o bază în ei.
O zdruncitură mă aduce la realitate, când o doamnă grăbita, mică şi îndesată, mă ia înainte din plin fără nici un regret. Dacă nu erau atâţia martori cu siguranţa aş fi ripostat, măcar un comentariu scurt. Dar ..m-am abţinut.
– La o parte, domnişoară ! ţipa extrem de enervata, şi cu un teanc de dosare în braţe mergea furioasă.
– Mulţumesc frumos, atenţionările se fac înainte totuşi .. bombănesc aranjându-mi jacketa şi strângând cordonul rochiei, care era aproape desfăcut.
– Aici se lucrează! Nu încurci circulaţia!! Se răsti arţăgoasă, continuând apoi să mârâie ceva indescifrabil, dar nu greu de ghicit ce.
Își făcea furioasă loc printre toţi, cu dosarele alea chinuite care luau înainte pe orice „inoportun”. Ce frumos ar fi arătat toate prin aer, iar doamna plonjând graţios pe burtă. Dacă Yunho ar fi fost aici, nu ar fi scăpat şansa asta. Zâmbesc uşor. Prea riscant,totuşi. Galerie de arta înseamnă clasă, comportament adecvat.Deşi pe mine harababura asta mă duce cu gândul la orice, numai la asta nu.
- Hey, ştii cumva unde e expoziţia lui Thomas Cole? Întreb politicos o tipă care măcar nu se uita în oglindă ca prietenele ei.
Se uita la mine cu nişte ochi mari, concentrându-se la..? Sau poate procesa mai greu. Răspunsul nu se lăsă aşteptat mult :un val de hohote. De la toate. Bine, poate nu erau totuşi fane Cole, dar trebuiau să reacţioneze aşa exagerat? La urma urmelor celelalte expoziţii tot ale diverşilor artişti erau.
Mă îndepărtez zăpăcită, căutând o persoană normală pentru indicaţii. O fată mică, rotunjoară, cu un păr mediu, brunet ,stătea cu spatele. Ştiam ca persoanele cu trăsători asemănătoare ei sunt timide şi sincere, din cauza complexelor.
- Fii drăguță, mă poţi ajuta cu o informaţie? Întreb zâmbind, dar fără nici o reacţie din partea ei.
Tipul deşirat de lângă ea bufneşte în râs, iar altul o atenţionează. Se întoarce cu faţa un băiat negru şi încruntat. Grozav.
- Ce-a zis ? Îi întrebă dispreţuitor.
- Scuza-mă, te-am confundat. Ăăă..şi încep să mă fâstâcesc. Fără intenţie.! Şi într-o clipă mă fac nevăzută.
Deja era frustrant. Sau jenant mai bine zis. Mă simţeam ca o capră printre oi. Observ statura doamnei cu dosarele, care acum mărşăluia posacă în altă direcţie. Înghit în sec şi zic:
- Mă scuzaţi..aţi putea..
- Nu! Răspunse categoric.
- Dar..ştiţi cumva..
- Nu! Îmi taie iar vorba.
Mă postez enervată în faţa ei, cu mâinile încrucişate.
- E doar o întrebare simplă. Îi spun abţinându-mă să nu mă răstesc.
- Scrie pe faţa mea „Informaţii” , cumva? Spuse printre dinţi.
- Nu, doar ca sunteţi o angajată informată şi interesată ca totul să meargă bine aici. Continui cu o politeţe ipocrită.
- Zi odată, încurcă-lume ! răspunse arţăgos.
- Ştiţi unde pot găsi expoziţia artistului Cole?
Ridică o sprânceană suspect.
- Habar n-am. Zise ofensată de întrebare, ca şi cum aş fi luat-o peste picior.
- Dar nu ştiţi..
- Nu ştii să numeri?!! Ai zis o întrebare! Şi își continuă drumul nepăsătoare.
- Mulţumesc..pentru nimic.
Dacă următorul care îl întrebam despre comenta ceva doar, cred ca îl făceam să își înghită comentariul rapid.
Arhitectura interioară era impresionantă, stilul Art- Nouveau. Simplu dar cu mult bun gust şi rafinament. Încerc să fac abstracţie de personajele agasante din jur care realizau un contrast supărător cu locul. Intrările spre alte anexe erau blocate cu obstacole, ca nişte grilaje. Doar una avea o intrare, unde doi tipi înfumuraţi stăteau ca doi caţei de paza. Din locul pe care puteai avea acces se auzeau urlete pline de indignare. Foarte încurajator.
Îl apelez indignată pe Jae, dar după ce sună de două ori închid îmbufnată. Oricât de apropiată eram de el faţă de ceilalţi doi, răspunsurile ameţite ale lui , piperate cu glume proaste, nu mă ajutau atunci. Mai bine Karl..el mai ştie cât de cât pe ce lume trăieşte, faţă de împrăştiaţii ăia doi.
- Da..răspunde îmbufnat.
- Câta emoţie ca te-am sunat.. comentez degajată. Te-am trezit cumva? Continui ironiile.
- Da. Mormăi serios.
- Cee? Mă răstesc nervoasă. Chiar dormeai?!
- Nu..se scuză buimac.
- Cum nu?!
- Nu dormeam..m-ai trezit ăă..nu..începea să abereze.
- Gura! Eşti patetic. Şi expoziţia? S-o ia naiba nu? Şi Jae cu Brendal?
- Şi pe ei.
- Ce-ai zis? Întreb iritată dându-mi ochii peste cap.
- Şi ei..
- Şi ei ce? Dooorm? Ţip printre dinţi.
- Nu.. ei sunt.
- Unde?
- Păi crezi că eu am visat galeria? Pe acolo.. pe la vreo sculptură.. Vezi la alea cu femei. Sau orice scrie ceva de genul.
- Deci sunt aici?
- Da..Sunt… pe drum. Continuă degajat.
- Cum poţi să aberezi în halul ăsta înaintea mea?
- A, scuze. Nu ştiam ca e rândul tău. Răspunse derutat.
Trag aer mult în piept, pentru a mă calma. Sa încep să ţip acolo cu atâţia spectatori nu ştiu dacă era cel mai indicat.
- Nu ştiu ce te face aşa de prost, dar funcţionează de minune.
- Eu nu-s prostul nimănui .. da? mormăi adormit.
- Ştiu ca nu eşti prostul nimănui… dar cineva o să te adopte odată şi odată. Sper! Şi îi închid telefonul în nas. Nu mai aveam răbdare să îi ascult neroziile.
Îi analizez pe cei din jur atent. Tricourile unora dintre ei îmi captează atenţia, deoarece aveau mesaje ca „Twilight Saga” , „Breaking Dawn”, „Cullen Clan” pe ele. Dacă erau numai vreo doi rătăciţi îi înţelegeam. Dar..atât de mulţi?? Hmm..Twilight? Oare îşi lansa Stephenie Meyer alta carte din serie?
Imposibil. Probabil Mell ar fi fost în delir de vreo două luni dacă ar fi ştiut asta. Şi ea era fan adevărat, obsedat chiar.. a tot ce ţinea de Twilightmania. Eu citisem cărţile doar, care erau superbe, recunosc. De filme nu am mai avut timp,nu mă pasionau extraordinar, doar primul l-am văzut.
Oricum toata isteria din jurul filmelor şi mai ales a unilor dintre actori mă lăsa rece. Aud un „Robert Pattinson” rostit emoţionat în discuţiile din jur. Exact de ziceam mai devreme . Îmi răsucesc ochii enervată.
Unii aveau carnetele, pixuri,chiar ultimul volum la ei. Ciudat. Orice acţiune legata de asta ar fi fost, nu puteam să mă conving cum Mell a scăpat informaţia asta .Oricum avea un noroc chior. Când o să vadă că pe lângă expoziţie mai e şi surpriza asta, o să ţopăie de bucurie. Sau.. nemernica aia mică ne-a tras ţeapă la toţi ca să o însoţim ? Un truc de-al ei. .oare?
- Bună.. îi spun binevoitoare unei tipe drăguţe care citea nişte foi. Singură şi tu?
Îşi ridică ochiii derutată căutând pe cea care i se adresase.
- Da.. m-am rătăcit şi eu prin multitudinea asta ameţitoare, zâmbeşte binevoitoare.
- …Şi colorată. Încep să râd. Atunci înseamnă că suntem două. Nu ştii cât mă bucur să văd că nu sunt singura.
Chiar mă liniştea să găsesc pe cineva pe aceeaşi lungime de undă.
- Iţi împărtăşesc starea. Chicoti uşor.
- A..scuze..ce ameţită sunt Nu m-am prezentat. Georgiana.. şi întind mana voioasa. Dar poţi să-mi spui Gianna..sau Ginger.
- Eu sunt Claire. Încântată. Nu am un diminutiv dar prietenii mă mai alintă Care.. pentru ca spun ca îmi pasă de cei din jur şi sunt sufletistă. Sau Carrie.
- Ce frumos.. şi mie unii îmi mai spun şi acum Kitty.
- E poreclă? Întrebă imediat.
- Ah, nu. Aşa spuneam că mă numesc când eram mica. De la al doilea prenume al meu, Cristina. Dar aici când am ajuns majoritatea nu l-au luat în consideraţie decât pe primul.
Uşa se deschide şi o tipă îmbrăcată într-un mod în care atrăgea imediat atenţia iese ţipând şi comentând morocănoasă, luându-i înainte pe tipii ăia doi de la pază şi sugrumând după ea un biet căţel care ţinea cu greu pasul ifoselor ei. Îmi părea foarte cunoscută.
- O să va termin! Voi vorbi cu tati şi veţi vedea voi! Se ocupa el de voi! Vorbea repede şi cu o voce ciudată.
Din interior se auzeau ţipetele celui căruia i se adresa, dar nu îl puteam vedea.
- De cate ori să-ti mai spun, fetițo, ca nimeni nu mă comanda pe minee??! Şi că personajul principal feminin nu se schimbă pentru că vrea o fetiţă răsfăţată?? Şi numai ea îl sărută pe Cullen, clar?? !
- Dacă eu vreau, se creează un nou personaj doar pentru mine!! Şi doar pentru ca spun eu !! Ai inţeles??
- Nu se schimba nimiiic din scenariu !! Poţi să comentezi cât vrei!! Mai bine du-te şi urlă la tine acasă !!.. şi îşi strâmbă intonaţia vocii imitând-o.
- Nimeni nu îşi bate joc de Rebbeca!! Ai înţeles?? Aşteaptă consecinţele, cretinule!! Şi voi ce mă holbaţi aşa, rataţilor?
Şi se strâmba dezgustată, continuând să înjure printre dinţi până ieşi.
Pff.. ce înfumurată.
Mai uit bulversată la Claire, care îşi abţinuse cu greu hohotele de râs.
- Prinţesa asta ce căuta pe aici?
- Eh..încă una care e moartă după Robert Pattinson şi nu ştie cum să i se bage pe gît . E în stare de orice ca să ajungă în preajma lui.
Cred că era bine unde era..adică nicăieri. Ca Bella .. nu mi-o puteam imagina.
Îmi ridic sprânceana suspicios şi după oftez. Nu credeam că şi actriţele sunt în stare să dea spre penibil aşa uşor şi să facă aşa scandal din cauza asta.Deși nu știu dacă ea era una. Eu habar n-aveam cine e.
- Bine, dar ce legătura are locul ăsta şi o expoziţie de artă cu Pattinson? Nu înţeleg.
- Tu vorbeşti serios? Mă privi derutată, cu o faţa ofensată din cauza întrebării mele, care mi se părea foarte logică de altfel..
- Depinde la ce te referi.. spun făstâcindu-mă. Acum chiar nu mai înţelegeam nimic.
- În mod direct nimic. Dar toate duc spre Rob până la urmă. Adică cei aleşi o să-i fie atât de aproape cum nu au fost niciodată, şi alături de el în scene. Iar referitor la artă, păi el e considerat o adevărată operă de artă perfectă, dacă la asta te gândeai tu..în rest nu ştiu. Dar revenind la clipa de faţă, toate speram să fie şi el aici, normal.
- Stai puţin, m-am pierdut. Scene? Alături de Robert? … fac o pauza analizând, şi făcând abstracţie de complimentele lipicioase şi de comparaţia absurdă care tocmai o făcuse.
- Castingul. Claire pronunţa accentuând, cu o faţă serioasă.
Zâmbesc încurcat. Continuă dezorientată.
– ….pentru rolul vampirilor? Cercetă expresia mea imbecilă.
- Tu de ce eşti aici? Încerc să rostesc clar.
- Pentru casting. Răspunse imediat. Păi, orice rol oricât de mic pentru mine e o comoara curată. Mai ales ca nu s-a cerut experienţă, notorietate. Şi vorbim totuşi de Breaking Dawn, din seria de filme de top ale momentului.
În capul meu vâjâiau fragmente din vorbele ei ca Breaking Dawn, filme, casting. Erau ameţitoare. După câteva momente de reflexie în sfârşit mintea mea funcţionează din nou. Un grup de imagini rapide mă curentează ca nişte semnale de alarmă :imaginea şoferului care îmi zicea că am mai multe şanse de a intra prin spate, tipele alea pudrate palid,care acum am înţeles că vroiau să semene cu un vampir, machiajul ţipător, hainele stridente,fetele care ieşeau plângând, reacţia nervoasă a doamnei când am întrebat-o de o expoziţie, tricourile, cărţile, gălăgia, emoţiile, îmbulzeala .
Toate se ciocnesc conturând un tablou clar, care în sfârşit îl desluşeam. Deci aici era un casting pentru roluri din Breaking Dawn.Şi..Thomas Cole? Sau cei pe care speram să îi întâlnesc,ca Paul Smith, Frank Gehry ?? Ce naiba se întâmplase cu expoziţia??
- A. cred ca în sfârşit s-a luminat şi mintea mea.. continui pasiv.
Ea mă privea intrigată.
- Tu..nu ştiai toate astea? Nu aveai habar ce se petrece aici? Rămâne cu gura căscată.
- Nu .. se pare că vorbeam la propriu când ziceam ca m-am rătăcit. Nu la figurat.
- Wow. Asta e ..o situaţie ..ciudată.E greu şi dacă ştii pentru ce vii să intrii. E un eveniment cu uşile inchise. E ceva la care nu s-a făcut publicitate aproape deloc pentru a evita haosul care se pare ca e prezent. Cine a aflat sau a auzit din întâmplare se poate considera binecuvântat. Până şi clădirea asta a fost închiriată special doar pentru asta, deşi nu are nici o legătură cu Summit.
Ascultam apatică vorbele ei care se amestecau cu gândurile mele nefaste. Tocmai primisem răspunsul la întrebarea de mai devreme, despre expoziţie.
- Mda.. grozav.. îmi dau ochii peste cap.
- Dar tu ce credeai ca e ?
- Nu mai cred nimic acum. Trebuia să fiu la o expoziţie importantă pentru cursul de la facultate şi nu ştiu cum am nimerit aici. Oftez retinut.
Cum naiba am ajuns aici? Clar, soarta făcea iar haz de mine.
- Bine..dar..totul are un rost. De ce eşti tristă? Chiar dacă nu eşti unde trebuia, nu ai de ce. Adică e o oportunitate super. Mai ales că nu ai nevoie de experienţă, studii în domeniu, deci poţi participa la audiţie fără probleme. E vorba de rolurile de vampiri din lupta finală. Majoritatea nici nu au parţi lungi de dialog.. iar dacă ai noroc poate primeşti un personaj care are şi replici mai multe şi apare nu doar în secvenţa finala..
Claire vorbea incantata.
Mie îmi venea să îmi dau doi pumni în cap. Imbecila – asta sunt.. Caut prost dispusa şi bombănind idei nu tocmai drăguţe destinate celei care notase –mâzgălise cred ca ar fi corect spus- pe colţul de pagină cu scrisul ei fenomenal adresa aia nenorocită ,Colleen, bineînţeles. Mi-am bătut în zadar gura neîncetat mustrând-o să îşi modeleze hieroglifele alea nenorocite pe care ea le considera litere şi cifre. Nici o şansă să o găsesc,parcă a devenit invizibilă.
Un cor de strigăte mă sperie. Mulţimea începuse să se agite. O parte strigau „Twilight”, alţii „Edward” alţii doar erau nerăbdători sau doar mai disperaţi decât restul.
Poate ar fi cazul să mă fac dispărută din locul ăsta prielnic pentru noi tâmpenii. – nu că aveam nevoie de aşa ceva, la mine era normal oriunde şi oricând să o dau în bară cumva.
- Mulţumesc mult de tot Claire pentru bunăvoinţă, merci şi de sfat dar nu sunt în cea mai bună dispoziţie acum pentru aşa ceva. Iţi doresc din suflet succes şi sper să ajungi o actriţă faimoasă şi iubită! O pup grăbită pe un obraz şi mă îndepărtez.
- Dar.. atât reuşi să spună, până ce glasul ei frumos se înecă în zumzetul sâcâitor al celorlalţi.
Păşesc înţepată şi îmbufnată spre uşa unde intrasem ..unde fusesem împinsă de fapt. Eu aveam dubii în a păşi aici dar disperatele alea nu mi-au dat nici o şansă de a alege. Uf! Sper să le bage bentiţele şi rujurile alea pe gât cei de la casting!
Apăs nervoasă pe clanţa dar nimic nu se întâmpla. O voce gravă şi plictisită se aude din stânga.
- Hey, Cindy, aia nu e de jucărie. Şterge-o de acolo!
Mă întorc ofensată căutând chipul cretinului care rostise vorbele acelea atât de „ilustre”. Un negru dizgraţios şi umflat, ca un sac de cartofi, stătea tolănit pe un fotoliu şi termina nemanierat de înfulecat un sandwish. Se holba ironic şi neglijent.
- Hey, 50 Cent ,scuza-mă, dar mă confuzi cu cineva căruia îi pasă de ce spui tu. Răspund impertinent, continuând să umblu la uşă.
El termina de molfăit fără nici o reacţie, apoi se ridica ca o furtuna, întunecând aproape toata zona din jur cu o umbra imensă ca din filme de groaza. Ridic capul neîncrezătoare la muntele de lângă mine. Cred că avea cam doi metri şi greutatea direct proporţională. Înghit în sec, zâmbind şters, deşi ar fi trebuit să îmi plâng de milă.
- Poate King- Kong era mai potrivit să spun.. mormăiesc încet bâlbâindu-mă.
- Ce zici Tinkerbell? Urca la etaj că nu prind frecventele la subsol. La mine se aude ca un bâzâit mai mult de la nivelul tău.
- Tinkerbell era blondă, eu sunt şatena inchis..şaten glacial mai exact e nuanţa…şi rânjesc prostesc.
Bine că nu auzise ce am zis mai înainte.
– Şi m-ai făcut maimuţă , să înţeleg?
Se pare că îşi reglase setările audio special pentru mine. Ce onoare.
– Nu vreau să vă fac maimuţa. De ce să îmi asum eu meritul pentru ceea ce v-aţi făcut singur?
Tac subit. Iar a vorbit gura fără mine.
Basul vocii lui începe să îmi zburlească părul cu mârâitul şi respiraţia nervoasă.
Mă urc rapid dintr-o mişcare pe un cub de la intrare ,care era de decor.
- Pentru o mai bună rezonanţă. Zâmbesc ştrengar. Deci acum putem continua discuţia nu? Unde am rămas? A.. la faza cu clanţa, Cindy..încerc eu să îl ameţesc.
El îşi frecă fruntea dezorientat.
- Ascultă, domnule..Cliff..-scria numele pe insignă- .. eu nu vreau decât să îmi deschizi uşa şi să ies şi gata. Simplu ! îi explic încercând să fiu convingătoare.
- Şi eu nu vreau decât să te faci că zbori din faţa mea, Degeţica! Şi mai simplu! Îşi încordă maxilarele nervos.
- Hey, eu v-am spus pe nume, de ce mă luaţi peste picior?
- Ăla e numele agenţiei, isteaţo!
- Oricum există o mare asemănare intre tine şi un munte..deci tot prin zonă. Răspund enervată.
Am spus asta cu voce tare? Urât.
- Eu doar vreau să ies, atât. Azi!
- Nimeni nu iese când vrea el la un casting de genul. Vrei să se declanşeze un adevărat haos când toţi cei de afară o să forţeze intrarea?! Ultima serie care a fost primită la casting deja a intrat. De acum nu iese nimeni până nu se termina tot! Şi acum da-i drumul lângă ceilalţi!
Nici nu apuc să ripostez când cu o mişcare rapidă mă înşfăcă cu o mână ca pe o jucărie de pluş sau de plastic, şi în câteva clipe eram deja în rând cu ceilalţi fraieri. Nici nu apuc să îi spun ce gândeam, când se îndepărtează greoi bolborosind:
- Ai noroc că eşti haioasă şi că îmi plac personajele de desene animate, că dacă nu…
- Peste 10 minute vine autobuzul. Poţi să te arunci în faţa lui, antipaticule! Strig după el dar deja nu mă mai auzea.
- Hey, te-ai răzgândit?vocea calmă şi voioasă a noii mele prietene se auzi.
- Nu.. mi-am bătut capul degeaba cu uriaşul ăla doar. Nu m-a lăsat să plec.
- Cine?
- Paznicul ala umflat .
- Vine ! vocea emoţionată a ei şopti.
Mă uit derutată în jur încercând să înţeleg singura ce vroia să spună, pentru a nu mai arăta cât sunt de paralelă cu ce se întâmpla acolo. Nu ştiam totuşi cât de mare era răbdarea lui Claire.
Din partea mea pornea un sir lung, destul de haios. Toţi stăteau serioşi ca la armată aşteptând nu ştiu ce într-o linişte cum nu credeam că poate fi acolo vreodată.
Un tip mic şi ciudat îşi făcu apariţia, mergând sigur pe el, încercând să pară important. Mie mi se părea mai mult comic. Un păr mediu , ondulat, dar încurcat, zburlit, barba neagra, ochelarii mari,pătraţi. O cămaşă neagră şi un şirag colorat la gât care nu ştiu ce rol ar fi avut decât să stârnească râsul.
- Cine e ? îmi fac curaj să o mai sâcâi o dată pe Claire.
- Regizorul „Breaking Dawn”, Peter Jackson. E diferit de ceilalţi, are o altă viziune.
- Mda, observ că e un ciudat. Nu e greu de sesizat.
Câteva chipuri încruntate se întorc sincron spre mine. Poate ar trebui să fiu puţin mai subtilă. Zâmbesc inocent.
- După cum ştiţi, acesta s-a dorit a fi un eveniment cât se poate de discret, dar m-am înşelat amarnic,omuleţul caraghios începu cu o voce hotărâtă.
- Eveniment? Da’ ce ..e cumva alegerea preşedintelui sau ce? Comentez ironic.
Claire îmi da un ghiont şi mă atenţionează să vorbesc mai încet.
- Chiar dacă am specificat că nu sunt cerinţe care în mod normal ar fi la un casting, mă refer la experienţă, cursuri de actorie urmate, alegerea va fi riguroasă şi serioasă !! Depinde doar de voi dacă veţi fi selectaţi sau nu!
Discursul lui deja mă plictisea de acum.
- A terminat de vorbit sau mai trebuie să dorm? Mă uit plictisită.
- Aşadar, să începem . Fiecare va trece prin filtru de selecţie .
- Filtru? Dar ce sunt eu ..cafea..ca să trec prin aşa ceva? Îmi ridic sprânceana involuntar. Înseamnă că în sfârşit am aflat de ce nu îmi place deloc să beau cafea. Nu atentez la specia mea. Concluzionez discret.
Clara încearcă să îşi abţină un hohot de râs, dar în final începe să chicotească uşor.
- Linişte! O voce care numai cu timbrul îmi zgâria mintea.
Întorc capul. Ah.. doar doamna aia antipatică de a cărei imagine cred că nici în coşmaruri nu mai scap de acum, şi acum se credea sergent major plimbându-se prin spatele rândului cu mâinile la spate. Poate era mai bine să îi fi băgat teancul de dosare pe gat când am avut ocazia.
Regizorul făcu o tură prin faţă , fixând cu privirea pe fiecare, dar în apropiere de capăt, unde eram eu, se întoarse brusc. Probabil dorinţa mea uriaşă de a îl vedea l-a expediat.
- Tu, tu, tu, tu …un pas în faţă.
Erau cei cu tricourile conţinând mesaje sau imagini Twilight Saga.
- Voi credeţi că Tobey a luat castingul „Spiderman” pentru că era fan păianjeni şi a venit cu pânze pe el sau mai ştiu eu ce?! Sau că actorul din „Superman” avea prea mulţi boxeri şi nu avea niciodată şansa să îi admire cineva?! La ce faţă are de fapt, nici nu mă mir, şi se strâmbă ironic.
Deci sunt total de acord cu el la faza asta. Urât actor.
- Aaa.. casting legat de Twilight, hai să-mi trag pe mine tricoul asta care oricum de când îl am îl torturez încontinuu că altul nu mai port, nu? Şi imaginaţia? Creativitatea? Sau credeaţi că am uitat pentru ce film fac casting şi aţi vrut să-mi amintiţi? Ciao!
Şi le face încruntat cu mâna, iar doamna aia îi trage făcându-le semn să o urmeze.
- Aşa.. să continuăm.. şi zâmbeşte maliţios. Hei.. voi doi şi ea şi … tu.. aia care te ascunzi de parcă ai copiuţe la nu ştiu ce lucrare. Alea sunt carnetele cu pix?? Vi se pare că sunt Obama sau cineva de genul şi va luaţi notiţe din discursurile mele impresionante? Vai.. sunt profund mişcat pentru atât de multa consideraţie, dar sunt doar un regizor excentric care în loc să îşi îmbogăţească vocabularul la orele de literatura pierdea vremea cu prietenii lui la fel de ciudaţi filmând cu o camera orice apuca. Afara! Aici nu veniţi să vânaţi autogafe de-ale lui Pattinson sau pe cine mai aşteptaţi voi! Aici e casting, nu e premiera filmului!!
Tipul era un ciudat dar măcar era conştient de asta. După a urmat momentul cel mai intens şi anume când a comentat la adresa „amicelor” mele de la intrare din categoria „alb-imaculat”, numindu-le „Bombonelele Rafaello” , reproşându-le să mai stea prin bucătărie pentru a afla că făina nu se toarnă în cap ci se foloseşte la altceva, şi că va adresa o petiţie producătorilor pentru a pune un avertisment pe pungile de faina cu „Atenţie! Interzis fanilor Twilight sau vampiri.”. Foarte acid şi de prost gust. Şi la final a concluzionat spunând că el ceruse expres ca cei care vin să fie cât mai naturali, fără machiaj încărcat.Tipul era un imbecil. Nu putea spune asta de la început, fără toata partea menita să denigreze?
Acum comenta de ţinutele şi machiajul extravagant al altor fete. Bine că nu eram machiată decât puţin. Dar ar trebui să îmi vina nişte idei bune pentru momentul când ajunge la mine.
Cel mai simplu ar fi să îi zic din prima să mă lase în pace pentru că oricum nu mă interesează ce e aici şi dacă insista să îşi înghită scenariul şi să se duca naibii cu tot cu el.
De fapt, de ce mai stau aici? Ce caut în rândul asta ca un şcolar cuminte?
Fir-ar să fie! Mi s-a agăţat de fusta catarama de la poşeta . Mă chinui să o scot fără să stric rochia când lângă mine observ că cineva se apropiase mult, şi bătea agitat din picior. Ridic uşor capul, în reluare, uitându-mă suspicios.