Cap. 27 Much ‘I Do’ About Nothing

First part

Nu am crezut vreodată că mă voi bucura să văd sânge. Mai ales al meu. Și nu, nu e pentru că am devenit brusc macabră. Poate mai mult autodistructivă. Dar dacă imaginea corpului meu fragil și rănit a fost catalizatorul care a oprit furtuna teribilă, nu îmi pasă. Orice sacrificiu e minor în comparație cu certitudinea, deși silfidă și nesigură, că ei sunt bine. Că nu se nimicesc.
- Se pare că în final personajul negativ a fost pedepsit.
Încerc pe un ton degajat să destind atmosfera.
Oricum dintre ei eu eram cea care merita fără discuție să fie lezată, dacă deznodământul implica neapărat suferință, și nu doar interioară. Deși nimic nu s-ar fi comparat cu durerea resimțită în cazul în care vreunul dintre ei pățea ceva.
- Final tipic pentru basme.
Continui cu aceeași voce inocentă, dar ușor deznădăjduită de tăcerea nu tocmai încurajatoare.
Important e că îmi păstram optimismul. Sau măcar mă străduiam.
- Credeam că nu te-ai lovit și la cap, Bred îmi alungă senzația că vorbeam singură, deși cu tonul lui mustrător, tipic.
Îmi curățase cu tact și îndemânare rănile. Erau superficiale, nu trebuia considerat un erou de acum, dar faptul că nu se inhibase și albise la fața ca un mort, ci acționase prompt și cu hotărâre, îl transforma poate într-unul. Pe Rob, din păcate, nu. El încă mai stă în colțul camerei, lipit de perete, cu mimica zdrobită și copleșită de toate trăirile apăsătoare. ”Eu..eu nu sunt atât de puternic în fața situațiilor de genul”, a spus pe un ton alterat, înainte să se îndepărteze de mine. Apoi și-a acoperit fața cu pumnii, gâfâind îngrijorat și dramatizând enorm.
L-am înțeles. Nu se bazează pe o tărie de sine de lăudat și îi cunosc și fobia contra sângelui. Dar nu eram atunci capabilă să îl mai liniștesc și pe el. Cum o făceam mereu.
- Nu pune mâna..
Mă atenționează deodată grijuliu, blocându-mă de impulsul copilăresc, generat de curiozitate, de a mă autocompătimi, în timp ce îmi pansează cu finețe umărul, diminuând durerea cu grija și preocuparea lui evidentă.
Nu mi s-a părut așa o tragedie micul meu accident. Ei sparg masa de sticlă, iar eu mă dezechilibrez și aterizez peste ea. Nu e ceva excepțional în viața magnificei Kitty. Doar că mi-am mai ieșit din mână puțin la conturarea situațiilor de haos, sau mai bine zis la comportamentul din ele. Lipsa de practică.
- Nu e nimic.. încerc eu să fac pe curajoasa.
Un oftat profund se aude din colțul trist. Îmi ridic privirea încurcată către Rob și mă ciocnesc de regretele din ochii lui. Ce absurd. De ce reacționează așa ? Eu ar trebui să fiu în locul lui, să mă simt așa.
- Nu e nimic.. Nu e nimic, dar normal , când vine vorba de tine, Bred mă îngână îndurerat, dar încă pe un ton moralist, accentuând cuvântul ”normal”.
Ce noutate. Chiar nu știam asta.
- De ce naiba ești impertinent ?
Vocea încordată a celui care părea absent până acum tulbură uimirea noastră brusc.
- Taci dracului , stafie.
Ripostează cel atacat rece, fără să își întoarcă vreo clipă privirea către el, sau să îi acorde importanță, continuând să bandajeze cu atenție. Am vrut să ripostez, dar doar aș fi pus paie pe foc. În loc de asta, m-am comportat responsabil o dată, detronând impulsivitatea, și i-am făcut semn din priviri lui Rob să nu continue pistonarea. S-a resemnat încruntat, murmurând în sinea lui ceva.
În mintea mea începusem de mult să pictez un discurs impresionant și care să emoționeze. Nu pentru a mă sustrage ca o lașă, ci pentru a încerca măcar să arăt cât regret că m-am comportat ca o ticăloasă. Și cred că era necesar să mă concentrez mai intens, de preferat înainte să înceapă pereții să se dărâme peste mine. Îi vedeam încă capabili de asta. Și dispuși.
- Oricum nu ești bun de nimic, numai să latri aiurea.
Brendal spune pe tonul intimidant și grav, continuând să bombăne după, indescifrabil, în sinea lui.
- Deși ”să schelăi” ar fi mai corect de spus în cazul tău. insistă cu aciditate să forțeze nota.
- Humm.. puțin respect, vă rog. intervin stângace, mușcându-mi buza.
Nu meritam clar asta din partea lor, respect, dar încercam să fac pe ”rănita”. Mereu funcționa .
- Iar tu ești bun doar să distrugi viețile celor din jur. Rob nu se lasă mai prejos și intervine mârâind deranjant.
Fir-ar el de orgoliu masculin prostesc.
- Serios ? Poate ai uitat că tu ți-ai băgat bocancii în viața mea, cretinule.
Brendal îl sfidează pe un ton badjocoritor.
- Ai mult curaj să mă provoci, mai ales când vezi prea bine că din nou repar oalele sparte de tine.
Dă lovitura finală nemilos. Hei, asta a sunat nu tocmai plăcut. Nu țin minte din imaginea mea din oglindă ultima dată să mi se fi înfățișat o oală. Dacă mă compara cu o vază era mai suportabil. Așa aveam șansa să îmi pun niște flori excentrice și țipătoare în cap, să mai salvez un strop de atenția și interes asupra mea.
Măcar vechiul obicei de a abera e o ocupație plăcută când vrei să îți ții la distanță gândurile negre. Oricum, asta m-a durut și pe mine. Nu are sens să mai comentez reacția rănită a celui care primise cuvintele neiertătoare și tăioase.
Mă ridică pe brațe și aud sunete neînțelese și profunde din colțul apatic. Încerc să îi surâd recunoscător și să nu mă comport ca o sălbatică. Plus că era destul de confortabilă și plăcută senzația, deci nu aveam de ce să mă plâng. Bred îmi rămăsese drag și reușise în ultima perioadă prin gesturile și comportamentul lui să mă determine să îl readuc pe aceeași treaptă favorabilă in sufletul meu.
Apoi mă așează cu delicatețe pe pat, mânuindu-mă cu grijă, ca pe o păpușă de porțelan pe cale să să spargă. Mai mult decât acum ? Nu știu dacă e posibil.
- Ia-ți labele odată de pe ea ! Rob izbucnește necontrolat .
Mă sperii teribil când observ fața întunecată brusc, de lângă mine, dar el inspiră profund, își încordează maxilarele și îl ignoră. Nu știu de când deținea atât autocontrol. Se ridică robotic și se sprijină de fotoliul de lângă mine, adoptând o poziție de câine de pază.
- Ce dracu’ tot scâncește ăla acolo ? mă întreabă sarcastic și pe un ton disprețuitor.
Fața mea inexpresivă îi privea pierdută, prea amorțită să reacționeze.
- Imbecilule ! Rob ripostează.
- Hai, hai, du-te să te smiorcăi în altă parte, și nu mai polua fonic încăperea. continuă să îl ironizeze.
Răspunsul lui a fost brutal și ciudat. În loc să sară din nou ca un lunatic peste Bred, a dat doi pumni zgomotoși în perete. Tresar și încerc să mă ridic, să mă îndrept spre el, dar mâna rigidă a celui de lângă mine mă imobilizează rapid, și fără efort. Mă uit urât și i-o îndepărtez țâfnoasă.
- Vezi ? Nici nu trebuie să îmi șifonez hainele din cauza lui, pentru că el, ca un băiețel conștiincios, face toată treaba singur.
Spune pufnind în hohote arogante.
- Ia o pauză, Bred.
Mă răstesc din impuls deodată, lovindu-mă în aceeași clipă de fața lui arțăgoasă și care îmi condamna necruțător gestul considerat probabil imbecil de el.
- Tu să taci , mă dojenește printre dinți.
Desigur. Ca și cum eu sunt o momâie fără caracter care se va supune ascultătoare ordinelor lui. Sau oricui va încerca vreodată să mă domine.
- Ce naiba îți dă ție credite să crezi că îi poți da ordine ? Ai o părere mult prea bună despre tine, jigodie.
Rob urlă printre dinți în timp ce ca o furtună îl prinde de gulerul bluzei, strângându-l sufocant. Bred își păstra însă rânjetul defăimător.
- Stai cuminte, papagalule, dacă nu vrei să îți sparg fața de plastic.
Îl amenință categoric, în timp ce îi face o zbrâncă.
- Și după nu se vor mai uita la tine duduile focoase pe care obișnuiai să le agăți prin cluburi.
- Știi prea bine că asta e o invenție ! Rob se apără cu o voce scandalizată.
- Ah da, sigur. Dovedește. Îi râde în față din nou.
OK. Situația asta devenea destul de stresantă. Nu doar că nu mă băgau în seamă, nu sunt preocupați să mă întrebe cum mă simt, dar se pare că le lipsește și stropul de respect necesar. Și eu care mă pregăteam să îi combat dacă aveau intenția să mă trateze compătimitor. Dar nu m-aș fi gândit vreodată la asta, să îmi altereze nervii cu frustrările lor cretine și insuportabile.
De fapt erau bărbați, la urma urmelor. De ce nu mă mir ?
- Vreți să o terminați ? mă răstesc încruntându-mă.
Adevărul e că turnasem pe gât un pahar de tărie, nu știu exact ce îmi dăduseră, pentru a mai calma durerea, și nu prea aveam eu chef de prostiile lor acum.
- Știi prea bine că nu am cum, dar ține cont că într-o zi se va întoarce roata.
Își continuă altercația, ca și cum eram invizibilă cu tot cu încercările mele.
- Bla bla bla… Ce emoționant. Dacă nu ești în stare să spui ceva coerent începi să reciți frumos vrăjelile tale ieftine. De actor de duzină.
Bred spune posac.
Scot un țipăt scurt și se întorc ambii speriați. Trebuia să iau măsuri rapide, nu se mai putea.
- Vezi , Kitty, vezi și tu acum ce exemplu de om patetic ai în fața ta.
Spune dezamăgit și cu o voce moralistă, în timp ce oftează și își dă ochii peste cap.
- Să nu forțăm nota, Brendal, răspund amenințătoare.
Nu mai dispuneam de răbdare. Din contră. Nu mai simțeam nici durere, nici regret, ci doar dorința puternică să îi dau pe ambii cap în cap, pentru că mă călcau rău pe nervi.
- Trist. Nu știu ce găsesți la unul care nu e în stare nici să se apere, și iei tu și responsabilitatea asta.
- Nu știu Bred.. Poate găsesc.. un suflet ? Dacă știi la ce se referă termenul ?
Îl înțep arțăgoasă și cu o privire de gheață. Era cazul să se potolească de acum. Și speram că așa voi reuși.
- Oricum m-ai dezamăgit. zice printre oftate.
- Oricum altceva n-am fost din punctul tău de vedere în stare niciodată să fac, nu ?
Îl combat zeflemistă, dându-mi ochii peste cap.
- Serios.. nici n-a sosit prințul bine că l-ai și poftit în camera ta de hotel. bombăne morocănos.
Asta a sunat ca atac direct la persoană, și în cazuri de genul pot fi și inconștientă că tot răbufnesc. Acum ce naiba, crede că poate face fără probleme aluzii la integritatea mea, intactă din punctul meu de vedere ? Iar vorbele lui ascundeau reproșuri , acuze clare și jigniri.
- Și ce, ți-e ciudă că tu te străduiești de câțiva ani și n-ai nici o șansă ?
Robert intervine plin de sarcasm și cu o față sugestivă, menită să-i altereze calmul. Își aprinsese o țigară și o ținea în mână, neatinsă, deci nu ea îl calmase. Oricum primul gând când i-am auzit replica ”minunată” a fost să i-o bag pe gât. Pentru că mă făcuse să par un obiect, analizând cum punea el problema.
- De fapt mi-e ciudă că nu ți-am spart fața când am avut ocazia.
Bred răcnește cutremurător.
- Sunteți imposibili ! ridic tonul isterică.
O umbră de răgaz se așterne peste sufletele noastre tulburate. Brendal începe se pocnească ușor din maxilare, cum făcea adesea, iar Robert se lipise de perete și începuse într-un final să tragă tutunul în el, fără să îl mai elibereze în aer.
- Îmi cer scuze, domnișoara Seltzer, că nu m-am ridicat la nivelul așteptărilor dumneavoastră.
Rob mă atacă deodată cu un ton teatral și usturător. Îl privesc consternată și blocată din cauza reacției anormale.
- Cum ?
Mă străduiesc să rostesc, deși cu o voce stinsă.
- Nu m-am gândit niciodată că eu sunt doar un moft de fetiță răsfățată pentru tine.
Scuipă disprețuitor, în timp ce își încordează fața și sprâncenele. Trage un nou fum, dar de data asta îl îndreaptă pe tot către mine, suflându-l cu ciudă.
- Sau că mă vei minți în halul ăsta. termină fraza printre dinți.
- Poftim ? izbucnesc stupefiată.
Știu că reacționam ca o retardată, sau ca o păpușă fără creier. Dar nu era ceva la care mă așteptam.
- Dar..probabil vei spune că ”ai uitat” să împărtășești cu mine micul detaliu despre interesul tău evident de a primi rolul lui ” Renesmee”.
Fir-ar, asta era. Camera ardea din cauza trăirilor noastre urâte și lui doar de asta îi păsa ?
- Asta pot spune și despre tine, și intenția ta de a renunța la proiect. îi reproșez cu o voce critică.
Se încruntă dar tace. Oricum nu avea ce argumente solide să îmi aducă. În afară că e el absurd, și uneori se comportă ca un dement.
- Să ştii că îi sunt profund recunoscător amicului tău ”mărinimos”, că te-a salvat să nu mori de plictiseală.
Rostește cu aceeași voce menită să mă rănească, în timp ce continua să se destindă cu obiceiul lui stupid, de care era dependent.
- Oricând, ”amice”. Bred intervine imitându-i glasul teatral.
Îmi încleștez dinții în timp ce îl pocnesc neprietenos peste umăr pe individul care văd că pur și simplu nu își ținea gura. Și nici nu se străduia măcar, ca de acum, să facă o faptă bună, și să tacă.
- Ce ? șușotește încurcat, în timp ce ridică din umeri ,folosindu-se și de o mimică inocentă.
Care clar era disimulată. Nu am găsit nimic angelic în el până acum. Nu avea cum să mă prostească.
- Măcar de m-ai minți frumos. Dar văd că nici asta nu te deranjezi să faci.
Robert intervine, captându-mi din nou interesul.
- Știi ce, dacă tu crezi asta, înseamnă că mi-am irosit timpul degeaba..
Concluzionez dezamăgită. Ținea de obicei cu el adoptarea poziției de defensivă, și de ”victimă”. Era uneori singurul mod de a-l face să raționeze. Să îi arăt că mă dezamăgește, că mă poate pierde.
- De ce..naiba l-ai implicat ?! Fir-ar ! urlă turbat.
Ridic o sprânceană rezervată. Brendal, în loc să îl acompanieze în zbierete, îl scruta trufaș. Respir împăcată.
- De ce tocmai el ? Totul se va sfârși de acum.. murmură chinuit.
Mă așteptam să îmi reproșeze de alegerea ca partener la acea lansare pe Bred. Să se simtă jignit, ofuscat. Dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că va lua direcția asta absurdă.
- Ce vrei să spui ? intervin circumspectă.
- Se smiorcăie, ca de obicei. Bred îi taie vorba acid.
- Probabil eu visam și trăiam din iluzia că ești cu mine, și tu tot timpul ăsta te distrai cu el pe seama mea.
Îmi ignoră întrebarea de mai devreme, fără să mă privească. Nu știu de ce mă mai mira. Credeam că mă obișnuisem deja cu exagerarea lui obositoare, dusă până la extreme uneori. Și observ că nimic nu –l mai oprește de acum.
- Cum ? Adică voi aveți o ”relație” ? Sau aveați ..sau .. ce naiba ? Brendal sare deodată.
Ridic sprânceana și îl privesc ca pe ceea ce era, un imprudent ignorant. Se pare că, deși mereu credea că el e cel atotștiutor și care controlează tot, încă sunt capabilă să îi joc farse.
- Ah..dar, nu-mi dau seama cum. Sau..era o relație din aia ”virtuală”, nu ? Vă sărutați prin telefon ? continuă sarcastic, poluând camera cu hohotele iritante.
În aceeași clipă, ambii îl privim ca pe un retardat. Ar fi fost bine să nu se comporte uneori ca unul dacă nu vroia reacții de genul.
- Brendal, gura.
Îmi dau ochii peste cap și oftez puternic.
- Da, exact. Oricum veți avea timp berechet să vorbiți de acum înainte, nu ?
Pattinson atacă din nou, dar de data asta nu mai eram doar eu ținta, ci noi. Pentru că își plimba ochii care judecau aspru, când de la unul la altul.
- Da’ ce, crezi că până acum ne-a împiedicat ceva, sau..cineva ?
Cel vizat intervine suspicios și cântărindu-l curios din priviri.
- Îți dai seama că e imposibil să cred asta. Probabil împărțeați activități dese.
- Oh, da. Și diverse.
Confirmă sarcastic cu tonul lui de joker de nedigerat.
- Du-te dracului. îi zic rece.
Îi alunecă rânjetul stupid și fața îi e înlocuită de uimire și panică. Robert își păstra poziția și mimica inexpresivă.
- Kitty..glumim și noi.. Nu trebuie să.. să o iei așa în tragic.
Începe să se scuze stângaci. Mă strâmb urât și uitându-mă implacabilă. Clar, Brendal era un cretin. Tocmai îmi dovedise încă o dată. Prin joculețul lui imbecil doar îmi întunecase și mai mult viața. Și relația. Stai, ce relație ? Cu cine, de fapt ? Cu cineva care ar arunca cu bolovani în mine și dacă i-ar spune o furnică ceva denigrant. Cu siguranță i-ar da mai multă crezare ei decât mie.
- Nu știu de ce te frămânți așa. Nu merită să îi dai explicații, nu ți-ai dat seama ?
Rostește serios de data asta, și pe un ton preocupat. Și ce era cel mai dureros acum, e că, fir-ar, de data asta avea dreptate.
Îmi ridic hotărâtă corpul fragil de pe pat, îndepărtând orice încercare subit ”preocupată” a lor de a mă opri. Erau jalnici de acum. Doi idioți.
- Bred are dreptate, nu meriți nimic.
Îl spun tăios când trec pe lângă el, Roberthstein de piatră.
Mă îndrept către dulap și încep să caut o haină cât mai voluminoasă, în care să îmi ascund sufletul ciobit. Și hainele pătate de sânge. Dacă din întâmplare voi fi descoperită, și va căsca cineva gura terifiat la mine, voi minți rânjind stupid că vin de la filmări, de la o secvență ”sadică”.
- Kitty, nu…
Reacționează statuia cu o voce căită, în timp ce îmi atinge brațul, pe care îl smulg furioasă. Înțepături groaznice mă chinuie subit și simt cum rana începe să clocotească, să mă ardă, dar mă prefac, ascund durerea, îmi ascund firea slăbită și fără forță, de el.
- Doar n-ai de gând să mă îndepărtezi și pe mine !
Brendal se ridică alarmat, cu o voce gravă și îngrijorată. Mă opresc din drumul către ușă, mă întorc și profit de timpul ăsta pentru a-mi așeza gulerul șifonat de la palton. Mă ciocnesc și de ochii încordați, la fel ca fața, ai lui, dar și de regretele și privirea care implora îndurare, de pe chipul lui Pattinson.
Iau o mimică falsă, de mironosiță , și surâd perfid , în timp ce rostesc sigură pe mine răspunsul la întrebările din capetele lor pătrate.
- De fapt, tocmai v-am dat dracului pe amândoi.

. . .

Îmi chinuiam părul cu câteva agrafe evident neputincioase în fața furtunii de pe capul meu. Așa mă trezisem mai devreme. Era haotică forma părului, dar interesantă. Nu vroiam să o stric, mai ales că se datora unui lung maraton de inconștiență. Mă lăsasem pradă unui somn lung care, speram eu că îmi va goli mintea de tot. De amintiri tâmpite.
- Nu credeam că îmi trebuie programare ca să ajung la tine, tonul lui grav mă mustră pe neașteptate.
Mă întorc tresărind și mă ciocnesc de fața lui critică. Grozav.
- Noroc că am relații . continuă cu un rânjet larg.
Da, clar. Trădătoarea de Colleen. Oare și acum o cumpăra cu bani, ca în timpurile apuse ? Credeam că devenise independentă într-un final.
Îmi dau ochii peste cap oftând, fără să disimulez măcar reacția reală la revederea lui, și apoi revin la ocupația mea mult mai captivantă decât să îi aud lui tâmpeniile. Sau mai rău, jignirile. Cum mă obișnuise.
- Ce primire călduroasă , remarcă stingher.
Tocmai hotărâsem să îi dau o nouă șansă lui Rob, iar prezența lui aici nu era de real ajutor în decizia mea subită și neașteptată. Și eu eram uimită de mine. Dar considerasem că eram destul de amețită atunci, atât de la alcool, cât și din cauza a ce se întâmpla, și poate exagerasem când am luat o decizie atât de categorică.
- Data viitoare te primesc direct în frigider, ca să nu mai fie comentarii , zic sarcastică.
Trecuseră o bună bucată de timp de când nu îi mai văzusem. Pe nici unul dintre ei. Sau mai corect spus le oprisem accesul prin orice mijloace folosite către mine. Aveam nevoie să mă liniștesc, să reflectez , și la mine, în primul rând. Hotărâsem să mă pun pe primul plan. Să nu mai accept orice pentru a nu supăra pe ceilalți. Mai ales că ei nu au dat un ban pe străduința mea.
- Ai primit..
- Ce ? Ah da.. confirm plictisită.
Îmi înfing o agrafă în deget din cauza neatenției ,a stresului, și încep să bombănesc acru în sinea mea neiertătoare.
- Interesant, dar vroiam să te anunț că nu fac colecție de broșe. Nici parfumuri.
Îmi ticsise sertarele cu încercările lui disperate de a primi puțină atenție. Nu îmi displăceau cadourile lui, erau de bun gust, stilate, dar mă făceau să mă simt ca o parvenită și o profitoare. Și nu eram.
- Și nici nu îmi deschid florărie.. Detest florile .
Îl taxez rece și uitându-mă deranjată de confuzia majoră. Sau poate voise intenționat să mă enerveze și să se răzbune astfel pe indiferența mea pronunțată.
- Știu, zice prompt și sigur pe el.
- Atunci ?
Ridic sprânceana curioasă, urmărindu-i cu atenție semnele din gesturi. Se uită amuzat și cu subînțeles, în timp ce începe să se scotocească prin buzunare.
O..nouă broșă ? Grozav. Poate ar trebui să îmi cumpăr un geamantan pentru a mai avea undeva spațiu să le arunc.
- Mă gândeam că poate vei veni mâniată să mi le arunci în cap.
Mă lămurește pe un ton ștrengar și cu o grimasă. Un hohot scurt mă invadează necontrolat.
Cât de bine mă cunoștea. E evident. Măcar el nu mă dezamăgise niciodată în privința asta, față de Robert, care o făcuse de atâtea ori. Anume a pune la îndoială caracterul, felul meu transparent de a fi.
- Ce ? Era o speranță, nu ? afirmă mândru.
Își scoate o țigară și o aprinde. Asta căuta. Ce bine. Nu mai multe broșe, măcar.
- Treci direct la subiect. zic radicală
- Am venit să-ți arăt ceva, rostește îngrijorat și pe un ton complet schimbat.
Nu prevestea nimic bun asta. Pentru că erau gesturi rare și care nu îl caracterizau deloc. Îmi întinde o revistă boțită, făcută sul în mâna lui.
- N-aș..vrea să fiu aici când vezi asta..
Intervine în momentul în care încercam să descopăr ce trebuia să văd, sau ce era așa important.
- Bine, gata. Ți-au expirat cele cinci minute de celebritate. Nu forța nota.
Îl aduc cu picioarele pe pământ deodată, în timp ce încep să bat sugestiv din picior.
- Să trăiți !
Se resemnează cuminte, gesticulând ca un soldat ce respectă cu strictețe ordinele.
- Ești așa o pacoste.
Îi zic printre chicoteli nelipsite, în timp ce îi fac o zbrâncă ”prietenească ”afară.
Zâmbete care îmi cad subit, spărgându-se în mii de cioburi, odată cu fața senină, când îmi îndrept privirea către revista ucigașă.
Ucigașă de speranțe, și de vise.

. . .

- Bărbații sunt toți așa niște nemernici .
Miorlăi în timp ce dau pe gât conținutul incolor și neplăcut la gust.
- Da.. captivant. De asta m-ai sunat ? întreabă bulversat.
Ridic din umeri nonșalant, în timp ce îmi sprijin capul într-o mână.
- Și ticăloși. Lași.. Insensibili. Trădători ..
Încep să îmi vărs frustrarea cu nerăbdare și fără pic de jenă. El mă privea ca pe o ciudată, dar e normal. Săracul. Nici măcar zâmbetul lui cât fața nu îl mai poseda acum. Cred că eram înspăimântătoare.
- M-ai chemat ca să mă bați ? spune frecându-și bărbia.
Încep inevitabil să râd, uitând o clipă de nefericirea mea. Îmi trec palmele peste față, pentru a-mi reveni, și îi spun mai împăciuitoare și fără atitudinea războinică:
- Și? Parcă ai făcut arte marțiale, nu ? Ai fi deci un adversar pe măsură..
Îl flatez pe un ton concomitent ironic și mieros.
- Nu. Nu mă bag.
Răspunde hotărât, în timp ce dă din cap, iar brațele și le încrucișează defensiv. Copil.
- Nu-mi spune că neînfricatului Taylor îi e teamă de o firavă ființă, doar cu gura mare.
- Da, da, bună încercare. bombăne amuzat.
Oftez adânc, deodată, când gândurile grele îmi zboară necruțătoare prin față.
- Ce ai pățit , G. ? mă mângâie deodată, cu tonul lui îngrijorat.
Îi surâd ușor, surprinsă plăcut de apelativul lui inspirat și plăcut. Tocmai m-a scos din impas cu asta. Georgiana era prea greoi și pretențios, iar Gianna tras de păr, și cu tente de superficialitate deranjante. Nu îmi plăceau deloc. Măcar acum aveam o alternativă, una mai puțin anormală, chiar drăguță, pot spune.
- Poveste lungă. Stupidă, și care nu merită onoarea să îi acord atenție.
Realizasem că nu merită să îl torturez pe el, mai ales că e inocent în povestea asta. Dacă tot s-a riscat și s-a întâlnit cu ”sonata”, măcar să mă străduiesc puțin, să nu îl fac să regrete prea tare decizia lui.
Tresar și un fior începe să accelereze prin piele, când îi simt palma peste a mea.
- Știi..gestul tău ar putea fi înțeles prost. Capabil să genereze o întreagă agitație . reacționez panicată.
Îmi trag mâna și îi observ privirea care i se oprește direct asupra semnelor din palma mea, cauzate atunci de cioburi.
- Mă refer la relații închipuite .. iubiri inventate și .. încerc stângace să îi distrag repede atenția.
Prinde paharul și începe să bea preocupat. Hum..chestia aia conținea alcool ? Sper că nu.
- Puțin probabil, luând în considerație variatele momente în care se putea crea o adevărată isterie. Dar nici nu i s-a acordat importanță. Ca și cum e un zid invizibil ce te protejează.
Și mie mi s-a părut ciudat că nu ne ”căsătoriseră” de câteva ori până acum. Știrea de atunci, din hotel, o oprise Heast să nu apară, dar după au fost atâtea ocazii.. Evenimentele unde ne întâlneam,și la care făceam schimb de priviri cu subînțeles, clubul cu toată povestea lui.. Erau obișnuiți doar de la un schimb de zâmbete la unii să creeze adevărate basme. Nu înțeleg de ce noi am scăpat de asta mereu.
- Humm..presupun că și norocul are un termen de valabilitate , mormăi gânditoare.
- Nu îmi pasă. Aș fi extrem de fericit să se creadă asta , spune cu o grimasă.
Îl privesc cu sprânceana ridicată, dar el îmi confirma ce tocmai spusese cu zâmbetul larg și specific. Care mereu mă intimida. Înghid în sec și îmi întorc fața.
- Nu știi ce vrei, îl combat sclifosindu-mă.
- De fapt, nu vrei tu să vezi , mă contrazice judicios.
Începeam să am dubii că a fost un gest inspirat ideea de a-l suna pe el. Dar o făcusem involuntar, și din instinct mai mult. Habar n-am de ce.
- Dar eu sunt foarte sigur că întâlnirea noastră din ” Art Rose ” nu a fost fără un rost , continuă cu o voce emoționată.
De fapt, poate am fost prea orbită de strălucirea trădătorului acela, ca să mai văd realitatea. Mereu am spus că scopul de a nimeri acolo a fost datorită lui, momentului de a-l întâlni. Nu am pus niciodată problema altfel, nu m-am gândit că pe Taylor îl întâlnisem acolo primul. Și, de fapt, poate el era de inițial cel menit pentru mine. Sau, de fapt, cred că am băut cam mult. Semnul clar e că deja aberez mult și prost.
Ridic din umeri ascultătoare și îi surâd ușor. El își așează din nou mâna peste a mea, dar de data asta nu o mai îndepărtez.
- Ți-a trecut, sau tot mai vrei să mă bați ? întreabă pe un ton poznaș.
Îmi dau ochii peste cap, printre hohote, în timp ce îi prind cu drag un portofel sănătos în cap.

. . .

Înghesuiam cu ciudă, boțindu-le nemiloasă, biletele menite doar să îmi distrugă nervii și liniștea, în cutia ce le era închisoare. Nu îi înțelegeam intențiile. Poate la început mi s-a părut original și interesant să primesc în fiecare zi de la el câte două bilete cu destinația Anglia.
Mă și hotărâsem inițial să îi accept invitația cu subînțeles din ele, nu după mult timp. Asta până în clipa când și-a dat din nou arama pe față. Până mi-a demonstrat că nu merită nici un pic de considerație din partea mea.
Înhaț revista și privesc pentru a mia oară la poza dezgustătoare, completată de articolul pe măsură. Câteva zile. Atât. Câteva nefericite zile și deja se lăsase pradă vechilor vicii, care odată l-au distrus. Sau asta am vrut eu să cred atunci.
Citez: ” Ieșim de mai mult timp, dar nu am vrut să atrag atenția cu întâlnirile noastre.” Dobitocul. Nu meritam asta. Oricât îl dezamăgisem, sau cât îl jignise Brendal, răzbunarea lui a fost crudă și meschină. Lovise fără milă.
Probabil nici nu apucase să se disperseze parfumul meu din camera de hotel că a și urâțit-o cu miasma ăleia. Oricum ea era elementul zero. La fel de repede cum a apărut, s-a și evaporat. Asta pățești când doar o pagină măzgălită cu tuș te face să exiști și tu pentru câteva clipe.
Nu i-am permis niciodată să îmi explice. Nu l-am lăsat de fapt să se apropie de mine metrii buni. Nu vroiam, și nu puteam să îl mai ascult. Imposibil să îl iert.
A continuat un timp bun să îmi trimită cele două bilete de avion. După fapta lui abominabilă, le consideram doar un mod de mă lua în derâdere, ironiza. Sau vroia un ”menage à trois” , de fapt ? Dezgustător.
Abia primisem, din nou , cele două foi nelipsite cu destinația Anglia. Nu știu de ce. Nu îl înțeleg deloc. După atât timp, după întâmplările în care, indirect, mi-a clarificat cât îi e de antipatică G. Seltzer și tot ce ține de ea..comentariile cu subînțeles, gesturile indiferente dintre noi, continua să mă sfideze. Tipic lui.
Nu le-am mai boțit cu ciudă, cum am făcut cu precedentele. Doar am rămas cu privirea ațintită pe ele și cu o multitudine de gânduri încurcate, menite presupun să îmi descâlcească viața …”perfectă”.

. . .

Duc țigara către buze, dar mă împiedică mirosul necăcios de nicotină de cum o simt aproape de mine . O îndrept către scrumieră și încep să o boțesc cu ciudă, lângă celelalte. Ca și cum avea chipul lui imprimat pe ea.
- Și așa s-a dus și a suta mea încercare de a mă apuca de fumat.
Recunosc amuzată.
Deși nu e o cifră concludentă. În cele patru luni care au trecut, am și pierdut noțiunea realității, sau a tâmpeniilor de care încercam să mă agăț, în ideea de a uita. Să nu cazez ranchiuna în mine. Asta mă străduisem cu îndârjire, constant. Nu îmi ieșise în totalitate, însă.
- Serios, G. , credeam că ai renunțat la sportul ăsta fără logică.
Vocea cicălitoare a lui Colleen mă mustră rapid.
- La..a deveni și eu dependentă de ceva ? întreb contrariată.
În afară de prostia devotată și care nu mă părăsea nici de o imploram ?
- Cred că se referea la a disimula și a încerca să fii altcumva.. decât ești.
Claire mă lămurește cu vocea înțelegătoare, în timp ce sorbea cu drag din ceașca de porțelan, lăsând o urmă roz de la ruj.
- Altcumva decât actrița frivolă ?
Continui aparent interesată de discuție, pe un ton subțire și exagerat de stilizat. Inevitabil, ochii mi se opresc din nou pe modelul rafinat al obiectului din mâna ei, și asupra ștampilei oferite de buzele ei care tocmai rostiseră atât de sincer adevărul pe care îl știam deja.
Am apelat din nou la obiceiul de a prefera ca lumea să mă urască în loc să mă compătimească. Dar oricât încercasem să mă mint, să mă transform, să fiu nemiloasă, pragmatică și meschină, eram aceeași în esență.
Dar nu aceeași Kitty, fără el. Parcă pierdusem o parte din mine în ziua aceea. O lăsasem în camera de hotel.
- De fapt.. cred că se referea la – altfel decât ”suferinda din dragoste”, dar care nu recunoaște asta sub nici o formă.
Cole intervine, ”drăguță”, ca întotdeauna. Mă strâmb urât, o ignor, și încerc să mă bucur de unul din vechile tabieturi, ceaiul de zmeură. Încă un pas spre regăsirea mea, a celei de altădată. Mă opresc murmurând când îmi arde buzele și așa arse de melancolie.
Ce ar fi trebuit să fac ? Să mă ascund într-o peșteră și să aștept să mă înghită lacrimile ? Sau să devin străvezie din lipsa preocupării pentru activitățile menite să mă țină în viață – să urlu și să dorm ?
Niciodată. Kitty nu ar face asta în veci.
- Eternul subiect , mă plâng dându-mi ochii peste cap.
Nu știu de ce insista atât. Poate că își îndeplinea tortura, menită să mă facă să regret ce i-am făcut fratelui ei, sau pur și simplu avea o plăcere meschină să mă audă spunând cât îl detest pe Pattinson, deși adesea o făceam doar de dragul de a mă lăsa în pace. Sau pentru că era o bârfitoare josnică ?
- Știi cum e.. Thomas e mereu la noutăți. Totuși, voi încerca până renunți la gardă și suflii tot. Adică..din cauza lui ai vrut să pleci de aici, după accidentul, ideea de a te îndrepta spre cinematografie, deși detestai domeniul.. Nu..ceva nu se leagă când spui că e cel mai mare nemernic. Și că-l urăști. Clar.
Concluzionează concentrându-se intens și analizându-mi suspicioasă mimica. Mă încrunt urât. Nu trebuia să îi pronunțe numele. Chiar dacă folosise apelativul codat, ”Thomas” – Roberthstein ar fi ridicat semne de întrebare – , pentru că nu vroiam să se afle de mica mea ”aventură”, tot a atins un punct sensibil, o rană care nu e cicatrizată complet.
Dacă era avidă după o relatare furtunoasă și detalii intense ale unei povești de iubire imposibile, după cum destinul a decis, după o mică lacrimă și un suspin de fetiță toantă și îndurerată, mai bine își ia zborul. Oricum nu mă umilesc vorbind despre asta. Și despre slăbiciunea celei ce odată era puternica și hotărâta Kitty. Până ce a învins-o o obsesie bolnăvicioasă. Din care și-a revenit într-un final.
- Thomas e un nemernic care nu merită nici să îi pronunț numele. răbufnesc cu ciudă.
Roberthstein devenise oficial cel mai insuportabil individ . Mi-o dovedise constant în tot timpul ăsta, că merită trofeul ăsta. Cu coroniță chiar.
- N-ai fi pățit niciodată asta cu Bred , începe teoria cu vocea ei dojenitoare.
Adio liniște.
- Cu fratele tău serafimic ? o întrerup sarcastică. Doamne ferește !
- Ești imposibilă. se stropșește țâfnoasă.
Și ea insuportabilă , dacă e să o luăm așa.
- Oricum îți vei da seama într-o zi că de fapt voi doi sunteți meniți să fiți împreună , insistă sigură pe ea.
- Îmi place optimismul tău debordant. conchid pe un ton batjocoritor.
De fapt, lui îi făcusem vânt, de mult timp. Reușise să mă scoată iar din sărite, și nici nu mai sunt sigură dacă nu cumva o face intenționat. ”Tu mereu te-ai comportat urât cu mine. Și încă o faci. ” . Mi-a reproșat, într-o încercare jalnică de a se scuza, printre cuvintele nu tocmai plăcute pe care mi le-ar mai fi zis atunci. Plus că prezența lui îmi amintește și de celălalt individ, de ultima confruntare dintre noi trei. Nu ceva sănătos pentru mine, oricum.
Și după atât timp, ea îmi vine și acum cu dulcegăriile ei lipicioase și nesănătoase.
- Eu sunt curioasă cine e Tom ăsta, Claire spune aparent preocupată.
Altă țață. Grozav.
- Nu știu. Jerry se poate lăuda că a scăpat din capcana lui, răspund ironică.
Dacă ea era certată cu memoria, și stâlcea un nume rostit de câteva minute, de ce nu aș ameți-o și eu cu glumele mele geniale, de care oricum nu se prinde ? Deși,avea dreptate totuși într-o privință – asta am fost mereu noi doi. Șoarecele și pisica. Dar pusesem punct. Și eram mândră de mine. Îmi călcasem pe inimă dar reușisem să nu îi permit să mă mai rănească.
- Știu cum e să fii atinsă de partea neplăcută a unei relații..
Spune printre suspine.
- Adică.. nu știu ce e cu el. Sau ce vrea de la mine. Vine, pleacă.. e rece.. Parcă e condiționat de ceva, de cineva.
- Îmi pare rău, rostesc sinceră.
- Bine, poate e și datorită faptului că e o persoană importantă, și a funcției..
- Anume ?
Asta a sunat la fel de indiscret ca și insistențele și curiozitățile lor de mai devreme, dar măcar plăteam cu aceeași monedă.
- Nu știu exact.. oricum tot din domeniul ăsta..
- Ah..
Surâd blând.
- Deci, iubirea e cel mai ciudat aspect , concluzionează oftând.
Era drăguță în felul ei de a fi. Părea inocentă, sensibilă. Dar mult prea aeriană, după mine. Chiar mă întrecea cu brio la asta.
- Sau cel mai..profitant ?
Colleen intervine pe un ton cu subînțeles, în timp ce îi trimite o privire răutăcioasă. Nu îi întelegeam apatia nepotolită pe care o avea față de ea. Poate era sindromul aplicabil blondelor. De invidie gen..” Care are galbenul mai sclipitor în cap. ”.
- Că tot veni vorba..la mine suferințele legate de subiectul ăsta sunt departe. Așa că trebuie să plec, mă așteaptă ..
- Dusty ? mârâi printre dinți.
- Ah, iar motanul ăla nenorocit ? M-ai înebunit cu el ! răbufnește isterică.
Ah, da. Să nu uităm vreo clipă de Karl. Nu știu cum de o suporta. Sau..nu o făcea ? Probabil îi aplica tratamentul lui general , anume a o ignora ? Nu văd altă ieșire logică. Sau..stai, relația lor nu era logică. După ce au stat aproape un an în apartamentele unite, plus perioadele în care nu s-au văzut, au hotărât să fie împreună de abia acum, de puțin timp. Ce ciudat. Dar probabil.. totul e cu un scop în lumea asta, nu ?
- Nimeni cu scapă de răzbunarea mea, o atenționez printre hohote.
Deși îl puteam considera deja eliberat pe Karl de vina de a refuza să îmi înapoieze motanul. Faptul că e cu Colle e cel mai mare mod de a-și spăla păcatele, clar.
- În fine.
Mârâie plictisită în timp ce începe să își chinuie telefonul și poșeta țipătoare. Se îndepărtează troncănind pe creierul meu cu tocurile ei gigantice, dar inspir adânc când o văd cum dispare în bolidul negru și impunător.
- Bine că a plecat cu tot cu interogatoriile ei. Chiar să îi povestesc despre cretinii care s-au perindat prin viața mea aveam eu chef acum .
Bombănesc arțăgoasă, și încerc din nou să sorb o gură de ceai.
Observ o mimică încurcată a lui Claire și care gesticula cu subînțeles.
- Umm..G. .. zice mușcându-și buza.
- Ce ? Dacă așa e ?! Toți tipii cărora le-am acordat interes, deși nu meritau, s-au dovedit a fi niște imbecili giganți! sar arțăgoasă și vorbind cu înflăcărare.
Continua să îmi trimită semnale prin ochi. Nu înțelegeam ce naiba avea.
- Presupun că fiecare primește ce merită, nu ?
Sarcasmul vocii atât de cunoscute și pe care nu o auzisem de mult, dar care își pastra proprietățile ademenitoare, mă face să mă cutremur luată prin surprindere.
Caut bulversată imaginea celui care provocase fiori în interiorul meu și mă lovesc de freza impecabilă, caracteristică, și de chipul lui de marmură, accesorizat cu o grimasă vicleană.
Își trece mâna prin păr și simt cum , fără să fiu în stare să opun rezistență, îmi alunecă ceașca din mână.

Second part

. . .

- Fir-ar ! îl aud urlându-mi în cap în timp ce își scutura agitat pantalonii și își mișca bombănind piciorul pe care aterizase ceașca.
Nu mi-am schimbat nici o clipă rânjetul satisfăcut de pe față, nici când și-a ațintit deodată ochii încruntați și înflăcărați spre mine. De fapt, sunt chiar mândră de înlocuirea promptă a mimicii contrariate de la început, și de adoptarea celei sfidătoare de acum.
- Da, fir-ar ! încep pe un ton fandosit. Era o ceașcă frumoasă !
Spun teatral în timp ce privesc compătimitoare pe jos. Mârâiturile lui deloc subtile îmi atrag atenția, și îmi urc privirea cu o sprânceană ridicată.
- Ridic-o ! mă răstesc poruncitoare, cu o voce arțăgoasă, luându-i lui înainte dreptul la replică.
El reflectează circumspect, își încordează maxilarele și își întunecă fiecare părticică de pe chip.
- După ce că îmi torni apă clocotită pe mine, ție de bucata de lut îți pasă ?! îmi face concurență în țipete.
Grozav. Chiar de asta aveam eu nevoie acum. De un crizat care să îmi behăie în cap.
“Îmi”, ”pe mine” , în aceeași frază ? Narcisismul e la el acasă cu tipul ăsta, observ. Tragic.
- Porțelan, ignorantule.
Îmi dau ochii peste cap cu mișcări sclifosite. Mă așteptam bineînțeles să înceapă cu smiorcăieli de băiețel atins în orgoliul stupid. Mai ales de la el.
- Și dacă ar fi să aleg dintre ea, și altă față de lut, nu e complicată decizia , zic pe un ton sever și arzându-l din priviri cu subînțeles.
- Câtă perspicacitate. bombăneşte încruntat.
- Pentru nimic. ROB-o-cop.
Accentuez cu nesimţire numele lui şi cu un rânjet meschin pe faţă.
Îi simt sângele cum îi clocotește în vine, dar doar își încordează mimica, privește cu colțul ochiului la fața blocată de păpușă rămasă fără baterii, a lui Claire, se apleacă murmurând în sinea lui probabil cugetări despre cât de frumoasă e viața cu mine în preajma lui, și cu o mișcare războinică îmi trântește ceașca în față, lovind-o brutal de masă.
- E intactă. spune printre dinți.
- Rănită în orgoliu, completez posacă dând din cap.
Speram să îl scot din minți. Să îl văd aici, în direct, cum explodează. Dar nu aveam norocul ăsta. Fir-ar el de calm englezesc tâmpit. Și fir-ar el de Pattinson.
- Hey, am pierdut eu ceva și nu știu ?
Domnișoara preocupată de problemele cotidiene ale indivizilor băgați în priză, anume noi, spune cu o voce subțire, angelică, agasant de melodioasă, lăsându-și bineînțeles și un surâs larg și pierdut să-i cadă de pe buze, în timp ce oftează ușor. Toate astea în timp ce își lipise ochii, probabil mai puternic decât cu orice adeziv, de cretinul de lângă mine. Ah, previzibil. Și patetic.
- Ăăă.. demnitatea ? încerc să o aduc la realitate cu vocea critică și mimica cârcotașă.
Bun, fanele lui înfierbântate, și copilele fără logică și cărora nu le poți face nimic, care cum văd un rânjet de Ken sculptat frumos, cum testează instantaneu temperatura cimentului, alunecând din picioare..Mă așteptam la ele, dar nu la o tipă cred eu normală, în limitele termenului, care a și lucrat cu individul pe deasupra. Adică, ce naiba mai ai de admirat la el după ce ai avut timp berechet. Zulufii ? Ah, n-are. I-ar sta bine. Măcar ar părea mai normal când behăie.
- Claire, am auzit că superficialitatea e molipsitoare, deci ai grijă .. mormăie critic printre dinţi.
Prea târziu. Domnișoara e de mult adjudecată de domeniul acesta vast numit superficialitate. Ce nu îi e clar ?
De parcă auzisem ceva mai original de la el în ultima perioadă. Şi mă întreb, cine e mai superficiala : o tipă care a încercat să facă orice pentru a nu răni pe nimeni, preferând să iasă ea cea lezată, sau un individ care la primul hop a şi fugit la alte buze ? Sau stai..cum zicea el ? „ Nimic nu e adevărat, presa inventează tot ”. De când inventează ea şi caracterul unui om ?
- Dacă pentru asta ai venit, să mă jignești, să ştii că este un website unde îţi poţi descărca frustrările, spun plină de mine , şi uitându-mă arogant.
Se strâmbă şi îşi întoarce repede mimica acră şi clar dovedită de geniul absolut din faţa lui.. Şi modest. Adică eu.
- Ce te face să crezi că eşti aşa importantă ? De fapt am venit să vorbesc cu Claire.
Mă zguduie cu vocea încordată şi vizibil deranjată, dar pe care o disimulează prost sub un calm aparent.
Dar nu reuşea să mă păcălească. Încă îl puteam citi. Sau asta încerc să cred, să mă mint. În realitate cred că nu l-am cunoscut niciodată cum e el de fapt.
Se apropie de ea cu un rânjet suspect şi simt cum îmi creşte sângele în vine când îi văd buzele pline lipite de obrazul ei iritant de roşu din cauza emoţiilor stupide de duduie înflăcărată. Dar, desigur, ce îi poţi cere, la ce minte abstractă are? Se îndepărtează de faţa ei cu o greutate deranjantă, dar cu tact şi cu surâsul exagerat de satisfăcut pe chip. Ce ? Adică..îi place gustul de plastic ?
- Îmi permiţi ? întreabă pe un ton extrem de mieros şi fals, în timp ce atinge spătarul scaunul de lângă ea.
- Seamănă locul de aici cu un cabinet psihiatric pentru consultaţii cu regim de urgenţă ? Ne vezi cumva îmbrăcate în alb ? răbufnesc instantaneu, aşteptând cu sprânceana ridicată, nerăbdătoare, o replică pe măsură.
Pe care e evident că nu o voi primi.
- Mulţumesc.
Rosteşte captivat în timp ce se aşează lângă ea, ignorându-mi complet intervenţia.
Lângă păpuşa de ceară. Pe chip i se zăreau deja luciri suspecte. Sper doar că nu se va topi complet. N-am chef să car după mine lumânări dezintegrate .
- Ţi se pare că vorbesc singură ? mă răstesc pe un ton alterat de nervi.
Sau de nebăgare în seamă ? Kitty, stăpâneşte-te , ce naiba ai ? Doar pe tine nu te domină nişte hormoni imbecili, nu ? Conştiinţa îmi atrage atenţia neîndurătoare. După câteva clipe de ignorare completă din partea lui, în care el schimba priviri cu subînţeles şi pline de interes cu domnişoara, şi în care eu îmi muşc limba şi mă prind de scaun, ţinându-mi astfel mâinile ocupate, înainte să apuce inoluntar să arunce cu obiecte suspecte în capul lui, Roberthstein se hotărăşte să îmi acorde o privire suspicioasă, accesorizată de nelipsita sprânceană ridicată. Ce suflet darnic.
- De fapt..da..?! îmi confirmă plictisit şi uitându-se sigur pe el, cu o faţă zeflemistă, în timp ce ridică din umeri.
Mă uit exagerat de urât, dar înainte ca el să îmi observe reacţia, îşi şi întoarce privirea din direcţia mea, continuând să privească prin, şi nu la Claire. Era evident că nu îi erau la ea gândurile. Sau..da ?
- Şi, spune-mi cum e să discuţi cu un „perete de indiferenţă” ? Adică.. nu simţi că îţi îngheaţă sângele în vine ? o întreabă preocupat, şi mă atacă astfel indirect, surâzând perfid.
- Poate vrei să îţi îngheţe ţie rânjetul ăla rablagit de pe faţă, ripostez acidă, încrucişându-mi braţele.
Eram conştientă că de când ne despărţisem mă comportam ca „Regina retardaţilor” în prezenţa lui. Nu mă puteam abţine, nu îmi controlam izbucnirile stupide şi de fetiţă capricioasă lângă el.
Patetică. Aşa mă consideră. O simt în gesturile lui.
Dar nici el nu îmi e de obicei de un real ajutor. De fapt, îmi cunoaşte punctul sensibil şi profită cu nesimţire de asta pentru a-mi altera sănătatea psihică, deja lezată şi fragilă de mult.
- De fapt, G. e ca o sursă de bună dispoziţie şi îmi luminează ziua de fiecare dată când o întâlnesc. Îi răspunde pe un ton plăcut şi cu o grimasă inocentă.
Remarca ei m-a făcut să mă chinuie o dorinţă acerbă de a mă da de câteva ori cu capul de masă. Pentru a reveni la sentimente mai bune şi puţin pragmatice. Dar nu cred că pot. Sunt programată astfel. C. nu merita asta din partea mea. Să o judec aşa aspru, ca mai devreme. La urma urmei era o persoană firavă şi cu voinţă slabă care se lăsa păcălită de ambalajul frumos de lângă ea. Poate fi condamnată oare pentru asta ? Nu. Cred că am fost şi eu în situaţia ei ingrată.
- Chiar acum îmi povestea despre iubitul ei , Thomas. încheie în timp ce chipul meu frustrat se întrezăreşte pe dinţii ei imaculaţi.
- Fostul. mârâi furioasă printre dinți.
- Tot aia.
I-aş fi şters zâmbetul cretin de mai devreme cu o poşetă în cap. S-au dus dracului toate intenţiile mele angelice. Fir-ar ea a naibii, acum şi-a putut aminti cu exactitate numele ăsta imbecil. Ce frustrant.
Înghit în sec şi îmi îndepărtez privirea din zona de unde bănuiam că mă vor găuri radiaţii neplăcute în curând. Simţeam deja că mă transform într-o particulă mică şi penibilă. Dacă aș fi putut, şi roşie din cauza situaţiei stânjenitoare.
- Interesant ..
Aud glasul lui concentrat şi care diseca evident în sinea lui informaţiile geniale pe care tocmai le primise, şi cu care mă va putea tortura de acum câteva momente bune. Nu i-am acordat nici cea mai subtilă privire. Ştiam că dacă îmi capturează atenţia, mă va nimici cu mimica sarcastică şi plină de acid.
- Da dar, nu e foarte darnică în revelarea detaliilor, continuă dezamăgită.
Tipa ar trebui să conştientizeze de acum că încă e într-un stadiu bun. Dacă continuă aşa, în curând va începe să plângă. Şi nu glumesc.
- Egoistă ca de obicei. Ţine totul pentru ea. completează batjocoritor.
Nu ştiu de unde aveam atât de multă forţă să nu îi trosnesc una peste mutra de marmură. Probabil contactul neplăcut cu materialul rece şi neprimitor.
- Şi, oare domnişoara celebră aici de faţă nu are de gând să împărtăşească mai multe despre faimosul Thomas ? Sunt chiar curios cine e..
Vorbeşte cu tact şi plin de subînţeles. Era clar că individul captase de fapt tot. Şi asta fără să fiu nevoită să îi desenez. E un record personal al său, trebuie să recunosc.
- Da, oare chiar nu ai de gând să îmi comanzi o nouă ceaşcă de ceai ? sar arţăgoasă deodată, încercând să mă îndepărtez de zona periculoasă în care o luau lucrurile.
Sunt mândră de mine că nu m-am bâlbâit. Merit un trofeu personalizat cu chipul meu remarcabil.
Încep să plimb aparent nepăsătoare un deget pe marginea ceştii, extrem de preocupată de activitatea mea deplasată mintal. Îi simţeam privirile încurcate care se oglindeau spre mine, dar mă forţam să le ignor.
- De ce ? zice intrigat.
- Ce întrebare stupidă ! După ce că mi l-ai vărsat pe jos…continui teatrul cu aceeaşi voce.
Fără să îl privesc. Logic. Nu aș fi reușit altfel.
- După ce că l-ai turnat pe mine.. bombăne deloc amuzat.
- Doar nu insinuezi că am făcut-o intenţionat, nu ? îl combat revoltată.
Dacă aş fi făcut-o cu un scop precis, aş fi fost mai originală, cred. Secvenţa aceea a fost din păcate doar una atipică, din filmele siropoase şi cu buget prost.
- Ah, nu. Dacă era gestul înadins, probabil mă trezeam cu ceaiul în cap. concluzionează ironic, pufnind imediat în hohote.
Ce spirit de observaţie impresionant. Dar lipsit de imaginaţie, evident. A uitat să sublinieze ideea că îi spărgeam şi ceaşca în cap. Doar de dragul originalităţii.
- Nu vă înţeleg.
Persoana ignorată în ultimele clipe intervine categorică, în timp ce ne analiza ca pe două specimene ciudate. Aveam ingrata senzaţie că ne priveşte ca pe două rujuri aparţinând unor firme în competiţie, la care nu înţelegea nuanţa ciudată pe care o regăsea în conţinut. Atipic.
- De ce vă atacaţi constant ? continuă în momentul în care sesizează că ne uitam mai pierduţi decât o făcea ea.
A, asta era ? De parcă nu fusese martora norocoasă a diverselor momente umoristice dintre noi. Pentru că, de obicei, persoanele din jur reacţionau ca la o piesă de teatru fantastică când ne observau descărcându-ne frustrarea. Nu înţeleg de ce. Nu ziceam nici o glumă bună. Cel puţin nu mă străduiam foarte tare niciodată.
- În fine. Trebuie să plec.
Se conformează oftând când intervine pauza penibilă de idei inspirate. Mă mir că s-a putut dezlipi de ”dulceața” de om de lângă ea. Poate chiar e o luptătoare. Se ridică încă analizându-ne circumspectă şi se îndepărtează cu paşi mici şi săltaţi. Dacă nu ar fi fost idiotul de Robocop aici , probabil aş fi zâmbit din cauza asta. Observ cum îi face semn chelnerului dar continui să mă prefac că e inexistent, în timp ce unghiile mele erau preocupate de jocul deloc inteligent de mai devreme, cu marginea ceştii. E impresionant cât interes pot primi şi cele mai infirme lucruri când încerci cu disperare să te agăţi de orice te-ar scoate din impas. Iar eu mă foloseam acum de o „bucată de lut”, cum el o numise. Genială mişcare.
- Un ceai de zmeură şi un Jack Daniels, rosteşte concentrat, în timp ce începe să se caute prin buzunare.
Îşi căuta oare creierul ?
Mă întreb dacă lichidul din cana mea imprimase pe blugii lui denumirea, sau de care fel era, din moment ce a nimeri, și bine. Sau să fie oare un minim de interes în a nu da dracului complet tot ce ţinea de mine? Hmm..înclin mai mult spre prima variantă, totuşi.
Jack Daniels ? Va să zică domnul e încordat ? Are nevoie de remediul personal, cum el însuşi mi-a destăinuit la început, în camera aceea prăfuită, că acesta ar fi cel care îl ajută să scape de vibraţiile negative?
O linişte jenantă intervine şi lipsa de idei strălucite încă mă bântuia. Ce puteam să îi zic, fără să o fac să sune ca un nou atac ? Nimic. Încep să caut cu privirea brățara colorată de la mine, dar cămașa cu mâneci exagerat de lungi pentru realizarea scopului meu de acum mă împiedica inevitabil să văd ceva. Aș fi vrut să îl întreb de ea, dar nu îmi treceau prin minte idei despre cum aș putea face asta, fără să sune cam disperat, ca și cum mi-ar păsa, dar nici extrem de sarcastic, pentru că nu aș primi clar nici un răspuns. Nu știu. Oftez în sinea mea și renunț.
Scot o ţigară, fără să conştientizez, din pachet, şi încep să o rotesc între degete. Lipsa de ocupaţie şi căutarea avidă a ei.
- E a ta ? întreabă contrariat şi cu un strop de ironie în ton, în timp ce îmi îndeamnă privirea către scrumiera suprapopulată.
Îi confirm cu o mimică trufaşă şi îşi ridică involuntar o sprânceană suspicioasă.
- Siigur.. mă ia peste picior cu un ton batjocoritor şi un rânjet de joker.
Mă strâmb urât şi încep să dau din picior alterată de reacţiile lui care reuşeau ce cred eu că îşi propunea. Să mă scoată din sărite.
- Cam le..iroseşti..
Concluzionează gânditor, analizând brusc devenitele vedete, anume chiştoacele boţite „artistic” de mine, în timp ce îşi freacă bărbia.
- De fapt..aşa faci în general tu. Iroseşti tot. Sentimente, relaţii..oameni.. viaţa.. iubirea. Atât de tipic ţie.
Oftează scurt, şi mă abţin atunci să îl combat. Nu aveam dispoziţia necesară să aberez, şi , cred eu, n-aş fi avut mari şanse să îl înfrâng în lupta asta de acum. Ori eu nu îmi mai puteam permite să pierd cu el vreuna.
Continui însă să mă joc cu ţigara. Când îi observ ochii ca de vultur care urmăreau cu exactitate fiecare mişcare, o aprind uşor , cu neîndemânare, și o duc spre gură, adoptând o poziţie detaşată şi sigură pe mine. Mirosul de nicotină mă atacă din prima secundă, dar înghit în sec, o înjur, şi apoi îl înjur şi pe el, mult mai intens şi cu suflet, în timp ce trag în mine otrava amară. Mă sforţez cu repulsie să dau afară fumul , dar înghit în sec involuntar când îi zăresc ochii mari şi atenţi , şi îl aspir pe tot în mine. Înghit în sec din nou, cuprinsă de repulsie din cauza senzației și gustului, şi îl înjur teribil, cât pot eu de urât şi intens, în mintea mea, pe tipul pentru care făceam jocul de faţadă, şi care acum mă privea blocat. Îl ajunseseră deja blestemele ?
Când zăresc ca o himeră bietul tip care mergea stângaci cu tava în mână, de parcă ar fi urmat să servească doi zei antici, mă arunc ca o furtună deasupra lui şi smulg din zbor primul pahar cu lichid incolor de pe ea şi îl torn pe gât cu o mişcare rapidă.
Să detaliez consecinţele faptului meu imbecil, la fel ca mintea mea colorată ? Sau vidă în momentul acela. Evident că nu era apă acolo. Ce dracu’ era în capul meu? Nimic, clar. Nimic în afară de reacţii imbecile şi negândite. Cretină, Kitty, cretină !
- Repede, adu un pahar de apă !
Îi aud vocea alterată, nepermis de aproape de mine, şi îi simt mâna puternică cum mă zguduie sănătos de câteva ori, în timp ce eu continuam să tuşesc ca într-o criză teribilă de tuberculoză .
Nu ştiu cât de tare mă ajuta el cu asta. Ameţind alcoolul pe care îl turnasem în mine ca o retardată rezulta că în curând voi fi și eu foarte ..”nu bine”. Deloc chiar. Mai ceva ca acum, clar.
- Fi-ţi-ar Jack Daniels-ul să-ţi fie ! am urlat cu ultimele puteri şi cu vocea răguşită.
Un râs scurt se aude din direcţia lui.
- Se pare că cineva avea nevoie mai mult decât mine să se relaxeze.. zice cu subînţeles.
Arsenicul ăsta îl foloseşte el pe post de calmant ? Nu mă mir atunci că se comportă ca un nebun. Şi că e aşa ciudat. Lichidul ăsta îţi arde în tine tot.. suflet, inimă , sentimente.. Nu mă mir atunci că el e atât de rece şi insensibil.
- Asta a fost un atac indirect, nu ? mă răstesc printre dinţi în timp ce îi îndepărtez brutal mâna, care se ciocneşte de corpul lui încordat.
Se opreşte privindu-mă cu sprânceana ridicată.
Serios..altă treabă n-avea ? Cum să îmi râdă în faţă şi să renunţe la pozatul în „cavalerul preocupat” ?
- Adică ? mormăie bosumflat printre dinţi în timp ce îşi reia locul.
Îşi aprinde o ţigară şi începe să fumeze relaxat, nu înainte de a-şi blinda deodată ochii în spatele ochelarilor fumurii. O prinde între degete şi mă priveşte cu subînţeles, cu o grimasă, în timp ce o lipeşte din nou de buzele umede şi cârcotaşe. Îmi dădea lecţii cumva ? Îl urăsc.
- Sincer, e vina mea că nu poţi deosebi apa de o băutură tare ? mă ironizează printre hohote de râs.
De fapt da.. e vina ta pentru tot. Că eşti aici. Că exişti. Că respiri.
Bine măcar că nu mă face alcoolică. Doar „întârziată mintal”. Genial.
- Eşti o pacoste, mârâi iritată.
Încep să sorb grăbită din apa ce tocmai ajunsese, care parcă era un pansament pentru interiorul meu carbonizat.
- Şi tu o răzgâiată care are impresia că lumea joacă după regulile ei.
Îmi apropii hotărâtă degetele de faţa lui, şi cu mişcare hotărâtă îi zbor ochelarii de la ochi, cu care continua văd să mă sfideze. Aceştia se trântesc cu un zgomot uşor de masă, nu înainte de ţopăi puțin în căzătura lor de ea. Și toate astea sub ochii lui stupefiaţi, şi mimica mea degajată.
- Când vorbeşti cu mine, nu porţi ăştia, poţi fi tu şi preşedintele Americii ! îl lămuresc rapid și la obiect. Oricum ţi-ai adjudecat deja titlul de ROBocop. Nu mai trebuie să te străduiești.
- Mulțumesc, Chucky.
- Misoginule !
- Isterico ! răbufnește zgomotos.
Înghit în sec dar îmi ascund ușoara ezitare în a continua să urlu la el ca la un coleg prostănac din primii ani de școală.
- Nu știu cum poți fi atât de absurdă.
- Adică ? întreb scandalizată.
- Adică..adică.. îmi imită tonul vocii badjocoritor.
Îl urăsc.
- Nu se presupunea că nu îmi pasă, că nu mi-a păsat niciodată ?
Spune pe un ton alterat.
- Nu aşa ziceai tu ?
Îi confirm din cap, sigură pe mine, că așa e de fapt realitatea.
- Atunci de ce m-ar interesa să ți-o plătesc, de ce m-aș complica ? Nu îmi pasă, te ignor, nu ? Simplu.
Vorbea calm dar în vocea lui se citea o ușoară frustrare. Disimula o degajare aparentă și făcea tot posibilul să mimeze o conversație agreabilă. Nu prea îi ieșea.
Încep și eu să joc teatru și să mă prefac că nu îmi pasă, că nu îl ascult. Duc din nou țigara care începea de acum să îmi ardă degetele spre buze, dar nici nu reușesc să o apropii, când cu un gest subit mi-o desprinde dintre degete și o mototolește alături de celelalte cu mișcări încordate, în timp ce murmura ceva în sinea lui.
- Serios, vrei să te sinucizi ? mă dojenește critic.
Nu cred că o nenorocită de țigară ar fi reușit ceea ce probabil el speră din tot sufletul să se întâmple. Sau da ?
- Din cauza ta, clar. spun plină de sarcasm, dându-mi ochii peste cap.
- Nu știu de ce mă mai complic. concluzionează abătut în timp ce ia o gură din ceașca mea de ceai.
M-am abținut să mai comentez. Eu îi dădusem gata dintr-o mișcare băutura lui. Speram doar să fi pus puțin arsenic și în ceai, cum încă mai bănuiesc că au pus în celălalt pahar ucigaș.
- Îți pasă ? îi întrerup curioasă mica pauză de meditație .
Când îmi oglindesc fața în ochii lui albaștrii, luminoși, înghit în sec din cauza entuziasmului nu tocmai benefic care îmi scăpase printre buze odată cu întrebarea. Fir-ar.
- Nu știu. Îți las asta ca temă de reflecție. Dacă îmi pasă.

. . .

Îmi înfundasem capul în perna enormă și nu mi l-aș mai fi scos, secolul ăsta, cel puțin, clar nu. Arătam oribil și mă simțeam oribil. Aveam senzația că mă tamponasem cu un zid. Sau că fața mea o făcuse.
Nu a fost ceva înălțător confruntarea mea stupidă cu el. Doar o nouă ocazie de a-mi măcina nervii și emoțiile tâmpite. Care nu știu ce rost mai aveau la vederea unui tip pe care îl detestam.
Am cercetat curioasă și nerăbdătoare presa , necondiționat de atunci. Cole a spus că am luat-o razna, și nici măcar nu înțelege de ce. Sincer, nici eu. Dar vroiam să văd un articol, o poză cât de mică, cu noi doi, acolo. Nu conta că titul ar fi sunat ceva gen ” Începutul celui de-al treilea război mondial” și ar fi scris numai monstrozități despre antipatia dintre noi. Dar..vroiam, simțeam nevoia să văd numele noastre alăturate într-o pagină măzgălită cu tuș. Măcar acolo să fim împreună. Dar bineînțeles că nu am găsit nimic. Ne-au ignorat complet.
Dar erau nelipsite logic, articolele atât de familiare și insuportabile din ultima perioadă, în care numele lui era mereu asociat cu cel al actriței ăleia de duzină, noua colegă din film, pe care o detest. Tâmpita.
- Ăă.. G.
O voce care șovăia se aude încurcată de undeva din cameră.
- Dă-i drumul de aici, Ron.. Nu glumeam mai devreme. mormăi prin pernă.
Sper că a prins mesajul cât de cât. Dacă nu, vibrațiile negative și cu țintă fixă cred că îi transmit ideea de bază foarte precis.
- Păi..nu e chiar Rob, dar măcar sunt din aceeași poveste..
Grozav. Deci e surd. Și cu ce drept pronunță numele individului acela meschin? Când știe prea clar că i-am interzis cu desăvârșire să facă asta. Ingratul !
- Cum îndrăznești să ….
Încep să urlu ca o isterică în timp ce îmi ridic capul ca o furtună. Când mă lovesc de chipul care privea circumspect , al lui Taylor , primul impuls a fost să mă ascund în cea mai mică gaură posibilă, dar tot ce am reușit a fost să rămân cu mimica idioată și gura cascată , privind agitată.
- Ești ocupată ? întreabă suspicios.
Dacă a-ți vărsa of-ul e mai nou o ocupație..da, clar. Fir-ar, credeam că glumește incapabilul de Ronan când a spus că am un musafir . Și credeam că el va înțelege că eu nu vorbeam serios când i-am spus ironică să îl poftească direct în ”camera prințesei”. Nu îl consideram atât de limitat.
- Deranjez ? insistă debusolat.
- Humm.. nu.. mint stângace.
De fapt mă deranja doar ideea că în momentul acesta își plimbă ochii asupra relicvei din fața lui. Probabil se încurajează în pauza asta publicitară cum să reziste să nu o ia la fugă.
- Ți-am adus ceva. zice cu o grimasă.
- O nouă față ? întreb apatică.
- Bună încercare de a primi complimente, șmechero.
Complimente ? Ce complimente aș fi putut primi acum? ” Chipul tău e atât de.. fascinant..ca o hârtie boțită gasită prin cufărul prăfuit al bunicii ? ” Nu mulțumesc.
- Nu insist să primesc avertismente sau cartonașe roșii, recunosc stângace.
- Ești așa copil, îmi zice pe un ton blând, admirativ.
Vocea lui mi-a trimis mii de furnicături în corp. OK..senzația asta e nouă, trebuie să recunosc. Al naibii de nouă. Dar nu îmi pot da seama încă și cât de sănătoasă.
- Ha ha. Mulțumesc de pont, moșulică. îl taxez amuzată.
O pauză întervine și prin minte încep să scanez de păcate gândurile încâlcite, sperând să nu găsesc ceva care să fi reușit în sfârșit performanța de a-l pune pe fugă. Fir-ar, acum când începusem să mă obișnuiesc cu ideea și să îmi placă.
Se întoarce și ridică cu grijă o cutie acoperită cu un material albastru. Îl privesc circumspectă dar încerc să îmi mențin o mutră nu foarte imbecilă. De dragul aparențelor frumoase.
- Ți-am adus ceva. spune radiind.
Îmi întinde cutia buclucașă. Observ curioasă că nu era o cutie, o ținea de un mâner. Trag cu o mișcare ușor tremurată materialul de deasupra și rămân cu gura căscată la ghemotocul cu blană de după gratiile cenușii. Un ghemotoc pufos și alb. Imaculat.
- Ia-l în mână. E curios să te cunoască . mă îndeamnă voios.
- Dar..e..atât de mic.. concluzionez timorată, privind cum ghemul se învârtea voios și cu coada ridicată.
Hey, individul ăsta minuscul are atitudine. Clar e de-al meu. Mic și care se crede o mare entitate. Ca și mine.
- Tocmai. Nu o să te muște. mă calmează printre hohote.
Deschid portița cuștii cu grijă și punctul îmblănit începe să își plimbe botul, cercetând cu grijă. Îl iau în palme și începe să toarcă. Adorabil.
- Are un nume ?
Curiozitatea din mine întreabă promptă.
- Mă gândeam să-i spunem simplu ”Kitty”. îmi propune rapid și cu o grimasă.
- Ah, nu. Dacă o să o cheme așa va fi foarte nefericită. Mai ales în dragoste. De fapt, pot să îi prevăd , să îi desenez chiar, viitorul. izbucnesc revoluționară.
Ochii lui mă priveau întrebători și mimica îmi trimitea semnale evidente că îl pierdusem pe drum cu aiureala mea.
Ah, el nu o cunoștea pe Kitty. Previzibil. Adică o știa doar pe Georgiana. Și nici nu îmi cunoștea cu adevărat viața ” de basm ”.
- Humm..nu contează. îl lămuresc imediat.
Pufnește într-un râs captivant, din suflet. Tresar și îi analizez reacția blocată. Fir-ar. Iar am dat-o în bară.
- De ce râzi ? tresar speriată când îi observ zâmbetul de porțelan.
- Umm..
- De mine nu ? De..fața mea ? încep să mă agit disperată. De..reacțiile stupide ? continui băgată în priză.
Se apropie cu tact de mine, păstrându-și zâmbetul larg . Când îi sesizez corpul atât de aproape, și capul lângă al meu, întorc capul din instinct, dar el îmi prinde față între palmele lui calde , în timp ce o ghidează tot mai aproape de a lui. Corpul meu amorțește brusc iar buzele îngheață când îi simt aroma suflată spre mine. Până și ghemul care până atunci se foia necontenit în palmele mele, se liniștise. Cred că îl acaparase magia și pe el.
Când mă pregătesc să închid ochii, să mă las purtată de val, zgomotul ușii care se lovește de perete o face concomitent cu mintea mea. Îmi întorc revoltată capul la inoportunul sosit și mă lovește o nouă senzație : șocul.
Nu cred că era trecută negru pe alb desfășurarea evenimentelor din ziua asta. Un nou haos la orizont ? Logic.
Și totuși, de ce nu mă anunțase naibii și pe mine cineva că azi e ziua excesului de musafiri ? Grozav.

Part three

. . .

Rămăsesem privind în gol la uşa care tocmai s-a închis. Da. Închis. Frumos, cu calm, cu eleganţă. Nu trântit, nu cu pereţi urlând în urmă şi var crăpat, fluturând până la întâlnirea lui inevitabilă cu pământul. Nimic din toate astea.
- Chiar era ăla.. Bred.. ?
Uimirea nu mă lasă să nu mă întreb, şi încerc să îmi schimb brusc faţa stupefiată cu bonusul fidel, gura căscată, într-una mai puţin imbecilă, când observ un chip pierdut şi cu mari îndoieli lângă mine.
- Îmm.. habar n-am.. Taylor răspunde încurcat.
Rostisem asta cu voce tare ? Grozav. Unde e peretele ăla pe care el tocmai îl lăsase intact ? Vreau să mă dau cu capul de el.
- Nu mă lua în seamă. îl lămuresc cu un surâs de fetiţă toantă.
De fapt şi asta eram. Dar pur şi simplu simţeam că nu pot trece peste şocul de acum. Adică..Brendal.. el.. Brendal ? Ne găseşte aproape sărutându-ne şi nu urlă, nu sparge obiecte, feţe, nici nu se încruntă măcar ? Dar..nu. Camera e cum o ştiam.. faţa lui Taylor intactă, mult prea zâmbitoare după o întâlnire de genul, şi totul bine şi frumos. La dracu’ ! Eu nu vreau viaţă liniştită de prinţesă mironosiţă. Eu vreau acţiune! Adrenalină. Şi, fir-ar, dacă pentru ceva aveam nevoie de Bred în existenţa mea şi aşa monotonă de acum, era pentru asta. Era perfect.
- Totuşi..nu mă prind. recunoaşte cu un rânjet ameţit.
Nici eu. Clar.
- Nu e nimic, încerc să îl liniştesc, dar un oftat îmi scapă printre degete.
Grozav mod de a binedispune pe cineva, Kitty. Felul meu unic de a fi , cred. Eu nu înţeleg de ce nu a luat-o încă la fugă. Luptător, am uitat.
În minte îmi revin, punct cu punct, toate întâmplările, cuvintele, reacţiile de mai devreme. Îl auzeam de parcă era lângă mine. „ Humm, drăguţ pisoi ! “ tonul lui de bas a spus cu un surâs ce părea al naibii de sincer. Şi al naibii de tare reuşise cu asta să mă calce pe nervi. Să nu mai vorbesc de reacţiile lui indiferente, de chipul luminos şi fără pic de reproş, din contră, care radia de calm şi dispoziţie de aur. Nimic din Brendal de altă dată. Din ce ar fi făcut el.
- Uite, deja ai plictisit-o şi pe ea cu liniştea asta, mă atenţionează serios.
Începuse să mângâie cu blândeţe ghemotocul care nici nu observasem că adormise în poala mea. Ah, mai nou, am devenit.. plictisitoare ? Super.
- Tâmpitul ! sar isterică deodată.
Taylor tresare şi surâsul îi îngheaţă pe faţă instantaneu. Pisoiul se întinde leneş, şi adoptă apoi o înfăţişare mustrătoare, menită să mă certe datorită reacţiilor impulsive. De fapt, nu regretam. Chiar mă descărcasem de o mică parte din frustrarea acumulată în ultimele minute.
Adică, nici nu mi-a spus de ce a venit. Doar a căscat gura nonşalant în jur, a acordat atenţie mâţei şi apoi a şters-o fără un moment de intensitate şi traumă. Nu sunt malefică, nu mi-ar fi plăcut să îi spargă faţa de copil lui Taylor. E un tip bun şi înţelegător şi nu merita tocmai el asta. Doar să se încingă puţin spiritele, să răbufnească răcnete din el, eu să intervin războinică şi salvatoare între cei doi, ca o Ioana d’Arc contemporană şi originală, şi astfel să scap de toate sentimentele negre şi apăsătoare cauzate de dobitocul de Pattinson . Ţipând la Brendal.
- Adică, cum îşi permite !? continui momentul de sinceritate cu aceeaşi duritate în voce, şi în comportament.
Bine, poate ar fi cazul să încetez, înainte să îi demonstrez şi ultimului supravieţuitor din preajma mea, care încă nu mă urăşte, sau măcar nu îmi arătă asta din tot sufletul şi plin de satisfacţie, cum o fac alţii, că ar fi cazul să îşi pună picioarele în funcţiune şi să ia direcţia cea mai îndepărtată de mine, pentru că sunt nocivă.
- Scuză-mă. Nu sunt ceva uşor de înţeles. Femeile. încerc să îl împac cu o voce ştrengară, şi un surâs angelic.
Nu prea reuşeam, având în vedere faptul că el continua să privească în jos, într-un punct fix, uşor încruntat, în timp ce dădea cu piciorul uşor, în aer. Ok, dacă asta îşi propune, reuşeşte. Chiar mă face să mă simt extrem de prost. Oribil.
- Nu, nu G. … Tu nu eşti. Tu eşti foarte greu de înţeles. zice posac, oftând.
Un nod mi se pune în gât şi un sentiment de „deja vu” mă chinuie. Acela de a face rău celor din jur. Celor buni, celor care nu merită asta. Îmi apropii mâna de el dar când îşi ridică faţa, o trag brusc, înainte să vadă.
- Dar..presupun că asta face parte din farmecul tău, nu ? Să nu dramatizăm. rupe liniştea cu un ton optimist şi copilăresc.
Şi ăsta e farmecul lui. Felul lui de a fi.
- Adică.. îi promisesem lui Kitty un mediu adorabil şi plin de neprevăzut. continuă radiind.
- Adorabil… repet cu o faţă de toantă şi o voce la fel.
De fapt, cred că lungisem prea mult cuvântul. Dădeam de înţeles. Că el era de fapt cel adorabil. Şi..referitor la Kitty, puteam şi eu să fiu inclusă la pachet. El se ocupa să îmi creeze şi mie mediul ăsta.
- Uite..hai să..facem mâine ceva , spun entuziasmată.
Mă opresc blocată analizându-i faţa şi încercând să văd cât de „entuziasmată” rostisem asta. Nu vroiam să gândească tipul departe. Sau, mai bine zis, hormonii din el. Dar nu.. el doar mă privea mirat, zâmbind inocent. Asta e bine. Cum m-aş fi putut gândi că prin mintea lui pot trece scenarii nu tocmai lipsite de păcat ? Stupid.
- Adică.. ce ? Mâine am filmări.
- Ah..clar. închei lipsită total de avânt şi simţind cum îmi piere tot cheful instant.
Primul gând m-a dus către mimica “adorabilă” a ei. Kathryn …sau Rozene Valmont, cum prefera ea să i se spună. Adică.. nici dacă era vrăjitoare nu i s-ar fi ales numele mai bine. Adversara mea înflăcărată, cum se chinuia ea să apară şi să spună peste tot. Jalnică ? Clar.
- „Rendez-vous” cu Rozy ? spun plină de sarcasm.
- Uite încă un motiv bun pentru care nu te înţeleg. De ce m-ai lăsat să am parte de tortura asta, când puteai fi tu în locul ei ?
- Se presupunea că ea mi-a luat rolul, nu ? Nu că i l-am lăsat eu. Nu asta se chinuie domniţa să lămurească peste tot ?
Un râs sănătos mă cuprinde instant, dar el încă stătea pierdut şi apatic datorită vieţii lui splendide de pe platourile de filmare cu acea „minunăţie” de fată. Ok..poate nu merita el asta. Dar viaţa e dură. Să se obişnuiască.
- Eşti malefică, G.
- Scuze. spun rânjind larg.
- Mă mai gândesc dacă ţi le accept. În existenţa asta. îmi reproşează cu un surâs şiret.
- Ce faceţi, copii ? Colleen dă năvala plină de voioşie.
- Nu, serios acum, cred că „intimitate” e un cuvânt tabu în casa asta, după câte observ, mârâi printre dinţi.
Ea continuă să meargă dezinvoltă şi fără să acorde cel mai minim interes către străduinţele mele logice. Confunda locul cu un podium ? După mers, sunt sigură. Tipic ei.
- Intimitatea ţine de linişte, G., iar liniştea e ceva ce tu nu doreşti. Aşa că de ce te mai chinui să ne toci nouă bună dispoziţia ? mă combate cu un ton superior.
Taylor începuse să chicotescă aşa că i-am oferit un cot sănătos în stomac. Puţin respect pentru sănătatea mea psihică, vă rog. Îmi ajunge una. Sau doi. Cu imbecilul ăla de mai devreme.
- Aşa că eu voi încerca să nu vă stric sau îmbunătăţesc acest aspect, pentru că trebuie să plec.
- Ah, un pisoi ? blonda tresare deodată isteric.
Grozav. Cine o calmează pe disperată acum ? Mă întreb pe unde zicea Ronan că a pus antidepresivele alea..? Dar cine îl asculta, oare ?
- O cheamă Kitty, Taylor intervine cu rânjetul caracteristic.
- Ah, Kitty.. spune ironică, privind cu subînţeles, în timp ce îşi trecea degete pe deasupra blăniţei individei care şi începuse să toarcă.
Trădătoarea. Numai mie avea voie să-mi cânte.
- Sper doar să nu zgârâie aşa des..ca altele..
Continuă să mă cicălească cu tonul şi cu ocheadele pline de săgeţi sarcastice.
- O va face doar cât e necesar, în lumea asta deloc roz.
O combat arţăgoasă, în timp ce strâng cu o mişcare rapidă ghemul la piept, care scoate un mieunat scurt. Scuze, prea protectivă ? Poate.
- În sfârşit. Adică..credeam că înebunesc dacă mai auzeam mult de “Prăfuitul” ăla.
Mă enervează cu vocea plictisită şi cu gestul ei de a-şi da ochii peste cap într-un moment atât de prost ales de a-i suporta ei ifosele.
- Dusty , o corectez scrâşnind din dinţi.
- Ăla. continuă pe acelaşi ton ursuz.
- Puţin mai mult respect, măcar datorită faptului că acum e motanul iubitului tău. bombănesc recalcitrantă.
Cretinul de Karl. Dar va plăti într-o zi pentru asta. Îmi propusesem să o las mai moale cu asta ? Tocmai m-am răzgândit.
- Acum chiar plec.
Taylor ne anunţă stângaci, mă îmbrăţişează scurt, nu înainte de a mă săruta gingaş pe frunte, şi tot ce văd în urma lui e aceeaşi uşă nefericită care se închide. Şi care îmi aduce inevitabil aminte de el. De celălalt.
- Cole, fratele tău e un cretin ?! deschid subiectul pe un ton alterat.
- În majoritatea timpului. recunoaşte degajată.
Continua să frunzărească o revistă cu privirile şi să nu continue subiectul elementar pentru mine acum. Fir-ar ele de situaţii neprielnice pentru lamentări dureroase.
- Nu .. mă refer ..în ultima perioadă.
Continui subiectul, încercând totuşi să nu par disperată. Nu foarte tare. Nu cred că mi-a reuşit foarte mult, având în vedere reacţia ei bruscă. Şi-a ridicat capul din hârtiile care o preocupau intens mai devreme, în timp ce mă privea cu sprânceana ridicată.
- Chiar deloc. mă mustră dezinvoltă.
Ok..ce a vrut să zică cu asta ? Probabil că nu e cretin, că e mai cretin ca de obicei ? Altă cale logică nu găsesc.
- Adică ? îmi dau de gol neştiinţa în timp ce îmi muşc buza stângace.
- Adică… s-a schimbat. Mult.. şi.. în bine…
Vorbea cu multe pauze şi meditând mult înainte de a continua. Ce ciudat. Nu am văzut-o niciodată să îşi aleagă vorbele înainte. Şi mai ales când se referea la Bred.
- Mă înţeleg foarte bine cu el acum, de fapt.
Concluzionează extrem de mulţumită şi cu un surâs satisfăcut. Pe care i l-aş fi schimbat instant dându-i una peste mutră. Ce dracu’ era în capul ei ? În afară de rujuri ?!
- Dar de ce spui asta ? Ce a făcut ? mă interoghează extrem de intrigată.
- Tocmai asta e ..că nu a făcut nimic.
Recunosc zăpăcită, la fel cum recunosc că deveneam penibilă cu calea pe care duceam discuţia, şi modul în care o făceam. Ca o neiniţiată.
- Trebuia să facă..sau vroiai să facă ceva anume ? La ce te referi ?
Începe să disece subiectul concentrată. Exact ce nu vroiam. Fum şi creierul ei ars care să inunde casa.
- La nimic. încerc să închei discuţia repede.
- Stai..la..tine şi Taylor ? spune încurcată când descoperă rădăcina problemei.
- Nu.. neg pe o voce cu credibilitate zero.
Nici să îmi mai susţin ideile nu eram capabilă văd, din cauza idiotului ăla. Îngâmfat, insensibil !…Of!
- Ce ai fi vrut, Kitty, să îl arunce de la geam ? mă ia peste picior amuzată.
Mie nu mi se părea deloc a fi aşa. Să îi aduc o oglindă, să se vadă ? Măcar aşa mă va lăsa în pace, captivată imediat de imaginea ei .
- Nu avea oricum de ce să reacţioneze în vreun fel.
- De ce ? întreb tresărind.
- Pentru că nu avea ce să vadă aşa exagerat, şi pentru că oricum nu îi mai pasă.. îmi clarifică totul vorbind repede şi fără pic de compasiune.
Compasiune? De ce aş fi avut nevoie de asta auzind vorbele ei de acum ? De ce mă interesa la urma urmei ce mai e cu el şi ce îl interesează ? Proastă, Kitty.
- Nu îi mai pasă ?
Îmi calc rapid pe angajamentul făcut în minte de a înceta să mă comport ca o fetiţă răzgâiată şi care vrea ca toţi să o iubească. Şi mai ales el. Nu ştiu de ce.
- Nu cred. Pe mine mă căuta, de fapt. Nici n-ar fi venit să te salute dacă nu îl împingeam eu de la spate..
Asta m-a durut exact ca o lovitură în moalele capului. Sau..mai rău ? Măcar respir, deşi inima galopează de mult. Şi toate jignirile s-au transformat acum în regrete şi suspine. Ce naiba e cu mine, la urma urmelor ?
- Super. A făcut şi el o faptă bună, măcar.
Îmi continui un rol indiferent şi calm, pe un ton rece. Deşi în suflet eram îngheţată din cauza noutăţilor deloc uşor de digerat.
- M-ai ameţit şi am şi uitat să îţi spun de ce venisem de fapt.. strică din nou liniştea.
Să îmi faci mie sufletul bucăţele poate ? Fără să vezi măcar ?!
Şi el era orb, şi ea. Şi insensibili. Uf şi îi..îi urăsc ! Pentru modul lor de a fi, de piatră.
- Ştii dorinţa aia absurdă a ta de a ne reîntâlni, toţi .. ?
Absurdă e ea şi mintea ei în pătrăţele. Dorinţa mea era firească şi plină de sentiment.
- În curând se va îndeplini.. recunoaşte posacă.
Un val de bucurie mă inundă. Şi nu datorită gândului că îi voi revedea pe toţi. Ci pentru că el va fi acolo. Afurisitul ăla.

. . .

Stăteam ca o cretină pe fotoliu, murmurând în sinea mea, şi nu de bine. Capul meu devenise un ceas care număra clipele până gând nenorocitul de Brendal avea de gând să ne încânte cu prezenţa lui. Nu de alta, dar era reuniune de grup.Trecuseră deja momentele de miere, vorbele frumoase dintre noi, cauzate de bucuria revederii, lungile discuţii şi povestiri despre viaţa noastră, şi cum a decurs ea. Trebuia de acum să înceapă şi ceva mai incitant. Ironii, replici arogante.. ceea ce făcea înainte sarea şi piperul în existenţa noastră. Dar pentru asta era necesar el. Fără nici un dubiu.
Mellissa stătea cuminte pe canapea, analizând cu admiraţie camera pe care probabil o considera plină de bun gust. Arăta la fel, sau poate mult mai feminin. Părul îl avea ondulat, strălucind frumos, şi prins într-o coadă degajată, iar stilul mai bine ales şi clar gândit. Jae mă încântase din prima clipă cu bucuria-i caracteristică pe care ţi-ar fi turnat-o în suflet, dacă ar fi putut, şi cu glumele care te prăpădeau inevitabil. Era identic. Doar Karl şi Cole stăteau rigizi într-un colţ, ocazie care mi-a oferit şansa de a vedea cât de bine se potrivesc. Statuile ideale.
- Nu, serios, de ce eşti atât de încordată, Kitt ? Jae spune îngrijorat.
- Nimic. Stresul, cred. mint repede.
De fapt stresul avea şi un nume acum.
- Cred că motanul e de vină, clar.
Karl are o tentativă de a spune ceva comic. Dar nu îi iese, logic. Nu ştiu de ce mai încearcă. Poate ca să mă scoată pe mine din sărite ?
- Foarte amuzant.. spun dându-mi ochii peste cap.
- Serios, mi-a sugerat din priviri să îţi transmit că „acum mănâncă bine”, şi să nu mai fii îngrijorată. continuă tachinarea pufnind într-un râs grotesc.
Karl era identic cu prietenul lui misogin. Şi nu mă ajuta deloc să îmi reamintească în fiecare clipă de el. Doar dubla gândurile care îl aveau în rolul principal acum. Sau l-au avut în ultima perioadă.
Era necesar să îi reproşez nesimţirea de a nu-mi răspunde la telefon , sau de a mă lăsa baltă la întâlnirea pe care eu o aranjasem fără să îi cer lui părerea. Dar mai presus de toate astea, de indiferenţa şi modul urât de a se comporta cu mine, vroiam să îl văd. Râvneam după asta. Nu ştiu de ce. Poate pentru că sunt „Miss Imbecilitate” ?
- Dar nu are parte de iubire. îl combat arţăgoasă.
Se strâmbă urât şi apoi revine la mimica ursuză. Karl. Doar magnificul Karl.
- Cred că din respect pentru el, ar trebui să-i acordaţi sărmanului Dusty şi momente în care să nu sughiţe.. Mel încearcă să aplaneze conflictul cu vocea blândă şi caldă.
- Serios, domnul când are de gând să îşi facă apariţia ? izbucnesc deja lipsită de control şi de disimulare.
- Care domn ? Cole intervine suspicioasă.
- Fratele tău genial.. o lămuresc sarcastică.
- Ah, Bred ? Dar nu vine. răspunde nonşalantă.
- Ce ?! urlu poate puţin mai tare decât era cazul.
Feţele lor scandalizate tocmai îmi analizau reacţia necontrolată, şi nu era deloc plăcută senzaţia.
- Adică..trebuia să fim toţi.. e logic să.. încep să mă bâlbâi sub ochii lor suspiciosi deja.
- De când îţi pasă ţie de Bred, Kitty ? Colleen mă ia la rost acidă.
- Dar nu-mi pasă ! Dracu’ să-l ia !
Răcnesc isterică, trântind uşa când ies înţepată, sub feţele lor îngheţate de uimire şi de gânduri deloc plăcute la adresa mea. Şi a reacţiilor mele idioate.

. . .

- Te aşteptam .
Vocea atât de cunoscută, şi pe care nimeni nu o putea imita măcar, mă cutremură din întuneric. Un fior apăsător îmi aleargă prin fiecare colţ din trup, dar nu de teamă. De emoţie ? Fir-ar, iar am început să mă comport ca o tâmpită.
- Serios ? spun pe un ton arogant şi prefăcut.
Mă apropii de el stângace, dar încerc să nu îi arăt din gesturile şi printr-un mers de copil neîndemânatic, şi nicidecum al unei tipe independente, şi sigure pe ea, ceea ce se petrecea în mine din cauza lui. Din cauza simplei prezenţe.
El stătea sprijinit de zid, cu o ţigară în mână. Făcea ceva ce ţinea de natura lui de a fi, dar totuşi, şi cu gesturile astea, tot îmi părea schimbat. Nu era acelaşi Bred.
- Nu te-au primit în casă ? încerc să risipesc pauza apăsătoare cu o glumă pe care chiar şi eu o consideram răsuflată, dar nu dispuneam acum de idei mai bune.
Aveam mintea blocată. Şi nu tocmai din cauza frigului, cum ar fi fost normal. Dar normalitatea era un domeniu necunoscut mie. Chiar îndepărtat, aş spune. De ce m-ar vizita tocmai acum ?
- N-am vrut să intru . răspunde pe un ton rece.
Înghit în sec, deloc mulţumită de răspuns, şi de reacţie. Eu cum continui acum, pornind de la o replică posacă şi lipsită de substanţă ?
- Te-am sunat. mă plâng încercând să nu îi reproşez prin ton nimic.
De fapt, în plăsmuirile mele despre clipa când îi voi scoate ochii cu asta, i-aş fi dat cu nenorocitul ăla de telefon în cap de multe ori, înainte măcar să apuce să se gândească la un motiv. Dar în realitate observ că sunt prea idioată şi slabă ca să fac asta. Nu ştiu ce e cu mine. Cu Kitty din ultima perioadă. Parcă nici ea nu mai e aceeaşi.
- Interesant.. zice deloc impresionat.
- Interesant ar fi fost dacă te-ai fi deranjat să răspunzi.. mormăi indispusă.
El îşi schimbă direcţia privirii , din punctul fix în care se uita , undeva în pământ, direct către chipul meu răvăşit, şi un surâs scurt, poate prea scurt, îi luminează faţa pentru o clipă. Imediat revine însă la scutul rece şi atât de dezarmant. Trage un fum şi spune ironic în timp ce îl elimină afară, formând un zid între noi :
- Tu nu-mi preluai niciodată apelurile. Eu de ce aş face-o ?
- Nu ştiu..din ..bun simţ ? zic scandalizată, ridicând tonul poate puţin mai mult decât era necesar.
Îşi lasă în jos piciorul care îl sprijinea de zid, şi revine într-o poziţie ca la armată, încât la apariţia corpului său în toată splendoarea, am avut senzaţia că e mai uriaş ca niciodată şi eu mai mititică cum n-am mai fost.
- Dacă te mai străduieşti mult, o să-mi dai impresia că îţi pasă. mă ironizează cu vocea lui gravă , pătrunzătoare şi îmi critică modul mai nou de a reacţiona.
- Văd că ai rămas acelaşi misogin, ca pe vremuri, dar la întâlnirea de dragul timpului trecut nu ai venit. continui cu aceeaşi tachinare să îl pistonez.
Nu observ schimbări majore pe chipul lui. În loc să mă lovesc deja de maxilarele lui încordate, să citesc furie în ochii adânci, pasionali, să văd pe buzele lui cum stau să mă înece cuvinte nu tocmai drăguţe, el continua placid să termine ţigara, şi nervii mei.
- Nici nu credeam că îmi vei observa lipsa, zice ridicând din umeri indiferent.
Da..plauzibil mod de a gândi. Asta aş fi făcut cu siguranţă, dacă nu mă lovea valul acela de inconştienţă şi de prostie agravată din clipa în care am observat că lui nu îi mai pasă să mă vadă în preajma altui bărbat.
- Nici n-am făcut-o eu. mă scuz repede, cu acelaşi ton arogant.
- Atunci cine ? Sfânta Melissa, care nu mă suportă nici în poze ? Sau „Rânjet – larg” ăla de Jae, care oricum habar n-are pe ce lume trăieşte ?
- Eşti imposibil . mă plâng pe un ton exagerat de înfrumuseţat, de mironosiţă.
Când îi observ intenţiile, şi corpul care se îndepărta cu paşi greoi şi exacţi, un val de disperare mă cuprinde şi o dorinţă acerbă de a face ceva înainte de a dispărea sub ochii mei, ca o iluzie.
- Umm.. nu vrei să intrii ? rostesc repede, uitând chiar şi de faptul că putea să fi sunat mult prea disperat şi nerăbdător.
- Nu..nu cred. Nu ştiu cât m-aş putea abţine în locul ăla. recunoaşte inhibat şi pe un ton stângaci.
- Adică ? sar încurcată.
- Mă înţeleg eu, şi e de ajuns. mă închide fără compasiune.
Continua să se depărteze şi tensiunea continua să mă facă să tremur. Parcă eram în sevraj, şi cel de care aveam nevoie atunci fugea de sub ochii mei agonizanţi.
- Stai ! strig speriată.
Se întoarce cu un chip bulversat şi care clar nu înţelegea multe. Sau nimic, mai bine zis.
- Pleci ? Aşa repede.. Adică.. nici nu mi-ai spus de ce ai venit sau…
Mintea mea forma un discurs mai mult patetic decât verosimil, încurcat de bâlbâieli şi blocaje jalnice în discurs, de care nici un retardat nu ar fi abuzat în halul în care o făceam eu acum.
- Nu am un motiv pentru care sunt aici, oricum. Nici eu nu ştiu. îmi destăinuie pe un ton frânt.
Se oprise ca şi cum toată suflarea îi amorţise deodată, şi continua să dea cu piciorul în aer, privind în jos, cu capul mult mai plecat decât îl văzusem vreodată.
- Oricum mi-a făcut bine să te revăd, chiar dacă nu crezi o iotă din ce îţi spun, sparge tăcerea cu vocea puţin amuzată şi îmbogăţită de o grimasă docilă şi frumoasă.
Deja era cert. Pleca. Îl vedeam, grăbise paşii, nu se mai uita înapoi, nu mai conta deja nimic din ce lăsa în urmă. Un suflet stingher. Pe mine.
- Nu vreau să pleci ! urlu din tot sufletul şi îl observ cum se opreşte brusc, ca şi cum ceva l-ar fi electrocutat.
Încep să alerg spre el, paşii făcând abstracţie de obişnuinţa mea nefastă de la lua în cale orice întâlneam pe drum, şi încurajându-mă în gând că pot ajunge la el fără să mă întâlnesc de câteva ori cu cimentul rece înainte. Ceea ce am şi reuşit, nu ştiu încă cum. Suport divin ?
Odată fiind lângă el, mă arunc de gâtul lui ca o iederă şi îl strâng puternic, în timp ce trupul îngheţat se dezmorţea sub căldura ocrotitoare care emana dintr-însul. Părul său mă învăluia cu note puternice şi ademenitoare, iar întreaga lui apropiere mă făcea să mă cutremur doar la gândul că el e lângă mine. Când îi simt braţul puternic cum îmi cuprinde talia, un fior mă săgetează şi îl strâng şi mai puternic.
Dar mâna lui nu făcuse asta deoarece vroia să mă ţină lângă el. Ci pentru a mă îndepărta.
- Eşti aşa răzgâiată, Kitt.. mă mustră blând, pe un ton plăcut şi înţelegător.
- Ba nu ! Când naiba mă veţi trata ca pe un adult ?! izbucnesc nervoasă.
- Poate când te vei comporta ca unul.. mă ia peste picior uşor.
- Bine..un copil nu cred că ar face asta ! îl atenţionez hotărâtă în timp ce îmi înfing buzele într-ale lui, apăsându-le puternic şi sigură pe mine şi pe ceea ce fac.
El nu reacţiona. Gura lui rece se lăsa purtată, ademenită de mine şi de mişcările mele. Nu mă îndepărta, dar nici nu mă îndemna să nu renunţ, să continui cu joculeţul meu senzual.
Îmi prinde braţele care intenţionau să se agaţe iar de el, şi le îndepărtează cu tact, fără să le bruscheze, în timp ce îşi întoarce într-o parte capul, lăsându-mi buzele arzând de dorinţă în aer.
- Încetează, te rog. La tine e vorba numai de impulsuri şi de reacţii de moment. Mâine oricum vei regreta ce ai făcut, şi mă vei înjura, ca de obicei.
- Ba nu, mă smiorcăi cu o voce alintată.
Îmi îndrept din nou buzele către ale lui şi de data asta îl sărut scurt şi dulce, încercând să îl ispitesc prin gestul meu. Ceea ce am şi reuşit, căci într-o clipă, îmi prinde mijlocul între mâinile lui puternice, lipindu-mă cu exactitate de corpul lui, în timp ce gura începuse să i se plimbe pe gâtul meu rece. Vibram de fiecare dată când le simţeam pe mine şi nu aş fi vrut să le mai depărteze vreodată. Era perfect.
- De ce îmi faci asta, mai ales acum, când mă mai vindecasem de tine ? Sau asta încercam să îmi impun ?
Îmi şopteşte chinuit în timp ce îmi muşcă uşor urechea. Eu încep să îmi plimb degetele prin părul lui bogat, fin, iar el tresărea de fiecare dată.
Îl prind de mână şi îl trag cu mişcări graţioase după mine.
- Hai.. îi spun mieros în timp ce îl îndemn să mă urmeze către intrare.
Era poarta din spate, şi mult mai puţin securizată. Oricum cu un singur gest al meu s-ar fi dispersat toţi roboţeii aceia teleghidaţi de la pază, dacă eu doream asta.
Când ajungem în preajma zidului, un singur pas despărţindu-ne de visare, de nebunie, de tot ce puteam face noi doi, îi simt mişcarea care se împotrivea şi îl strâng exagerat de tare de mână.
- Ce faci ? îl atenţionez cu o voce nu tocmai înţelegătoare.
- Nu e bine ce facem , mă dojeneşte pe un ton îngheţat.
- De când naiba îţi pasă ţie să faci ce e bine, totuşi ? încerc să îl aduc cu picioarele pe pământ imediat.
Ceea ce am şi reuşit. Nici n-am apucat să clipesc, când corpul meu era deja lipit de zidul rece de piatră, pe de o parte, şi de focul pe care el îl emana, de cealaltă parte. Deja îmi ridicase rochia, iar eu , nu ştiu când, îmi înconjurasem picioarele după el, trăgându-l spre mine. De pe faţa lui inhalam parfumul atât de pătrunzător şi incitant , care mă îmbăta fără probleme.
Braţele lui care mă susţineau începuseră să îmi strângă şi să îmi dea uşor drumul coapselor, înnebunindu-mă tot mai mult cu mişcările lui senzuale şi dinamice.
Îi prind jacheta şi i-o smulg fără fineţe, ci doar plină de poftă, de pe el, în timp ce de după bluza elastică îi puteam urmări conturul muşchilor perfecţi şi încordaţi acum.
- Serios, nu ţi se pare nebunesc ce facem ? Gândeşte-te la consecinţe.. îmi aminteşte cu o voce încordată, printre gâfâieli.
- Ador ce e incitant şi interzis, îl calmez imediat, cu tonul senzual şi provocator.
Adevărul e că Bred mă facea să simt ce nimeni nu putea . A fost mereu, şi încă e, un bărbat, din toate punctele de vedere. Tipul ăsta putea să te cutremure cu un sărut sau cu un gest profesionist, cum numai el ştia să-l facă.
Nu puteam simţi asta cu Taylor. Nici nu m-am gândit la aşa ceva vreodată.. Îl percepeam mult prea infantil şi pur. Nu ceva ce merita pătat cu porniri pătimaşe, de genul.
Iar Robert.. Robert alesese deja alt drum. Deşi el mă făcea să vibrez doar cu un cuvânt, dacă îşi propunea. Dar acum era ceva departe de a se mai îndeplini vreodată, adică toate astea.
Îi trag şi bluza de pe el în timp ce degetele lui frământau cu tact curbele mele. Îmi plimb apoi mâinile, unghiile, pe spatele lui, în timp ce el se împingea tot mai tare în mine.
- Am nevoie de tine, Bred.. Să mă ocroteşti mereu. Să mă iubeşti necondiţionat…
Nu raţionam ce ziceam, dar când el îşi opreşte mişcările deodată, am înţeles că nu a fost ceva pliabil cu situaţia.
- Ah..e vorba doar de posesiunea aia a ta stupidă, să înţeleg.. se răsteşte dezamăgit.
Îmi dă drumul de lângă el şi îşi trage jacketa peste muşchii şi corpul de Adonis. Îmi muşc uşor buzele care ardeau de poftă la vederea acestei privelişti remarcabile, dar încerc să îmi adun pornirile pentru a nu părea jalnică. O tipă care nu se poate controla.
- Ba nu.. încerc să mă scuz repede.
- Sigur. Doar neliniştea că ţi-ai pierdut căţeluşul preferat de companie ? mă ironizează brutal.
Se îndepărtează de mine şi dă un picior straşnic în zid. Tresar şi îmi trag rochia, şi haina pe mine, într-o încercare de a părea mai decentă şi nu aşa dezmăţată, într-o discuţie care se anunţa serioasă şi cu repercusiuni, tunete şi fulgere.
- Nu fi absurd , îi zic iritată.
- Nu ştiu cum am putut uita pentru o clipă pasiunea ta arzătoare pentru joculeţe stupide. În care implici şi sentimentele celor din jur, fără să îţi pese.
- Serios, nu e aşa.. Bred.. chiar am nevoie de tine. Vreau să fii mereu în preajma mea. Am nevoie de sprijinul tău. încep să miorlăi, plângându-mi singură de milă.
Nu înţelegeam de ce e aşa de absurd. Ce aştepta de la mine. Să îi spun că îl iubesc ? O declaraţie de dragoste ? Cum aş putea face asta, dacă habar n-am ce simt ? Poate că de fapt are dreptate. La mine sunt numai impulsuri şi porniri inconştiente.
- De abia de acum vei afla ce înseamnă să fii fără protecţia mea. mă ameninţă scrâşnind din dinţi.
Îi simt respiraţia înfuriată când se loveşte de faţa mea, îi văd ochii arzând de dispreţ, şi apoi îl observ cum se îndepărtează mârâind în sinea lui.
- Şi poate aşa vei înceta să te mai joci cu sentimentele celor din jur.
Completează cu un strigăt, din depărtare.
- Nu asta vroiam, Bred. De ce nu mă înţelegi ? Chiar..am nevoie de tine..
Încep să scâncesc, când nu ştiu cum ajunsesem atât de repede lângă el, din nou. Dar trebuia să înţeleagă. Să nu mă judece. Eu dacă simţeam să îl sărut, o făceam, dacă vroiam să îl jignesc, să îl îndepărtez, nu mă gândeam de două ori la consecinţe. Mereu acţionam aşa cum mă purta sufletul. Nicidecum nu o făceam cu un scop, intenţionat, sau pentru că eram rea şi malefică, cum el încerca să mă scoată acum, într-o lumină aşa proastă.
Nu făceam asta premeditat. De fapt, niciodată nu făceam ceva în modul ăsta. Ce era aşa de greu de înţeles ? Şi de ce mă judeca aşa aspru ?
- Kitty.. oricum nu are sens..
Îmi spune chinuit, în timp ce îmi îndepărtează faţa, pe care o lipisem de obrazul lui.
- Sunt nociv…Eu..nu sunt pentru tine. Nu putem fi împreună.
Au fost ultimele cuvinte, sfâşiate de durere, pe care le-am mai auzit, înainte de a-l vedea cum dispare ca o fantasmă în ceaţa densă a nopţii. Luând cu el speranţele mele şi fericirea, puterea şi tot ce mă făcea până atunci să nu mă prăbuşesc. Plecase, şi odată cu el şi sprijinul meu cel mai solid.
Nu e de mirare că privată de ocrotirea lui, în secunda următoare m-a năvălit şi un plâns amarnic. Pentru că nu mai era el să-l oprească.

. . .

Nimic nu-mi mai mergea bine. Mă tortura constant gândul ăsta în ultima perioadă. Nici cu Pattinson, care continua să mă atace constant, nici cu Bred, care mă privase complet de tot ce însemna el, făcându-mă prin asta să mă simt atât de nefericită, nici Taylor, care măcinat de viaţa lui stresată din cauza filmărilor cu scorpia, îşi pierduse şi abilitatea de a zâmbi gratis şi de a-i face şi pe cei din jur să se simtă mai bine.
Nici faptul că am fost aleasă într-un top stupid printre cele mai ciudate personalităţi nu mă ajuta, şi că acum urma să particip la o cretină de emisiune unde ar trebui să mă întâlnesc cu „specimenele” private de minte, ca şi mine. Viaţă de doi lei.
- Hai, Georgiana, în câteva clipe intrăm în direct..
Un tip agasant mă presa şi îmi irita auzul fragil cu lamentările lui penibile. Şi dacă intrau fără mine ce ? Eram eu „Regina Ciudaţilor”, şi nu puteau începe ? Probabil.
Mi-am tras firele alea agasante pe după bluză, în timp ce mormăiam în sinea mea, şi nu de bine. Cei din jur avea impresia cred că fredonez ceva, de îi vedeam aşa liniştiţi, şi continuând să rânjească stupid la mine.
- Ne-ai dat nişte emoţii..
O tipă excesiv de pudrată şi care se comporta ca şi cum eram prietene bune îmi spune emoţionată în timp ce începe „binevoitoare” să mă ajute , deoarece mâinile mele stângi îşi făceau treaba şi de data asta. Adică nu făceau nimic bine. I-aş fi spus.. „Fetiţo,..ia o pauză, poate ai uitat de ce mă aflu aici..”, dar am zis că oricum vor fi destule momente care o vor îndemna să o ia la fugă.
Aveam de gând să mă comport ca ceea ce ei mă numiseră, pentru a fi demnă de titlul acordat, şi de a nu-i dezamăgi. Voi face totul anapoda, în stilul meu caracteristic. Mai ales pentru că acum primisem şi mână liberă să fac asta.
Şi ce loc mai ideal pentru a mă descărca de toată energia negativă acumulată şi de frustrare, decât pe o prezentatoare imbecilă cu întrebări pe măsura geniului ei nedescoperit, şi nişte rataţi care cască gura aiurea ?
Şi când mă blestemam în gând, pentru că mă îmbrăcasem prea normal, şi fără tente de a speria lumea, aud şeful de platou cum numără startul emisiunii. Păşesc mârâind în sinea mea, conştientă că nimic nu ar putea să-mi mai întunece “viaţa de vis”, când ochii mei îmi trimit alarmaţi semnale că nu e aşa. Este loc de mai rău, mereu.
- El ce dracu’ caută aici ?!
Am strigat luată prin surprindere, poate puţin mai evident decât era necesar. Astfel nu văd rostul lui de a pufni într-un râs înfundat, nu înainte de a se uita arogant, cum se obişnuise în ultima perioadă să o facă.
I-aş fi terminat într-o secundă freza aia impecabilă, dacă nu eram deja într-o situaţie deloc favorabilă. Ochii bulversaţi care erau aţintiţi asupra mea de pretutindeni mi-o spuneau răspicat şi clar.
Înghit în sec şi adopt rânjetul imbecil menit să mă scoată de obicei din belele. Trag aer în piept şi intru.
Presimt că va fi o seară lungă.

. . .