Cap. 3 Shock

First part -The beggining

Se pare că momentul meu sosise mai repede decât credeam şi mă luase brusc prin surprindere, fără anestezie.
Mă analiza încruntat îndelung uitându-se concentrat şi gânditor cu ochii lui critici. Îşi încrucişă braţele şi după îşi duse o mână la bărbie, atingându-şi barba stufoasă.
Probabil mintea lui bolnavă concepea cel mai înţepător comentariu de până atunci şi o făcea cu răbdare şi meticulozitate.
Îmi încrucişez şi eu braţele arogant luând o poziţie de luptă şi privindu-l sfidător. Oricum nu mă impresiona situaţia. Dacă ar fi trebuit să mă simt ca un şoarece pus la colt de motanul cel flămând şi fioros, ei bine, nu mă simţeam deloc aşa. Poate şi pentru că pisicile erau animalele mele preferate. Şi pentru că personajul numai teamă nu îmi inspira.
Tuşeşte uşor şi eu consider asta ca semnul că discursul lui începe. Când să trag aer destul în piept, el îşi schimba mimica fetei care din încruntată devine luminoasa şi calmă.
Scoate un „Hmm..” voios împreuna cu un rânjet şi apoi se întoarce brusc şi îşi continua treaba, căutând următoarele „victime”.
Claire, care mai devreme îngheţase când el s-a apropiat, acum mă privea buimacă, scoţând cu greu câteva cuvinte.
- Ce a fost asta? Întreabă speriată.
- Habar n-am. Şi ridic din umeri nepăsătoare.
- Tu? Ce stai aşa, ca în faţa unei ghilotine? Dacă prezenta fizica plăcuta nu ai, măcar atitudine! Tu cum vrei să apari în faţa camerelor de filmat cu faţa asta de iepure torturat?
Râdea fără nici o remuşcare în faţa noii nefericite pe care o alesese acum să o necăjească.
Nici nu mai ascultam criticile lui exagerat de frustrante de acum,care nu mai încetau. Dar mă cutremurî brusc momentul în care pe săraca fata o făcuse să îi dea lacrimile, şi am simţit cum explodez.
- Poate nu ştiţi că exista lucruri mai importante pe lume decât exagerarea obsedantă cu camerele alea de filmat şi toata teoria aia acră, sub forma numai de reproşuri, cum ar fi de exemplu respectul oricât de mărunt pentru cei din jur şi a tine cont de nişte limite, limite pe care le-aţi depăşit de mult, domnule !
Vocea mea nervoasa răsuna prin liniştea clădirii ca un ecou, şi sute de ochi uimiţi mă priveau derutaţi.Nu tocmai comod.
Oare el nu-şi dădea seama că prin comportamentul lui doar o să atragă eşecul filmului? Eu nu eram un fan, din fericire, pentru că dacă aş fi fost cred că aş fi ieşit de aici urând tot ce ţinea de subiectul asta, dar totuşi, putea fi mai indulgent. La urma urmei nu îl pusese nimeni să ia decizia asta în privinţa selecţiei viitorilor actori. Erau fani înrăiţi, ce se aştepta să descopere altceva? Erau sute şi selecţia era stresantă, dar era necesară totuşi atâta analiză acida la adresa tuturor?
- Pooftim?? Strigătul lui puternic riposta, şi mă căuta alarmat cu privirea.
Fac un pas în faţă pentru a-i uşura munca.
- Am spus că exista limite de bun-simt şi că aici nu sunt cobai pentru experimente ci oameni normali.
Continui radicală.
- Nu sunt star-uri şi nici actori de colecţie, dar sunt sigura că mulţi au talent, deşi în loc de a căuta asta în ei e mai comoda critica, nu? Vorbeam sigură pe mine, sfidându-l. Şi dacă talentul lipseşte la unii, dăruirea şi admiraţia pentru tot ce înseamnă Twilight Saga merita mai multa consideraţie decât toate regulile alea tehnice idioate!!
- Ce-ai spus? Întrebă autoritar.
- V-am adus aminte că ei sunt doar nişte fani, nu profesionişti ! Ce nu ştiu acum vor învăţa cu siguranţă ! Nu realizaţi cate consecinţe negative vor fi asupra filmului cu trufia asta? Şi eu nu sunt fan al acestor filme, nu îmi pasă, dar dacă eram ca ei de devotaţi , cred că cel care stătea acum în faţa ghilotinei ca un iepure speriat eraţi dumneavoastră!! Închei hotărâta revolta mea.
Nu regret nici un cuvânt spus. Nimic! Poate doar privirile pătrunzătoare de acum şi şuşotelile tuturor celor pe care îi apărasem, deşi nu meritau. În fond, o parte din ei mă băgaseră în asta. Doar ce putea să-mi facă ? Oricum nu aveam nimic de pierdut. Doar să mă dea afara cu paza, ca pe o nebună. Şi asta era exact ce eu doream de fapt.
- Vedeţi??!! Vocea de bas a regizorului răsună. Exact ce va ziceam mai devreme!! Despre asta vorbeam! Atitudine, temperament, patos, dedicaţie,pasiune în discurs! Prezenţa fizică impunătoare, graţie! Vorbea repede şi emoţionat.
Ce zicea ăsta? Clar e mai dus decât mi-am imaginat eu. Ok, dacă asta era modul lui de a mă umili, îi reuşea foarte bine, pentru că deja mă pierdeam cu firea.
- De frumuseţe aparte,stil e clar că nu mai are sens să spun, se vad. Astea sunt ingredientele de succes ale unei viitoare stele ale cinematografiei. Şi în faţă aveţi, dragii mei, un adevărat talent, o actriţă viitoare genială!!
Strigă extaziat, şi începu să aplaude, iar ceilalţi îi copie gestul încântaţi şi cu admiraţie. Sala răsuna puternic de aplauze şi ovaţii de încurajare.
Ce ironic. Cei mai dedicaţi fani aplaudau acum pe cea care afirmase nonşalant că nu e fan Twilight.
Nu înţelegeam de ce. Doar îmi susţinusem răspicat părerea, din teribilism mai mult, deoarece furia pusese stăpânire pe mine. Şi de obicei autocontrolul e zero la mine în situaţiile de genul. Nu e lăudabil, dar , în cazul meu, programarea de a rezolva problema frustrării în mod filozofic nu prea exista, ci doar accentul pe acţiunea imediată.
Nu mi-ar fi plăcut să-mi vad faţa de fraiera în momentul acela, pentru că sigur mă speriam. Reuşesc doar să schiţez un zâmbet reţinut. Nu ştiu cum de mai stăteam dreapta, cu picioarele care parcă mi se tăiaseră ; noroc de sprijinul acordat la fix de Claire când mă îmbrăţişă puternic, astfel susţinându-mă.
- Şi pentru că m-am binedispus, toţi cei care aţi rămas până acum fără să fiţi respinşi intraţi în etapa următoare de evaluare –aceea de interpretare! Ropote de aplauze iar. Şi voi dubla şi numărul de roluri disponibile! Pentru că intenţionam să scot foarte multe! Alte ropote mai puternice împreună cu ţipete de bucurie.
Pe scurt, haos din nou. Şi de data asta eu îl creasem.
- Am văzut toata secvenţa şi Peter are dreptate complet. O linişte subită se făcu. Un domn care ieşise împreună cu alţi doi şi o doamnă blondă de unde apăruse şi regizorul spuse zâmbitor.
Veni spre mine şi îmi strânse mâna, prezentându-se, dar nu îi reţinusem numele din cauza câtorva aplauze care începură iar brusc , şi a agitaţiei. Înţelesesem ceva de „producător” doar, dar nu şi la ce.
Mă ghidează binevoitori spre holul de unde ieşiseră prezentându-i şi pe ceilalţi dar nu mai receptam deja nimic.
Din instinct o apuc în ultima clipa de mână pe Claire şi o târâi după mine, pentru a nu fi singură. Regizorul îi dă instrucţiuni doamnei antipatice, pe care se pare că o chema Marge- ce ironic- cum să îi grupeze pe toţi pentru că imediat va începe să îi cheme la examinare.
Când treceam prin faţa şirului auzeam în forfota de la unii cuvinte ca „Bravo”, „Eşti tare”, „Ai caracter”, „Mulţumim”, , „Ai iubit ?”, „Ne-ai salvat”, „Vrei să ieşi cu mine la o întâlnire?” dar mergeam ameţită fără să îi privesc atent. Se pare că erau mai mulţi băieţi acolo decât credeam.
Doar o remarcă, „Edward rămâne al meu să ştii” mă face să râd, şi mă întorc să vad cine vorbise, dar bineînţeles că era imposibil să descopăr.
Mda. De parcă puteam să îi fur un personaj ficţional care la urma urmelor era al tuturor care citiseră cartea şi îl îndrăgeau. Iar pe Robert Pattinson, la cine cred că se gândea ea de fapt, oricum nu aveam nici o intenţie pentru că nu eram înebunită ca ele toate după el.
Cum să iubeşti un tip doar pentru că e frumos? Eu, faţă de ele,ştiam să fac diferenţa intre el şi Edward. Şi el nu putea fi ca personajul lui perfect şi încântător. Era un om în fond. Şi ce trebuia poate menţionat de prima dată, ….pentru că oricum nu aveam eu decât şanse minime de a-l întâlni,şi şanse nule de a-l cunoaşte cu adevărat, şi oricum nu îmi făceam iluzii stupide ca ele.Niciodată nu mă gândisem măcar la asta.
Vroiam doar să ajung odată la prietenii mei, la expoziţie, la ce conta cu adevărat pentru mine. Rămânea prioritar să ies odată de aici şi să revin la lumea normală.
Intrăm pe hol şi după într-o încăpere mare, plină de lumini şi camere.
Ei se aşează la un birou lung zâmbitori.
- Ia loc, te rog. Regizorul spuse călduros.
- Ştiţi, prefer să rămân în picioare, pentru că..
- Spune-mi Peter te rog. Mă uit suspicioasă la el. Insist, ia loc.
Mă aşez deşi nu vroiam uitându-mă insistent la Claire, care stătea speriata lângă uşă, şi care parcă nici nu exista pentru ei.
Intr-un final înţeleg ce încercam să îi atenţionez.
- Desigur că şi prietena ta e invitată.
- Ce cafea preferi? Vrei o cafea neagră?Ti-o aduc eu însumi.
- Nu stiu..Ce culori mai aveţi?
Întreb stupid pentru a-l cicăli. El mă privi uimit.
- Una invizibila vă rog. Toţi începură să râdă discret.
- Nu e genială? Îi întrebă pe ceilalţi.
- Nu beau cafea, mulţumesc.
Şi chiar dacă aş fi băut, oricum nu mă riscam acum, dacă el o aducea. Poate punea arsenic sau ceva în ea.
El se uită surprins, şi se îndreptă spre birou răscolind nişte foi.
- Dar prietena mea ar vrea un Expreso Latte decofeinizat. Continui dezinvoltă, iar el se întoarce surprins.
Claire mă privea aiurită. Habar n-aveam cum era cafeaua, dar era mai greu de făcut oricum decât o cafea simplă. Colleen o consuma de obicei, deci aveam măcar certitudinea că există.
– Desigur.Imediat. Zâmbi fals, îşi lăsa foile şi se îndreptă spre uşă.
– Cu două linguri de zahăr să fie!
Mă privi uimit,continuându-şi drumul.
– Şi cu frişcă deasupra dacă se poate vă rog? Spun degajată.
Frişcă? În cafea? Asta cu siguranţă nu exista.Iar am dat-o în bară. Zâmbesc nevinovat.
El se opri brusc, uitându-se iritat. Îmi plăcea să îl calc pe nervi.
Bine poate exagerasem puţin. Sau puţin..mai mult.
– Tot ce doreşti. Şi ieşi repede, probabil înainte de a mai apuca să cer ceva.
Asta o să-l ţină ocupat ceva timp oricum. Destul timp cât să apuc să o şterg odată, deoarece acum rămăsesem cu oameni normali şi le puteam explica că eu nu dau nici un casting şi să nu mai viseze.
Producătorul îi spune deodată doamnei.
- Spune-mi, Mellissa, dacă nu te gândeşti la ce mă gândeam şi eu.Dacă nu acelaşi personaj îl vezi în ea ca şi mine.
Ea dădu din cap afirmativ şi zâmbind larg.
- Cum te numeşti?
- Georgiana..
Peter Jackson intră deodată. Ugh..trebuie să mă mai documentez despre timpul de preparare al cafelelor se pare.
- Georgiana..?… blonda se uita la mine insistent.
- …Cristina.. continui derutată.
Tipa îşi ridică sprânceana suspicioasă.
- Georgiana Cristina? Şi care e numele şi care e prenumele? Producătorul întrebă uimit, strâmbându-se.Îmi dau ochii peste cap.
- Sunt ambele prenume. Răspund iritată.
Toţi răsufla uşuraţi.
- Păi ..? Şi numele? Continuă , aşteptând nerăbdător răspunsul.
Exact ce evitam. Mă uit agitată în jur, iar apoi la feţele lor agitate, plictisite să aştepte.
- … Seltzer.
Izbutesc cu greu să spun ,după destul timp. Mă uram de fiecare dată când eram nevoită şi mă recomandam cu numele ăsta.Şi în ultima vreme eram destul de des nevoită.Dar nu aş fi putut spune numele mamei de familie fără să trezesc alte întrebări, şi nu aveam chef deloc de explicaţii.
- Georgiana Seltzer ! Un nume pe măsură! Coada aia..Cristina.. nu mai contează.. regizorul izbucni încântat.
Mă uit urât la el.Coada aia conta enorm pentru mine.
- Pot să plec acum? Mulţumesc! Şi mă ridic nervoasă de pe scaun.
- Staai ! strigă toţi în cor. Nu s-a terminat audiţia.
- Exact despre asta vroiam să vorbesc. Că nu va fi nici o audiţie!
- Cum nu? Tipa strigă agitată.
- Când am spus că nu sunt fan Twilight Saga şi nu mă interesează deloc, nu glumeam. Şi dacă va întrebaţi ce caut aici, va spun acum: am greşit adresa şi nu ştiu cum am nimerit tocmai în locul asta! Eu doar vreau să plec pentru că am alte activitate programată ! Vorbesc hotărâtă.
- Înseamnă că talentul te-a purtat aici !
Nu erau normali, clar.
- Noi ne uitam la ea şi o vedem pe Renesmee Cullen.
- Exact! Peter încuviinţă.
Eu bufnesc într-un râs sănătos. Ce puteai face altceva când tocmai afirmaseră nonşalant că mă vad perfect în rolul unei fetiţe mici, bebeluş, până într-un an sau doi ca vârstă ?Nu am negat niciodată că par mai copilă decât sunt, dar asta deja e o glumă seacă. Deja mă subestimau mult şi începeam să mă enervez.
- Dacă nu sunt fana filmelor nu înseamnă că sunt o ignorantă! Nu înseamnă că n-am citit cărţile! Care sunt superbe, de altfel .
Se uitau derutaţi la mine. Chiar nu înţelegeau ce ziceam??
- Cum pot eu fi în rolul unei fetiţe de 1 an?? Sau aveţi vreo maşină a timpului ca să mă întoarceţi la vârsta aia?
- Noi ne refeream la continuarea seriei, Melissa, scenarista, spuse râzând. În sfârşit realizasem cine era.
- Nu am auzit de aşa ceva. Ridic sprânceana neîncrezătoare.
De apariţia unei cărţi bune aş fi auzit cu siguranţă, chiar având legătură şi cu Twilight.
- Nu a fost lansat primul volum al continuării. Va fi o surpriză. Citeşte asta te rog. Ai tot timpul ca să te uiţi la indicaţii pentru a respecta intonaţia. E un monolog, dar vreau să vad cum intrii în stare.
Producătorul zise zâmbind ca şi cum nu ar fi auzit nimic din ce spusesem mai devreme legat de audiţia lor.
Am vrut să îi spun ceva nu tocmai plăcut, dar m-am abţinut. Privirea încurajatoare a lui Claire m-a înduioşat, aşa că am cedat.
Iau foaia, citesc indicaţiile, şi le analizez, în timp ce îi cereau datele ei. După un moment în care mă concentrez asupra conţinutului textului, încep să citesc cu intonaţia care o cerea fiecare frază: „Jake este ca o jumătate din mine. Jumătatea umană, care controlează inima mea. Căci dacă ea acum bate puternic, e pentru el. El e singurul care îmi poate face inima să bată repede sau încet în acelaşi timp. Când sunt cu el,timpul stă în loc, sau trece pe nesimţite.Prezenţa lui m-a învăluit din prima zi de viată. Iubirea lui am simţit-o imediat, deşi la început nu înţelegeam ce aveam atât de deosebit, de ce am parte de ea. Mi-a schiţat o copilărie perfectă şi m-a ţinut de mână mereu . Nu merit dragostea lui atât de mare. M-am obişnuit cu ea, ca şi cum eu mereu trebuie să fiu stăpâna absoluta a ei. Singura stăpâna. Nu aş putea impărţi nici o părticica din iubirea lui cu absolut nimeni, nici măcar cu mama. Doar gândul are e..” ..şi strigate puternice se auziră.
Încerc să continui. “..are efect asu….”
“Robeeert Pattinson!!!” ţipete de isterie începeau să tune.
Asupra lui Robert Pattinson ?! Are efect?Mda, sigur.
Un bubuit asurzitor ne îngheţă.

Part 2 – Highest part

Se simtea tensiunea şi haosul care se declanşase.
- Ce naiba..? producătorul ieşi nervos, şi apoi toţi îl urmară. Claire se ridică buimacă , pornind spre uşă rapid.
- Claire! Ce faci?!
- N-ai auzit? E Robert!! Şi ieşi într-o clipită, ţopăind de bucurie.
- Uuf!! Oftez nervoasă.Asta mai lipsea acum!
Un tip bine-făcut ieşi de nicăieri şi mă strânse deodată puternic, călduros în braţe. Eu stăteam ameţită neştiind ce se întâmpla. Mă simţeam ca într-un film cu proşti, în care eu aveam rolul principal.
Îmi dădu drumul şi zâmbi adorabil. Puteai să mori de dragul zâmbetului ăla.
- Scuze, m-au luat emoţiile înainte. Taylor Lautner. Şi îmi atinse uşor mâna, ridicând-o spre el şi sărutând-o delicat cu buzele lui perfecte.Gestul era făcut mai mult ştrengăresc decât de modă veche.
- Ştiu.. mă bâlbâi , încercând să mă adun de pe jos.Eram în picioare încă? O să fiu în curând atunci, cu siguranţă.
- Georgiana .. continui nesigură.
- Şi eu ştiam, şi zâmbi iar, la fel de frumos. Vroiam să iţi spun că te-ai descurcat minunat, şi abia aştept să lucrăm împreună !
Habar n-aveam despre ce vorbea dar putea să vorbească şi despre fotbal atunci că nu îmi păsă atât timp cât continua să o facă. Un zgomot puternic răsună. A venit la fix, ca să îmi revin.
- Nu te înţeleg.. zâmbesc nesigur.
- Monologul. A fost superb. Nu cred că se mai poate transpune cineva în locul personajului ca tine. Eşti fără îndoială perfectă ca Renesmee. Unică.
Vorbea de paragraful ala care îl citisem stângaci şi spre final mă bâlbâisem maiestuos când a început nebunia? Sărăcuţul, ce drăguţ era.
- Dar.. nu erai aici.
- Ba da. Eram în spatele tău. Am venit din sala alăturată, dar nu m-ai auzit la cât de captivată erai de rol.
Tipul era adorabil, clar.
Peter Jackson intră buluc înăuntru, luându-l înainte pe Taylor. Omul ăsta era la fel de binevenit ca un telefon care suna în miezul nopţii, când era somnul cel mai dulce. Alt moment mai inoportun nu găsise? Idiotul!
- Taylor, du-te..ieşi.. se agita bâlbâindu-se. Până nu vin şi aici! Şi îl împingea pe săracul ca pe o statuie.
Încă un zgomot cutremurător şi apoi gălăgia care era în toi răsuna în toată clădirea. Mă duc dezorientată spre uşă.
- Dar.. Georgiana.. atât mai apuca Taylor să spună până îl scoate în altă încăpere.
Gata visul frumos. Înapoi la realitate. O realitate agasantă şi zgomotoasă. Ies de aici pe hol, mergând arţăgoasă şi bombănind , când două disperate mă iau din plin înainte.Clar, azi eram invizibilă pentru unii.
- L-ai văzut cumva pe Robert Pattinson?? E pe aici? Ţipau agitate.
- Normal! Şi mă strâmb ironic, imitându-le reacţiile stupide.
- Cee?? Unde? Ce făcea??!! Şi ţipă alarmate în cor.
Deşi primul meu gând a fost să le dau cap în cap, m-am abţinut, pentru că nu era frumos să loveşti persoanele cu deficiente mentale.
- Era preocupat să va caute vouă mintea !! Şi îmi continui drumul ignorându-le.
Oricine ar fi intrat în holul principal ar fi jurat că era un spital de nebuni. Ţipete, agitaţie, grilajele căzute la pământ, căţiva bodyguarzi nefericiţi încercând să facă ceva dar nu prea aveau ce.. doar dacă se multiplicau la xerox pentru că ei puteau doar fugi degeaba după disperatele care mişunau acum peste tot. Îşi pierduseră orice control. Ce naiba se întâmplase aici??
Producătorul urla la un paznic să facă ceva, paznicul urla la el că nu are cum, pentru că dacă pleacă iar de lângă uşă forţează din nou intrarea şi pătrund şi mai multe înăuntru.
- Ce se petrece? Îl întreb îngrijorata. Revoluţie?
- Da. Robertmania!! O tipă a spus că l-a zărit pe Rob Pattinson în clădire furişându-se şi a început haosul.
- Şi chiar e el ?
- Habar n-am.E posibil să fi venit la Peter.Dar dacă a făcut greşeala asta, e sinucidere curată!Cu siguranţă nu ştia ce se petrece aici. Acum toate bântuie clădirea căutându-l. Nu le putem opri. Şi de abia plecaseră cele care mai aşteptau afară pentru casting, iar în momentul când au răspândit zvonul şi a ajuns şi în exterior s-au adunat iar cu sutele.Au forţat şi intrarea, o parte au năvălit aici.Oamenii de la securitate sunt extrem de puţini şi sunt neputincioşi în faţa situaţiei. Nu am mai văzut aşa ceva niciodată. Producătorul ţipa gâfâind pentru că era singurul mod de a ne înţelege.
- Şi întăriri? De ce nu au ajuns până acum?
- Au chemat dar nu ştiu cum vor reuşi să pătrundă în interior, din cauza celor de afară.
Mă uit prostită la circul din jur şi încă nu pot crede că e realitate.Parca erau în transă.Cum am putut să la iau apărarea la un moment dat?Cum puteau să se comporte în felul asta, oare nu aveau respect pentru nimeni şi nimic? Nu se gândeau la consecinţe? Le prostise în halul ăsta Robert Pattinson ??
Acum era momentul să caut o cale, o ieşire, o gaură, geam, orice. De ce să fiu băgata în aceeaşi oala cu ele?Dar intrările erau blocate de paznici acum. Era imposibil. Paznicul ala negru antipatic îmi atrage atenţia deodată, deoarece păzea cu îndârjire accesul la etaj. Parcă era Cerber-ul din „Legendele Olimpului”. Cu siguranţă acolo se afla cheia rezolvării problemei mele. Mă duc ţintă la el, şi se aşează brusc în cale când vede unde merg. Deodată parcă pe piciorul drept cineva dăduse drumul unei bile de bowling.
- Aaaaau !!! urlu nervoasă.
Cretinul mă calcase şi nici nu observa asta.
- Scuze! Te-a durut?
- Nu, chiar deloc, sunt anesteziată local! De ce nu încerci din nou?
Ce nătărău! Clar, nu am întâlnit niciodată o minte aşa de mică, într-un cap aşa de mare.
- Ştii ce, Betty Boop, n-am acum timp de tine! În caz că nu vezi, sunt puţin cam ocupat!! ? Bine că nu era ocupat să mă ia peste picior.
Ocupat nu însemna şi mai puţin dobitoc. Pentru că într-un moment de neatenţie mă strecor fără probleme, şi fără să îşi dea seama măcar.
Parcă am intrat în nişte ruine. Nimic din decorul impresionant nu era aici. Tone de praf, dărămături uneori..probabil era o aripă care trebuia reamenajată.Caut nervoasa o ieşire. Trebuie să fie pe aici pe undeva din moment ce uriaşul ăla dezagreabil tot stătea de strajă.
Nu ştiu cum am ajuns până aici, pentru că după ce am trecut de el doar m-au purtat picioarele fără oprire, şi fără să mă gândesc unde. Habar n-am cred pe unde o să mă întorc, în caz ca nu e nici o uşă, nici o cale ascunsă de scăpare.
În partea stânga observ un hol îngust. Zici că e intenţionat realizat aşa ca să fie greu de sesizat. Normal, alt sens nu ar avea. Alt motiv care îl învăţasem la cursuri mai era spaţiul limitat sau forma complexa a tavanului. Dar aici clar nici una din teorii era valabilă. Acolo era ceva, sigur.
Sună telefonul, şi parcă aud un foşnet din zona holului. La naiba, acum şi-a găsit Colleen să sune.
- Da! Răspund morocănoasă cercetând o uşa pe dreapta din hol.
- Hei, ce plăcere să aud entuziasmul ăsta la tine.
- Ştii, acum sunt stresată, disperată, enervată.. Hmm.. nu. Entuziasmul nu e pe listă.
Parcă aud un zgomot uşor de după uşa din capătul holului.Dar cum să mă concentrez dacă era de acolo sunetul când în clădire e o forfotă infernală şi cu prietena mea „foarte oportună” şi cu chef de ironii pe cap,care îmi distrage atenţia? Îmi răsucesc ochii stresată..
- Luând în calcul situaţia, stările noastre sunt inversate cred. Unde naiba eşti?! Te-am căutat disperaţi toţi şi mai înainte am stat şi ca fraierii aşteptându-te! Şi aseară mai făceai pe ofensata când noi am avut bunul simt şi te-am anunţat că întârziem zece minute. Vii odată? Sunt toţi titanii arhitecturii aici!! E şi o conferinţa a lor!
O..nuu ! De ce mi se întâmplau astea mereu?! Scria pe mine cumva „fraieră, acces liber pentru belele”?
Îmi venea să plâng de ciudă.Era cel mai frecvent motiv de a plânge,cel mai uşor,eliberator. Rar plângeam de durere, supărare,sau din cauza situaţiilor jenante. Dar de ciudă, frecvent. Furia că nu pot face ce trebuia să fac, furia din cauza obstacolelor menite să mă încurce şi să mă împiedice. Şi mai ales furia că uneori erau atât de tâmpite şi greu de îndepărtat. Dar nu. Mă abţin acum. Trag aer mult în piept şi răspund arţăgoasă – era cel mai uşor mod de a mă apăra sau scuza în faţa celorlalţi.
- Ştii, morala îmi mai lipseşte acum! Nu ştiu unde naiba sunt !Unde trebuia cu siguranţa nu. Cred că era greşită adresa.
- Şi ce cauţi acolo?!
Edward!! Edward!! Edward!! Strigatele disperate şi exasperante ale mulţimii se auzeau tot mai puternic de pretutindeni. Parcă eram într-un vis groaznic.
- Caut melci! Şi oftez puternic. Ce crezi tu că pot căuta?!
Se auzi un chicot…parcă. Sau e doar imaginaţia mea , inoportună ca de obicei.
- N-am inteles..ce faaaci?! Repetă te rog.
- Ce faaac?!.. îi imit ironic tonul stupid de mai devreme al vocii . Dansez samba! Olé !
Iar chicoteli. Devin mai serioasă.
- Tu ce naiba crezi că fac Colleen? Caut o tâmpită de ieşire, thaaaa.
- La naiba, Kitty!! Fii mai explicită odată că nu înţeleg nimic! De ce cauţi ieşire? Ce clădire? De ce nu ieşi pe uşă?! Nu e mai simplu?
Intr-adevăr mă surprinsese..geniu ca de obicei.
- Parcă sunt într-un labirint cu persoane care au luat-o razna!
- Cee?
- Of.. greu e. Bine, hai să te iau uşor . Bate şaua ca să înţeleagă calul. E aici un casting cu fani.. sau ..ceva de genul. Dar nu ştiu exact pentru ce personaje şi câte filme, dacă mai multe sau nu, dar unul dintre ele e Breaking Dawn..ceva de genul.
- Cee?? ! ţipatul de soc al Melissei răsuna de lângă.
Aud fragmente din disputa lor pe telefon, dar Colle nu are multe şanse în faţa unei Melissa aflată în transă din cauza subiectului Twilight.
- Kitt, ce ai spus?? Un casting .. şi??
Probabil nu îşi dădea seama că mai aveam puţin şi o auzeam direct fără să mai am nevoie de telefon, la cât de puternic striga în receptor. Dacă era cineva pe lângă mine auzea fără probleme tot.
- Dacă nu mai tipi şi mă laşi să vorbesc iţi zic ! Oh nu, deja apar simptomele şi la ea.
- ..Aşa.. Şi un „geniu „ nedescoperit dintre ele a început să se crizeze şi să strige în gura mare că l-a văzut pe „Prince Charming al epocii contemporane” , Robert Pattinson , obsesia voastră prostească, şi acum turma de nebune a luat cu asalt clădirea, în căutarea lui. Atâta pasiune pentru ce ?! Pentru o himeră! Poate dacă mintea lor nu ar fi ocupată total de el şi vise infantile,şi-ar da seama cât de pierdute sunt şi nu ar mai striga „Edward”, ci „Robert” – nu că ar avea mai multe şanse, oricum probabil tipul e un manechin de vitrină superficial ca toţi.
- Ceee??! Rob?! Roobert Pattinson??!! Aaaaaa!!! Şi un ţipat ascuţit şi lung îmi intra în creier ca un glonte.
- Oh, nu! Credeam că eşti cu o secundă mai deşteapta ca ele!
- Rooobert!!! Tu vooorbesti serios??! Doamne Dumnezeule !! Cum de e posibil?? Unde?! Cuum??!!
Închid telefonul cu strigatele ei bubuindu-mi încă în cap. O conversaţie firească şi logică nu mai avea nici şanse minime de reuşită. Măcar de m-ar fi ajutat discuţia cu ea. Dar doar mi-a alterat nervii care nu erau foarte sănătoşi oricum. Acum eram ca un butoi cu pulbere pe cale să explodeze.Şi mai ales că şi simţurile mele şi instinctul dăduseră greş. Şi de obicei ele erau cele care mă ghidau în situaţiile de criză. Trădătoarele! S-au dus şi ele cu bannere de iubire după Pattinson, cred.
Nu era nici o ieşire. Doar ..o debara?!..Sau un fost vestiar plin de vechituri şi cu ceea ce se vroia a fi un dulap scorojit, adică patru lemne bătute cu câteva cuie. Şi praf. Mult, mult praf. ..A ..şi un geam. Zâmbesc încrezătoare spre el şi mă duc cercetând locul. Interesant că nu mirosea a mucegai şi vechituri. Era în aer un parfum plăcut. Foarte plăcut chiar.
Fereastra era ok.. fără balamale slăbite, fără pericol de a-mi ateriza în cap.
Pe cine păcălesc? Astea erau doar încurajări care mi le spuneam pentru a nu începe să înjur şi să îmi vărs toate frustrările. O deschid cu grijă, dar o pânza de păianjen mi se lipeşte de mână, şi o gânganie mică care cred că era păianjenul o şterge. Exact ce îmi mai lipsea acum.
- Ew.. pânza idioată! Şi scutur nervoasa măna.Mă ataci, a? Nemernic minuscul!
Şansele de evadare pe geam? Minime. Consecinţe posibile? Ăă.. mai bine nici să nu mă mai gândesc. La mine erau şanse de a mă dezmembra şi dacă săream de pe un scaun.. aşa că.. ce mai conta? La urma urmelor, care erau scenariile disponibile? Sar, şi nimeresc în boschetii aia puţin prietenoşi, plini de insecte – foarte incitant, transformându-mă într-o sperietoare veritabila şi cu şansa că o să primesc vreun rol în „Vrăjitorul din Oz” ; sar, cad în zona „ideală” , adică în nemernica aia de fântâna arteziană – mă întreb dacă mai inoportun decât atât o puteau amplasa? – clar, arhitectul peisagistic era un cretin mai mare decât nervii mei care îi simţeam cum se pregătesc să bubuie; sau mă întorc la uriaşul ăla nesuferit şi mă iau la harţă din nou până îmi dă drumul să plec. Bineînţeles,scenarii surpriză erau mereu gata să surprindă. Şi orice ar fi fost, nimic nu era promiţător, sigur. Nici o raza de lumina,speranţa, nimic, de după norii trădători. Udă fleaşca şi cu şansa de a intra şi în băltoace murdare – aşa mă simţeam. Întunecată perspectivă de viitor. Mda. Se putea mai rău de atât?! Cu siguranţă nu.
- Fir-ai tu să fii Robert Pattinson !!! E numai din vina ta asta !! încep să ţip isteric.
Nu apuc însă să mă eliberez de valul generos de … trăiri interioare mizantropice pe care le simţeam pentru faimosul personaj. Trăiri opuse faţă de cele pline de evlavie ale sutelor de fete care bântuiau pe holuri în căutarea perfecţiunii. Ei bine, din partea mea putea să o ia oricând dracu’ de perfecţiune. Scurt pe doi. La ce naiba era perfect dacă era cauza principală la haos? Cu ce mă încălzea pe mine?Mai ales că nu mă ajuta cu nimic, din contră îmi stătea ca un ghimpe în spate?!
Deşi cred că în momentul acela era în spatele meu ceva,la propriu : învăluită în mireasma ameţitoare, o umbră vagă şi cu mişcări precise care într-un moment mă înşfăcă rapid atât de la geamul unde mă aplecasem cât şi din ideile mele profunde –înlocuite cu un ţipat puternic- , mă prinde puternic de talie cu o mana iar cu cealaltă îmi blochează strigatele frustrante acoperindu-mi buzele .
- „Poţi să fii mai subtilă?! „ vocea tensionată dar superbă,armonioasă, spuse calm, dar în acelaşi timp autoritar. Cred că era imediat necesară o clarificare . Deci,se putea mai rău de atât?! Da,clar! Sau..