Cap.11 Jasmines and a cup of tea

Strangulată. Da, de când m-am auto-exilat în camera asta această senzație stranie cum că ceva îmi fură aerul și îl ascunde, cu multă cruzime pe undeva, mă bântuie. Și nu, nu e de vină spațiul imens, armonios proporționat, supraglomerat de parfum și alte esențe plăcute, de raze de lumină transcendente, mobilier stilat, cu bun gust. Nimic aglomerat, haotic, apăsător. Doar gândurile mele stupide și bizare. Mă înfundasem tot mai mult în patul moale, îmbrăcat într-o plapumă satinată, ca de cașmir, dar nu mă relaxa, doar simțeam că mă scufund în ea, în abis, într-o gaură neagră ce se mărește fulgerător, pregătită să mă digere.. Cu noduri, ce-i drept.
Nu aveam ce să reproșez decorului, poate doar exagerarea de a insista pe puritate și .. alb. Mult, nepermis, insuportabil de mult alb. Pereți albi, mobilă albă, covor alb.. Mă simțeam ca o muscă picată într-o cană cu lapte.
Îl așteptam pe el. De fapt, nu. Nu vroiam să îl văd. Probabil aș fi întinat camera cu roșu, pentru a-i da un ton de culoare. Cu sângele lui. Îl uram și doream să dispară. Să îl fac să regrete că s-a născut. Și toate pentru că m-a adus din nou într-o situație de incertitudine. Pentru că e singurul care m-a dezarmat vreodată, la propriu și la figurat. Și e unicul care m-a făcut să fiu ca o meduză stupidă și moale, fără coloană vertebrală, care lâncezește în patul ăsta idiot și .. alb.
O senzație de frig mă cuprinse, și m-am întins după o țigară. Am ridicat pachetul și am început să îl zgâlțâi nerăbdătoare, dar nu mai era nici un nenorocit de chiștoc măcar. Nimic. Cred că țigările sunt singurul imbold care m-ar face să ies de aici. Și să-i sparg lui capul. Avusese o încercare eșuată doamna ce dorea a se face plăcută, ce se intitulase mama lui, să mă scoată din cutia în care mă ascunsesem ca un șoarece. Dar am evitat să îi răspund binevoinței, pe care o consider dubioasă, amețind-o cu tot felul de motive legate de oboseală, nevoia de liniște și .. o migrenă îngozitoare – ce purta numele Pattinson. Nu am fost așa clară în explicații, dar nici nu i-am turnat-o pe de-a dreptul că mă disperă și că nu vreau să văd pe nimeni pe o rază de zeci de metrii. Nu o cunoșteam, și era necesar să știu pașii inamicului ca să-l atac. Pentru că așa mă simțeam eu aici.. ca în zona de risc, ca pe un teren otrăvit, înconjurată de hiene flămânde.
În creierul obosit aceeași întrebare obsesivă rula ca o bandă cu informații urgente de la știri, chinuindu-mă și torturându-mă. ” De ce dracu’ m-a adus aici? ” devenise o interogație existențială deja. Nu vreau să mă subestimez, dar după cum m-am comportat cu el până acum, o Grădină Zoologică sau un Spital de nebuni sunau cel mai convenabil ca destinația unde micul egoist egocentrist ar fi preferat să mă ducă. Nu reușeam să realizez ce urmărea cu asta, ce intenționa. Vroia să îmi arate cât e de curajos, sau l-a cuprins brusc adrenalina ? Pentru că trebuie să fie conștient că și-a semnat condamnarea de când am pășit peste pragul casei lui.
Din nou, imaginea de acum ceva timp, din afara casei lui, reușea să mă înghețe, la fel ca atunci. Pentru că asta am făcut, am rămas ca o imbecilă, contrariată, cu o mutră acră pe față, în timp ce el își îmbrățișa părinții. Unul dintre șocuri a fost faptul că m-a prezentat drept iubita lui, și prima intenție a fost să îl ard din priviri amenințătoare, dar m-am limitat la a ridica subtil sprânceana cârcotitor către el, în timp ce m-a înfruntat cu tupeu și o mutră plină de sine. Și a doua reacție am combătut-o , căci m-am abținut să nu bufnesc în râs, și să îmi alung crisparea și șocul de pe chip când a făcut asta, limitându-mă în a da mâna prietenos cu tatăl lui, care s-a prezentat pe un ton formal, clasic, drept Richard, iar la doamna teribilistă n-am apucat să îmi trag răsuflarea când m-a covârșit cu o îmbrățișare absurdă și fără rost, asigurându-mă pe un ton voios și cald că e cea mai bucuroasă că mă cunoaște. Dintre cei doi, recunosc că fusese Claire cea care mă speriase mai mult.
Altă descoperire fenomenală a fost nu a unui hambar țărănesc, nu a unei căsuțe dărăpănate, ci a unei adevărate căsoaie, în stil victorian, ce trona falnică în spate. Mă simțeam ca și cum eșuasem, cum toate convingerile și ipotezele mele fuseseră absurde și prostești. Fabulația din creierul meu, cu el înfățișat ca un țăran ponosit, fusese înlocuită de un tablou prețios, cu el îmbrăcat regal, râzându-mi în față disprețuitor.
Un clinchet ca de clopoțel mă smulse din meditațiile mele, și am tresărit când în ușa ce tocmai se deschisese se proptise doamna Pattinson, cu o ceșcuță în mână, în care bătea ușor cu o linguriță.
- Ceaiul de la ora cinci e un ritual pe care nu este permis să îl pierzi. mă anunță pe același ton melodios, caracteristic, zâmbindu-mi cu subînțeles.
Am dat din cap sec, cu o grimasă congelată pe chip, și m-am trântit din nou în plapumă după ce a ieșit. Urăsc englezii cu obiceiurile lor tâmpite ! O furie imensă mă cuprinse datorită indolenței lui caracteristice , și a faptului că nici nu-i pasă ce se va crede. Ce, fiu-său nu putea să își care fundul să mă anunțe? Are curieri mai nou ?
M-am ridicat ca arsă din pat, simțind cum ciuda și nervii mă fac să plutesc ca un criminal vindicativ. Am început să-mi scotocesc printre hainele cumpărate, aruncându-le pretutindeni ca pe niște artificii deloc impresionante. Frustrarea se materializa în așchii ascuțite de cuvinte, care mă înțepau, și pe care trebuia să le lansez asupra inculpatului pentru a mă elibera de toată energia asta nenorocită negativă. M-am trezit cu o rochie neagră pe mine, cu un blazer crem tricotat, pus pe deasupra descheiat, şi prins doar de o centură neagră de piele în talie, și cu niște cizme lungi, de catifea, pe care le trăgeam peste genunchi în timp ce îl blestemam în gând pe englezul filfizon.
Am început să pășesc înțepată pe coridorul lung și străin mie, simțind cum podeaua plânge sub mine. Am rânjit malefic la gândul că alții vor smiorcăi în curând. Nu aveam nici un plan fix , ceea ce e tipic mie. Voi improviza, voi împroșca cu răutate și sarcasm, mă voi desfăta în privirile lor încâlcite și buimace.
- Hey!
O voce cristalină îmi zgârie urechile cu trilul armonios, și o semi-lovitură de ceva mă opri din traiectorie.
- Tu trebuie să fii Lizzy ! aceeași scârțâială incomodă se auzi, și în fața mea o blondă scundă, cu tenul albicios, de parcă băgase capul în var, cu ochii rotunzi și mari, curioși, se înfățișă în fața mea.
Am deschis gura contrariată dar nu am fost capabilă să îi tai elanul.
- Și eu sunt tot Lizzy, sora lui Rob! Chiar ne-am amuzat împreună pe jocul acesta de cuvinte, și de coincidență. vorbi hilizindu-se, dar eu numai asta nu simțeam, nevoia să zâmbesc.
Ci o indignare profundă că nenorocitul fusese prea ocupat până acum să râdă pe seama mea cu familia lui de englezi rasiști. Trebuie exterminați. Cu toții.
- Drăguț. am pronunțat rece. Lisania, încântată. am intonat ca un reportofon damblagit, întinzând scurt mâna.
Contrar așteptărilor mele, blondina nu păru intimidată sau deranjată de comportamentul meu înghețat, ci un rânjet larg îi ocupă jumătate de față, în timp ce mă prinse cu spor de degete.
Am remarcat asemănarea absolută dintre ea și filfizon, de 0,001 %. Ilar.
- Bine, bine, vrei să ne jucăm de-a seriozitatea. Elizabeth. spuse îngânându-mi tonul superficial, și apoi căzu într-un râs iritant.
La dracu’, asta o să fie dificil. Am consemnat în sinea mea în timp ce individa mă trăgea entuziasmată după ea de parcă urma să vedem vreun foc de artificii. Eu tot ce îmi doream e să îl văd pe păpușel în flăcări. Scările dese și multe îmi păreau complicat de parcurs datorită rapidității cu care eram acum împinsă pe ele, și mă împiedica să îmi pun în funcțiune energia distributivă, și să analizez frontul.
- Și, ce ți-a mai zis de mine? am întrebat curioasă.
- Nu multe. rosti cu subînțeles, și am sesizat că minte.
M-am trezit într-o încăpere luminoasă, cu geamuri lungi și mari, cu perdele crem, cu niște floricele galbene, pe marginea de jos, în care stăteau pe canapele înalte, de catifea, în jurul unei măsuțe de sticlă, trei persoane. Sorbeau din cești cu nesaț de parcă erau drogați, și și-ar fi dizolvat Ecstasy în apa aia scârboasă cu plante.
- Uite cine s-a hotărât să ni se alăture! Claire pronunță încântată, și ceilalți doi tresăriră, rămânând contrariați și începând să mă scaneze instant. Roboței.
Mai realist însă ar fi sunat să zică că am fost obligată să cobor. Richard își așeză pe masă ceașca, și schiță un surâs ce semăna cu rezultatul cuiva căruia îi erau trase de sfori fălcile. Blonda necunoscută mie de lângă el a mai luat o gură din lichid, și apoi și-a canalizat tot interesul și ochii cârcotitori spre mine. Minunat.
M-am abținut să nu fac ca toate animalele când am sesizat că dirijorul circului nu se afla aici, și doar m-am lăsat împinsă cu tact de Lizzy spre canapea. Lipsită de expresie și de bun simț, nici măcar nu i-am salutat.
- Ne bucurăm că ai decis în sfârșit să cobori. tatăl acelui tâmpit zise fără urme de ironie, dar sunând a dojană.
- Lisa s-a simțit cam obosită și probabil e de vină şi fusul orar. soția lui mă scuză.
M-am abținut să nu-mi dau ochii peste cap, sau să nu casc.
- Nu trebuia să se obișnuiască de acum cu asta ? Adică.. Rob a zis că e de mult timp în Anglia.
Am ridicat sprânceana ușor, când blonda din fața mea tocmai mă atacase pe un ton nepoliticos.
- Și..ce v-a mai povestit despre mine ? am interogat suspicioasă, fără să las glasul să mă trădeze.
- Destule. Cum v-ați cunoscut. Trebuie să fi fost tare că aproape era să dai cu mașina peste el. Păcat că nu eram și eu acolo. individa din față vorbi.
Nemernicul. Nu credeam că e capabil să mă toarne în cel mai josnic mod.
- Păi, e greu să eviți un bețiv mergând tărăgănat ce aproape îți sare în cale, am mințit sigură pe mine.
- Bețiv? tatăl răbufni ușor, încruntându-se.
- Persoană care știe să se bucure de viață. m-am corectat cu un surâs nevinovat.
Imbecilul îmi pusese mie în cârcă totul.
- Ne-a spus că de vină a fost neatenția lui, nicidecum a ta..dar nu ne-am fi imaginat că era.. Claire murmură decepționată.
Ah. Fir-ar. Am plecat privirea spre măsuță, ușor dezarmată. Fiind în lipsă de idei bune, mi-am înfundat gura cu un biscuite în formă de stea de pe farfuria plină cu prăjituri, ce îmi făceau cu ochiul de mult.
- Nu sună așa ciudat. individa bizară din fața mea spuse cu dispreț.
Richard îi aruncă o privire dură și ea pufni ușor iritată. Atunci, de parcă îi transmise vreun mesaj extrasenzorial, schimbă brusc vocea arțăgoasă:
- Eu sunt Victoria, sora lui Robert. pronunță pe un ton impersonal, întinzând mâna spre mine.
Lipsită de interes pentru gestul ei, am întors circumspectă capul spre Lizzy, care se așezase lângă mine. Asemănarea dintre cele două era uimitoare, nu știu cum nu îmi dădusem seama de legătura dintre ele mai devreme, însă, din nou, nu vedeam nimic din înfățișarea lor în ciufulitul acela arogant. Poate doar înfumurarea din Victoria.
- De abia așteptam să te cunosc, fratele tău mi-a povestit atâtea despre tine. m-am prefăcut brusc jovială și i-am scuturat mâna cu putere, în timp ce ea rămase blocată.
- Orice ți-ar fi spus, nu cred că a fost de bine. mormăi plicitisită.
Bun. Poate fi folosită ca aliat.
- Suntem bucuroși că Rob are o iubită serioasă.
Clar, e gay, mi-am spus în gând. De aceea m-a adus aici, ca să își asigure familia de înclinațiile lui normale. Normale pe dracu’!
- A trecut prin momente dificile la ultima despărțire și chiar ne-am făcut griji pentru el că nu va mai fi același. mama bebelușului consemnă preocupată.
M-am abținut să nu râd în timp ce mi-l imaginam cu o suzetă în gură.
Am înghițit apoi în sec când am reflectat asupra vorbelor doamnei. Imaginându-mi-l suferind, trist, distrus, nu mă covârși acea satisfacție uzuală, perceptibilă mereu când venea vorba de el. Dar gândindu-mă că ar simți strângeri de inimă, de suflet, din cauza altcuiva, vizualizându-l îndrăgostit atât de nebunește, și nu de mine, mă răscolea și mă deranja teribil și nu știu de ce. Din egoism.
- Interesant. am remarcat pe un ton curios.
Doamna Pattinson zâmbi melancolic, de parcă își aminti de nu știu de muză antică, sau celebritate. Eu tremuram în sinea mea de indignare și vroiam detalii, multe detalii, dar nu părea nimeni dispus să mi le ofere.
- A suferit degeaba. Victoria răbufni indignată.
Am ridicat ochii mari către ea, și am început să îi analizez mimica. Părea una acră și războinică, lipsită de bunătate sau sentimente frumoase. Hei, îmi place tipa, am consemnat ca pentru mine cu un rânjet. E de-a mea.
- Abține-te. Richard o mustră iar.
Of, bătrânelul numai să strice distracția se pricepe. Ce stres.
Mama cretinelului se ridică calmă, aplecându-se către ceainic, și turnându-mi într-o ceașcă albă, cu un model interesant, albastru, un lichid negricios și care arăta ambiguu. Mi-am oprit în gâtlej acea senzație de greață, continuând să privesc cum doamna îmi semna sentința fără pic de milă. A pus două lingurițe dintr-o cremă albă, și a început să mestece cu stil, de parcă avea loc un dans al obiectului de argint. Totul mi se părea stupid și absurd, la fel ca toate obiceiurile lor exagerate. O dorință de a împrăștia toate lucrurile acelea inutile de pe măsuță sosi, dar am scuturat toate acele idei malefice, căci nu era încă vremea lor. Răzbunarea e mult mai savuroasă servită la rece.
Îmi înmână bucata de porțelan ca și cum mi-ar fi decernat un premiu, dar în loc să mă simt onorată, eram oripilată. Substanțele acelea ciudate mocneau acolo, așteptau să le diger , să îmi ardă stomacul. Am mulțumit sec, și am rămas cu ceașca în mână, incomodându-mi degetele cu fierbânțeala ei.
- Cum era fosta iubită? curiozitatea făcu să mă ia gura pe dinainte.
Blonda diabolică de vizavi rânji satisfăcută când am redeschis subiectul, în schimb ceilalți nu părea prea încântați de asta.
- Drăguță. Lizzy replică blând.
Victoria își dădu ochii peste cap, ironizând-o, și apoi mai sorbi puțin ceai.
- S-au despărțit de mult timp ? am continuat flămândă.
Blondina angelică privi către părinții ei, parcă căutând aprobarea de a răspunde. M-am abținut să nu răbufnesc nervos, datorită familiei de comuniști în care se pare că am nimerit, așteptând să aud povestea despre deja faimoasa lui iubire.
- Destul cât să nu mai vorbim despre ea, domnul încheie subiectul brusc.
O tăcere adâncă și incomodă poposi, în care fiecare își dedica suflarea lichidului obscur din căni.
- Lisa, o să ți se răcească ceaiul. am fost imediat atenționată, exact când încercam să mă fofilez mai bine că nu am luat nicio înghițitură din otrava lor.
Am dus ceașca spre buze, prefăcându-mă că înghit, când o ușă salvatoare se auzi. Toți și-au canalizat atenția către cel sosit, ca niște turiști rămași tâmpi în fața vreunei statuete extraordinare. Am rămas impasibilă, privind concentrată la un punct imaginar pe care mintea mea alambicată îl desena cu cerculețe colorate în jur.
- Aproape că era să ratezi Five a’clock tea. blonda mai mică îl dojeni gingaș.
Ce tragedie. Uite de asta nu mai răsare soarele. Noroc de claia ei aurie.
Începeam să percep aerul greu, cu o paloare incomodă care îmi încălzea nările. N-am dat importanță, presupunând că sunt de vină aburii e la ceai, și am continuat cu rolul meu indiferent.
- Ai vaza în spate. Claire indică binevoitoare.
Un gust amar îmi veni, și am închițit forțat, încercând să îl alung. Probabil era intrarea lui în cameră de vină. Sau conștientizarea că aveam o cană cu lichid toxic în palme.
I-am simțit apropierea când se așeză pe canapea, lângă mine, și mă furnică atingerea mâinii lui în jurul taliei mele. I-am întors o privire circumspectă, dar el nu păru să o sesizeze. Sau o făcea intenționat. Am început să mă foiesc în loc ca o găină care își face cuibar, sperând să înceteze cu prosteala lui de fațadă, și afecțiunea forțată.
- Și mie mi-a fost dor de tine, scumpo. mă ironiză subtil, zâmbind ștrengar, în timp ce părinții lui surâdeau ușor. Așa e ea, se exteriorizează mai greu, explică în timp ce surâdeam fals.
Ce proști.
- Și..despre ce vorbeați ? schimbă subiectul curios, observând că nu va primi nicio reacție pozitivă din partea mea.
- Despre cum Victoria nu te agreează. i-am turnat-o ca o cană de apă rece în cap.
În loc să pară deranjat de mica mea răutate, făcu o grimasă de copil, și mă privi ca pe o retardată.
- E o glumă personală între noi. Rob încă mai are traume din vremea în care eu și Lizzy îl îmbrăcam în fată și îl strigam ”Claudia”. Victoria mă informă râzând.
Clar. Aveam dreptate. E..
- Și încă nu am apucat să mă răzbun. el o acuză la fel de amuzat.
Intenționam să îi arunc o privire cu repulsie, când un strănut brusc mă cutremură de-a binelea. Mi-am apropiat sprâncenele, și mi-am frecam bombănind nasul.
- E totul în regulă? Lizzy mă întrebă preocupată.
Am dat din cap afirmativ. Nările însă mă ardeau de-a binele și mă gâdilau enervant.
- Oricât ar minți ea, e sora mea și ne iubim mult..Robert reluă subiectul mândru. Mi-e imposibil să am resen..
- Ți-ai schimbat parfumul ? l-am întrerupt brutal, pe un ton impertinent, în timp ce îl miroseam ca pe un boschetar de pe stradă, peste tot.
Ridică sprinceana uimit, și se apără pe un ton buimac.
- Nu.. De ce?
Nu am mai apucat să răspund când un nou strănut, mai puternic decât celălalt, aproape mă dărâmă de pe canapeaua joasă. Brațele lui mă cuprinseră de mijloc și mă strânseră protectiv, lipindu-mă de pieptul lui, dar l-am împins disprețuitoare la o parte.
- Fă loc. Am nevoie de aer. am poruncit rece în timp ce îmi frecam nările cu ciudă, înjurând în gând, deoarece o senzație neplăcută și cunoscută mă făcea să mă simt ca naiba. Mirosul apăsător și iute îmi vâjâia în ele, amețindu-mi capul, și producând o migrenă îngrozitoare.
M-am simțit prost când m-am confruntat cu chipul lui mâhnit și îndurerat, de după modul grosolan în care l-am respins fără să îmi dau seama, și, mai ales, de față cu ai lui.
- Ești sigură că ești bine? mama lui interveni îngrijorată. Ai început să te albești la față.
Miasma îngrozitoare ce îmi făcea rău avansa tot mai mult spre laringe, când aroma înțepătoare dădu startul unei tuse zgomotoase și dureroase. Începeam să respir tot mai greu, sacadat.
- Bea o gură de ceai, mă îndemnă întinzându-mi ceașca lui, vizibil mai rece în reacții.
Am înhățat-o rapid și am turnat o cantitate considerabilă în mine, înainte să îmi scuip plămânii din mine. Lichidul călduț și plăcut la gust îmi mângâie gâtul inflamat, producând o senzație de alienare durerii. I-am mulțumit din priviri, și ochiii lui au părut blânzi și împăcați.
- Dacă mai vrei, poți să îți mai pui smântână. Claire mă sfătui voioasă.
Smântână? În ceai? Stomacul mi se întoarse acum pe dos și am simțit că o să vărs de-a binelea acum, dar în loc de asta un nou val de tuse groasă și seacă mă hăitui, acompaniată cu strănuturi.
Începu să mă bată ușor pe spate, și din ce în ce mai tare, când începeam tot mai rău să fiu chinuită. Simțeam că încep să îmi ardă obrajii și că tâmplele îmi sunt apăsate cu forță.
- Ce dracu’ ?! am înjurat cu greu, în timp ce îmi dădeam duhul.
Lumea în jurul meu se precipita, iar el începuse de acum să mă zguduie sănătos.
Mă simțeam ca pisica mea din copilărie, căreia îi pulverizasem parfum pe nări, și strănuta disperată și torturată prin casă.
- Ești alergică la ceva? am auzit glasul confuz a lui Richard.
Alergică. M-am ridicat în picioare ca arsă și am început să inspectez camera. Englezul îngâmfat se înălță și el, susținându-mă, deoarece devenisem incapabilă să îmi mențin echilibrul. Pupilele mi s-au mărit când au localizat obiectul chinului meu. O vază micuță, de murano, era aglomerată de flori mici și albe cu tente de roziu, era obiectul crimei, ce stătea pe o noptieră chiar în spatele canapelei, în direcția mea. Am izbit cu ciudă mâna peste ea, trântind-o pe jos fulgerător, și florile, împreună cu apa și cioburile, împrăștiindu-se pretutindeni cu zgomot.
- Alergică !? Dacă sunt alergică !? Normal că sunt, la buruienile astea stupide de iasomie! am răcnit cât de tare am putut, uitându-mă la toți ca la niște criminali.
Și la tâmpitul de fecioru’-tău.
Toți mă damnau alarmați, și mama lui își duse palmele la față îngrozită, privindu-mă cu ochi mici și speriați.
Brațul lui mă înșfăcă violent de mijloc, împingându-mă spre el. Apoi, încă slabită, fără să pot să opun rezistență, mă târâi nervos afară din cameră.
- Mă ocup eu de ea. O duc să ia o gură de aer proaspăt.
Le-am surâs șters, dar nu am primit nicio reacție în schimb. Încă erau înmărmuriți după ieșirea mea turbată de mai devreme. Nici nu e de mirare.
Mă aduse afară, și îmi dădu drumul din strânsoare cu furie, dezechilibrându-mă ușor când mă privă de suportul lui. L-am privit urât, plină de mânie, dar și el se uita la mine la fel, ca și cum aș fi fost ultimul om.
- De ce naiba trebuie să fii așa? mârâi scrâșnind din dinți, dar temperându-și volumul tonului de bas.
Mă prinse de încheietură și mă scutură zdravăn, dar îmi dădu drumul și privi preocupat spre interiorul casei când mă pregăteam să urlu.
- Chiar era necesar să te comporți ca o cățea cu ei ? mă jigni plin de scârbă, ochiii lui împungându-mă cu săbii ascuțe.
- Dar..eram gata să îmi dau colțul ! m-am scuzat războinică, încurcată, dar încă plină de mine, în timp ce o nouă tuse scurtă și ușoară îmi opri continuarea cuvintelor în gât. M-am sprijinit de balustrada mare, de piatră, din fața casei lui, oftând ușor.
- Fii serioasă, că iarba rea nu piere așa ușor. pufni nervos, privind sarcastic.
Mi-am dat ochii peste cap și l-am privit cu dispreț.
- Și poți să încetezi cu teatrul, ei nu mai sunt aici ca să te vadă.
Am căscat gura cu uimire, și mi-am mușcat buzele cu ciudă.
- Crezi că m-am prefăcut?
Mi-am dus palmele la față; ardeau de parcă eram un calorifer electric.
- Cu tine.. am învățat să suflu și-n iaurt, căci orice e posibil. recunoscu apatic, închizându-și gura într-o linie draptă.
- Du-te dracului, dacă crezi că am mințit. am mormăit scurt.
Mă supărase teribil ce tocmai îmi spusese, și tâmplele începuseră să mă înțepe acum.
- Poate ai dreptate. oftă meditând puțin.Ești mai bine? mă întrebă mai puțin iritat și mai umil în ton, analizându-mi fața cu atenție.
Am evitat să-i răspund, și nici măcar nu m-am uitat la el. Îl detestam. I-am simțit degetele pe obraz, întorcându-mi capul către el.
- Ești roșie ca un rac. consemnă cu o grimasă.
Știam asta deja. Așa se manifesta alergia mea. Prin tuse, strănut, imposibilitatea de a respira, întâi mă albesc la față, și la final am chipul ca al unui chilli explodat.
- Ți se pare amuzant ? am ridicat glasul rapid, înfruntându-l plină de nervi.
Plecă fața umilit, oftând ușor, și se așeză pe scări. O tăcere de mormânt interveni, dar nu aveam de gând să fac eu primul pas. Am profitat de pauză să îl analizez. Purta o cămașă cu mânecă scurtă și în carouri, descheiată pe deasupra, un tricou negru pe dedesubt, o pereche de pantaloni raiat, maro, și niște teneși. Era mai aranjat, mai ordonat. Hainele lălâi fuseseră înlocuite de cele mai curate, și cu simț estetic, cât de cât. Mi-am încrucișat brațele la piept.
Surâse ușor în colțul gurii.
- E ciudat.
- Ce ? l-am iscodit plină de mine.
- Să te văd așa.. fragilă. Lipsită de apărare. mă privi compătimitor.
Uram că mă surprinsese așa, nesigură, vulnerabilă. Îmi înmuia din forța de fier ce o pretindeam și o arătam celor din jur. Mă făcea slabă și umană, lipsită de putere.
- Termină, nu mai dramatiza. l-am ars acidă. Nu e ca și cum pot muri din asta. am zis sigură pe mine și ironică.
De fapt, nu aveam minima siguranță că ce tocmai afirmasem cu încredere era adevărat.
- Și chiar dacă am vreo criză din aia, să nu crezi că nu pot să-ți sucesc gâtul și atunci, chiar cu ticăloasele alea de flori în apropiere. l-am amenințat dură.
El pufni ușor în râs, și se ridică de pe scări. Se apropie de mine, încet și nesigur, de parcă eram o potaie sălbatică. Aerul pe care îl expira se răspândea acum peste gura mea, și ochii lui încercau parcă un fel de hipnoză ce de cele mai multe ori îi ieșea. Ușor, furia și mânia care mă covârșiseră mai devreme dispăreau, un soi de calm absurd punea stăpânire pe mine.
- Ce e asta? Vreo metodă preistorică de seducție ? Nu dă roade, l-am înștiințat pe un ton glacial, în timp ce surâdea pasiv.
Nu am apucat să respir bine, că dispăru din fața mea, ca o stafie.
- Dobitocul. am mârâit strângându-mi din nou brațele la piept.
La fel de repede cum se evaporase, apăru din nou, cu o ceașcă între mâini. Mi-am ridicat sprânceana sarcastic, întrebându-l din priviri dacă nu glumește.
- Bea, mă îndemnă.O să te facă să te simți mai bine.
M-am strâmbat ca un copil mic și rebel.
- Nici nu mă gândesc. Mai bine vărs.
- Nu fi nesimțită.
Mi-am aruncat flăcările din ochi către el, dar nu păru afectat deloc.
- Bea! deja nu mai suna ca un sfat, ci ca o poruncă. Mama l-a preparat și ai supărat-o destul astăzi. Trebuie respectată tradiția de familie.
- Familie? am izbucnit anxioasă. Asta nu e familia mea. Sunt doar un grup de străini ciudați și cu obiceiuri idioate! am țipat ridicând brațele în aer și gesticulând.
A expirat zgomotos, vizibil respirând agitat. Pieptul i se ridica rapid, și gâfâia ușor.
- Apropo, ce le-ai spus despre mine ?
Mi-a aruncat o privire ironică, și aproape își lipi din nou fața de a mea, inundându-mă cu aerul lui.
- Te referi dacă le-am spus că ești o ticăloasă, scorpie, manipulatoare, o ființă sălbatică și perfidă? pronunță cu un rânjet satisfăcut.
Am închis gura înainte să îl trimit la origini.
- Nu. recunoscu scurt.
- De ce nu? Mă mândresc cu personalitatea mea fermecătoare. am zis încântată.
- Mă dezguști. îmi tună otrăvitor.
- Vreau o cafea de la Starbuck’s , i-am ordonat pe un ton superficial ca unui chelner de la o terasă.
Mă privi disperat și îmi trânti între palme cana de ceai.
- Poftim.
- Nu glumesc, l-am amenințat simțind că mă scoate din sărite.
- Nici eu.
- Nu mai pun gura pe așa ceva.
Doar simplul gând îmi agita stomacul.
- Pui pariu? mă iscodi.
Am lăsat o pauză intenționată, rânjind larg, în timp ce am înclinat ceașca spre pantalonii lui, tunând o parte din ceaiul fierbinte pe el. Tresări înjurând, scuturându-i și frecându-și zona udă cu palmele, în timp ce am izbitit ca un copil poznaș ceașca pe scări, bucurându-mă de sunetul ascuțit al ei în timp ce se făcea bucățele.
- Deșteapto ! Aia era una din ceștile valoroase ale mamei de porțelan, din setul de la bunica ! se alarmă.
- Eh, sunt sigură că pe mamaie n-o s-o deranjeze să-și piardă proteza în altă ceașcă, am consemnat calmă, ridicând din umeri nonșalant.
- Bunica e moartă. mormăi scrâșnind dinții.
- Atunci și așa nu-i mai trebuie. m-am scuzat cu un surâs inocent.
Am fost întrerupți, când ușa de la intrare se deschise brusc, și Claire apăru agitată.
- S-a întâmplat ceva? spuse privind la pantalonii lui pătați și la ceașca de pe scări. Ce mai rămăsese din ea, mă rog.
- Săracul Rob a venit așa repede la mine, fiind îngrijorat, că s-a împiedicat de prag și uite ce a făcut. am început discursul pisicindu-mă. Nu-i așa iubițel? am zis privindu-l mieros și fâlfâind din gene.
El se abținu să se strâmbe, și am continuat la fel de jovială:
- Păcat de ceașcă, am înțeles că era foarte valoroasă.
- Mie îmi pare mai rău că Lisa nu și-a primit porția. Adică ceaiul. vorbi apăsat și cu subânțeles, privindu-mă fix.
- Ah, nu are importanță asta, dragilor.
Ne mângâie ușor pe ambii pe spate și înainte să plece spuse:
- Oricum venisem să te avertizez că și ceaiul are frunze de iasomie, acum mi-am dat seama, și să nu mai bei.
M-am prefăcut calmă deși începusem să văd negru în fața ochilor. El mă privea acum cu un rânjet malefic, plin de tupeu.
Când ușa se închise am dat frâu uraganului:
- Vroiai intenționat să îmi faci rău, așa-i ?! am icnit de dezamăgire, dându-i un pumn în piept. Știai !
Stătu blocat pentru o clipă, dar imediat se încruntă.
- Și dacă știam ce? mă sfidă fără urmă de regret și venind curajos înspre mine.
L-am prind de umeri și i-am tras una sănătoasă unde nu răsare soarele, de într-o secundă era în genunchi, ținându-se de șlițul de la pantaloni și plângându-și de milă. L-am apucat de gulerul de la cămașă, deplasându-i gâtul violent spre mine și vorbind agresiv:
- Sunt enervată, n-am mai mâncat de o lună altceva decât lături englezești, am băut dintr-o tâmpenie de licoare cu buruieni și lapte, și n-am mai fumat de patru ore. Dacă nu vrei să îți dau foc ție și casei, ai face bine să îmi aduci cât mai repede o cafea de la Starbuck’s și un bax de țigări.
I-am dat drumul rapid, scuturându-mi degetele de parcă atinsesem ceva toxic. El continua să aibă privirea plecată, ca mai devreme, fără să schițeze vreun alt gest. Gâfâia și avea palma în același loc lezat.
M-am apropiat de intrare având în minte planuri deloc admirative. Să înceapă războiul, dacă asta a vrut. Am pus mâna pe clanță, deschizând ușa de sticlă pe jumătate, când i-am aruncat o ultimă privire, disprețuitoare, peste umăr:
- Ah.. și nu te mai tot ține de acolo, de parcă chiar ai avea ceva în pantaloni, i-am zis dându-mi ochii peste cap.