Cap.12 Queen of Superficial

Ușa de sticlă se închise în urma mea cu un clic slab, și eram acum pe holul care o despărțea de cea principală, una impunătoare, din mahon. Am făcut un pas scurt, un foc de cuvinte agitate răbufnind din interior. Tentația de a le auzi injuriile, probabil nelimitate la adresa mea, devenea tot mai intensă, dar nu doream nici să par disperată sau penibilă, o băbăciune ofilită care nu are alt scop în viață decât să spioneze conversațiile altora. Am mai pășit o dată, tot subtil, hotărându-mă ce să fac. Aveam nevoie de mai multă voință, iar aflându-le părerile oribile și simțind cum sunt împroșcată cu noroi , îmi vor alimenta și mai mult dorința de a le suci gâturile. Nu m-am apropiat complet de încăperea de unde vocile lor deveneau inteligibile, până nu mi-am întors capul să mă asigur că el nu-mi urmărește pașii sau se pregătește să-mi zdruncine liniștea cu vreo încercare stupidă de a mă speria. Spre surprinderea mea, pe scările unde mai devreme se lamenta englezul înfumurat, nu mai era nimeni. M-am încruntat ușor, dar am lăsat-o baltă. Aveam altceva mai important de făcut momentan decât să îmi imaginez pe unde își distruge el viața stupidă și insignificantă.
Nu a fost necesar să îmi înclin urechea spre ușă, când am sesizat că e întredeschisă.
- E ceva ciudat cu relația asta. glasul gros al lui Richard se auzi cu claritate.
Mi-am dat ochii peste cap. Bineînțeles că eu eram subiectul discuției lor idioate. Sau noi.. in fine.
- Ea e atât de.. diferită de cealaltă. continuă cu un mormăit.
M-am întunecat la față. Trebuia neapărat să scap de incertitudinile astea și să descopăr ce naiba avea așa special individa aia, pe care am urât-o din prima clipă de când am aflat că a avut o legătură cu el.
- Aici nu îl pot contrazice. un ton pițigăiat se auzi, și am bănuit că e una dintre fete.
- Lisa e.. ca o vampă. Are o frumusețe explozivă și irezistibilă, cum n-am mai văzut. bărbatul continuă la fel de consternat.
Am simțit cum îmi pică maxilarul, și am rămas înghețată. Era o glumă proastă ? Un mic surâs își făcu loc pe fața mea șocată, și am continuat, cu mai mult interes decât mai devreme, să le ascult opiniile, în timp ce sufletul mi se umpluse de mândrie.
- Nu înțeleg cum reușește să o țină lângă el. Mai ales că sunt așa opuși. El e simplu și.. comun.
Buzele mi s-au închis într-o linie dreaptă și dezamăgită. Cum putea vorbi așa despre fiul lui ? Mai ales că eu nu l-am perceput nicio clipă așa. Din contră .. e ..diferit. O personalitate controversată, care a reușit fără să îmi dau seama nici eu, să mă lege de el, indirect. I-aș fi făcut vânt de mult dacă aș fi dorit cu adevărat asta.
- Rob merită o persoană așa atractivă lângă. vocea lui Clare, cred, îl mustră.
Nu cred că ar mai spune asta dacă ar ști ce scorpie sunt.
- Da, fratele meu mic e foarte dulce și drăguț.
Numai Lizzy putea vorbi cu atâta patos și afecțiune despre el. Am oftat. Avea dreptate oarecum. Putea fi câteodată așa, dar în majoritatea timpului era cel mai mare nenorocit.
- Oricum nu va rezista legătura asta a lor. Se vede că ea e obișnuită cu luxul. Nu ați văzut cât de inconfortabil se simte la noi ? Cu cât dispreț ne tratează ? E frivolă.
Am înghițit în sec. Credeau că eu sunt vreo prințesă și am un regat ? Au impresia că sunt arțăgoasă și rece din motive economice? Prin ce eră au rămas oamenii aștia oricum? Sună așa absurd și ilogic. Nu aș judeca niciodată oamenii după acest considerent. Plus că.. la ei chiar nu e cazul. Nu știu cum ajunseseră ei la concuziile astea tâmpite, dar cu siguranță Robert e implicat în relatarea asta absurdă a situației mele materiale.
- Și.. modul acela violent de a reacționa. Am crezut că e .. nebună.
Mi-am dat ochii peste cap. Nu era prima dată când ieșea asta din gura cuiva, și cu siuranță nu avea să fie nici ultima.
- Nu judeca o persoană care avea sănătatea în pericol. Nu știi cât de gravă poate fi alergia ei. mama lui continuă să îmi găsească scuze.
Am înghițit în sec, rațiunea parcă năvălindu-mă brusc. Nu îmi plăcea să îmi ia apărarea. Nu îmi doream ca ei să mă placă. Reacția mea de mai devreme de când domnul Pattinson remarcase că sunt atractivă, a fost una idioată, tipică unei tipe egocentriste, ca mine. Nu trebuia să mă simt măgulită.
- Dacă ai fi reușit să renunți la scepticism și să te comporți cum ești tu de obicei, amuzant și călduros, situația ar fi fost altfel.
La ce se referea? Tatăl de ghips are un suflet? Interesant.
- Și tu Vicky nu ai mai fi așa răutăcioasă. Lisa nu e fosta lui iubită.
Dracu’ s-o ia pe aia, am consemnat a mia oară în sinea mea, în timp ce obrajii îmi luau foc de ciudă.
- Eu vreau doar să nu fie rănit din nou. aceasta se scuză iritată.
Oo. Mica pramatie ține la fratele ei.
- De acum, vreau ca voi doi să vă modelați comportamentul. Acum când va veni îi vom cere scuze și vom suna un doctor, dacă este necesar, pentru a ne asigura că e în regulă și se simte bine. mama lui vorbi cu o căldură pe care nu credeam că o să o aud vreodată de la cineva.
M-am simțit stingheră și inconfortabilă. Nimeni nu își mai făcuse până acum griji pentru mine. Am dus mâna în grabă spre cap, pentru a înlătura o șuviță ce mă îmi gâdila fața și mă irita, și am lovit cu cotul uşa, fără să-mi dau seama , care a început să se deschidă lin.
Grozav, Lisania. Acum ai devenit și o fetiță stângace și proastă. Am adoptat o mimică impenetrabilă și dură, pregătită să înfrunt vulturii ..- care se transformaseră în papagali mai nou.

. . .

Inimaginabil. Mustrările legate de prostiile mele, ce păreau să vină în serie, ca un film damblagit, continuau să îmi apese cu ciudă pe tâmple. Întâi mă dau de gol, apoi clachez, și rău, urât de tot. Îmi cer scuze pentru ieșirea mea de mai devreme. Eu, Lisania, rostesc acele cuvinte tipice oamenilor slabi și lipsiți de caracter.
Holul interminabil care ducea spre celula mea din casa asta câștigase deja lupta cu mintea mea, amețindu-mă considerabil. Parcă pluteam în propriile-mi tâmpenii, în necunoscut, într-o atmosferă crâncenă și neprimitoare nervilor mei. Revino-ți, conștiința mă atenționă a mia oară pe ziua de azi. Nu putea fi așa rău că m-am comportat.. uman, cu familia lui, chiar și pentru câteva clipe. Că am părut mișcată de preocuparea lor – falsă sau nu – de a suna un pinguin în alb menit să mă trateze. Toate astea îi pot face să lase garda jos. Desigur, așa îi pot doborî mai ușor.
Am surâs machiavelic, acel rânjet de care îmi era atât de dor, și după care chipul meu tânjea. O ușă împopoțonată de tot felul de avertismente și semne puerile mi-a atras atenția și m-a tras din mândria în care tindeam să mă scufund. M-am apropiat circumspectă de ea. Trebuia să fie camera lui, toate afișele alea indică că a fost locul unui adolescent necopt și visător. Am apăsat pe clanță hotărâtă, când o negare urâcioasă veni din partea bucății de lemn, care era mai blocată decât gândurile mele bune. Cine dracu’ își încuie camera? Ce iritant. Disperat, speriat de bombe.
Rațional. Inteligent. Cu siguranță o făcuse intenționat, luându-și precauții deoarece pe o rază apropiată mă aflam eu.
Am revenit în celula în care îmi irosisem câteva ore din viața prețioasă, la fel de entuziasmată ca la început. Deloc.
Am început să îmi masez fruntea circular, încercând să îmi alung această senzație denigrantă de inutilitate. Am râs în sinea mea când am sesizat răscoala din jurul meu. Totul atât de tipic mie. Hainele fuseseră catapultate pretutindeni, realizând un adevărat curcubeu în contrast cu senzația de frig pe care mi-o emanau pereții camerei și mobila și ..tot. M-am așezat pe spătarul unuia dintre fotoliile ca niște dovleci, ce păreau că stau să explodeze din cauza buretelui sau vatelinei din interior. Mi-am sprijinit un picior de el, și pe celălalt am început să îl flutur plictisită în aer. Priveliștea de afară nu mă emoționa, dar m-am lăsat pradă contemplatului gratuit și plictisitor. Un oftat scurt fugi printre buzele mele care tânjeau după o țigară ca un condamnat la moarte după o transfuzie de sânge.
Eu, mereu activă, plină de patos, tindeam să mă metamorfozez într-o moluscă.

. . .

Un fior rece îmi străbătu trupul și am tresărit, ridicându-mă buimacă. Parcă ceva mă înțepă în mijlocul pieptului când am realizat că dormisem pe pat, cine știe de cât timp, iar locul meu de pe fotoliu fusese uzurpat de englezul cu părul răvășit. Ochii îi erau fixați asupra mea, și colțurile buzelor erau ridicate într-un surâs ștrengar. Probabil ațipisem unde stă el acum, și m-a așezat aici, între interminabilele așternuturi imaculate.
Mi-am dat ochii peste cap , și l-am ars din prima cu o replică usturătoare.
- Închide gura. O să faci inundație aici.
A pufnit ușor în râs, continuând să mă privească cu aceeași mutră sfidătoare și perversă.
- Se pare că cineva are vise umede. am continuat la fel de sarcastică și plină de mine.
A ridicat sprânceana ușor, o mimică gânditoare postându-i-se un moment peste chip.
- Serios? Așa disperată ești ? mi-a răspuns la ironie nonșalant, deloc afectat de remarca mea răutăcioasă .
Am luat o pernă și i-am trântit-o în cap, încât nici nu a avut timp să respire datorită rapidității mele. A cules-o de pe jos surâzând cu gura până la urechi, și privindu-mă ca pe un cățeluș pe care îl stârnise să mârâie și să muște.
- Idiotule. am zis iritată, umezindu-mi buzele.
Mi-am dat drumul pe spate, cufundându-mă din nou în așternuturile moi și plăcute la atingere. M-am întins ca o pisică care toarce, plină de mulțumire. Nu vroiam să îi arăt cum începusem în interior să mocnesc și cum inima îmi scotea aburi de parcă fusese băgată într-un cazan încins cu apă.. sau otravă.
- Și, mintea ta obsedată și-a făcut de cap mult timp cu mine.. în imaginație, desigur? am ciripit dezinvoltă, întorcându-mă pe burtă și sprijinindu-mi în mâini capul. Un cârlionț rebel îmi veni în față, într-un mod atractiv. Mi-am mușcat ușor buza de jos, în timp ce mă delectam cu moaca lui de dobitoc care mă dezbrăca din priviri și acum.
- Dacă te referi că mi-am închipuit cum te leg cu lanțuri de vreo ancoră și îți dau drumul în ocean, nu, de puțin timp vizualizez minunea asta. mi-a replicat dezinvolt și pasiv.
- O minune ar fi fost să ai tu în căpățâna aia altceva decât țărână.
Mi-am fluturat genele de parcă eram un copil inocent, în timp ce el își roti ochii. Am profitat de lipsa lui de atenție pentru a-l analiza. Purta acum un tricou gri, mulat pe corpul ce evidenția anumite părți incitante, și o pereche de jeans deschiși la culoare. Teneșii prăfuiți indicau că a mers mult, ori că a avut vreo scurtă teleportare pe la piramide în ultimele ore de când eu mă cufundasem din nou în ocupația preferată a babelor – dormitul.
- Și..ce e cu minunea asta ? Nu ai mai rezistat dorului năprasnic de a-ți vedea iubirea vieții? l-am luat peste picior vorbind teatral, pițigăiat și cicălitor.
Luându-mă prin surprindere, mi-a trântit un pachet de țigări chiar în față, parcă oferindu-mi răspunsul fără să fie nevoit să îl umilesc din nou. M-am cutremurat puțin, confuză pe moment. Apoi am realizat care era scopul lui aici, de fapt. Dar nu mă așteptam să îmi respecte ordinele cu adevărat.
- Impresionant. am recunoscut mulțumită, ridicându-mă și începând să pipăi noptiera după brichetă.
Mi-am aprins una și am murmurat de plăcere când i-am simțit atingerea peste buzele mele, și i-am perceput gustul amărui, fascinant. Probabil păream stupidă, dar nu îmi păsa. Parcă mă revăzusem cu o fostă iubire de a cărei pasiune arzătoare m-am bucurat mereu.
Nu am terminat țigara, când s-a ridicat de pe fotoliu, și cu o mișcare greoaie și mecanică s-a îndreptat spre pat, așezând un pahar de plastic pe mobila de capătul lui. Am ridicat curioasă o sprânceană, nepricepând.
- Am avut mult de cutreierat până am găsit o cafenea dintr-asta. m-a înștiințat semeț, vizibil încântat de isprava lui, dar și cu o notă de reproș în ton.
- Pentru ce? Eu nu bea cafea. am zis calmă, pe un ton sincer.
Am remarcat cum se înroși ușor la față, și cum o venă îi pulsa la tâmple.
- Îți bați joc de mine ?
În majoritatea timpului da, dar acum chiar nu pricepeam la ce se referă. L-am privit în ochi, zâmbind inocent și insinuant în același timp.
- Nu, chiar nu beau scârboșenie dintr-asta. am subliniat hotărâtă.
M-am încruntat ușor, neînțelegând. Am luat cu o mână paharul de plastic pe care scria Starbuck’s, și i–am desfăcut capacul. În interior un lichid negru ca tăciunele scotea aburi grețoși, și doar amintindu-mi gustul ca de pelin, greoi, al cofeinei, am simțit cum mi se răscolesc organele în mine.
- Atunci de ce mai m-ai trimis să-ți iau ? s-a răstit bulversat, gesticulând arțăgos.
- Nu înțeleg. am recunoscut plictisită.
- Pe scări, după ce m-ai.. se opri înghițind în sec, deloc încântat de ce își amintea.
Am rânjit satisfăcută, vizualizându-l grămadă, suferind, și dominat.
- Mi-ai zis să își aduc un bax de țigări și o cafea de la Starbuck’s. mă lămuri vorbind rar și presând fiecare cuvânt, de parcă explica unei persoane bolnave de Alzheimer.
- Nu mai țin minte. Eram iritată, nu sunt conștientă mereu de ce spun în momente de genul.
- Dar când naiba nu ești tu așa!? răbufni, tunând și ridicând mâinile în aer.
Trebuia asta să mă intimideze ?
S-a aruncat în fotoliu, aplecându-se și strângându-și capul în mâini, cu coatele sprijinite pe genunchi. Am ridicat din umeri nepăsătoare și mi-am continuat aventura cu nicotina. Scoase un oftat prelung, bolborosit, și trupul îi deveni moale, lipsit de putere. Și-a frecat de câteva ori fața cu palmele, și apoi s-a ridicat, vizibil calmat.
- Mă mir că nu bei, la cât de nevrotică ești tot timpul. Rosti pe un ton răutăcios, otrăvitor.
- În schimb tu cred că torni în tine cu găleata, cap de tinichea. i-am turnat-o mânioasă.
A oftat posac, încrucișându-și brațele la piept. Aproape de umeri, niște mușchi exacți, ca niște dealuri, se umflaseră pe sub tricou.
- Fumatul îți arde plămânii. consemnă metodic privind la chiștocul ce se forma între degetele mele.
- Iar drogurile creierul, și ? am zis nepăsătoare, ridicând din umeri.
- Băutura ficatul..
- Și dragostea inima. Și crede-mă, dintre toate, cea mai malefică și dăunătoare e ultima.
Am înghițit în sec nesigură, neînțelegând rostul aducerii în discuției acestui sentiment inutil și răufăcător. I-am citit surprinderea, amestecată cu negare , din ochii sclipitori și intimidanți. Am început să mă înjur în gând deoarece făcusem o mutare așa proastă și neinspirată în pălăvrăgeala noastră lipsită de implicare.
S-a ridicat lent, și a început să se apropie de mine cu pași mici și tărăgănați, ca de rac. Părea că ia o decizie importantă, și nu e așa sigur de ce va face. M-am uitat circumspectă și buimacă la el. Nu înțelegeam ce are de gând. Nu am apucat să mă adun din incertitudine și să-l blochez cu vreo replică dură, când capul mi-a fost tras cu grabă de o mână, și buzele pecetluite într-un sărut adânc, presat, flămând.
Am rămas inertă, lipsită de vlagă să îi răspund la apropiere, lipsită de forţă să îl resping. O văpaie intensă se contura în interiorul meu, ca o furtună de nisip, doar că acum era una ce se tot încingea, ce se transforma în lavă apăsătoare şi covârşitoare, ce îmi înghiţea organele, sufletul, deplasându-se cu repeziciune către gâtlejul meu. Brusc am simţit că rămân fără aer, şi am deschis mai larg gura, simţindu-l cum pătrunde în ea, cum îmi masează limba, cum face valuri, valuri de plăcere. Parcă eram în mijlocul unui vârtej de foc; Universul putea exploda, putea să se dezintegreze și să se transforme în cenușă – puțin îmi păsa. Buzele lui erau reci, dar moi, și catifelate, ca mătasea. Le plimba implicat peste ale mele, în timp ce mâna lui îmi ciufulea inconștient părul. Furtuni de plăcere, de satisfacție, mă loveau pretutindeni. Pielea mi se încrețise datorită miilor de fiori, iar corpul meu tânjea după căldura lui.
Îl doream. Oricât mă împotriveam, sau îmi impuneam să îl ţin la metrii buni de mine, nu mă puteam păcăli. Nu singură. Atracţia era evidentă, şi mă strivea cu greutatea ei incomensurabilă, ce atârna pe umerii mei. Și nu era prima dată când conștientizam asta.
M-am uitat şi l-am analizat în tăcere. Faţa lui era paşnică, senină, lipsită de vreo expresie înverşunată, pusă pe luptă, sau meditativă , cum obişnuia să o poarte în preajma mea. Am surâs ca un copil viclean, şi el se opri brusc, deschizând larg ochii de un albastru înecător şi privindu-mă năucit, pierdut. Apoi mi-a zâmbit. Atât de curat, de blând, și de frumos, cum nimeni nu mi-o mai făcuse vreodată. Am simțit cum îmi urcă inima în gât și picioarele mi se scurg undeva pe sub pat, dar m-am prefăcut cum am știut eu mai bine, mimând o indiferență mai dură decât fierul, o răceală mai tăioasă ca gheața. L-am împins strâmbându-mă uşor, cu două degete, şi m-am întins după pachetul de ţigări de pe cealaltă parte a patului, scălămbăindu-mă într-un mod provocator, speram eu, și penibil probabil, în realitate. Fusese singura idee genială de a rupe contactul vizual cu el, care mă hipnotiza așa tare, și mă înmuia ca o lumânare.
Când am revenit într-o poziție normală, i-am sesizat pe profil o ridicătură ușoară a colțului gurii, și i-am tras un ghionte, apoi i-am făcut vânt de pe pat. S-a echilibrat imediat si ridicat, dar buimac, și ușor iritat. Chipul lui încurcat îmi cerea o explicaţie, şi i-am oferit-o lipsită de remuşcare, bun simţ, sau afect.
- N-aveam destul aer.
În sinea mea mă blestemam deja pentru cum îi turnam constant găleți cu apă rece în cap, dar așa era mai bine. Pentru el, pentru mine, nu știu exact. Ceea ce știam e că sunt nocivă. Că distrug orice, și pe oricine. Forța asta care mă împingea necontenită către el nu m-ar fi împiedicat mai târziu să îi fac rău, și poate să regret. Poate să sufăr și eu. Să intre în joc acea conștiință pe care o aveam odată și să mă toace până dispar și devin praf.
Mi-am îndreptat spatele într-o poziție impunătoare și mi-am pus un picior peste celălalt, surâzând inocent. Rochia neagră, elastică, care se curba provocator pe formele mele ce făcuseră atâtea ravagii până acum, era și potrivit de scurtă, și se mai și ridicase acum. Coapsele mele de care eram mândră probabil dezvăluiau între ele o mică parte din dantela lenjeriei mele finuțe și negre, dar pe care orice individ normal și cu impulsuri animalice ar fi smuls-o grăbit. Nu știu ce intenționam. Să îl fac să sară pe mine și să mă ia fără limite, fără consimțămând, sau să mă urască pentru că îl ațâț, și apoi mă transform într-un iceberg lipsit de sentimente.
Punct ochit, punct lovit. Privirea lui se blocă o clipă pe corpul meu atractiv, dar își reveni, ridicând capul ușor spre fața mea învingătoare.
- Referitor la ..îh.. sărut. am zis dezgustată, mâțâindu-mă. Interesant modul în care te dăruieşti.. momentului. Chiar pari implicat.
S-a încruntat uşor, trecându-şi mâna prin păr, şi domesticindu-şi o şuviţă ce îi stătuse între ochi. Stătea cu pumnii strânși, cu ochiii ca niște așchii de gheață. O gheață atât de rece încât ardea.
- Şi planul tău.. de a mă .. hmm..
Am stat în cumpănă o clipă, alegându-mi cele mai ironice cuvinte.
- Seduce? Ca să mă manipulezi, să fiu o fată bună şi ascultătoare.. e.. deloc previzibil. Chiar nici un ins nu ar încerca asta folosindu-se de șarm și masculinitate. Ori tu.. nu le ai pe ambele. am șoptit defăimător și teatral, pe un ton de confidență.
Fața lui era imperceptibilă, rece, încât dădea senzația chiar că e plictisită. Am înghițit în sec; era ca o ofensă la ocarele mele de mai devreme faptul că nu mai funcționau, pentru că nu reacționa.
O tăcere înțepătoare se puse între noi ca un zid.
- Și totuși, ce a fost aia ?! Ce încerci să demonstrezi ? am răbufnit violent, într-un mod mai mult disperat decât fioros.
Dar nu am primit niciun răspuns, reacție, nimic. Deja nerăbdarea și ciuda se instalaseră pe mine ca rugina. Eu simțeam că ruginisem de când așteptam să facă naibii ceva.
Mi-am stins țigara, doar pe jumătate arsă, de noptieră, așteptând să aud vreun vaiet ofuscat cum să era lemn de viță nobilă sau ceva, și că a aparținut reginei Europei. Nu că ar fi existat așa ceva. Dar nu am citit nicio reacție revoltată pe chip, cum speram. Probabil îi rănisem prea tare orgoliul mai devreme cu remarcile mele acide ca să se mai gândească la alte detalii.
Deja eram dezarmată. Nu am reușit însă să mă ridic de pe pat și să ies din cameră, în căutate de hrană proaspătă pentru sarcasmul meu fără limite, cum intenționam, când am simțit o presiune și cum sunt aruncată pe spate, pe pat.
Degetele lui lungi, mlădioase, erau fixate pe gâtlejul meu, pe care îl paralizau. Nu puneau presiune, ca să mă rănească, sau să mă împiedice să respir, doar aveau drept scop să mă țină țeapănă, acolo. Mi-a trecut prin minte să țip sau să încep să mă zvârcolesc, dar nu am simțit pericol în privirea lui, ci doar curiozitate, interes. Dumnezeule, e superb, mi-am zis. Ochii ăia.. În clipa următoare ori aveam să sar pe el, ori să mă topesc pe patul ăsta.
Am rânjit indiferent, deși trupul lui de deasupra mea, pe care îl lăsa tot mai greu pe mine, mă făcea să gem. Dar mă abțineam cu stoicism.
- Ce încerc să demonstrez? mi-a imitat tonul într-un fel cinic, apoi zâmbi malițios.
S-a ridicat ușor, fără să îmi dea drumul la gât, și m-a cântărit din cap până în picioare. Ochii lui străluceau cu un amestec ciudat de triumf și hotărâre încrâncenată, îmi cercetau fiecare centimetru de piele, și parcă mă ardeau urmele privirii lui curioase, tentante. S-a uitat într-un mod erotic, pervers, incitant și lipsit de inhibiții, cum numai o persoană o mai făcuse odată așa. Ca și cum ar fi putut să sfredelească niște găuri cu privirea. Simțeam aerul atât de încărcat de tensiune de parcă se pregătea să explodeze.
Apoi, intonând cu sarcasm, pe un ton de prădător , mi-a șoptit, apropiindu-și buzele de ale mele:
- Că te plac.. sau te detest.

. . .

Mă îndreptam șovăitoare către încăperea de unde un zumzet iritant se împrăștia în toată casa. Decisesem să nu cobor atunci când Lizzy deschisese voioasă ușa, lăsându-mi un pachet, și spunându-mi în grabă, pe un ton complice : ”Rob vrea să porți asta diseară.” Mă invadase din nou acea furie legată de el, de felul lui disprețuitor, care acum ajunsese și să mă comande. Pe mine!
Dar gălăgia și hărmălaia ce se auzea de jos mă intriga, îmi suna a mediu propice pentru a țese intrigi, semințe de scandal și haos. Tocurile înalte și ascuțite pocneau indiferente pe jos, iar pașii mei se forțau să devină tot mai siguri pe ei pe măsură ce mă apropiam. Am tras aer în plămâni și mi-am scos pieptul în față, sigură pe mine.
Hărmălaia se stinsese și în locul ei se așternuse o tăcere ciudată, spartă de un val plăcut, îmbietor, ce mă atrăgea ca un magnet invizibil. Eram în capătul scărilor acum, și mă pregăteam să le cobor când mi-am izbit privirea de aglomerația inertă, parcă hipnotizată de ceva.
La pian stătea un tânăr frumos, elegant, îmbrăcat ca de gală. O cămașă neagră , cu o vestă de aceeași culoare, și cu dungulițe albe deasupra îl încadrau . Părea că șarmul plutea în jurul lui, ochii tuturor erau ațintiți asupra sa, și zâmbete impresionate radiau pe fețele lor. Erau fericiți. Iar eu urăsc oamenii fericiți.
Degetele lungi, ca niște ramificații, se plimbau grăbite peste clapele lucioase ale pianului elegant, negru, ce contrasta puternic cu restul încăperii căptușite de flori și lumini. Sunetele pline de armonie și rafinament pluteau în aer, dominau fiecare suflet, ca niște pânze de păianjen care acaparau interesul tuturor.
Părul lui era rebel, dar părea studiat, intenționat aranjat așa, și făcea notă discordantă cu ținuta elevată și aerul solemn pe care îl prezenta pianistul, dar era atracțiv și captivant de fapt tot ce ținea d el. Magia pe care o crea îmi străpungea pielea, gâdilându-mi ușor sufletul pecetluit cu tentaculele ei, cu care ne ținea prizonieri pe toți.
Am mai coborât o treaptă și rochia mea din satin foșni ușor. Mi-am plimbat circumspectă priirea asupra celorlalți. De aici, de sus, păream o regină care domnea peste ei. Pianul persevera în a ne fermeca, iar el era incredibil. dar am mirosit ceva straniu. Ceva era în neregulă cu mine comparativ cu ei. Am vrut să o șterg înapoi în cameră când un cap auriu de copil se întoarse șimă incomodă cu privirea tâmpă și indiscretă. M-am strâmbat ușor, deranjată de ochii aceia mari, rotunzi, de un albastru spălăcit. Într-o clipă, nenorocitul de țânc a început să tragă de mânecă pe o doamnă de lângă, și am simțit nevoia să-l fugăresc, să-l prind și să-l sugrum cu propriile mâini. Nu a durat mult și coate au început să se împartă unele după altele, ica în efectul de domino, iar capete să se rotească curioase. Nu am apucat să respir când un număr intimidant, chiar și pentru mine, de perechi de ochi iscoditori se holbau de parcă aveam vreun crocodil pe cap. Era firesc să se comporte așa. Toți arătau ca niște pinguini, înecați în alb și negru. Eu, cu rochia mea dintr-o nuanță puternică de siclam, prinsă în talie cu o centură neagră, impunătoare, de piele, săream în ochi ca Zidul Chinezesc de pe Lună.
Artistul își oprise de câteva secunde prestația, și se pare că doar mie mi se păruse că o făcuse cu un sunet ciudat și ascuțit al clapelor, și că o făcuse brusc. Dar nimeni nu părea să observe. Eu continuam să stau acolo, fără să clipesc, țeapănă, sprijinindu-mă de balustradă, și cu un surâs lar, dar fals, pe față. Eram ca o regină, cea dintr-un joc de șah. Și tocmai îi dădusem mat, într-un mod involuntar, lui.
Mi-am smuls privirea de la ei: Richard cel încruntat ușor, Clare cea împietrită, Victoria cea sceptică .. și restul de indivizi necunoscuți, și mi-am mutat-o asupra lui. Speram ca prin gestul meu să le îndrept și lor atenția asupra celui care o merită, cel care mai devreme emoționase pe toți, chiar și pe mine, cea de gheață.
El nu se uita la mine ; privea undeva în jos, blocat, cu o privire goală pe chipul frumos, cu pumnii strânși ușor. Probabil acum își imagina cum îmi toarnă arsenic pe gât, deoarece era logic că era nervos, și mă disprețuia pentru că îi furasem atenția celorlalți. Rob era încrâncenat, încruntat. Ochii albaștrii păreau negrii de furie, și în postura lui nu mai era nimic nonșalant. Arăta la fel de inflexibil și fragil ca o sticlă de geam.
Am început să bat din palme hotărât, ritmic și puternic, în timp ce coboram precaută scările. Întâi au fost sceptici, dar nu a durat mult și am fost copiată, iar ropote de aplauze binemeritate îl loviră din plin ca un uragan, deși nu părea că le primește cu bucurie. Poate pe reștul imbecililor de aici reușea să îi păcălească cu falsificarea adevăratelor sentimente, dar pe mine nu. Într-adevăr, masca de naturalețe, de cal, era la locul ei, dar zâmbetul lui părea forțat, ca și cum l-ar fi durut. Se ridică, se înclină puțin de la mijloc, cum fac actorii după ce termină un spectacol, și dispăru.
Lizzy sări ca o căprioară din mulțime, și mă trase ținându-mă de mână după ea. Am înhățat din zbor un pahar de pe tava unui chelner, dar nu am apucat să îl dau pe gât.
- E o petrecere cu specific, nu ? am îngânat șovăind deși știam răspunsul.
Se opri și mă privi stingherită.
- Da.. tematica e ”Alb Negru”. Ce s-a întâmplat cu rochia ta?
Cea pe care mi-o adusese ea în cameră, într-un pachet din partea fratelui său, era asemănătoare cu a ei. Albă, din mătase, pură și finuță. Eu pufnisem ironic prima dată când am descoperit-o, imaginându-mă că vrea să mă transforme în vreo prințesă sau într-o Tinkerbell noncoloră. Dar intențiile lui fuseseră de fapt cele mai bune.
- Un mic accident. am mințit fără intonație.
Mă strânse de mână mai tare, ca încurajare, și mă liniști cu o voce dulce:
- Nu e nimic. În temă, sau în afara ei, oricum ești superbă. Vino, trebuie să cunoști multă lume.
Minunat. Visul meu de o viață să socializez cu englezi stupizi. Mai ales când mă simt ca naiba.
Se opri în cercul familiei lor, și am înghițit în sec.
- Ești foarte .. colorată. Richard încercă fără succes să mă complimenteze.
”O vampă ..” cuvintele lui îmi sunau în cap ca o alarmă. Bineînțeles că eram frumoasă. Rochia îndrăzneață și cu un decolteu generos, care îmi dezvăluia și o parte din picioarele mele sculptate, fiind deasupra genunchilor, pantofii finuți, părul cu onduleuri largi, perfecte. Nu era nimic de care să mă plâng. Doar că aici ținuta mă făcea să fiu mai urmărită ca artificiile de Crăciun. Trebuia să respect și eu specificul petrecerii, sau ce o fi adunătura asta de gâște, și să mă dizolv în mulțime, neobservată.
- Am spus eu că tematica asta e prostie. Victoria răbufni.
În sfârșit cineva pe aceeași lungime de undă cu mine. Era elegantă, într-o rochie neagră, mulată, care dezvăluia un corp frumos. Părul ondulat și prins la spate în coadă, îi completa ținuta, deși cocul lui Lizzy cu o floare naturală are mult mai impresionant.
- Tatăl tău și-a dorit asta. mama ei o mustră. Arăți minunat, mă flată încântată.
Prosteasca politețe tipic englezească.
Rochia lui Clare, tot neagră, era acompaniată de un sacou alb, cu o floare ca broșă. Părul ei blond părea mai scurt, tuns bob, și machiajul era discret. Toate o făceau să arate mult mai tânără. Englezul se putea mândri – mama lui era o doamnă bine și stilată.. chiar frumoasă.
În următoarele momente bune doar am fost plimbată ca un exponat de muzeu și prezentată unei sumedenii de persoane lipsite de sare și piper, blonzi majoritatea, și cu același accent care mă zgâria pe creier ca scrijelitul unghiilor pe o tablă. Nu am reținut informații despre mare parte din ei, numele nici atât. Nu că era important. Am prins ideea de bază însă: majoritatea erau rude sau prieteni apropiați de familie. Rolul șaradei ăsteia stupide nu îl percepeam ; mi se părea prostesc ce făceau. Nu era ca și cum urma să mă căsătoresc cu mica lor comoară. Nu mă interesa cine sunt soldățeii de plumb. Dacă ei erau circumspecți legat de nebuna stridentă din încăpere, sper să-i ardă curiozitatea până se fac scrum. Eu continuasem să fiu absentă, prindeam din zbor doar ce ziceau, să le surâd forțat, în timp ce ochii mei deveniseră radare care îl căutau pe el. Dar părea inutil.
M-am îndreptat bosumflată către bar. Mă vizualizam de ceva vreme înecându-mă în cazanul cu punch , de când cu intrarea mea magnifică. Am înhățat un pahar de acolo și l-am dat pe gât.
- Nici nu e nouă seara și deja alcool? o voce groasă, dar atractivă, de bărbat, se auzi.
- Știi, eu am trecut de zece ani. l-am înștiințat sarcastică pe tipul şatren cu reflexii stacojii și rânjet larg.
- Nu m-am prezentat. individul mă informă plin de el.
- De parcă m-ar interesa. i-am tăiat-o sec, trântindu-i paharul gol în mâna pe care o întinsese formal spre mine și închizându-i gura exact când vroia să își spună numele.
- Spectaculoasă apariția ta. Foarte.. hollywoodian, ca să spun așa. Pentru că ești americancă, nu?
- Ia uite, ce persoană informată. am spus dându-mi ochii peste cap.
- Nu trebuie să mă interesez dinainte ca să îmi dau seama de asta. Contrastezi puternic cu răceala și strictețea englezească.
Am ridicat din umeri nepăsătoare. Avea ceva viclean în ochii aceia verzi, care nu îmi plăcea, dar părea totuși și un tip cu un grăunte de creiere. Unu care merita mai mult de două cuvinte seci.
- Lisania. m-am prezentat pe un ton superior.
- Un nume pe măsură. rosti încântat, în timp ce îmi săruta mâna. Michael.
Colțurile gurii mi s-au curbat într-un surâs mic, în timp ce m-am întins după alt pahar, cu altfel de conținut.
- Ești o femeie foarte atractivă.
M-am făcut că nu aud încercările lui penibile de a se da la mine, și am sorbit puțin alcool. Mă regenera.
- Uite… domnul mă-cred-șmecher-dar-nu-sunt , dacă stau cu tine e ca să nu fiu nevoită să discut cu vreo bătrânică despre croșetat. Așa că scutește-mă de replicile tale idioate și prefă-te că ești însoțitorul meu, doar că taci. i-am comandat recalcitrantă.
- Îmi plac caracterele puternice. imbecilul insistă să mă sâcâie.
Ok, asta a fost o tâmpenie. E clar că tipul e ieșit din duzina cu proști. Mi-am răsucit privirea și am dat să plec, când niște degete groase și puternice m-au prins de încheietură. M-am întors furioasă și l-am împuns cu o privire usturătoare. Chiar nu avem chef să fac vreo scenă acum.
- Nu cred că familia Pattinson ar fi foarte încântată să afle că o hărțuiești pe iubita fiului lor. l-am amenințat nonșalantă.
A pufnit într-un râs ironic și disprețuitor.
- Te rog, nu te comporta și față de mine ca și cum ați fi împreună. zice sigur pe el și cu un ton superior.
Oare ce știe? Am ridicat sprânceana circumspectă, și l-am analizat. Tâmpitul cu sacou gri chiar mă sfida fără menajamente. Trebuie exterminat.
- De față cu tine ? Și tu ești.. cine? Vărul lui Obama? l-am luat peste picior nepăsătoare.
- Nu, verișorul lui Robert. Și îl cunosc destul de bine cât să știu că n-are nicio șansă să cucerească o tipă ca tine.
Ah, doar făcea presupuneri. Nu era sigur de nimic. Arunca momeala și aștepta să mușc din ea. Vezi să nu.
- Uite, el poate fi oricum.. băiatul bun, modelabil, romantic, artist.. Dar nu are pantalonii necesari pentru femei rare ca tine.
De data asta am fost eu cea care a bufnit serios în hohote. Era evident că nu îl cunoștea deloc. Pianistul, în afară de artist, nu era nicicum așa cum îl descrisese. Ci opusul.
- Serios ? am zis pe un ton mironosit, lipindu-mă ușor de el.
Atât cât să îl zăpăcesc, cât să văd că se pierde ca ceea ce este, un amator.
- Rob e de mii de ori mai bărbat ca tine, știi? i-am șoptit seducător.
El tot se dădea în spate, de teamă să nu dea în ridicol prin faptul că nu se putea stăpâni. Mi-am aplecat privirea către șlițul pantalonilor lui, în timp ce se uita paralizat la mine.
- Și chiar are pantaloni ca să fie cu mine. Oricum unii de bun gust, față de ai tăi. l-am informat disprețuitoare, în timp ce mă întindeam să pun paharul pe masă, iar cu umărul mă izbeam în el, dezechilibrându-l.
M-am depărtat cu un chip triumfător. Un zgomot puternic de sticle sparte se auzi, și mi-am întors inocentă privirea. Nemernicul dăduse peste piramida din pahare de șampanie , care acum zăceau țăndări pretutindeni, pe jos, pe masă. Toți îl priveau ca pe un retardat când el blestema și bombănea în sinea lui.
- Bărbații.. devin așa neîndemânatici în preajma mea. i-am spus rânjind larg unui domn cărunt care mă inspecta circumspect, în timp ce treceam pe lângă el.

. . .

Am ieșit oftând afară. Frigul intră în mine rapid, ca boarea rece de dimineață de când deschizi geamul. Curtea era luminată frumos, în nuanțe palide gălbui, liniștitoare, amestecate și de lumina naturală, dar care dădea să se stingă de acum.
- Cauți ceva? timbrul plăcut al vocii lui se auzi. Sau mai bine zis, pe cineva anume?
M-am uitat încruntată în direcția de unde venea glasul. El stătea acolo, sprijinit de o balustradă, surâzând sec. Mi-am abținut satisfacția de a-l fi găsit, mai ales că îmi petrecusem o parte din petrecere făcând pe detectivul. Simțindu-mă ca naiba, ca o oaie neagră în turma de îngeri fără aripi.
- Nu fi stupid. am scuipat ca un șarpe care a fost călcat pe coadă.
Am observat că deasupra avea acum un sacou negru, cu gulerul ridicat. Părul îi stătea mai ciufulit acum, și am bănuit că vântul era autorul moral al acestui fapt.
- Doar.. E prea mare aglomerația înăuntru. Și..
- Nu ai aer. completă cinic și pe un ton grav.
Am simțit vorbele astea, folosite de mine împotriva lui după sărut, ca un bici care mă plesni peste față. Am rămas inertă, răspunzându-i ostilității cu propria-mi ostilitate.
- Dar ție îți place aglomerația. Unde alt prilej să fii în centrul atenției, decât în mijlocul unei mulțimi ? mă ironiză cu un glas răutăcios.
Am înghițit în sec. Nu mă așteptam să îmi scoată ochii așa repede legat de asta. Nici nu mă gândisem la o scuză bună. Nu că aveam una. Mi-am încrucișat brațele la piept și am început să bat dintr-un picior sâcâită.
- Nu asta a fost intenția mea acolo. m-am scuzat pe un ton vinovat.
- Stai liniștită. Oricum nu era necesar să îți iei cea mai țipătoare rochia ca să ieși în evidență. continuă ca un copil sâcâitor să mă calce pe nervi. O făceai oricum.
- Atât circ pentru că ”ți-am furat” o clipă celebritatea ? am răbufnit simțind că nu mai pot să mă abțin. Nu cred că e prima dată când cânți unui public, după modul impresionant în care ai făcut-o. Și nu va fi nici ultima sper. De aplauze vei avea parte tot timpul.
M-a privit sarcastic și a început să dea din cap amuzat.
- A fost acesta un compliment din partea celei mai citice persoane posibile? mă înțepă plin de el, luându-mă peste picior.
M-am încruntat ușor, bosumflată că am lăsat garda jos, și fără să îmi dau seama când.
- Nu mai vorbi ca și cum m-ai cunoaște. Nu știi nimic despre mine. mă certă plin de mânie și ranchiună. Și nu mă alină cu nimic talentul care îl am. Știi cum e .. te chinui o parte din viață să faci mândru pe cineva, și realizezi în acel că nu are nicio valoare toată munca ta, când apare vreun element care fără efort îți fură parte din ce ai construit.
Vorbea implicat și ranchiunos, dar și cu o urmă de tristețe și multă frustrare. Ca un participant la un concurs căruia îi este luat din față trofeul cu câteva minute înainte de a fi recunoscut învingător.
- Nu cred că ți-am furat talentul în cele două minute cât am avut atenția asupra mea. am subliniat scrâșnind din dinți.
Nu era cazul să exagereze așa.
- Nu înțelegi nimic. spuse arțăgos.
- Nu mai dramatiza. Nu sunt așa proastă să nu pricep. Băiețelul e artist. Vroia să fie o mică celebritate în seara asta, vedeta petrecerii, și eu m-am interpus involuntar în planurile lui.
- Involuntar? ridică tonul uimit și revoltat.
Am dat din cap obosită.
- De parcă eu o să cred asta venind de la tine. Tu îți dorești să îmi faci rău, ți-ai făcut un scop precis pentru distracția proprie să mă torturezi și să îmi încurci orice îmi propun. mă arse acuzator. Totul e planificat și cu țintă când e vorba de tine.
Puteam să neg, să îl contrazic? Nu. Oricum e evident că nu va crede în veci că îmi pare rău.
- Apropo de faptul că ți-am furat popularitatea, ei m-au ajutat la asta. m-am scuzat arătând spre ai lui. Și, ce e cu obiceiul ăsta idiot, de a mă plimba prin fața tuturor ca o păpușă cu arc?
Acum venise vremea mea să cer explicații.
- Nu e ca și cum m-ai lua de soție sau ceva! am răbufnit iritată.
Un râs gros și intens îl cutremură, în timp ce eu stăteam înlemnită, fără să înțeleg nimic.
- Crezi că petrecerea asta e în cinstea ta? pufni sarcastic, plin de venin. Nu îmi vine să cred cât de importantă te crezi !
Mă simțeam umilită și atacată. De parcă în clipa următoare ori aveam să îi sparg capul cu tocul de la pantofi ori să îl împing de pe balustradă jos.
- E aniversarea tatălui mei. mă informă zâmbind în felul acela al lui, sarcastic.
- Atunci de ce m-ai adus aici? De ce ai vrut să fiu la eveniment, dacă și așa știai că o să îți pun bețe în roate? l-am interogat scârbită deja de toate.
- O să înțelegi la momentul potrivit. Dacă nu, îți voi explica eu. surâse enigmatic, cu o gropiță dulce apărându-i în colțul gurii.
- Ce cautai aici ? mă chestionă intrigat.
- Nu, asta ar trebui să te întreb eu pe tine. Care e rostul meu aici.
Își dădu ochii peste cap și oftă adânc.
- Derulează caseta înapoi în căpușorul acela și vei reauzi răspunsul de mai devreme. vorbi ca unui copil, împingându-mă ironic cu un deget pe frunte.
- Mulțumesc pentru nimic. am bombănit țâfnoasă.
- Mă refeream ..de ce ai ieșit afară. explică amuzat.
- Aveam nevoie de liniște. am mințit neconvingător, și el ridică circumspect o sprânceană.
Am expirat bosumflată, ca un copil care fusese descoperit cu o poznă.
- Pentru că.. uneori activezi în mine ceva ce nu am mereu.. anume conștiința.
Mi-a zâmbit cald și blând. M-am sprijinit și eu de balustrada de lemn, melancolică și apatică. Am scos un oftat prelung, bolborosit, și trupul îmi deveni moale, lipsit de putere. Reușise fără probleme să îmi șteargă tot cheful, și zâmbetul meu superior, cinic, de pe față. De ce trebuia să fie așa dificil? Să vorbești cu el era ca și cum ai umbla pe un teren minat.
El se apropie de mine, sigur pe el, privindu-mă lung, și în creierul lui părea că circuitele iau foc. Se opri în fața mea, nepermis de aproape, și mă ținti cu ochii aceia misterioși, fascinanți. Pentru o clipă am avut senzația că văd în ei stele.
- Cât mai ai de gând să te lupți cu mine? spuse ușor mâhnit, dar pe un timbru armonic, liniștitor. Și, mai ales, cu tine? buzele i se acuiră într-un surâs amețitor.
A expirat zgomotos, din cauza unui oftat adânc și care aducea la suprafață din sufletul lui neputința, conștientizarea eșecului său în confruntarea cu mine, cu eul meu complicat și ambiguu și care te scoate din minți tot timpul, fără să clipească.
Își apropie mâna de obrazul meu, și la atingere parcă un șoc electric, ușor, îl curentă. Zâmbi fermecător, cu o grimasă. Plimbă ușor palma, mângâindu-mi fața cu catifelarea lui, în jos, spre gură. Mă analiza fascinant, de parcă avea în față o operă de artă desăvârșită, și el era un colecționar maniac. Duse un deget spre buze și apăsă ușor, apoi deschise gura să spună ceva, dar era prea captivat ca vorbele să iasă.
- O față palidă și frumoasă ca o sculptură de gheață, dar falsă. consemnă pe un ton intim, ca pentru el, și plecă.

. . .

În salon lumea stătea în cerc, în mijlocul căreia Richard ținea un discurs, cu un pahar lucios de cristal, cu șampanie fină – o testasem deja , în mână. În spatele lui un videoproiector fusese instalat, unde ” Amintiri” era scris cu litere de mână, și cu înflorituri bizare la capăt, ca în înscrisurile antice. De la el, membrii familiei formau un șir indian, toți radiind și surâzând de parcă ar fi câștigat vreun Oscar. În fața mea stătea Micul Prinț, mai inflexibil ca o bucată de lemn. Am vrut să îi dau un ghiont dar mi-a fost teamă să nu se spargă, la cât de concentrat era. M-am așezat lângă el și l-am privit scurt, cu colțul ochiului, surâzând pragmatic. Mi-a întins unul din cele două pahare de șampanie pe care le ținea în mână și m-a avertizat din ochi să nu fac vreo scenă.
Un bătrânel scund și cu ochelari cu lentile ca niște funduri de borcane se apropie de noi, circumspect, și mă cântări din priviri, unele sceptice și investigative. Am căutat sprijin în Rob, dar el îi zâmbea șters, ceea ce însemna că nu e un dușman.
- Te-ai făcut brunetă, scumpo? moșulețul chicoti cu un glas răgușit. Blondă erai mai dulce.
Am ridicat sprânceana ușor, crispată. Nu pricepeam o iotă. Probabil mintea îi era mai ruginită ca ramele ochelarilor.
- Bunicule, o confunzi. Ea nu e Nina. Robert interveni, vorbind precipitat, dar încercând să-și păstreze totuși calmul.
Însă fața lui devenită brusc palidă și mimica agitată nu îi conturau nicicum naturalețe situației, ci se vedea că fusese descoperit, că era incomod pentru el.
- Ah, ce pierdere. ramolitul continuă mâhnit. Era o fată bună, delicioasă.
Am rămas cu gura căscată, iar cel de lângă mine la fel, stătea blocat, neștiind dacă să râdă sau să o ia la fugă.
- Te rog, fără comentarii de genul. nepotul îl mustră preocupat.
- Dar nici tu nu te lași mai prejos. completă cu subînțeles moșulică, rânjind cu cei doi dinți scăpați de furia timpului.
Semăna cu Bugs Bunny, am consemnat pentru mine.
- Nu e momentul acum. Rob spuse enervat, dar ascunzând asta în spatele bunelor maniere și a tonului prefăcut.
Cel certat ridică din umeri bosumflat, mergând mai departe și bombănind.
- Tineri zăpăciți.
Am început să chicotim amândoi ca doi copii fără minte.
- Acum înțeleg cu cine semeni așa pervers. l-am ironizat ușor, și el surâse larg, amuzat teribil.
Domnul Pattinson pornise filmulețul cu care spera să ne impresioneze, și am vrut să iau o gură de șampanie, pentru a-mi face curaj să văd ce urma, dar Strică-distracția de lângă mine mă opri, lămurindu-mă când mă uitam uimită și în același timp urât la el:
- Nu acum.. după ce se ține toastul.
Pe ecran începuseră să se deruleze niște poze alb negru, cu părinții lui când erau tineri. Cum bănuisem, Clare fusese o adevărată păpușă în tinerețe, dar nici domnul nu se lăsa mai prejos. În timp ce imaginile se schimbau, povestea detalii despre întâlnirile lor, despre nuntă, iar acum trecuse la persoanele cele mai importante din familia lor, copiii. Poze cu odraslele Pattinson umpleau acum videoproiectorul. Victoria și Elizabeth mici, alergând vioaie și râzând, tot ele adolescente, îmbrăcate cu rochii scurte. Apoi Lizzy ținând un concert. Habar n-aveam că e cântăreață, și una cunoscută, se pare, aici, în Anglia.
- Cine e Nina ? i-am cerut socoteală intrigată, și pe un ton arțăgos, când mă fulgeră brusc amintirea a ce se petrecu mai devreme.
El se uită urâcios la mine, și îmi făcu semn să tac.
- Te-am întrebat cine naiba e duduia blondă pe care bătrânelul a menționat-o. am insistat scrâșnind de ciudă, dar mușamalizând ca o maestră furia care mocnea în mine și începea de acum să declanșeze mici explozii.
- Nu e problema ta. mi-o tăie sec.
- Ba sigur că e! am replicat puțin mai tare, și câțiva ochi m-au certat un moment pentru imprudență.
I-am dat un ghiont și mă fulgeră cu o privire iritată și violentă, dar doar un moment. Apoi, surâzând fals, vorbi printre dinți:
- Cine ești tu, mama ?
Obrajii au început să îmi ardă de frustrare, dar am tăcuto clipă. Deja suna disperat interogatoriul meu à la iubită geloasă și posesivă, și eu nu eram nimic din acestea. Nici măcar amic lui.
- Îmi spui o dată ?
- Nu vorbesc cu tipe cu decolteu aşa mic. îmi închise gura cu o replică dură, şi vizibil amuzat de faţa mea şocată.
Ingratul.
Acum, un copil durduliu și cu fălcuțe rozalii, cu un păr lung, blond deschis, ca spicele de grâu vara, stătea timid , îmbrăcat în tricou lui bleu și pantaloni scurți cu dungulițe, pe o bicicletă albastră. Părea ușor îmbufnat, dar cu o privire limpede și dulce. Așa inocent și drăgălaș era, că am simțit o strângere de inimă. Poze cu același băiețel cu capul ca o păpădie se derulau, la fel de amuzante. I-am aruncat un zâmbet poznaș și el își roti ochii, deși se vedea că se simte flatat. Apoi, imagini ciudate, cu el în diverse pictoriale, în unele cu bustul gol, au apărut. Richard vorbea de perioada când fiul său a fost model. L-am privit uimită pe personajul principal și el rânji larg. Nu că ar fi avut motive. Era slab și nu avea deloc ținuta unui manechin. Fața părea prea feminină.
- Știam eu că ai fost femeie cândva. l-am cicălit zeflemistă, pe un ton viclean, și el bombăni ceva dur la adresa mea.
Filmul continuă să-l prezinte tot pe el, în diverse roluri. Mi-am blocat maxilarul ca să nu îmi pice pe jos. Nu îmi venea să cred că e actor cu adevărat. Că jucase cu actrițe faimoase ca Reese. Bineînțeles că erau roluri secundare și de scurtă apariție, dar era ceva. Aproape că eram invidioasă pe el.
Poze cu el îmbrăcat cu niște haine lungi, negre, ca de călugăr, urmară. Era mai tânăr, și fața îi era mai copilăroasă, dar deja era atractiv aici. Trăsăturile de fetiță se mulaseră pe unele mai masculine. Privirea îi era sigură pe ea și pătrunzătoare, freza începea să-i semene cu cea de acum.
- Acesta, bineînțeles, a fost rolul lui cel mai important de acum, și într-un film important. Fiul meu începea să devină cunoscut de întreaga lume, și aclamat de mii de fane, după cum puteți vedea.
Spunea în timp ce arăta spre o poză cu actorul îmbrăcat într-un sacou roșu de catifea, parcă, de la premieră. Multă lume cu carnețele pentru autograf îl înconjurau. Eu habar n-aveam. N-auzisem niciodată de film și, mai ales, de el.
- De fapt, fetele alea au stat 20 de secunde cu mine. Când l-au văzut pe Daniel, actorul principal, au luat-o la goană spre el toate. mi-a șoptit pe un ton amuzat, și mi-am dus mâna la gură, chicotind.
- Sunt curios ce părere are Lisania despre prestația vărului meu din Harry Potter. un glas plin de el, și răutăcios, se auzi din mulțime.
Cascada umană, care probabil puțea a șampanie de la un kilometru, prinsese din nou curaj, și îndrăznea să mă atace.
- Nu l-am văzut. Nu mă uit la filme cu tineri pe mături. am recunoscut sinceră, și deloc rușinată de asta.
L-am auzit pe cel de lângă mine înghițind în sec, și am început să zâmbesc frumos și inocent tuturor.
- Cum, tu, ca o iubită dedicată, nu îi apreciezi munca și faima prietenului tău? băgăciosul insistă pe același ton șiret.
Richard mă privi bizar, ca și cum diseca informații pe care tocmai le înghițise cu greu. Nici Clare nu părea prea încântată de destăinuirile mele.
- Nu m-am îndrăgostit de Robert Pattinson – actorul, ci de Rob – tânărul idealist și plin de farmec. am spus pe o voce ușoară și dulce, ca de argint.
- Cât de romantic. mă luă peste picior subtil.
- Nu îmi place să fiu ipocrită. Sinceritatea, și franchețea de altfel, sunt unele dintre calitățile mele. De aceea îmi permit să îți spun să ești un mare fandosit și un invidios. Doar cineva așa ar putea să bârfească o rudă cum ai încercat tu să o faci de față cu mine. Cum i-ai zis? Papă lapte și nătărău, incapabil de ceva matur? am mințit fără rușine, în timp ce lui îi pică rânjetul satisfăcut de pa față, înlocuit rapid de strângerea buzelor într-o linie dreaptă. Ca să nu mai vorbesc despre propunerile indecente care mi le-ai făcut. Nu aș putea niciodată să le expun celor de aici. Erau prea vulgare. Invidios tare pe vărul tău, Mikey? l-am ironizat pe un ton de prădător, ca un copil vicean.
Individul se înroși și ieși afară mârâind, uitându-se la mine ca la o vrăjitoare, în timp ce îi făceam din ochi batjocoritor.
- Ne cerem scuze pentru acest incident. Richard încercă încurcat să dreagă situația. Cum spuneam, fiul nostru ne-a făcut extrem de mândri cu acest rol. Desigur, filmografia care a urmat nu contează menționată. Eșecuri.
Tonul pe care o zisese suna a reproș, și Rob deja se schimbase la față.
- De ce? Doar am avut roluri principale. încercă el să îl contrazică pe despoticul tată, încercând să pară mândru și nonșalant.
Urechile care i se înroșiseră și faptul că începuse să transpire ușor dovedeau că nu îi este deloc ușor să îl înfrunte.
- Niciun succes și doar roluri ambigue, deloc de nivelul tău. imediat fu pus din nou la zid fără menajamente.
- Eu sunt mulțumit de ce am realizat.
- Mulțumit, ești mulțumit !? domnul Pattinson ridică tonul arțăgos și iute la mânie, plind e sarcasm răutăcios.
Soția lui îl prinse ușor de braț, probabil în speranța de a-l face să înceteze și să o lase mai moale cu războiul tată-fiu pe care îl lansase de față cu atâția oameni.
- Da, am realizat ce mi-am dorit. răspunse șovăind, deja combătut.
Robert era pierdut, tremura ușor lângă mine, și nu știu dacă de nervi, sau de tristețe. L-am apucat de palmă încurajator, și deși mă așteptam să mă respingă, m-a strâns puternic, iar degetele noastre au format o colivie, un suport moral. Deja părea mai liniștit, mai senin la față. Nu știu dacă mi se datora mie sau nu începutul schimbării lui, dar asta mi-a umplut inima de bucurie.
-Da, pentru că ai avut mereu planuri și vise lipsite de importanță sau de curaj.
Eu începeam să mă simt umilită, nu aș fi vrut să știu cum e să fii în pielea iubitului meu fals acum. Să fii așa, pus la zid, și de cel de la care un băiat are cele mai multe așteptări să fie ajutat și sprijinit, era crud și nedrept. Fiecare tânăr găsește în tatăl lui un model, cineva măreț care îl ghidează și inspiră în viață. Ori în acest caz părea că primise numai șuturi în fund de-a lungul timpului. Crud și nedrept. Acum înțeleg de ce e așa nesigur, controversat, și cu deviații de comportament. De unde își are rădăcinile furia pe lume.
- Aș dori să țin un toast. le-am întrerupt confruntarea nonșalantă, cu o voce cântată.
Pentru o clipă mi-am amintit de lungile mele contradicții cu tata, dacă pot să le numesc într-un mod îndulcit, astfel. De fapt, erau uragane și tornade, putea să se despice pământul sub noi din cauza intensității urletelor.
Toți își rotiseră capetele spre mine, și un flashback de pe scări, de mai devreme, îmi reveni în minte. I-am ignorat și am continuat plină de mine să îmi spun ideea:
- Aș dori să te felicit, Richard, ai o familie minunată. Filmulețul ne-a arătat asta, toți sunt uimitori. Vroiam să spun că sunteți un tot unitar. Fără un membru din grup, nu ar mai fi la fel. Sunt sigură că Robert poate mai mult, și va reuși să facă tot ce își propune. Eu sunt foarte mândră de el și așa; e un pianist desăvârșit. Nu știu pe voi, dar pe mine m-a emoționat până la lacrimi acea melodie superbă. Și, mai presus de cariera artistică, de faptul că are succesul pe care i-l dorești tu, sau nu, e un om extraordinar. Are un suflet curat, un caracter puternic, o inteligență rară. Merită toată aprecierea oricui, așa cum este. La Mulți Ani! Fie să te poți bucura de copiii tăi deosebiți și de minunata soție mulți ani înainte.
Am ridicat paharul, și ceilalți au făcut la fel, emoționați și încântați de vorbele mele. Nu știu cât din ce spusesem era vrăjeală, cât adevăr, cert e că mă folosisem cu brio de persuasiune, de alegerea cuvintelor potrivite, pentru a face clară idea principală. Bineînţeles că nu credeam nici eu ce inventasem, dar eram mândră de mine că reuşisem fără injurii, urlelte, sau sarcasm, să îi iau apărarea. Domnul Pattinson rămase blocat, și o urmă de bunătate poposise pe fața ce mai devreme era încrâncenată. Clare plângea de bucurie, Lizzy mi-a mulțumit din priviri.. iar Rob..era Rob. Imperceptibil. Parcă era o statuie fără viață, nu știa cum să reacționeze. Speram să îl fi atins pe suflet totul, și să lase ranchiuna și toată ura dintre noi pentru un moment deoparte.
Brusc, fără să apuc să clipesc, mă lipi de el ușor, finuț, într-o îmbrățișare caldă. Brațele lui puternice mă strângeau frumos la pieptul bine făcut. Am înghițit în sec. O doză de confort și de mulțumire mă alină, iar o briză puternică de sentimente pozitive mă amorţi. Puteam să mă obișnuiesc cu asta.
- Trebuie să plec undeva..dar rămâi prin zonă. Am o surpriză pentru tine..
Mi-a șoptit pe un ton complice, confident, zâmbindu-mi frumos și din inimă.. cu acea gropiță adorabilă în obraz.
S-a îndepărtat cu greu din atingerea noastră, și s-a făcut nevăzut prin mulțime, nu înainte de a-mi arunca încă o privire seducătoare și care spunea atâtea. Doar că mă simțeam ca o analfabetă acum, la cât de tulburată eram, şi nu, nu de la alcool. Nu puteam descifra nimic.
Urma să mă las în voia destinului, imaginației și creativității lui fără margini. Și pentru prima dată, nu vedeam nimic machiavelic, dubios. Nu simţeam nevoia să îmi ridic din nou zidul de apărare în jur, şi să-mi copleşesc inima cu acea armură de apărare.
Cred că se numeşte încredere ce mă guverna pe moment.