Cap. 4 Accessory to a murder cause

Stăteam îngheţaţi, ca două statui fără viaţă. Sau ca doi cameleoni paşnici, în aşteptarea liniştită a prăzii pe care să o înşfăcăm cu rapiditate. Abia atunci, confruntaţi fiind cu realitatea şi necesitatea, ne-am dezvălui caracterele infecte şi mânuite de plictisitoarea dorinţă a supravieţuirii.
Probabil şocul ne anihilase orice reacţie, indiferent de felul ei. După zdruncinătura aceea conştiincioasă a fiecărui os , fiecărui neuron, fiecărui gând, a urmat o pauză ce continua să ne tortureze şi acum. Sau doar pe mine, cel puţin, căci pe el nu părea să îl deranjeze foarte tare starea de fantomă seacă, lipsită de iniţiativă. Cel puţin aşa stă din momentul în care şi-a ferit cu greutate mâinile încleştate care i-au acoperit faţa în timpul impactului, a expirat zgomotos, şi apoi a trecut în Stand by.
Aveam o mare de verde în faţă şi nu ştiam când schimbasem decorul, şi cum e posibil ca minunata şi geniala actriţă pe care o reprezint eu să nu fi fost anunţată de asta. Poate pentru că regizoarea, anume viaţa, e o nenorocită. Cu siguranţă nu reuşisem să mai disting nimic datorită vijeliei fulminante a imaginilor ce se derulam prin faţa mea ca nişte maniace la o cursă infernală, dar nu mă deranja asta prea tare. O păţeam adesea după vreo noapte de turnat alcool pe gât, şi eram familiarizată cu efectele.
Nici în Iad nu aterizasem, se presupunea că e mult roşu, că sunt flăcări, cazane cu smoală, nu iarbă şi imagine pacifică.
Revenise liniştea sufocantă. În ultimele câteva minute doar vâjâitul lin al vântului se mai distingea, plus un scârţâit deranjant care devenea din ce în ce mai proeminent. O fi vreun greiere răguşit şi beţiv, mi-am zis.
Doar când sunetele scoase de respiraţia lui precipitată s-au înteţit, mi-am întors cu hotărâre capul către el, fără să îmi dau de gol uşorul disconfort datorat situaţiei stupide a cărei stăpână am fost cu brio. Aşteptam să mă trăsnească o privire dură şi ucigătoare, dar tot ce mă lovi fu indiferenţa lui seacă. Privea fix în acelaşi punct, parcă hipnotizat de ceva. Vechea mimică cum că îi intrase un ţăruş în fund reveni silitoare, şi aproape că mă buşi râsul.
Am trecut cu mâna stângace prin dreptul ochilor lui, pentru a-l smulge din obsesia lui vizuală. Când vechiul surâs drăcesc mi se instala cu brio, şi-a îndreptat ochii violenţi şi plini de reproş către mine, care îmi spuneau că nu voi scăpa basma curată de data asta. Ah, se pare că nu vegeta complet.
- Ai păţit ceva ? m-am interesat de complezenţă, total lipsită de interes.
Evident era retorică întrebarea, deoarece era întreg şi mai sănătos decât mine nemernicul. Nu tu maxilare ieşite, nu tu sânge, nu tu vânătăi. Sunt vlăguită de puteri, şi degeaba. Fără rezultat.
Privirea lui îmi exemplifica o varie ofertă de înjurături pe care le pregătea, sau le ţinea la foc mocnit, ca răspuns.
Deodată s-a albit la faţă, ca şi cum vreun gând l-ar fi trosnit peste ea. S-a întors agitat şi s-a întins în spate, cercetând cutia cu mult interes. Asta era tot ? Adică.. aproape era să facem bungee jumping cu maşina şi lui îi pasă doar de nenorocita aia de chitară ?
- Nu, mă simt al dracului de bine. mă înfruntă sarcastic, pe un ton lejer şi superior, în timp ce se întorcea cu o mimică liniştită.
La dracu’. Nici măcar vechitura aia plină de praf n-am reuşit s-o distrug. Nu sunt bună de nimic.
- Ai putea spune că eşti un actor desăvârşit..
Dacă pentru mine nu ai fi ciobanul conştiincios îndrăgostit de oi şi de tractorul mega – performant, cu care cutreierai câmpurile până ai rămas fără motorină. Şi până ai devenit o piedică în viaţa şi drumul meu.
El a râs cu subînţeles, de parcă ghicisem numerele magice de la loto. O gropiţă îşi făcu loc în colţul gurii care tocmai dezvăluise cei mai perfecţi dinţi pe care îi văzusem vreodată. Am înghiţit în sec. Fără să mă dau de gol.
- Poate chiar sunt . a zis mândru, plin de el.
Mda.. unde.. la circ ? E mim sau maimuţica vesela care dansează rumba pentru banane ?
Clar, insul ăsta are mari probleme de personalitate. În curând o să-mi zică că e John Travolta sau Scooby Doo, la cât de dereglată îi e sărmana minte.
- Da.. şi eu sunt reîncarnarea Sophiei Loren. l-am ironizat calmă, cu o sprânceană ridicată.
El m-a privit blocat, parcă cântărindu-mă.
- Sophia nu a murit încă. m-a informat suspicios, privindu-mă ca pe un extraterestru ,parcă chiar ar fi suferit sărmanul dacă s-ar fi întâmplat asta.
- Şi ce ! Dacă vreau eu asta se poate rezolva uşor ! m-am răstit enervată la culme.
Nenorocita. Cum îmi încurcă mie planurile.
El a pufnit într-un râs defăimător, cu sughiţuri. O dorinţă arzătoare de a-i da foc mă cuprinse, dar nu mai aveam bricheta în mână. Din fericire i-o trântisem mai devreme, şi nu în cap, cum ar fi trebuit.
Am început să mârâi vizibil deranjată de momentul lui de amuzament, şi a tăcut. Din nou tâmpitul de vânt, din nou greierele impertinent care acum parcă era şi strâns de gât, faţă de atributele de mai devreme.
L-am văzut impacientându-se imediat încă ca o zdruncinătură serioasă să atenteze la noi, şi maşina să se balanseze puternic spre faţă.
- Dă în spate ! a urlat impacientat, gesticulând nervos.
Aproape că părea capabil de a-mi smulge volanul din mână, dacă putea. Nu am reuşit nici să repornesc maşina , când ea, parcă citindu-mi gândurile, a luat-o conştiincioasă la pas, şi s-a oprit cu un bubuit sănătos într-un trunchi de copac.
Am ieşit ca fulgerul dinăuntru, înainte de a decola din nou, cine ştie unde. El a rămas pasiv înăuntru, cu o faţă pietrificată.
În jos, o groapă uriaşă parcă ar fi aşteptat flămândă să ne înghită, să ne rupă în părticele mici care s-ar fi spulberat rapid de durere, dacă nu s-ar fi stopat în lemnul acela sfânt vehiculul. Hmm.. bine că nu am băgat-o cu totul acolo, la urma urmelor.
Mi l-am imaginat pentru un moment pe el suspendat pe una din multele creste de brazi ce stăteau în adânc aliniaţi, ca nişte soldăţei de plumb, dar mi-am amintit rapid realitatea dură şi m-am întors să îmi confirm asta. Că ticălosul era întreg şi nevătămat.
Roboţelul îşi aprinsese o ţigară, şi acum îi flutura fumul ei pretutindeni. Era cu sprâncenele încordate, cu maxilarele încleştate, cu o privire rece şi investigativă. Brr.. Bună încercare.
A deschis în reluare portiera, trupul lui zvelt începând să i se mişte cu stil către mine. A mai tras două fumuri, a aruncat cu ciudă chiştocul pe jos, şi mi-a zgâriat din nou orgoliul cu sarcasmul lui în timp ce aplauda ironic şi mi-a şoptit pe un ton denigrant :
- Bravo.
L-am analizat cu greaţă ridicându-mi sprâncenele, mi-am încrucişat spatele şi m-am întors cu dispreţ, către verdele îngălbenit, stresant, dar nu la fel de tare ca el.

. . .

Deja mă exasperase cu bocănelile lui stupide în tabla maşinii. Parcă era un Yoda teleghidat şi defect. Nici nu ştiu de ce permisesem să îşi bage el labele acolo, era mai mult decât evident de la început că habar n-are ce face.
- Vrei să încetezi s-o strici !? m-am răstit pe un ton piţigăiat.
- Mai tare ca tine .. ? N-am nici o şansă.. Lizzi. mă ironiză nepăsător.
Am dat furioasă un picior în maşină, şi l-am văzut cum tresare uşor. S-a ridicat mecanic, însă cu aceeaşi mimică lejeră şi calmă.
- De ce dracu’ mă întrerupi ?! a urlat brusc, dând un pumn în maşină, şi eu am sărit în sus ca arsă.
Tipul ăsta mă scotea din minţi cu toanele lui. E ca şi cum mă trezeam cu iceberguri în cap în toiul verii. Şi cel mai greu e că păream imunizată de ceva, nu puteam să-i răspund pe măsură. Sunt aşa o proastă.
- Uite, îmi cer scuze.. poate nu ar fi trebuit să acţionez atât de violent.. mi-a zis pe un ton călduros, privindu-mă compătimitor.
Atât de evidentă e lipsa mea de putere de caracter, atât de uşor de citit am devenit ? Ce naiba e cu tine, Lisania ?
Am început să surâd învingător puţin, când m-a adus la realitate, în acelaşi mod neortodox şi brutal :
- Chiar ai crezut. mi-a zis pe un ton mieunat atingându-mi uşor nasul cu un deget. Impresionant.
O forţă şi o ciudă de nestăvilit mi-a cutreierat fiecare os, fiecare vertebră, şi o dorinţă de a-l ucide cu propriile mâini.
Am început să urlu isterică şi să îi prind pumni în piept, iar el doar râdea dispreţuitor. Începuse să mă doară pe mine deja, pe el nu părea nici să îl clintească din loc.
- Ok, ok..gata cu mângâierile.. a zis pe un ton ambiguu, amuzat, prinzându-mă de coate şi îndepărtându-mă cu rapiditate.
M-am tras cu brutalitate din strânsoarea lui, şi l-am împins cu ură. El s-a dezechilibrat şi a căzut ca un bolovan. Mi-aş fi dorit să fie o stâncă, să se sfarme în mii şi sute de mii de bucăţi, să se transforme în praf, şi să dispară.
M-am întors să fug, dar mi-a înhăţat glezna, şi într-o clipă eram şi eu pe ţărâna necăcioasă. Nu mai conştientizam ce fac, eram mânată doar de o necesitate mai mare decât respiraţia, de a-l nimici. Am prins din zbor cheia franceză din trusa de reparaţii, şi l-am lovit cu putere în cap.
Nu a avut asta nici un rezultat, din moment ce imediat eram din nou victima în braţele lui ca de fier, care mă strângeau într-o colivie. Degetele lui îmi intrau în carne, mă făceau să zbier de durere, să mă zvârcolesc ca o posedată.
- De ce dracu’ nu renunţi la sloganul ăsta de „sunt sălbatică şi de nestăpânit, mestec lesa în care sunt ţinută şi încerc mereu să evadez din ea” ? mi-a reproşat vorbind printre dinţi.
O să mori..
Am încercat să mă smucesc din atingerea lui care îmi provoca silă, dar n-am mai putut. E mult mai puternic decât mine.
O să mori, o să mori.. continuam să repet în minte ca un refren.
- Pentru că mă doare undeva de ce vrei tu ! Pentru că te detest ! Eşti un ticălos, un om josnic. Şi te urăsc, înţelegi, te urăsc, te urăsc, te urăsc… mormăiam dezorientată.
Am vrut să îl împing din nou, însă fără succes. Atunci am început să ţip după ajutor, da cine m-ar fi auzit, în mijlocul nicăieriului ? El mi-a astupat sunetele, apăsându-mi cu grijă pe gură. M-a apropiat de el, lipindu-mi faţa de a lui. Un parfum special, aparte, mi-a amorţit simţurile pentru un moment, în timp ce suflarea lui răcoroasă se plimba pretutindeni pe gâtul meu.
- Acum cu adevărat îmi pare rău că mă comport aşa ca un sălbatic. mi-a şoptit cu un ton hipnotizant.
Pentru prima dată nu ştiam ce să fac. Nu mă mai simţisem de mult aşa uşor de dominat, aşa slăbită, lipsită de vlagă.
Respiram cu sughiţuri, încercând să par speriată, terifiată. Trebuia să îl fac cumva să lase garda jos, şi apoi să mă răzbun.
- Nu am vrut să se ajungă la asta, dar uneori eşti.. imposibilă. continua cu predica lui stupidă.
Eu mă străduiam din tot sufletul să storc o nenorocită de lacrimă, care să mă facă să par lipsită de apărare, suferindă, zdrobită. Dar nu reuşeam. Dracu’ să mă ia ! Nici nu mai ţin minte de când am plâns.. nici nu mai ştiu exact dacă am făcut-o vreodată.
- O să-ţi dau drumul acum, dar promite că nu vei face nimic nesăbuit, da ? vorbea ca un părinte care îşi educa copilul.
Am dat din cap cu o faţă de domnişoară aflată la anarhie, şi asta a părut să îl impresioneze. Mereu cad în plasă, ca muştele. Prostovanii de bărbaţi.
M-a lăsat liberă calm, fără o urmă de îngrijorare pe chip. Ca şi cum într-adevăr nu aş fi în stare să îi fac ceva rău. Cât de infantil e. Nu ştie oare că încrederea în sine prea multă dăunează ?
A oftat şi apoi s-a sprijinit de maşină. Avea o faţă îndurerată, cu nişte ochi mici şi goi. Da, de parcă asta m-ar putea convinge. După momentul de mai devreme, pentru mine deja e mort.
- Nu am crezut niciodată că îmi pot ieşi din minţi în modul ăsta.. Doar că tu.. pari a fi capabilă să scoţi demoni din cei din jur.
L-am privit rece, ignorându-l. În minte îmi mocneam deja un plan vengativ.
- Eşti aşa.. cameleonică.. poţi păcăli uşor. Şi extrem de violentă.
Băieţelul mamei are nevoie de o batistuţă în care să îşi verse of-urile ? Ce trist.
- Fir-ar.. îmi răstorni cu fundul în sus toate concepţiile pe care le am despre femei. Nu ar trebui.. blândeţea să fie calitatea cea mai importantă a voastră ? se revoltă, gesticulând cu braţele.
Mă simţeam ca la grădiniţă, când tata îmi făcea morală că trosnisem peste faţă nu ştiu ce prinţesică plină de aere. Îmi venea să casc numai când îl auzeam acum şi pe ăsta cu lecţia lui ieftină despre feminitate..
- Numai dacă avem noi chef. l-am înştiinţat nepăsătoare, uitându-mă la unghii.
Nu a înţeles deja oare că eu nu mă încadrez în niciunul dintre tiparele lui stupide, sau ale societăţii, de normalitate? Plus că nu sunt sigură complet că sunt femeie. Încă mai am impresia că sunt un fel de creatură de pe alte planete, un hibrid, ceva.
A expirat cu o privire circumspectă, şi apoi şi-a aprins o ţigară. Nici nu am apucat să îmi cer drepturile, că într-o clipă îmi arunca şi mie pachetul, cu bricheta în el. Am repetat robotic gestul lui de mai devreme, în cap ideile continuând să curgă ca Niagara.
- Păcat, aşa păcat.. murmura cu o voce palidă.
M-am uitat cu o sprânceană ridicată, dar el privea undeva, în gol. Cred că ăsta e sportul lui preferat.
- Se pare că pentru un moment ţi-am luat ţie locul. zise deodată.
L-am privit uimită, dar nu într-atât cât să mă dau de gol. Nu îmi permiteam să mai fac greşeli.
- Adică ? am pufnit suspicioasă.
Mă aşteptam la o nouă gogoaşă de tâmpenie.
- Am fost eu animăluţul supărat pe lume şi incontrolabil. spuse cu o grimasă.
- Ţi se pare amuzant ? am răbufnit uşor.
Concentrează-te, Lisania, concentrează-te.
- E ca şi cum.. ceva mă atrage către tine, şi altceva mă ţine la distanţă, presimţind că aş fi în pericol.
- Cam sentimentul ăsta îl am şi eu. a vorbit gura fără mine.
Când l-am văzut cum i se luminează chipul şi radiază, am stat să mă gândesc ce imbecilitate inacceptabilă tocmai recunoscusem.
- Mă refer.. fără prima parte.. m-am bâlbâit strângându-mi uşor gâtul de la spate cu palma.
Mereu fac asta când sunt agitată. Sau proastă.
- Şi.. a doua.. de fapt. am corectat stânjenită.
El avea un rânjet cât faţa, şi dădea din cap uşor, cu subînţeles.
- Deci retractez tot ce am zis. Sunt uşor bulversată şi cred că.. fumul ăsta e de vină. Sunt expirate. am pufnit călcată pe orgoliul propriu, trântind ţigara pe jos.
Mă simţeam ca o fetiţă la grădiniţă care dădea vina pe un nimic pentru că nu o ducea mintea la mai multe.
- Mie mi se par în regulă. mă călcă pe nervi ridicând ţigara şi investigând-o cu un chip implicat.
Chiar ar face un actor bun, fiul de căţea.
Am dat drumul la pachet cu un gest feminist, şi cu o mimică speriată. Mă mir cum de mi-a ieşit.
- Ah, ce neîndemânatică pot fi.. m-am certat pe un ton actoricesc.
El s-a ridicat de lângă maşină, l-a ridicat, şi mi l-a oferit.
- Ţine. Şi ai mai multă grijă. Ce o să faci când se termină ? spuse pe un ton împăciuitor şi blând.
Ochii lui luceau limpede, într-un mod straniu şi plăcut în acelaşi timp. Ca un fior electric m-a trecut, şi m-am îndepărtat rapid, înainte ca picioarele să mi se facă de gelatină. M-am lipit eu de maşină acum, şi am început să îl analizez , să îi observ fiecare mişcare, gest. Se aplecase să strângă trusa, şi până şi modul în care arunca şurubelniţele în ea mi se părea aparte.
Avea dreptate că mă atrăgea, şi într-un mod bizar. Părul acela, mult mai ciufulit acum, arăta totuşi aşa bine.. buzele acelea tentante, tricoul acela boţit şi prăfuit, dar care se mula aşa perfect pe el. Chiar şi acei teneşi roşi aveau farmecul lor. Emana simplitate, dar şi burghezie, clasă. Sau poate doar modul lui de a vorbi, accentul de filfizon, tipic englezilor. Se purtase urât cu mine, şi tot cu stil o făcuse.
Ceva mă şi respingea la el. Nu ştiu dacă erau circumstanţele nefavorabile de vină, dar era cert că se infiltrase în viaţa şi drumul meu, că mă abătuse uşor de la calea ce o alegeam. Nu ştiu dacă prezenţa lui avea vreun scop, dacă m-ar putea ajuta cumva decât în modul de acum, de a fi jucăria pe care îmi descarc nervii, sau căţeluşul meu de companie, care latră şi dă să mă muşte.
Ceea ce mă ţinea la distanţă era şi modul violent cu care mă tratase.. eu eram singura care aveam dreptul să mă comport aşa. El trebuia să tacă şi să îndure. Totuşi fusese primul care îndrăznise să se revolte împotriva mea, care încercase să mă domine.. şi îi şi ieşise pe alocuri. Recunosc că asta mă şi uimise, atât pozitiv, cât şi negativ. Puterea..faptul că era bărbat.
Dar nu îi puteam ierta totuşi obrăzniciile. Nu permit asta.
- Cu ce te ocupi ? am început să fac conversaţie stupidă ca să-i distrag atenţia.
Vroiam să îl fac să se simtă relaxat, să leg o falsă prietenie, ca să îl pot surprinde uşor.
- Cânt la chitară prin baruri.. am făcut câteva cursuri de actorie, am şi jucat în scenete prin liceu.. povesti molcom fără să ridice capul. Artă.. totul e legat e artă.. continuă deodată pe un ton implicat şi iubitor.
Îh..el ..chiar zdrăngăne la chestia aia ? Sper să nu fiu prin zonă când o face. Se cheamă poluare fonică.
Îl ghicisem bine însă la partea cu actoria. Dar acum cum voi şti dacă tot ce făcuse fusese real, sau un teatru ieftin, unde eu am fost marioneta lui ?
- Tu ?
- Eu ? am tresărit luată prin surprindere, şi am crezut că am fost descoperită, şi remarcase ce făceam.
El abia a ridicat capul, m-a privit întrebător o secundă, apoi a revenit la preocuparea lui anterioară.
- Da.. tu ce faci ?
Bine, tocmai acţionez ca să te anihilez pe tine.
- Nimic.. în special.. am răspuns amuzată când începuse din nou să mă privească circumspect.
Nu vroiam să mă dau de gol. Fir-ar.
- Doar nenorocesc vieţile oamenilor şi îi fac să şi le regrete.. am continuat pe un ton cvasi inocent.
Şi asta o să-ţi fac şi ţie.. imediat. Nenorocitule.
El a surâs, din nou cu gropiţa lui, şi a dat din cap sugestiv. Am ridicat din umeri calmă, cu un rânjet cât faţa.
Poate credea că glumesc, dar nu. Toată viaţa am cauzat nenorociri şi le-am mâncat zilele şi banii celor din jur. Ce fetiţă rea pot fi.
- Desigur.. mie nu mi-a ieşit totul cum am vrut.. e.. foarte greu să pătrunzi în mediul ăsta.. să îţi faci un nume cunoscut. reveni la subiectul despre el cu o voce mâhnită, oftând.
Egocentrist arogant.
- Ce nume ai ?
- Pattinson. Robert Pattinson. zise mândru.
Nu auzisem în viaţa mea despre el. Ce haotic sună. Şi ireal.
- Cum ? Parkinson ? am încercat să mă lămuresc cu o mimică stupefiată, în timp ce cu mâna în spate, continuam să caut în geantă obiectul magic cu care îl voi pedepsi.
El a buşit într-un râs necontrolat, şi nici nu mai era nevoie să fie pe jos, era deja acolo. Mai lipsea să se aşeze pe spate şi să înceapă să dea din picioare ca un copil, de atât amuzament.
- Ce e aşa nostim ? am zis precaută, cu sprâncenele încruntate.
După atât timp, nu reuşise să treacă peste faza râsului pricinuit de auzul numelui său hilar ? Câţi ani are totuşi, cinci?
- E Pattinson. Nu Parkinson! Nu ştiu de unde le scoţi. a zis serios.
Am ridicat din umeri calmă. Ăsta era ultimul lucru care îmi mai păsa mie acum. Deţineam controlul, era în palmele mele.
- Şi.. spune-mi, domnule Rob Pattinson, de ce vrei să îmi faci rău ? am spus peiorativ, cu un accent din vestul sălbatic, de acum mult timp.
Ca o domniţă suferindă şi dezamăgită. Şi începusem să folosesc gesturile uneia.. genele fluturate trist ca veveriţa care l-a păcălit pe Scrat în Ice Age, capul uşor plecat, oftatul prezent.
El m-a privit cu o mimică vinovată, şi a spus cu greutate :
- Oh, dar nu vreau asta ! Eu doar..
- Dar eu vreau. l-am întrerupt plină de mine, cu un ton diabolic, în timp ce îndreptasem deja revolverul spre el.
Trădătorul, cât mă chinuisem să îl găsesc.. Şi să o fac cu subtilitate, să nu îl pun în alertă pe el.
Îl adusesem până în punctul unde doream, şi acum la realitate brusc. Exact cum o face şi el, pe principiul gheţarilor izbiţi în cap pe neaşteptate.
El întâi a fost uimit, apoi a început să râdă dispreţuitor.
- Pistol de jucărie ? Bună încercare. zise sigur pe el şi luându-mă peste picior.
Cineva ar trebui să îi zică tâmpitului ăsta de faza cu roata, care se mai şi întoarce, şi uneori îţi poate zdrobi şi capul.
Am apăsat pe trăgaci, şi s-a încărcat. Nu mai eram sigura dacă funcţiona, dar se pare că da. Norocul meu.. ghinionul lui.
Am tras cu ciudă în aer, şi el a tresărit, dezechilibrându-se şi căzând în spate cu o mimică îngrijorată. Eu am început să râd maliţios.
- Uşorr.. cu ăla. Poţi să te răneşti.. vorbea întrerupt, deşi încerca să pară sigur pe el.
Mai avea nevoie şi de alte confirmări că nu mă joc, că tot ce fac e al dracului de real ? Nu cred. Nu citind mimica lui.
Întinsese o mână spre mine, dar eu doar l-am ars din priviri. Nu sunt mama răniţilor.
- O ultimă dorinţă ? am zis cu un glas îndulcit.
El a deschis gura cu greaţă, şi m-a înfruntat plin de el :
- Nu fi stupidă.
Nu ştiu unde mai încăpea atât tupeu mizerabil în el. Nici în ultimele lui clipe nu se lasă mai moale. Chiar nu îi este frică că o să se ducă la dracu’ în curând ? Şi dacă insistă şi e nerăbdător, într-o clipă?
- O să iau asta ca pe un răspuns negativ, atunci. am zis nepăsătoare şi rece.
- Doar n-o să tragi în mine. a continuat cu aceeaşi aroganţă care mă cutremura de nervi.
Siguranţa lui mă făcea să îmi doresc şi mai mult să îl ucid.
- Serios ? am zis ironică, în timp ce am tras un nou glonte, foarte aproape de el, în tărână.
Intenţionat ratasem, dar şi lipsa mea de practică din ultima vreme poate avea un cuvânt de spus.
El a rămas o clipă ca o statuie, privind în locul unde se făcuse o mică surpare din cauza împuşcăturii, apoi mă privi cu spaimă, cu o faţă albă, ca de cadavru viu.
- Şi, spune-mi acum, vrei să mori fericit? am zis rânjind, hotărâtă.
Şi nu era o întrebare retorică.

___________________________________________________________________________

Comment and rate please !
Nu trebuie comentarii mari, analize de text, daca va vine greu de exprimat. Orice cuvânt, cât de mic, ma face extrem e fericita, ma impulsioneaza enorm.
Este un prag de început al naraţiunii pe care aproape l-am trecut, acela de conturare a psihologiei personajelor, şi dacă se pierde interesul, sau nu există deloc de pe acum, e evident că şi la acţiunea propriu zisă nu vor fi cititori.
Dacă statisticile la vizualizări şi mai ales la comentarii nu se vor schimba începând cu capitolul ăsta, dându-mi de înţeles că nu prea sunt cititori interesaţi de poveste, intenţionez să iau pauză indefinită de a mai scrie.
Mulţumesc celor care au rămas alături de mine mereu, şi de care mi-ar părea rău să îi dezamăgesc.

Krisz.

_________________________________________________________________________