Cap. 8 Pain is Caused by Pleasure

M-am întors mârâind şi scrâşnind din dinţi toate drăcoveniile posibile la maşină. Dacă blestemele şi maledicţiile pe care i le aruncasem vengativ, dar conştiincioasă, în cârcă, ar fi fost fezabile, domnul „mă-cred-deştept” s-ar fi trezit cu vreun topor în cap sau cu un fir de la electricitate în jurul gâtului, suspendat de un stâlp. Dar era incredibil de bine, urmărindu-mi mişcările ca un chihuahua dresat să facă pe poliţistul, ca şi cum se holba la un film, şi urma o secvenţă foarte tare şi haioasă. Asta m-a făcut să oftez şi să regret că nu am rude în Salem, pentru ca individul să fi primit ce merita deja.
„Dar nu, nu mă voi înjosi din nou, nu voi cădea în ridicol, cum văd că am tendinţa în ultima vreme” îmi repetam ca un crez în gând, în timp ce smulgeam cu mânie geamantanul în care îmi trântisem toate pseudo hainele distruse de ploaie. În timp ce am trecut prin faţa maşinii, am dat un şut cu ciudă în plăcuţa de înmatriculare ce dezvăluia pe lângă număr un ROB mare cât Casa Albă trecut. Din nou o dădusem în bară cu afirmaţiile mele tăioase de furtul autovehiculului ce se dovedea că îi aparţine. El a pufnit într-un râs batjocoritor, dar l-am liniştit instant, repetând gestul de mai devreme în clipa când am ajuns în dreptul său, şi lovindu-l peste genunchii lui idioţi, dezechilibrându-l. Ce spuneam despre principiile mele de acum câteva clipe ? Fir-ar, tocmai le-am încălcat.
Mă sințeam ca într-un maraton pe a cărui traseu te înfunzi în tot felul de mlaștini dezagreabile, și cu un coechipier mai prost ca o bufniță.. Dacă nu l-aș fi ținut sub observație, și nu mi-aș fi dat seama că e mai pierdut ca un hamster într-un labirint unde e pus la diverse probe, aş fi putut afirma cu tărie că avea totul plănuit dinainte, că toate piedicile acestea tăioase adresate mie au fost din timp organizate şi pregătite. Chiar şi cădirea asta hidoasă ar fi fost un punct de reper în umilirea mea constantă.
M-am trezit înjurând singură în faţa uşii masive, pe alocuri scorojite, din lemn de abanos, şi un fior m-a străfulgerat din senin. Nu e ca şi cum mă așteptam să stea conștiincios ca un valet pentru a-mi deschide ușa, la el cel mai probabil fiind să mă trezesc cu ea în cap, dar nici să fiu tratată cu indiferență din nou, a suta oară chiar.
Cu furia pulsându-mi pe creier, m-am întors să-l localizez pe misoginul care lăsase și de data aceasta greul pe umerii mei. Stătea sprijinit de mașină și părea pierdut în gândurile lui încâlcite.. absurde de cele mai multe ori.
- Vii odată? am spus rânjind strâmb și înăbușind furia din ton cu o amabilitate prefăcută.
Continua să joace rolul lui patetic de statuie ambulantă, fără să dea vreun semn că e pe această planetă. Mintea lui cubică cu siguranță nu era. O perdea de îngrijorare se citea, dar nu putea fi asta. Cu siguranță îl durea ceva, vreun neuron ce intra în moarte clinică.
A ridicat capul mecanic și mi-a zis pe un ton indiferent, lipsit de ironie:
- Ah, eu nu merg..
Ah, da, înţeleg. Previzibil. Hai să ne mai dăm puţin importanţi.
- Cum ?! Mă lași singură cu o armată de englezoi sclifosiți și aroganți ? am răbufnit violent în timp ce mă apropiam involuntar de trădător.
Sunt extrem de optimistă, recunosc, pentru că nu cred că găsesc mai mult de doi oameni şi cinci porci înăuntru.
A ridicat cu subînțeles din sprâncene, răspunzând cu o grimasă:
- Poate ai uitat dar.. și eu sunt unul dintre ei..
Chiar trebuia să-mi amintească continuu asta ?
- Oh, fie, fie, să lăsăm prostiile acum. l-am înfruntat autoritară , gesticulând iritată.
Îi fixasem chipul preocupat și apatic, încercând să nu rămân hipnotizată datorită ochilor lui adânci care parcă încercau să transmită un mesaj. Indescifrabil bineînțeles pentru mine.
- Pot dormi perfect în mașină.. plus că.. se scuza pe un ton resemnat.
- Știu că te-ai simți excelent și într-o grotă, dar acum fă un efort să te acomodezi într-un loc mai evoluat.
L-am apucat de un braţ, încercând să îl trag după mine. El a opus rezistenţă şi m-am trezit izbindu-mă de corpul lui călduros, ca un calorifer, şi simţind cum mă lasă echilibrul datorită interacţiunii neprevăzute şi nepermise. Un „lasă-mă în pace” imens era imprimat pe retina lui, dar i-am ignorat dorinţele, începând din nou să-l bruschez.
- Nu merg, ce naiba nu pricepi? se răsti pe un ton ca un tunet de gros, smulgându-şi mâna ca şi cum l-aş fi curentat.
Prima dorinţă arzătoare a fost să îi ard una peste fălcile tupeiste. Dar fiind pus în gardă, cum era acum, n-aş fi reuşit nimic. Aşa că m-am limitat la un „Nu îţi pasă, Lisania. Dă-l dracu’ „ repetat în minte şi mi-am văzut de marşul meu hotărât către uşa din filmele de groază. Nu am avut nevoie niciodată de un bărbat să îmi rezolve problemele, nu ştiu ce mă apucase în preajma lui. Cred că incidentul din pădure mi-a resetat gândirea.
Nu m-am întors deloc spre el, conştientă că dacă prima dată nu îmi ieşise, nu aş fi reuşit nici acum să îi dau foc doar sperând cu fiecare vertebră la asta. Clar, am zero calităţi de farmazoană.
Aproape m-am trezit cu capul pe biroul de la recepţie când m-am trântit ca o tornadă înăuntru, fără să sesizez că am apăsat degeaba pe clanţă, pentru că uşa era întredeschisă , şi fără să ştiu că holul de la intrare era mai mic ca o cuşcă de pisică. Doi ochi albaştrii, mult mai deranjaţi ca ai nesuferitului de afară, mă investigau oripilaţi. Un surâs sec era imprimat pe chipul femeii în vârstă, ridat de ani, care arăta exact ca în închipuirile mele : bunicuţa ce se dorea a fi ospitalieră, dar nu îi prea reuşea.
- Imediat cineva se va ocupa de dumneavoastră. mă înştiinţă ezitantă, făcându-se nevăzută în spatele tejghelei.
I-am remarcat uniforma specifică personalului dedicat curăţeniei , deci acela nu era locul ei, şi atunci am tras concluzia că şterpelea de prin sertare, de plecase aşa traumatizată. Ori arătasem eu ca o zăludă când aproape spărsesem intrarea. Hmm…
Am profitat de lipsa de supraveghere pentru a „admira” încăperea. Primul lucru notat a fost că nu era un grajd, cu siguranţă. Aspectul deşi aparent vechi, dezvăluia o dorinţă accentuată de organizare a mobilei şi a decoraţiunilor în stilul retro, specific englezesc. O canapea mare, din catifea verde , ocupa cea mai mare parte din spaţiul zgârcit şi îngrămădit. Nişte perdele crem, îmbrăcate la margini de draperii, păreau nişte străjeri în spatele ei, împreună cu cele două veioze uriaşe, care stăteau ţepene pe două măsuţe de mahon. Parchetul negru, acoperit doar de o carpetă crem, ca o foiţă de ţigară de subţire, inspira răceală şi lipsă de confort.
Îmi propusesem să mă trântesc pe sofaua vintage când o duduie înaltă şi scheletică ce semăna cu un şnur apăru binevoitoare, cu dinţii mari şi lucioşi la înaintare. O greaţă iremediabilă poposi în mine.
– Bine aţi venit la „Searcys Roof Garden Rooms”, suntem foarte încântaţi de alegerea dumneavoastră. Ce aţi dori ? a început penibila introducere cu un accent ce îmi scrijelea deja creierul.
O rachetă spaţiala cu care să zbor într-un Univers paralel, fără creaturi aşa îngheţate ca tine, i-am răspuns în sinea mea.
Dacă n-ar fi fost aşa stresant tonul vocii ei, probabil m-ar fi pufnit râsul datorită numelui bizar al locului acestuia. N-am înţeles dacă camerele erau pe acoperiş sau în grădină, dar m-am abţinut de la curiozităţi de genul. Eram mult prea obosită şi nerăbdătoare să ajung într-o încăpere unde să fiu singură, şi deja nu mai conta dacă era un cort sau o nouă peşteră.
- O cameră, logic. am rostit scurt şi lipsită de expresie.
Asta i-a mai potolit individei din entuziasmul de a avea un client , şi a început să butoneze brusc la calculator, evitându-mi privirile cu care o împungeam deja. Avea în jur de treizeci de ani, şi era uşor trecută pentru vârsta ei. Cearcănele din jurul ochilor erau neplăcute, iar părul era aranjat băbeşte, într-un coc de parcă aterizase acum cu o maşină a timpului şi ar fi fost de fapt dama de companie a reginei Elizabeth.
- Am nevoie de cartea dumneavoastră de identitate . m-a înştiinţat pe acelaşi ton politicos, ce suna ca o bandă audio dereglată.
Degetele au început să-mi cotrobăie agitate prin buzunarele de la blugi, în căutarea obiectului magic necesar pentru încheierea acestor absurde formalităţi. Am scos primul obiect ce semăna cu ce vroia blonda anorexică şi i l-am trântit pe birou, plină de mine.
- Ah, ajungeam şi la asta, dar momentan nu ne trebuie. mi-a înapoiat ceea ce era de fapt un card, cu o voce încă calmă.
M-am uitat iritată la bucata de plastic care nu îmi era de folos în acest moment. Am început să caut din nou nenorocitul ăla de buletin, dar nici nu cred că am unul. Nu mai ţin minte dacă l-am refăcut pe cel pierdut ultima dată. Plus că..să car acte cu mine nu era un hobby.
- Ascultă, Barbie, – am luat-o la rost simţind că îmi pierd răbdarea, şi băgându-i din nou cardul în faţă – asta e tot ce ai nevoie, da ?
Încercam prin ton un fel de hipnoză în timp ce tot fâlfâiam instrumentul bancar , şi speram să meargă înainte de a fi nevoită să mătur cu ea pe jos, că şi aşa locul o cerea.
- Îmi pare rău, dar acestea sunt formalităţile. repetă robotic, pe un ton impertinent.
Nu am apucat să-mi înfing unghiile în ea, când o forţă neprevăzută puse rezistenţă, prinzându-mi mâna ucigaşă. Un val de surprindere mă cutremură când i-am simţit din nou ticăloasa de căldură aproape.
- Lasă, mă ocup eu de asta..
M-a privit circumspect, cu o sprânceană ridicată, şi i-a înmânat recepţionerei nesimţite ceea ce vroia, împreună şi cu cartela mea.
- Ai venit să mă ajuţi. i-am şoptit pe un ton trufaş, rânjind subtil.
A făcut o grimasă calmă, răspunzând cu ironie :
- De fapt vroiam să mă asigur că nu dai foc locului.
M-am strâmbat, arzându-l imediat şi eu cu o replică la fel de răutăcioasă:
- Stai liniştit, n-aş fi făcut-o oricum fără tine înăuntru.
M-am trântit plictisită pe canapeaua antică, urmărind cu dezgust spectacolul de prost gust din faţa mea. Râdeam uimită cum tipa se transforma treptat în faţa perechii de pantaloni.. sau blugi rupţi, în cazul acesta. Era ca o îngheţată de vanilie ce începea să se topească treptat. Parcă avea în faţa ei soarele, nu un dobitoc complet lipsit de farmec.
Deja mica lor conversaţie depăşise graniţele birocraţiei şi devenea supărătoare. Am sărit de pe canapea, fără ca cineva să îmi remarce lipsa, l-am blestemat în gând, şi am început cu paşi teleghidaţi să mă îndrept cât mai departe de jenanţii ăia. În spatele recepţiei se întrezăreau începutul unor scări ample, spiralate, ce duceau, cred, spre camere. În faţa mea un holişor făcea legătura cu o sală spaţioasă, mult mai aerisită şi luminoasă. Am continuat mica mea cercetare şi am ajuns la ceea ce semăna cu o sală de mese, sau un restaurant. M-am proptit voioasă pe unul dintre scaune. Mă aşteptam să mă desfăt cu o adevărată simfonie de scârţâieli, dar m-am înşelat. O senzaţie vrăjmaşă că nimic nu va fi astăzi cum bănuiesc începea să mă sâcâie insistentă.
Nu ştiu dacă am aşteptat mult timp cu adevărat, sau doar mi-am închipuit. Cert e că scoasă din sărite de lipsa de cooperare a personalului, am luat nepăsătoare o linguriţă de pe masă şi am început să o lovesc uşor de un pahar. Să îmi mulţumească că nu am început deja să urlu sau n-am spart sticla din lipsă de tact.
Deşi nu atât de prompt cum credeam , un individ masiv cu mers de urs a apărut păşind greoi către mine.
Mi-a aşezat un meniu din piele, tot verde închis, în timp ce fălcile i se ridicau suspect. Am bănuit că asta avea să fie un zâmbet forţat, căci gura nu i se vedea de barba groasă şi inestetică. Sper doar că uriaşul nu este şi bucătarul. Altfel mai bine mă duc să sar de pe vreun pod şi să mor fericită, decât otrăvită.
Am început să îmi plimb curioasă ochii peste ofertă, şi primul gând care m-a străfulgerat a fost că tipul a greşit şi mi-a adus meniul în limba japoneză. „Bedfordshire clanger”,” Chicken Tikka Masala”, „Devilled kidneys”, „Toad-in-the-hole”.. Ce dracu’ ? Toate sunau a sinucidere curată. Mi-am potolit crisparea de pe faţă, înlocuind-o cu una de incertitudine. Dovlecelul care se holba ca un tâmpit la mine şi nu binevoise să se care mă umplea şi mai tare de nervi. Începeam să mă simt ca naiba, amintindu-mi că sunt într-o ţară pe care o urăsc, cu oameni indiscreţi şi curioşi pe care îi detest, într-un loc rustic de prost gust, cu un meniu greţos plin de chestii tradiţionale în faţă, şi cu un ingrat care flirtează cu o băbăciune în loc să îmi fie de folos mie acum. Dar am dispersat rapid melodrama deloc caracteristică mie, aruncându-i o privire ameninţătoare care spunea „Dispari!” insului, şi citind bosumflată din nou sentinţa mea la moarte.
Devenea o misiune imposibilă să aleg ceva comestibil, când o umbră parfumată se întrezări lângă mine. Am ridicat mârâind capul, pregătită să îl fac să regrete că trăieşte pe nefericitul care revenise, dar am rămas blocată când am văzut că nu era chelnerul împăiat, ci Casanova contemporan. Îşi plimba ochii concentrat pe meniu, frecându-şi barba. Părul îi stătea mai zburlit decât îl văzusem vreodată.
- Ai nevoie de ajutor ? a întrebat suspicios, cu o voce trufaşă.
S-a aşezat pe scaunul din faţă, privind cu subînţeles şi cu luminiţe suspecte în ochi. Fir-ar să fie.
- Să aleg din diverse feluri de .. mâncare ciudată şi cu siguranţă necomestibilă ? Ah.. nu. Mă descurc perfect. l-am ironizat uitându-mă urât, bucuroasă în sinea mea că îmi venise translatorul.
A surâs uşor, dând din cap.
- Tu ? Te-ai ales cu o întâlnire spectaculoasă cu Sexy Mumia ? Bine conservată.. recunosc. am spus frustrată luându-mă gura pe dinainte.
Am împietrit datorită stupidei mele imprudenţe, iar el a stat câteva clipe privindu-mă ca pe un fel de mâncare exotic. S-a încruntat uşor, apoi a pufnit într-un râs scurt, arătând cu degetul spre recepţie.
- Ah, te referi la.. ? Fi serioasă! a ripostat amuzat. Trebuia să o fac să aibă încredere în mine cumva, ca să ne cazeze.. Cartea de identitate fiind pe numele meu şi cardul de plată pe al tău.. era suspect. Şi englezii sunt foarte stricţi în aceste aspecte.
- Există vreo circumstanţă în care voi nu sunteţi rigizi şi absurzi? l-am luat peste picior plină de mine, dar a ignorat răutatea, continuând să îmi explice conştiincios.
- Măcar am reuşit să iau o cameră. se mândri.
De parcă reconstruise Zidul Chinezesc, aşa o spuse.
- Poftim ? Doar una !? am răbufnit suflând foc pe nări.
- Trebuia să îi conving cumva, şi spunând că suntem împreună era singurul mod. rânji larg.
- Oh, fir-ar să fii ! De ce nu ai plătit tu şi gata.. luam două.
A oftând dându-şi enervat ochii peste cap.
- Pentru că domnişoara e mult prea comodă pentru a purta acte cu ea.. şi.. în al doilea rând.. dacă m-ai fi lăsat să termin afară ce aveam de spus ţi-aş fi zis că eu mi-am pierdut banii.. a recunoscut decepţionat, parcă plângându-şi de milă.
Se vedea că nu îi este uşor să spună în alte cuvinte că e un imbecil, aşa că am profitat şi l-am articulat rapid:
- Mă mir că nu ţi-au furat şi volanul având în vedere că ai lăsat maşina deschisă.
Am surâs batjocoritor, urmărind să îl enervez. În loc de asta, a înşfăcat cu două degete meniul dintre palmele mele şi a început să îl citească curios.
- De fapt, nici nu ştiu de ce mă mai uit pe asta. Oricum ..
Nu l-am lăsat să termine replica când i-am înapoiat lista neagră a felurilor de mâncare, pe care mi-o plasa iar mie.
- Stai calm, îţi fac eu cinste de data asta. l-am asigurat cu o voce mieroasă, deşi n-a părut prea convins de asta.

. . .

Gura îmi era acum încleştată de parcă mâncasem lămâi. Mă abţineam de la reacţii copilăreşti care să mă dea de gol, şi, mai ales, nu vroiam să fac nimic care să îi dovedească lui Robert că avea dreptate. Îmi recomandase anumite mâncăruri, dar am negat cu înverşunare să îmi comand ceva din ce alesese. Nenorocita de încăpăţânare distructivă. Aşa că mi-am luat cartofi prăjiţi şi brânză. Detest brânza, dar măcar e un aliment cunoscut. Ştiam la ce să mă aştept, pe când la porcăriile acelea tradiţionale nu.
Am evitat conversaţia ieftină pe tot parcursul mesei. El părea totuşi extrem de maleabil şi dispus să poarte una, îmi zâmbea şi făcea remarci comice referitoare la cum arăta locul, la călătoria noastră plină de dificultăţi, la întâlnirea „aranjată cosmic”. Eu doar am fost indiferentă şi de neclintit, ca o stâncă insensibilă. O parte din atenţie mi-o captase friptura lui care părea extraordinar de delicioasă, dar nu am cedat nici în momentul în care mi-a oferit binevoitor să gust din farfurie. Am preferat să transform în imaginaţia mea acei cartofi seci în ceva spectaculos, şi să mă joc întinzând brânza ca o gumă cu furculiţa pentru a-mi distrage atenţia trădătoare.
Părea acaparat de clipă, şi că uitase de episodul umilitor pentru mine legat de sărutul refuzat. Acest aspect mie îmi stăruia ca un bec de alarmă în faţă, şi mă împiedica să mă bucur de absolut orice moment încerca el să-l facă să pară agreabil şi natural. Nu ştiu dacă se străduia să îmi alunge dispreţul, sau habar n-avea câte îl vor aştepta de acum din cauza acelei greşeli impardonabile. Cert e că, deşi părea o companie acceptabilă acum, şi ar fi sunat bine să râdem împreună de situaţia noastră nefericită, nu puteam. Amarul şi răutatea mă împiedicau să mă relaxez.
- Poftiţi nota. chelnerul îmi întrerupse meditaţia concentrată despre cât de hilar arată brânza aceea acum, încolăcită în farfurie, întinsă şi traumatizată.
I-am zâmbit scurt, deşi mai convenabil ar fi fost să îi dau cu un topor în cap, datorită proastei calităţii a mâncării. Am scos mărunţişul pe care îl aveam în buzunare, şi deşi nu eram adepta lui, se pare că acum mi-ar fi fost de folos. Cardul meu rămăsese la recepţie, şi acolo ar fi stat până la plecare, când plăteam camera.
- Ţigări aveţi? am tresărit ca prin vis, aşteptând disperată un răspuns.
Se pare că nu aveau Djarul Black.. şi nu ştiu de ce nu mă mir, dar orice încărcătură cu tutun era esenţială pentru mine acum. Am comandat câteva pachete în timp ce număram bancnotele boţite şi care arătau jalnic. Suma era suficientă pentru cele două feluri de mâncare, dar ce mă făceam cu ţigările ? Banii nu îmi ajungeau şi pentru ele.
Rob sorbea relaxat din Cola lui, şi i-am zâmbit şiret. Mi-a răspuns încurcat la surâs, fără să înţeleagă.
Am luat pachetele de ţigări care tocmai mi-au fost aduse şi am înmânat banii doar pentru comanda mea. Apoi, apropiindu-mă de urechea englezului liniştit, căruia îi făgăduisem o masă gratuită, i-am murmurat cu o voce diabolică:
- Mult succes la spălat farfurii.

. . .

Apa călduţă, într-un final, îmi desfăta pielea amorţită de frig şi mizerie. Deşi în primă fază mă trezisem cu lavă fierbinte pe mine, apoi cu gheţari, acum o potrivisem şi era în sfârşit acceptabilă. Curgea nesăţioasă peste mine, învăluindu-mă într-un val de eliberare şi calm. Zgomotul picurilor grăbiţi îmi alunga imaginea lui din minte, aceea care mă acompaniase fidelă neîncetat de când îl lăsasem la masa aia, plin de probleme. Am râs în sinea mea de sute de ori încercând să-l vizualizez cum are tratative cu personalul de a plăti, cum încearcă să îi convingă pe tonul lui diplomat şi sobru, fără sorţi de izbândă, însă. Apoi să savurez momentul când se precipită nervii lui, când disperă şi începe să îşi smulgă perfecţiunea din cap. Toate însă ar duce însă spre acelaşi deznodământ de neoprit : o sesiune antrenantă de lustruit farfurii sau podele.
Eram conştientă că îi oferisem pe tavă încă un motiv să mă dispreţuiască, să mă perceapă ca pe cineva distructiv, frivol, lipsit de umanitate. Era absurd, dar nu îmi petrecusem niciodată timpul până acum încercând să fac pe cineva aşa tare să mă urască. De obicei nici nu mă străduiam, totul venea de la sine.
Am închis cu un clic scurt robinetul, şi un val de răceală mă cuprinse. Ca şi cum nu mai eram sub protecţia revigorantă a apei, ci pe cont propriu de acum. Cum am fost o viaţă întreagă.
Am tras nepăsătoare o pereche de boxeri şi un maieu lung, din dantelă, pe care le agăţasem de cuier, şi am ieşit voioasă din baie, cu un prosop în palme cu care îmi ştergeam părul. Aveam de gând să mă desfăt cu un somn lung şi liniştitor, pentru a-mi încărca bateriile. Pierdusem o doză considerabilă de energie datorită nemernicului cu păr arămiu, şi era cazul să îmi intru în formă până se va întoarce.. Dacă va mai avea tupeu încă, bineînţeles. Anticipam însă că asta va fi peste câteva ore bune de îndeplinire a sarcinilor de întreţinere în bucătărie sau băi.
Nu am reuşit să ajung la pat, când o foşnitură m-a făcut să tresar şi să mă întorc scandalizată către zona de unde auzisem, dar cu o viteză inimaginabilă am fost smulsă de ceva şi lipită cu agresivitate de perete. O forţă apăsa flămândă peste buzele mele ce rămăseseră întredeschise din cauza şocului, obligându-le să-şi păstreze tăcerea. Îi simţeam pieptul ce se sprijinea de mine cum respira precipitat şi neregulat, odată cu fiecare muşchi care era lângă ale mele. Prosopul alunecase speriat dintre degetele mele, aterizând peste picioarele noastre.
Un roi de mască neprevăzută îi brăzda trăsăturile plăcute. Ingredientele ei erau amestecate şi în antiteză : trufie, irascibilitate, perspicacitate, curiozitate şi farmec. Şi-a concentrat ochii într-ai mei, simţindu-mă împinsă într-un soi de ameţeală idioată, trezindu-mă înotând prin valul de incertitudine şi seducere pe care îl transmiteau. Am înghiţit în sec fără să vreau, şi apoi am început să îl privesc în cel mai stânjenitor şi insuportabil mod. M-am încruntat şi întunecat la faţă, alungându-mi orice fir de uimire şi dovadă că m-a prins cu garda lăsată. Mă aşteptam să vrea răzbunare, dar nu eram pregătită acum.
Luminiţele din albastrul ochilor s-au intensificat, şi o mică grimasă a apărut în colţul gurii pe care o întredeschidea în reluare.
- Bau. a pufnit sarcastic trimiţându-mi adieri mentolate pe fiecare parte din pielea feţei.
Îmi simţeam suviţele ude de păr pe spate, pe sâni, oriunde. Mă incomodau şi enervau, odată cu dobitocul care presa cu nesaţ asupra fragilului meu trup. Nu mă pot plânge, senzaţia era incitantă, tentantă chiar. Dar uram faptul că el deţinea controlul acum.
- Mă aşteptai ? a continuat în acelaşi stil ironic jocul.
Am dat din cap nervoasă, şi mi-a eliberat gura.
- Dacă aş fi făcut-o eram cu vreo bâtă în mână, nu ? l-am electrocutat scuipând otravă.
A râs sec, încruntându-se şi el.
- Cât ai de gând să o mai ţii cu maratonul ăsta de tâmpenii, huh ? a răcnit dând un pumn în perete, lângă capul meu.
Un frison scurt m-a curentat dar nu m-am pierdut cu firea. Din contră, am început să mă lupt, dar strânsoarea lui era prea fixă, iar braţul care îmi proteja spatele prins ca un magnet de el.
- Cât mă vei mai distra. l-am înfruntat cu o voce denigrantă, rânjind batjocoritor.
A expirat zgomotos, impetuos. A început progresiv să se împingă tot mai tare de mine, lăsându-mă fără aer.
- Asta te distrează pe tine ? Eşti demnă de milă. mă jigni plin de el.
- Dacă nu te dai odată la o parte o să.. o să strig după ajutor.. l-am ameninţat plină de dispreţ, incapabilă de a spune ceva mai craetiv.
A început să râdă zgomotos, şi nepăsător.
- Ca să reuşeşti astfel să fim daţi afară ambii, nu ? mă dojeni. Te credeam mai isteaţă, dar e evident că nu poţi vedea mai departe de prejudecăţile tale stupide, de mentalitatea îmbâcsită şi jalnică.
Am vrut să-l calc dar nu am nimerit să apăs decât pe prosopul ud. El m-a prins cu ambele mâini, trântindu-mă ca pe o jucărie de pluş în patul rece, imens, în aceeaşi poziţie denigrantă pentru mine, cu el deasupra mea. Încheieturile mâinilor îmi erau prinse de cătuşele degetelor lui, orice mişcare fiindu-mi imposibilă.
- De ce de fiecare dată când încerc să îţi dau credite, să mă comport firesc, natural, îmi dai peste cap orice gând bun care îl pot acumula despre persoana ta, îmi calci în picioare nepăsătoare ori tentativă de apropiere, sau strop de încredere pe care îl pot păstra pentru tine ?!
- Pentru că te dispreţuiesc! Pentru că oricât te-ai strădui, mereu te voi percepe ca pe un ratat! Chiar şi de te-ai urca în vârful Statuii Libertăţii şi ai striga cât de minunat eşti, chiar de te-ai polei cu aur, mereu te voi vedea aşa. Şi ştii ce ? Chiar nu sunt de încredere, şi nu am pretins niciodată că aş fi! Bagă asta în capul acela plin cu ţărână! frustrarea şi dezamăgirea ţipau fără mine.
Brusc mi-am amintit că exact asta păţisem şi eu la cabană, că acelaşi tratament i l-am oferit acum şi eu. Îmi înselase credinţa că merită să mă comport frumos cu el, că putem discuta ca doi oameni civilizaţi. El, la rândul său, îşi ştersese picioarele de mine, respingându-mă în cel mai insensibil mod posibil. Şi nu ştiu de ce dracu’ asta încă mă mai durea, sau de ce a făcut-o vreodată.
- Astfel doar mă apăr de viermii ca tine! Şi să fiu dură şi de neclintit , asta ea fost deviza mea întotdeauna!
Atunci s-a aruncat peste corpul meu, fiecare centimetru din el pulsând flămând peste mine. Părea condus de o poftă de a se înfrupta din el, aceeaşi pe care o simţeam şi eu. Buzele mele s-au deschis să continue, dar mă dureau ; parcă fuseseră unse cu ardei iute înainte.
- Te crezi puternică, curajoasă, dar nu eşti decât o laşă! Neînfricaţi sunt cei care nu se tem să simtă, care au puterea de a se lupta cu sentimente, cu apropieri, cu mângâieri, dar doar în sensul de a le domina, de a le modela încât să fie fericiţi. Sau cu capacitatea acelui element vital numit suflet de a demonstra că există, că el face carnea asta care şi aşa se pietrifică şi strânge cu timpul să aibă valoare. Tu eşti o fricoasă doar! Îţi blochezi orice tentativă de căldură să iasă din tine, orice trăire care să nu fie ură, dispreţ, răutate. Crezi că astfel eşti de neclintit, poţi înfrunta orice. Viteji sunt cei care au slăbiciuni, ca şi tine, care greşesc, care se las pradă impulsurilor, dorinţelor, dar care sunt capabili să le accepte, să le controleze, nu să fugă de ele!
Mă condamna şi scria sentinţa cu disperare, cu nerăbdare, fără să îmi dea drept de apel. Fără să îl pot contrazice, arunca jos, sau sfâşia.
- Dă-te de pe mine, psiholog ieftin ce eşti ! i-am răcnit din toţi plămânii.
Am ridicat genunchiul şi l-am lovit, cred, deoarece a sărit uşor de pe mine, şi astfel am apucat să îl împing cu ciudă, dar într-o clipă i-a revenit echilibrul, prinzându-mă din zbor ca pe o pasăre care dădea să zboare din colivie. Stăteam acum în genunchi, cu palmele lui imobilizându-mi braţele de o parte şi de alta. În aceeaşi poziţie ca mine era şi nelegiuitul, şi doar o distanţă infirmă ne despărţea corpurile. Îi simţeam respiraţia în părul meu, iar aerul pe care îl expiram se revărsa pe gâtul lui încordat. Mă putea face praf doar sugrumând uşor, puteam deveni fără dificultate ca scrumul de ţigară de care mă descotoroseam aşa uşor până acum.
- Orice gheaţă, indiferent cât de groasă este, tot se va topi la un moment dat. Şi asta e valabil şi pentru tine. Aşa că încetează să te mai comporţi ca o sălbatică, ca o creatură neînţeleasă şi brutală, ca o nebună!! mă scutură agitat, poruncindu-mi cu ardoare.
M-am împins şi i-am tras un dos zgomotos de palmă peste faţă, care s-a auzit cu ecou. Zona cu care îl lovisem a început să mă ardă groaznic, dar mă alina gândul că senzaţia lui e mult mai neplăcută şi usturătoare. M-am aşteptat să văd iadul în ochii lui, să mă zguduie ca pe un aparat defect, să mă facă bucăţele cu mâinile puternice şi grele, dar în loc de asta, acestea i-au urcat grăbite către capul meu, îndreptându-l mecanic spre faţa lui. Înţelegeam şi nu care îi sunt scopurile, nu credeam că e capabil de aşa ceva, dar nu am dovedit să evit asta, sau nu mi-am dorit, nu ştiu.
Îmi strivi gura de buzele lui, mă strânse la piept, apoi îmi zdrobi trupul cu trupul lui, lăsându-ne să cădem pe pat, şi să ne înfundăm în aşternuturile albe şi îngheţate, pe care le topeam cu focul pe care îl evaporam. Setea cu care îmi muşca buzele, părea o sete deznădăjduită, strânsă într-un pustiu de neîmpliniri, peste care se revărsa un şuvoi de nestăpânit, aducând cu el toate dorinţele lui, şi întreg noianul de lucruri oprite, romantism, aventură, păcat, nebunie, animalitate, pe care sunt sigură că le simţea acum străbătându-i, dezlănţuite, trupul. Simţeam cum se plimbă prin gura mea, cum feţele noastre se mişcă armonic şi consecutiv, de parcă ar fi fost un sărut regizat. Şi-a coborât o palmă pe pieptul meu, mângâindu-l uşor, şi făcându-mă să mă cutremur. Aerul pe care îl respiram ambii acum era nemaipomenit, cu un amestec de esenţe şi răcoare în el.
Mi-am aşezat şi eu degetele pe obrazul pe care îl lovisem, trăgându-l spre mine, contopindu-l. Îi lingeam cu limba fiecare părticică din gură, mă electrocutam la atingerea lui bruscă când se apăsa tot mai mult în mine. Am gemut ambii, ecoul trăirilor noastre arătând focul şi ispita pe care o reprezentam unul pentru altul. Mă simţeam ca într-un carousel al morţii, unde alesesem să mă bucur de adrenalină în loc să urlu şi să mă zbat să scap. Apoi, fără să apuce să se dezmeticesc, am oprit sărutul, privindu-l stingheră şi abătută, şi vorbind pe un ton mic, dar hotărât:
-Voi fi mereu cu zece minute în urmă, cu două octave mai jos decât satisfăcător, incoerentă, irecuperabilă, nerealistă şi nesăbuită. Îţi voi irosi mereu timpul, îmi voi irosi mereu respiraţia, voi irosi mereu totul.
Nu era ceva uşor să admit asta, dar măcar îl puneam în alertă cu adevărul, în caz că mintea i-a fost acaparată de magia momentului şi dusă departe de ţărmul realităţii.
El a dat uşor din cap, contrazicându-mă, şi râzând cu subînţeles. Poate chiar nu mă pricep la vorbe urâte spuse frumos, fir-ar.
Privindu-mă ocrotitor şi ferindu-mi o şuviţă ce aterizase nepoftită pe faşa mea, a început să rostească pe un ton blând:
- Miroşi a praf de puşcă chiar şi atunci când taci, eşti indiferentă, sau distrasă. E ca şi cum frumuseţea ta aparent inocentă mi-ar umple inima de gloanţe. Am încercat până acum să mă feresc, dar corpul meu refuză să înţeleagă noţiunea de anti-glonţ.
Am râs uşor, amuzată de comparaţia lui atât de potrivită. M-a privit contemplativ, şi a continuat:
- Dacă ai avea un dram de îndrăzneală în tine, cum pretinzi că deţii cu carul, ai recunoaşte asta. Că nu eşti decât un suflet speriat care şi-a construit un adevărat zid de apărare. Că interiorul tău e preţios ca un castel, de aceea îl aperi cu înverşunare în toate modurile posibile. Nicio cocioabă ieftină nu are nevoie de şanţuri e apă, de stânci sculptate şi înălţate pentru a o proteja. Doar adevăratele comori au.
Am clipit nesigur încercând să disec informaţia expusă, să văd dacă am înţeles bine sau nu. Nu vroiam să mă precipit în impulsuri nepotrivite cu momentul, dar se pare că el o cerea.
- Rob, nu pot fi nimic altceva decât ceea ce sunt acum. l-am contrazis încurcată.
El a surâs cu o grimasă copilăroasă, cu ochi ghiduşi şi voioşi.
- Nu, nu poţi fi, pentru că eşti deja altfel în interiorul tău. insistă plin de siguranţă pe acelaşi ton dulceag.
Am tresărit contrariată, şi ochii au privit o clipă în gol. Atunci am priceput ce dorea cu adevărat să spună. Ce insinua. Sărutase, se simţea atras de o fantasmă pe care o conturase în imaginaţia de poet turbat. Nu de mine, de cea reală, de cea vicioasă şi pline de defecte. Cea rea şi răzbunătoare, neiertătoare şi caustică, menită să împrăştie suferinţă şi jigniri.
- Greşeşti. Complet! mi-am schimbat tonul într-unul dur şi impenetrabil, împingându-l cu furie.
El s-a ridicat de pe mine năucit, cu o mimică pierdută şi speriată, cu părul răvăşit şi buzele întredeschise.
- Eu asta sunt ! Pe mine m-ai sărutat! Nu pe prinţesa pură ascunsă în spatele zidurilor, menită să fie salvată de Făt Frumosul ei ! Nu o închipuire stupidă şi ireală pe care o ai despre mine ! Nu asta ai atins cu buzele!.. sau..sau asta ai crezut tu că faci de fapt.. că te apropii de cea pe care ai creat-o în sinea ta, nu de cea reală ! am conştientizată scandalizată.
Glasul meu era înţepător şi plin de reproşuri, de ciudă şi dezamăgire. Mă simţeam mai rău chiar decât atunci când mă respinsese.
- Zâna ta firavă ar face asta ?! am urlat dându-i câteva şuturi cu picioarele, şi făcându-l să cadă din pat. Sau ar reacţiona aşa ?! am continuat criza de isterie punând mâna pe prima vază şi aruncând-o după el.
Vroiam să îl aduc cu picioarele pe pământ, să îi fac cunoştinţă cu adevărata Lisania, dacă pentru o secundă măcar o uitase şi înlocuise cu nu ştiu ce poză cretină reprezentând perfecţiunea pentru el.
Din fericire, sau nu, se feri, bucata de lut aterizând de perete, şi împrăştiind împreună cu sunetul ce intra direct în creier zeci de coburi ascuţite. Am căutat alt obiect, dar tot ce am găsit a fost o vază imensă, care a opus rezistenţă în momentul când am vrut să o trântesc şi pe aceea după el, deoarece era băgată în priză, aşa că am renunţat.
M-am întins determinată după pachetul de ţigări şi brichetă, şi apoi m-am aruncat pe pat, sprijinită de o pernă tare. La fel ca inima mea. Am aprins-o şi am tras-o rapid în mine, fără să expir, fără să gândesc, fără să mă mai lupt cu statura ce mă privea crispată, încurcată, pierdută.
Chiar crezusem că mă poate accepta aşa cum sunt, cu toate minusurile mele. Ce dezamăgire, mi-am spus.
Am creat un nor dens şi cenuşiu între noi cu a doua, şi am rupt cu nesaţ cutia lor, împrăştiindu-le pe pat haotic.
- Să ştii că nici măcar ăsta nu e de apărare. l-am asigurat rece arătând spre perdeaua de fum, din care se întrezărea conturul lui apropiindu-se şi surâzând inocent. Nu se lăsase păgubaş deja ?
Fir-ar.