Cap. 9 Vodka Flirt

Rob Third Observations

Stătea ghemuită pe pat, cu genunchii înconjuraţi de braţe, şi ochii aţintiţi în gol. Smulgea cu ciudă câte o ţigară, pe unele le fărămiţa cu indiferenţă înainte să le aprindă. Pe altele le rupea în două şi împrăştia tutunul pe așternuturi, şi doar unele aveau norocul de a-i atinge buzele, de a le simți aroma dulce amăruie, și apoi să se evapore în aer, formând un covor înceţoşat de fum dens şi impenetrabil. Ceea ce nu era un zid, cum subliniase pe un ton dur şi otrăvitor. Mă întreb dacă chiar crede asta.
Parcă încerca să-mi demonstreze prin irosirea a ceea „ce o făcea fericită” că nu mai are nici un scop, că absolut nimic nu mai prezintă interes sau importanţă pentru ea. Am făcut un pas spre pat, dar sclipirea tăioasă a ochilor ei mi-a intrat direct în inimă; nu îi mai văzusem niciodată aşa sticloşi, aşa obscuri, de la episodul acela nefericit din cabană. Însă nici atunci , deși tot amenințători, nu păreau a fi capabili de a distruge, de a nimici, dacă li se oferea ocazia. Acum parcă conțineau țepușe înveninate, pregătite să străpungă într-o fracțiune inamicul, și să-l doboare. Să-mi intre în sânge sau piele, să mă ucidă. Mă ura.
Am mai făcut un pas, dar m-a pus la zid imediat.
- Miroși a sânge și rușine. a zis cu un aer criminal, parcă tăind în carne crudă.
Tonul pe care îl folosise fusese unul distant, ironic dar care trăda ranchiună și dezgust. Un curent înghețat mi-a alergat prin sânge, și nefericitul sentiment că fiecare mușchi îmi amorțește. Că sunt o legumă.
Am vrut să întind mâna spre ea, dar am observat arsura din palmă pe care mi-o făcuse cu un chiștoc, mai devreme. O repulsie grea mă cuprinse, și am înhăţat nervos cel mai apropiat pachet de ţigări de pe noptieră, pregătit pentru un şuvoi de pumni şi palme în cap. Am avut parte de ele mai devreme, când am încercat o nouă apropiere cu ea. Brutală, sălbatică, pregătită să îţi zdrobească ţeasta şi iluziile într-o clipă, fără regret. Aceeaşi ea.
Nu am mai avut parte de tratamentul Lisania acum, dar indiferența era mult mai frustrantă.
Mi-am aprins rapid o țigară și am băgat-o în mine, în timp ce alergam pe scări. Deja mintea îmi era mult prea dezolată, mă simțeam călcat în picioare. Nu înțelegeam ce dracu’ i-a venit cu latura analizatoare pe care nu credeam că o posedă. Sau cu atenția la detalii, la conotații ascunse. Îmi plăcea mai mult simplă și cu o gândire lejeră, pragmatică. De ce a trebuit acum să disece, să facă corelații, stupide și idioate, mai ales ? Tipic fustelor. E prostesc să îți imaginezi că săruți, că atingi, o fantasmă, un suflet al cărui frumusețe și valoare să îl determini tu. E ca și cum ai îmbrăca un pulover din sârme și ți-ai închipui că e cașmir. Să bei otravă și să simți gustul celui mai dulce elixir. E inutil și imposibil.
Impulsul a pornit din dorință, din tentație, din curiozitatea de a încerca fructul oprit. Nu aberasem o întreagă simfonie despre felul ei înainte, despre cât de perfectă e după acel zid pe care deși nu recunoaște, e scutul ei. Am vrut să îi simt buzele și nu mi-am frânat instinctul, m-am lăsat pradă, poate pentru prima dată, lui. Nu am raționat și nu am cântărit destul, cum fac de obicei. Nu am disecat, nu am întors pe toate părțile nimic. Nu mi-ar fi displăcut cu ea să fac asta.
Pierdut într-o sferă interzisă , care are și nume, nu am remarcat floarea uriașă în care era să mă afund. Era un ghiveci mare, al cărui țărână eram gata să o împrăștii pretutindeni, să fac ceea ce e și în mine acum : haos. Nu m-ar fi deranjat însă să mă bag în pământ . M-am bătut de câteva ori cu podul palmelor în tâmple, ca să mi-o scot din cap.
M-am străduit să ies fără să fac zgomot, asigurându-mă înainte că nu e nimeni la recepție. M-am îndreptat spre mașină și m-am trântit în ea ca un bolovan. Eram dezamăgit, cu un gust amar, și nu de la tutun. Am ridicat privirea spre geamul camerei, și nu știu ce idee bolnavă și stupidă cum că ea ar fi acolo, urmărindu-mă, m-a condus un moment. Apoi am revenit la realitate. Aceea că sunt un mare imbecil.
Am băgat cheia în contact. Am ezitat puțin, plecându-mi capul și oftând. Nu, nu mai are rost. Am apăsat pe pedala de accelerație și am plecat.

Back to Lisa

„- Există un fir fragil între maliție și binefacere.. i-am cântat pe un ton optimist ca un sunet de vioară.
În ochii lui adânci, enigmatici, un soi de amuzament amar se întrezări.
- Nu te lăsa înecată de aparențe, Lisania. Te pot nimici așa ușor..
Vocea gravă, dar armonioasă, curgea ca un cântec ce fermeca, ce punea stăpânire pe fiecare por , idee, respirație, sau bătaie de inimă.
- Știu să înot. Nici un curent nu mă poate nimici. l-am asigurat plină de mine și cu o față de triumfașă.
I-am atins surâzând ștrengar palma, și m-a cutremurat de parcă era un ghețar. Rece, atât de rece, ca pielea lipsită de circulație caldă a reptilelor. Am tresărit și mi-am ridicat privirea către el, către chipul întunecat într-un mod ce înspăimânta acum, nu doar datorită părului negru, de corb, dar mai ales datorită lucirii inumane, sângeroase, ca de prădător, din ochi:
- Nu fi așa sigură.”
Am sărit gâfâind și cu picuri de transpirație curgându-mi pe frunte. Știam ce urmează, știam că era groaznic, și singurul mod de a nu retrăi acele momente era să mă smulg din viziuni. Altfel aș fi trecut prin aceleași torturi, cu aceeași intensitate. Deși corpul îmi era înfierbântat, ca un calorifer, îl simțeam degerat, amorțit. Un gust de amărăciune și tutun mă dezgustă, ca și coșmarul. Ca și el. Încă mă mai bântuia.
Nu eram capabilă să reacționez, să mă răzvrătesc, să lupt. Nici în vise nu îl puteam înfrunta.. în amintiri cenușii și arse de ură, ca pielea cauterizată de arsenic. Mi-am dus palmele la cap, sugrumându-l, odată cu memoria care îmi devenise cel mai puternic dușman.
M-am ridicat de parcă ceva mă legase cu lanțuri de pat, și m-am întins după o țigară. Trebuia să îmi îndrept avalanșa de aduceri aminte către locul lor, în colțul prăfuit și pe care vreau să îl fac ascuns, din interiorul meu. Altceva, gândește-te la altceva. Robert. Mai bine el, deși nu merită să îmi încarc mintea cu gunoaie. În aer persista mirosul de tabac, și era înțepător, fiind de la englez. Zecile de țigarete supte de mine erau mulțimea vidă în comparație cu ce lăsase. În urma lui rămăsese doar fum și acel parfum unic care mă captivase. Îl urmărisem de la fereastră, din spatele draperiei, cum alesese calea cea mai facilă, cea banală, lipsită de caracter. Plecase. Să fie al dracului.
Mi-am înghesuit lucrurile, ca pe niște chibrituri în cutia lor, și am lăsat doar o pereche de blugi închiși la culoare, un maieu negru din dantelă, o centură de piele și o jacketă. Mi-am prins părul într-un mod deloc studiat, dar care arăta bine, cu unele șuvițe rebele, altele ascunse într-o încercare eșuată de coc modern. Mi-am acoperit cearcănele brăzdate în piele de somnul tulburător, mi-am trasat două dungi perfecte, ca de profesionistă, cu tuș, care îmi accentuau smaraldul ochilor într-un fel magnific, și îi făceau să se asemene cu două pietre prețioase.
Pășeam sigură pe mine și cu gesturi hotărâte pe scări. Nu îmi trădam prin nimic starea dezechilibrată datorată somnului groaznic, și nici durerea de gât insuportabilă cu care mă procopsisem. Continuam să cobor , și mi se părea că mă cobor în Infern, că nu se mai termină scările. Sunt bine, continuam să mă încurajez. Mă simțeam ușoară, pentru că aveam sufletul gol, ca de obicei. Nu încărcat cu mizerii nefolositoare.
M-am trezit că lumina se prelingea absentă în urma mea, că se ascundea prin crăpături. Un semi întuneric mă găzduia acum, dar el m-a ghidat întotdeauna, așadar mă simțeam în elementul meu. Destinația finală era una dubioasă și supraîncărcată de luminițe colorate și bete care se învârteau, și nu, nu vedeam stele verzi. Aveam impresia neplăcută că nimerisem într-un film 3D prost, cu un buget inexistent. O muzică zgomotoasă, augmentată de zumzetele celor care trăncăneau. În spatele unei scene mici, scria luminat cu roșu ”John’s pub”, și singurul gând a fost să îl găsesc pe individul ăsta să-mi exprim consternarea față de spațiul acesta dubios și neplăcut. Probabil ajunsesem la subsolul hotelului, dacă poate fi numită așa clădirea neprietenoasă și zgârcită cu luxul în care mă abandonase englezul.
Mi-am văzut de drumul meu către bar, ignorând privirile curioase, pe care aveam obiceiul ca un magnet să le atrag. N-am să înțeleg niciodată de ce, din câte știu n-am al treilea ochi în frunte sau două capete, ca balaurii. Nici solzi sau pene n-am. Nu știu ce dracu’ li se pare așa anormal la mine. Oare am o aură neagră, care mă înconjoară, vizibilă tuturor ?
Nu era nimeni aici care îmi preia comanda, nici măcar un tip dezagreabil ca la restaurant. Am oftat și m-am trântit bosumflată pe un scaun înalt, de piele, în așteptarea ”prințului” cu tava. Ochii îmi fugeau jucăuși către încăpere, către persoanele din ea. La o masă mare, stăteau pe canapelele albe, joase, de piele, o gașcă. Râdeau și păreau puțin drogați, sau beți. Unul dintre tipi m-a fixat la rândul său cu privirea, și a închinat spre mine cu paharul. Mi-am schimbat plictisită direcția, către o roșcată cu un tip blond, grețos de blond. O asculta cu atenție în timp ce ea gesticula crizată. Am simțit o ușoară boare de compasiune pentru el, dar a trecut repede milostenia. Altă masă era ocupată de o ceată de englezi, cred. Păreau destul de veseli înecați în prostia lor și alcool.
Deja mă saturasem de locul ăsta. Dar trebuia să îmi ocup timpul cumva. Am simțit o prezență străină în spatele meu, și m-am întors încruntată. Are șanse oricine ar fi să nu se lovească de furia mea doar dacă e barmanul.
- Ești singură ? o voce gravă, dar seducătoare, îmi șopti înainte să îi descopăr chipul.
Un tip atractiv, cu o față misteroasă, îmi zâmbea ștrengar.
- Nu, cu prietenul meu imaginar. i-am tăiat-o ironică. Și lui nu-i place de tine. am completat amuzată.
A surâs larg, și a continuat pe același ton sigur și hotărât.
- Nu prea mă afectează asta. Altcineva mă interesează pe mine. m-a asigurat cu subînțeles.
Mi-am ridicat o sprânceană investigativ, și am început să îl analizez. Avea fața cu trăsături dure, și maxilare proeminente. Ochii îi erau rotunzi și căprui, buzele pline. Nu era bărbierit recent, ceea ce îi dădea un aer masculin, iar părul șaten închis îi era aranjat într-un mod lejer și modern. Gropița dintr-un obraz era plăcută, și corpul era foarte bine făcut, la fel ca stilul îmbrăcăminții. Părea ok. Adică.. chiar dacă ar fi fost unul, nu avea deloc trăsături englezești, ceea ce îi oferea un mare avantaj.
- Păi, mult noroc cu asta, i-am urat indiferentă.
Am revenit la poziția de mai devreme, și el s-a pus conștiincios în fața mea.
-Pot să îți ofer ceva de băut ?
Da, dar nu ai cum. Nu atât timp cât barmanul își face de cap cu vreo individă prin baie, cum bănuiesc. Altfel de ce nu apare odată, nemernicul?
I-am înhățat paharul aproape plin dintre degete, și am turnat dintr-o mișcare conținutul verde pe gât. Primul sentiment a fost că fiecare organ îmi este incinerat, dar mi-am abținut vreo reacție de începătoare.
– Era otravă ? gura m-a luat pe dinainte sceptică.
A început să râdă sănătos, dar s-a oprit când a remarcat că eu nu eram deloc amuzată. Câtă lipsă de considerație.
- Nu. Absint. m-a lămurit calm.
Asta nu suna prea bine. Băutura asta mă face de obicei violentă. Stai, eu așa sunt mereu.
- Aveai nevoie de curaj ca să vii să vorbești cu mine ? l-am luat peste picior cu o voce iscoditoare.
Fața lui deveni brusc mai interesată și preocupată.
- Crezi că am nevoie ? pufni cu o grimasă.
- Oh, nu știi cu cine vorbești. i-am zis sec, cu o ușoară urmă de amenințare.
Pe care a ignorat-o cu desăvârșire. Idiotul.
- Nu, dar aș fi încântat să aflu. spuse cu o lucire ciudată în ochi. Ivan. se prezentă întinzând mâna.
Cu siguranță era străin și el. Aleluia.
- Katherine. am mințit dezinvoltă, punându-i paharul gol în palma pe care o întinsese.
A înghițit în sec, dar a încercat să mascheze indignarea.
- Și, îți place Anglia? m-a întrebat sigur pe el.
Era așa evident că nu sunt de aici? Se pare că da. Mândră de mine.
- Nu. am recunoscut iritată. Ție ?
- Nu prea. spuse strâmbându-se de parcă i-am picurat lămâie pe gât.
- Ești cu mașina ? am schimbat brusc discuția, pe un ton disperat.
Poate prea disperat, din moment ce mimica lui devenea clevetitoare și sceptică. Am surâs senzual, mușcându-mi buza. Sunt sigură că în mintea lui perversă se derulau deja scenarii interzise minorilor și dezgustătoare, dar am făcut abstracție de josniciile pe care le poate coace, pentru a-l face să aibă încredere în mine.
- Logic. a răspuns cu o voce îngâmfată.
Următoarea incertitudine a mea ar fi fost ”Și.. unde îți ții cheile de la ea ?” , dar era puțin prea evidentă și dădea de bănuit, așa că am renunțat. Brusc imaginea mi s-a colorat într-un verde fosforescent și obositor. Mai lipseau luminițe roșii și eram exact într-un film în a treia dimensiune, cu proști. Se pare că nenorocita de tărie își intra în atribuții.
Am remarcat de după tipul solid, arătos, dar cu deficiențe în a-mi atrage atenția, ceva mai interesant și șocant în același timp. O statură cunoscută, ingrată, se întrezări pe lângă semi-scenă. O înconjură, și apoi urcă pe ea, așezându-se pe scaun. A început să regleze microfonul, și apoi să își acordeze chitara. Părea stingher, deloc în elementul lui. Ca și cum era străin de activități de genul, sau mulțimea îl intimida. Toți îl priveau cu interes, uimire, sau neîncrezători. Nimeni nu îi ignora însă apariția cântărețului ambulant, de parcă avea o aură menită să atragă pe oricine.
Mă simțeam mai beată și dezolată ca niciodată, pentru că deja mintea îmi juca farse. Era rea și crudă, la fel ca mine, și nu îmi permitea o clipă de respiro măcar. Începusem să văd fantasme, să îmi închipui că îl văd pe nerecunoscătorul, pe infamul acela încăpățânat și arogant. Care o ștersese ca un infractor.
Nu, nu poate fi el.
- Piei, demon! am mârâit, și Ivan deschise ochii larg, bulvesați.
L-am liniștit cu un surâs strâmb, apoi am continuat să privesc consternată spre fantoma lui Robert. Mă simțeam ca o babă cârcotașă care împungea cu privirea tineri gălăgioși. Sau o copilă tâmpită atrasă de un strigoi.
- Du-te și i-ai un autograf ! i-am poruncit tipului de lângă mine, făcându-i o zbrâncă de pe scaun.
S-a uitat urât, de parcă avea o nebună în față, și se străduia să nu o calce pe nervi.
- Dar, dar nici nu știu cum îl cheamă ! se scuză buimăcit.
- Atunci află ! m-am răstit împingându-l din nou.
A plecat bombănind, și mergând în reluare, în timp ce continuam să mă holbez ca șoarecele la brânză la individul de pe scenă. Dacă privirile ar fi gloanțe, deja era găurit.
Tipul brunet ajunse lângă el decis, și îl întrerupse pe fictivul Rob exact când începu să zdrăngăne primele note. Acesta rămase blocat , și își ridică privirea dezorientat, de parcă nu știa ce crimă comisese. Apoi, stingher, se apropie spre urechea intrusului, vorbind pe un ton circumspect, cred. Ivan i-a spus la rândul lui ceva, și artistul a ridicat ochii spre direcția mea, căutând cu privirea ceva, în timp ce cretinul cu mușchi i-o direcționa, arătând spre mine. Aș fi dorit să se despice pământul în două și să cad în gol, dar nici de-l plăteam pe dracu’ nu aveam șansa asta. Mâinile au început să caute disperate după ceva cu care să-mi acopăr fața, dar era inutil. Rânjetul larg și satisfăcut, plin de el, sugera că mă recunoscuse deja. Și prin mintea lui colorată tot felul de gânduri trufașe treceau, cum e normal. Am ridicat degetul din mijloc ca să-i arăt ceva nu tocmai drăguț, prin care îi transmiteam clar sentimentele mele, dar nu a apucat să-l vadă.
Deja își redirecționase concentrarea asupra cutiei lui de lemn, și își așezase degetele lungi, de pianist, pe coarde. Tăcerea se lăsă ca o perdea apăsătoare pe umerii celor din bar, de parcă aveau în față o celebritate, sau un extraterestru, după caz, și îl inspectau curioși. Am simțit un impuls arzător să le arunc cu ceva în cap. Roșii, pahare, orice. Și lui în special. Apoi mi-am îndepărtat bâzâitul gândurilor malefice și infantile, și am înteles de unde această stare de hipnoză a celor din jur. Sunete produse de el erau făptașele.
Degetele lui patinau pe coarde într-un mod uimitor, părea un înger ce cânta la harpă. Le aducea la viață și le transforma în magie pură. Chipul îi era senin, și toată firea îi era cuprinsă de o pace nemărginită.
Am rămas nemișcată, încât nici respirația nu o simțeam. Poate eram stupidă, sau mă comportam anormal, deloc în stilul meu caracteristic. Dar.. notele acelea care curgeau lin, ca o briză călduță de vară, peste umărul meu, erau ca un tranchilizant natural. Mă învăluiau în profunzimea lor și în sentimentele transpuse ca pe o coală de hârtie de clar. Erau impresionante, melodia era tristă, melancolică, dar cuprindea un amalgan de trăiri ce nu credeam că inima mea încuiată în acea cușcă de fier le va resimți vreodată.
Era dor, era speranță, visare, dragoste. Toate acestea produseră acea stare de transă pentru mine, nu eram nimic decât un suflet care le acumula ca o sugativă toate pe cele care i-au lipsit de atât timp.. mult prea mult.

. . .

Deja revenisem la starea mea de nervozitate cronică, care macină, care usucă tot ce e frumos în mine. Dar ceea ce îmi spusese tâmpita aceea de la recepție, cum că e blocat cardul meu, mă dărâmase. Mă stăpânisem, deși în primă fază eram în stare să o fac pe tipă să înghită mouse-ul, pentru că eram în dezavantaj. I-am zâmbit șiret într-un final, asigurând-o că îi voi aduce altul din cameră, cu care voi plăti. Adevărul era că nu mai aveam altul la mine și nici un șfanț în plus.
Din momentul acela tot ce făcusem a fost să o șterg către subsol, și acum stăteam dezolată pe scaun, căutând în fiecare privirea lui. Când mă întorsesem deja nu mai era pe scenă, și toti reveniseră la ocupațiile neinteresante.
Am oftat înțelegând că nu avea sens să îmi fac rău. El plecase deja, sunt sigură. Sau poate nici măcar nu era artistul de duzină, și într-adevăr fusese o închipuire cretină de-a mea.
Venise nătărăul de barman, așa că i-am făcut semn să se apropie. Am simțit o boare pe gâtul meu, și pe spate, și mi-am dat ochii peste cap. Nu mai aveam nevoie de indiscretul acela idiot, și pârâcios de Ivan. Poate ar fi folosit pe post de sac de box. Nimic altceva. Oricum era necesar să mă descarc cumva de toată frustrarea și dezamăgirea.
- Un Flaming Dr. Pepper, i-am ordonat lipsită de expresie și entuziasm .
Chipul lui exprima suspiciune și părea pierdut, de parcă îi vorbisem în thailandeză.
- Și fă-l dublu. i-am subliniat inflexibilă, dar mimica lui rătăcită în spațiu nu dispăruse.
- Adu-ne două pahare de vodkă. cineva i-a cerut cu o voce prietenoasă, privindu-mă amuzat.
Am rămas împietrită, cu o mimică lipsită de expresie. Revenise artistul. Și era el.
- Nu știam că cineva se vrea vedetă. am subliniat cârcotașă.
Surâse scurt, în timp ce începu să bată cu degetele de bar.
- Și se pare că am și o fană. mă ironiză plin de el.
- Serios ? Trebuie să fie surdă, sărmana. m-am prefăcut că nu pricep jocul lui.
- Păi nu știu.. ești ? îmi șopti senzual la ureche.
L-am împins cu mâna de lângă mine, cu o față dură și de gheață.
- Aveam impresia că tu cari chitara aia după tine doar ca să impresionezi. Sau că..
- Am șterpelit-o de undeva. completă pufnind ușor.
L-am aprobat din mimică, una sarcastică și cicălitoare.
- Nu. Muzica mereu a fost și va fi parte din mine, după cum ai văzut. vorbi pe un ton blând și implicat.
Și-a trecut mâna prin păr ca un star, apoi a surâs mulțumit, făcând o adâncitură mică în colțul obrazului. Cineva vrea aplauze moca.
- A fost.. chiar frumos momentul.
Nu știu cum putusem rosti asta, cert e că ridică curios capul, verificând dacă nu mă amenințase cumva cineva înainte de a spune asta. Apoi chipul i se umplu de o lumină specială, și de împăcare.
- Doar mi-am plătit nota. Nimic altceva. a spus nonșalant.
Original mod de a achita datoria de la restaurant. Deși vasele sunau o opțiune mai chinuitoare, fir-ar.
Am tăcut și ochii mi-au fugit către paharele ce tocmai erau aduse. Din zbor am înhățat unul, și l-am dat pe gât dintr-o suflare, apoi i-am făcut semn să îmi mai aducă unul.
Robert mă privea extrem de concentrat.
- Și , ce ai mai făcut ? mă întrebă ca pe o veche amică pe care n-o mai văzuse de ani buni.
Tonul lui era dezinvolt și implicat, fără urmă de sarcasm. Am ridicat o sprânceană :
- Am băut trei ceşti de cafea pentru a înlătura gustul tău, care mi-a rămas sub limbă, şi am dat muzica îndeajuns de tare încât să pun pe fugă această nostalgie dulce-amăruie. am mințit cu intonație, de parcă spuneam o poezie.
De fapt nu încercasem vreo clipă să scap de aroma lui, de amprenta pe care o lăsase în mine. Tot ce am fost în stare să fac a fost să mă trântesc fără vlagă între așternuturi, și să încerc să-mi blochez orice gând despre el. Până am căzut în ghearele coșmarului, și ale trecutului.
- Și, ai avut succes cu asta? continua discuția cu aceeași voce nestingherită, libertină.
- Nu, încă mă mai ocup cu asta. l-am lămurit luându-i paharul și gustând din el, într-un mod sugestiv.
O tăcere groasă ca o patură de zăpadă se lăsă între noi. Nu mai auzeam nimic, nici gălăgia sau vocile obositoare din jur. Nu percepeam altceva decât glasul lui plăcut și ademenitor, care acum nu spunea nimic.
- De ce te încăpățânezi să te lupți cu ce e inevitabil ? schimbă cursul subiectului vorbind grav, mult mai implicat, și dezamăgit.
- Fii mai explicit. am spus sinceră.
Mă covârșeau jocurile lui de cuvinte pentru care observ că are o pasiune. Mă făceau să mă simt superficială și de plastic. Sau..de fapt și așa sunt.
- Uite. Sunt conștient că ești malițioasă, capricioasă, dură, perfidă, egoistă.. le enumera surâzând sec, lucid de ce zicea.
Pentru o clipă mi l-am imaginat cum arde, la fel ca porția mea de Dr. Pepper de care cei de aici evident nu auziseră vreodată. Am vrut să-l trimit dracului dar vorbele mi s-au înecat în uimire.
- Ești o fiară, de necontrolat, manipulatoare și frivolă.. continuă în același mod placid, aprizându-și o țigară.
Mi-a întins pachetul și am luat și eu una, pe care am început să o sug cum face un bebeluș cu suzeta, exagerat de interesată de modul lui de a-și semna condamnarea. Și mai ales de felul în care o făcea: vigilent și calm.
- Adesea ești necioplită, pari insensibilă și indiferentă la suferința celor din jur..
Își plângea de milă, sau era un mod de a mă flata ? Pentru că speech-ul lui ce se dorea denigrant, cred, mă făcea să mă simt al dracului de bine. Am rânjit cât toată fața, apoi am revenit la prima și singura mea iubire, tabacul. A luat apoi o gură din vodka lui, ceea ce mi-a amintit de comanda mea, așa că am strigat un ”Hei!” nervos către incompetentul din spatele tejghelei, gesticulând iritată. Ar fi bine să se grăbească înainte să se trezească cu o sticlă pe post de pălărie.
A înghițit cu greu, și a oftat, parcă căutându-și cuvintele arse de tăria din pahar.
- Ți-am observat deja toate părțile acestea, și am fost conștient mereu de ele.. Chiar și în camera de hotel, când a avut loc apropierea aceea uimitoare și intensă dintre noi. Cunosc toate acestea, și crede-mă că sunt mai mult decât ce m-ar fi făcut să plec dezgustat de lângă o fată.
- Ceea ce ai și făcut. nu m-am putut stăpâni să nu-i reproșez scrâșnind din dinți și uitându-mă urât.
- Da, dar.. m-am întors. Și m-am îndepărtat doar pentru că mă simțeam epuizat.. și .. scos din sărite. recunoscu deloc mulțumit.
- Sărăcuțul. l-am ironizat căscând.
A mai luat o înghițitură din vodkă , și a revenit în forță:
- Dar felul tău aparte de a fi, tăria de caracter de care dai dovadă.. Faptul că nu îți pasă că ești într-o societate, că nu faci compromisuri pentru nimeni și nimic, că ești mândră de tine..așa cum ești. Ești diferită, în toate sensurile posibile. Ești o provocare pentru oricine.
- Nu, sunt un om și eu, chiar dacă nu par, l-am informat dezamăgită.
- Nu mă refeream la asta, nu vreau să mă înțelegi greșit ca de obicei. se repezi să mă contrazică.
L-am privit curioasă, aruncându-i reproșuri din ochi. Zâmbi ușor, iar fața îi era senină și blândă, și ochii lui păreau un ocean de calm și bunătate, în care te puteai încrede. Am oftat zgomotos.
- Și eu sunt într-o luptă cu mine, mereu mă surprind, și reacționez contra principiilor mele. Faptul că acum sunt aici, și nu la câteva sute de kilometrii, zburând pe carosabil, cum ar fi logic, o dovedește mai bine decât orice.
I-am surâs larg, mulțumindu-i din priviri că a ales să nu plece.
- Și eu încerc să-mi găsesc un drum, și să îmi fac viața palpitantă. Speram la o viață perfectă alături de o tipă finuță, dulce, sensibilă. Dar mereu am fost de părere că pentru momente ca acestea, cele cu care m-am înfruntat de când te-am întâlnit, merită să spui că ai trăit cu adevărat. Toate circumstanțele uimitoare în care m-ai pus, chiar ocazia de a cunoaște o persoană ca tine, e unică. Senzația de a-ți fi aproape e uimitoare. Să fii mereu în incertitudine, deoarece nu e nimic previzibil la tine, mă ține cu sufletul la gură, mă face să nu pot renunța. Devin dependent de adrenalina pe care mi-o oferi cu porția, constant.
Am rămas nemișcată, digerând cantitatea enormă de informație pe care o primeam.
- Te-ai învârtit în jurul subiectului și nu ai spus clar : care e inevitabilul de care nu pot fugi ? l-am adus la realitate pe un ton bănuitor.
Nu vroiam să mă dau de gol cât de flatată și mulțumită de poveștile lui frumoase eram.
A deschis gura ca să spună ceva, dar s-a răzgândit, frecându-și ușor barba. A ridicat paharul începând să bea cu înghițituri mici, și am profitat de pauza de publicitate pentru a sorbi și eu din vodka adusă într-un final de netrebnicul acela.
Nu a apucat să curgă toată băutura în mine, când am simțit o apăsare flămândă peste buzele mele amorțite. Cu palma îmi trăgea capul spre el, eu fiind prea șocată să pun rezistență, sau să mă mișc. O doză serioasă de alcool îmi inundă gura, care îmi paraliză simțurile imediat. Nu știu dacă băutura era cea vinovată, sau gustul lui aparte, delicios.
- De atracția dintre noi, de asta nu poți fugi.. îmi șopti cu o voce seducătoare.
Mi-am trecut ușor limba peste buzele lui, care erau așa mari, moi, perfecte. Surâde în colțul gurii, și ii absorb buzele.. apăs pe cea de jos, apoi i-o mușc ușor. Rațiunea îmi dispăruse și mintea îmi lăsase loc emoțiilor, și numai lor. Pasiunea și nerăbdarea reveniră peste noi, și se materializau într-un sărut tot mai apăsat, mai profund, mai pasional. Simțeam cum sărutul comunică cu partea animalică din noi, partea pasională… Un gest frumos, pervers, tăcut, deosebit … un început “de mai mult”, o dovadă reală a simțirilor… O poartă spre emoțiile lui și-ale mele.
- Ce vreau să zic e că nu mai pot ieși din războiul acesta. vorbi gâfâind, și sunetele i se împrăștiau pe fața mea, ce îi era la fel de aproape. E.. ca un joc de ruleta rusească, în care m-am băgat deja, cu bună știință sau nu, și acum doar aștept deznodământul.
Făcu o grimasă mică, demonstrându-mi că e dispus să continue, indiferent de rezultat.
- Dacă vei fi muri sau nu. am completat gânditoare.
Wow, se pare că până la urmă străduințele mele au dat roade, și chiar l-am băgat în sperieți. A început să râdă zgomotos, fără să îi pese că atrăgea atenția.
- Nu știu dacă e bine să îți zic, dar nu am fost niciodată aproape de asta datorită ție.
Am ridicat sprâncenele circumspectă.
- Am dat cu mașina peste tine. i-am reamintit conștiincioasă, chiar mândră de mine.
- Nu, doar te-am făcut să crezi asta. M-am aruncat spre autovehicul ca să pară un accident, și să te fac să oprești.
- Adică nu te-am lovit ? am răbufnit contrariată.
A dat din cap amuzat, în semn că nu.
- Nenorocitule ! am urlat prinzându-i un pumn în piept, și dezechilibrându-l, încât aproape să cadă de pe scaun.
Nu a apucat să se dezmeticească, când un munte s-a năpustit ca un vârtej asupra sa, trântindu-l cu furie câțiva metrii, și căzând peste niște scaune.
- N-o să te mai deranjeze, mă ocup eu de gunoiul ăsta. bruta uriașă mă anunță pe un ton victorios, sărind din nou la el.
- Nu ! Ian, încetează! am țipat isterică, strigând la nimereală un nume, care sunt sigură că nu era și cel corect.
Rob se ridică cu dificultate, picioarele balansându-i, și ținându-se de coaste, când animalul îi prinse un pumn în stomac, cu ciudă.
Am sărit în spatele lui, începând să dau disperată cu pumnii, dar cred că nu simțea nimic, de continua să-l îmbrâncească pe săracul artist. Și-a revenit din grămada de oase de pe jos care devenise, și a sărit la namila de mușchi și fără creier, apucându-l de mijloc și trântindu-l peste masa grupului acela de tipi gălăgioși, care au început să înjure și să răcnească ca niște sălbatici. Paharele și sticlele au zburat pe jos, și într-o fracțiune tipul violent se întoarse deasupra lui Rob, și îl apucase de umeri, și de tricou, pregătindu-se să-l izbească cu țeasta de colțul mesei. Disperarea pusese stăpânire pe mine, și o groază nemărginită..
În jur toți tâmpiții începuseră să se îmbrâncească și înjure între ei, care pe care prindea. O hărmălaie cumplită și un haos de nesuportat se stârnise. Parcă eram la circ, în cușcă cu animale sălbatice și flămânde, care începuseră să se mănânce între ele. Ivan barbarul se pregătea să îi ofere lovitura fatală celui nevinovat, și să îi facă craniul țăndări. Am apucat o sticlă și i-am lansat-o cu toată forța în cap bestiei, sute de cioburi sărind pretutindeni, împreună cu băutura din ea.
L-am văzut cum cade ca un copac tăiat la pământ, dar singura mea grijă era să fie Rob bine. Am remarcat apoi cum îi scapă unui nenorocit dintre degete o țigară aprinsă, și imediat un foc inevitabil se stârnește, propulsat cu rapiditate de alcool, pretutindeni.
Fir-ar, ne-am ars de-acum.